Pretenţii. Sentința nr. 1548/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1548/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1548/2015
Dosar nr._ - pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1548
Ședința publică din 13 martie 2015
Instanța constituită din :
Președinte: M. C.
Grefier: P. C.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul E. F. în contradictoriu cu pârât E. C..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13 martie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.10.2013 sub nr._, reclamantul E. F. a chemat în judecată pe pârâta E. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta E. C. ( Blindu C.) la data de 29 iulie 2012 și înregistrată sub nr. 27 din 29.07.2012, în registrul de stare civilă de pe lângă Primăria . exclusiva a pârâtei conform art. 373 lit. b Noul cod civil ; revenirea la numele purtat anterior încheierii căsătoriei al pârâtei, respectiv la numele de Blindu C., conform art. 383 alin. 3 Noul Cod Civil; restituirea sumei de 7000 de euro, sumă pe care i-a dat-o pârâtei cu titlu de împrumut în luna august 2013.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 29 iulie 2012 s-a căsătorit cu pârâta Blindu C., conform certificatului de căsătorie nr. 27, din data de 29.07.2012, eliberat de către serviciul de stare civilă al Primăriei ..
A arătat că în urma căsătoriei s-a întors cu pârâta în Austria, el având un apartament proprietate personală și un loc de muncă stabil acolo, urmând să îi caute și acesteia un loc de munca.
Reclamantul a precizat că toată cheltuiala pentru nuntă a fost suportată de dânsul, inclusiv verighetele au fost cumpărate tot de către el. Din banii câștigați la nuntă,_ de euro i-a luat el pentru a achita un împrumut mai vechi, iar în jur de 7000 de euro au fost dați avans pentru a cumpăra împreună un apartament în mun. Suceava.
A mai precizat că în vara acestui an, mai exact în luna august 2013, când pârâta a fost în România, i-a dat acesteia suma de 7000 euro cu titlu de împrumut pentru a achita rata la apartamentul cumpărat în mun. Suceava, sumă ce dorește să-i fie restituită de către pârâtă.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 373, lit. b si art. 383, alin ( 3 ) Noul Cod Civil si art. 148, alin ( 1 ); art. 933, alin ( 1 ) Noul Cod procedura civila.
La data de 31.01.2014, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
A solicitat disjungerea capătului de cerere 3 privind lichidarea comunității de bunuri si partajarea acestora, în acest sens fiind si practica judiciară (decizia nr.3238/05.10.199 a C.S. Secția civilă, Dreptul nr.12/2000 p.l19-120);
La data de 12.02.2014, reclamantul-pârât E. F. a formulat răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională.
La data de 20.06.2015, reclamantul a formulat precizări cu privire la capătul de cerere privind restituirea împrumutului de către pârâtă în valoare de 7000 euro.
A invocat dispozițiile art. 2158 alin.1 Noul Cod civil și de asemenea, având în vedere că pârâta a folosit acești bani pentru plata ratelor la apartamentul cumpărat în mun.Suceava, a invocat și dispozițiile art.365 Noul Cod civil privind constituirea unui drept de retenție până la plata datoriilor.
A precizat de asemenea, că suma de bani pe care a împrumutat-o pârâtei pentru a plăti rata la apartamentul pe care l-a cumpărat în mun.Suceava, provine din veniturile sale salariale, sens în care depune înscrisuri (fluturași pe anul 2013 și 2014) din care rezultă veniturile salariale lunare pe care le realizează. Consideră că instanța de judecată va lua în considerare contribuția și aportul său în ceea ce privește cheltuielile familiare, având în vedere câștigurile sale lunare pe care le-a realizat încă de la începutul căsătoriei și până la despărțirea de pârâtă în fapt (cheltuieli de nuntă, mobila, electrocasnice, întreținere, cumpărarea apartamentului, etc.).
A mai precizat că pârâta a depus la dosarul cauzei un înscris prin care susține că are reședința la adresa sa din ./3 4020/Linz/Austria, sens în care depune dovadă că aceasta nu mai locuiește la această adresă din data de 05.11.2013, data la care fără știrea sa a părăsit domiciliul, luându-i din casă mai multe bunuri personale.
