Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1124/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1124
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. G. A.
Grefier: B. G.
Pe rol pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulate de petentul T. M., în contradictoriu cu intimatul IPJ Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._. încheiat la data de 31.08.2014.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului petentului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 10.09.2014 sub nr._ (fila 2), petentul T. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor CP nr._ încheiat la data de 31.08.2014. La data de 27.10.2014, petentul a depus completare la plângere (filele 14-17), prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu „avertisment”.
În fapt, petentul a arătat că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat cu amendă de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.120 alin. 1 lit. h H.G. nr. 1391/2006 și art.100 alin. 3 lit. e O.U.G. nr. 195/2002. S-a reținut că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN17, din direcția Suceava – Ilișești, iar la km 240+360 m a efectuat manevra de depășire a autovehiculului_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”. A arătat petentul că se deplasa regulamentar și nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și a consemnat la rubrica „alte mențiuni” că a început depășirea pe marcajul discontinuu.
A mai arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 181 al.1 HG nr.1391/2006, în sensul că agentul constatator nu a folosit formularul prevăzut de Anexa 1D, respectiv nu a inserat în procesul-verbal datele de identificare ale aparatului cu care s-a efectuat înregistrarea și cu atât mai puțin datele care să ateste că s-a folosit un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
A mai precizat petentul că au fost încălcate și dispozițiile art. 16 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, întrucât nu a rezultat descrierea exactă a faptei, menționându-se că s-a efectuat doar o manevră de depășire în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea interzisă”.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.16, 17 al.1, 32 ,3 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martorii T. C. V. și P. G..
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție contestat (fila 3), copia actului de identitate (fila 5).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