P. încheierea de ședință din data de 20 iunie 2014, pronunțată în dosar nr._, s-a disjuns cererea având ca obiect „pretenții” (restituire împrumut), cerere ce formează obiectul cauzei de față, înregistrată la data de 03.07.2014 sub număr de dosar_ .
La data de 17.09.2014, pârâta E. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect „restituire împrumut”, ca inadmisibilă.
A arătat că reclamantul, prin precizările formulate, solicită să-i restituie suma de 7000 euro, sumă folosită de ea pentru plata ratelor la apartamentul cumpărat în mun.Suceava, apartament dobândit în timpul căsătoriei, invocând ca temei de drept disp.art.2158 alin.1 N.C.C.
A menționat că este surprinzătoare afirmația reclamantului că i-a împrumutat suma de 7000 Euro, mai ales că tot el recunoaște că acei bani au fost folosiți ca avans la dobândirea unui bun comun, banii fiind câștigați la nuntă.
A mai menționat că din banii câștigați la nuntă (15.000 euro) i-a luat pentru a achita un împrumut mai vechi, iar în jur de 7000 euro au fost dați avans pentru a cumpăra împreună un apartament în mun.Suceava.
Atâta timp cât suma obținută la nuntă a fost folosită la achitarea unui avans la dobândirea unui bun comun, constând în apartament nr.24 situat în mun.Suceava, ., et.5, . (încheind un antecontract de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate), având alt caracter, nefiind vorba de un împrumut între soți, consideră că se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Mai mult decât atât, așa cum este menționat și în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat, bunul a fost dobândit în devălmășie sub regimul comunității legale, între părți neexistând încheiată vreo convenție matrimonială.
Cu privire la acel drept de retenție prev.de art.365 NCC până la plata datoriilor față de reclamant, solicitat de reclamant prin precizările depuse nu poate fi dispus de instanță, întrucât pe lângă faptul că nu există nicio datorie în sarcina pârâtei, dispozițiile legale amintite prevăd clar „la încetarea regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt”, iar atâta timp cât regimul separației de bunuri nu a încetat, nu poate fi pus în discuție acel drept de retenție.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. cererea formulată la data de 14.10.2013 și precizată la termenul de judecată din 20.06.2014, reclamantul E. F. a chemat în judecată pe pârâta E. C., solicitând instanței ca aceasta să fie obligată la restituirea sumei de 7000 de euro, sumă pe care i-a dat-o pârâtei cu titlu de împrumut în luna august 2013.
Instanța reține că reclamantul și-a întemeiat cererea în drept pe dispozițiile art. 2158 C.Civ.
În temeiul dispozițiilor art.2158 Cod civil, „împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate. Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare.”
În ceea ce privește dovada contractului de împrumut, instanța constată că la interpelarea instaței, reclamantul prin mandatar arată că a împrumutat suma indicată mai sus pârâtei fără însă a încheia vreun înscris în acest sens cu aceasta.
Instanța constată că fiind vorba de un act care are o valoare mai mare de 250 lei, potrivit art. 309 alin.2 CPCiv, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
În continuare, potrivit art. 309 alin.4 pct.1 CPCiv, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazul în care, partea s-a aflat în imposibilitatea materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.
Având în vedere dispozițiile legale expuse mai sus, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 309 alin.4 pct.1 CPCiv prin raportare la natura relațiilor dintre părți, aceștia având calitatea de soți, ceea ce prezumă o imposibilitate morală de a se întocmi un înscris în vederea dovedirii împrumutului, obligațiile dintre soți trebuind a fi caracterizate de încredere și respect, aceste relații nefiind compatibile cu obligația soțului de a fi diligent și a-și preconstitui un înscris pentru dovedirea actului juridic.
În consecință, instanța reține că în considerarea relațiilor dintre părți la momentul acordării presupusului împrumut, exista o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris în vederea dovedirii actului juridic.
În continuare, instanța urmează a cerceta dacă reclamantul a făcut dovada existenței împrumutului, respectiv dovada remiterii sumei de 7000 euro pârâtei chiar și lipsa unui înscris care să facă dovada actului încheiat între părți.
Astfel, în dovedirea pretențiilor sale, respectiv predarea banilor precum și titlul cu care s-au predat aceștia, reclamantul a înțeles să solicite doar proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu înscrisuri.
Potrivit interogatoriul administrat pârâtei, acesta contestă existența unei datorii față de reclamant, arătând că nu a împrumutat nicio sumă de bani de la reclamant. În continuare, aceasta arată că a achitat un avans pentru achiziționarea unui apartament cu o parte din banii de la nuntă în anul 2012, încheind un antecontract de vânzare-cumpărare, însă nu recunoaște că a împrumutat suma de 7000 euro împrumut de la reclamant, ratele ulterioare cu privire la contractul încheiat, nu au mai fost achitate.
În continuare, instanța reține că reclamantul în dovedirea pretențiilor, a depus un extras de cont din 04.08.2013 (f.79) precum și fluturaș de salariu și adeverință privind contribuțiile plătite (f.81-83), înscrisuri care nu pot face dovada faptului material al predării sumei de 7000 euro către pârâtă.
În plus, instanța reține că reclamantul pe lângă dovedirea predării banilor către pârâtă, avea obligația de a face dovada titlului cu care au fost dați acești bani.
În ceea ce privește natura actului juridic pretins a fi încheiat între părți, instanța reține că reclamantul în cuprinsul precizărilor depuse la fila 35 dosar, arată că a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 7000 euro în anul 2013, însă în același timp menționează că acești bani au fost folosiți de pârâtă în vederea achitării unei rate la apartamentul din Suceava ce l-au achiziționat împreună, bani care provin din veniturile sale salariale.
Astfel, potrivit înscrisului depus la dosar filele 38-39, pârâta căsătorită cu reclamantul sub regimul comunității legale, a încheiat un antecontractului de vânzare-cumpărare, privind un apartament compus din două camere situat în Suceava, achitând la data încheierii acestuia un avans de_ euro, imobil ce urma să intre în patrimoniul soților la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
În consecință, având în vedere că nu s-a făcut dovada vreunei convenții matrimoniale între părți, instanța reține că bunurile soților se află sub incidența regimului comunității legale iar în condițiile în care reclamantul arată că cei 7000 euro dați soției au fost folosiți la plata unei rate pentru un apartament ce urma să între în patrimoniul soților, nu se poate vorbi de existența unui împrumut între soți.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.2158 Cod civil împrumutul este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani, condiții care nu s-au dovedit a fi îndeplinite în cauza de față.
În plus, instanța reține că deși reclamantul arată că trebuie avute în vedere câștigurile sale lunare, instanța reține că aceste aspecte nu au nicio relevanță în cauza de față, aceasta având ca obiect o răspundere contractuală. Astfel, instanța reține că stabilirea contribuției părților la dobândirea bunurilor comune poate fi stabilită într-o altfel de acțiune decât cea de față așa cum acesta a înțeles să o formuleze și ulterior să și-o precizeze.
În consecință, sub aspectul sarcinii probei, instanța constată că potrivit art.249 C.p.civil, dovada existenței contractului de împrumut revine împrumutătorului, respectiv reclamantului.
Având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor formulate, respectiv a existenței contractului de împrumut sub aspectul încheierii acordului de voință în acest sens și al remiterii efective a sumei de bani, motiv pentru care urmează a dispune respingerea cererii ca neîntemeiată.
De asemenea, având în vedere soluția expusă mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată și solicitarea reclamantului de a se reține în favoarea sa un drept de retenție potrivit dispozițiilor art. 365 C.Civ, nereținându-se în sarcina pârâtei existența unei datorii față de reclamant și în plus, ipoteza vizată de aceste dispoziții legale nu este incidentă în cauză.
În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și va obliga reclamantul, fiind partea căzută în pretenții, la plata către pârâtă a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 136 din data de 15.06.2014.
PENTURU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul E. F., domiciliat în ., cetățean rezident în Austria, ./3, A-4020-Linz, Austria, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la mandatar A. S. cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta E. C., domiciliată în ., jud.Suceava cu domiciliul ales la C. de avocat Ostaficiuc C., .. 29, ., jud. Suceava, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.C./Tehnored.P.C./02.07.2015/4 Ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1727/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3828/2015. Judecătoria... → |
|---|
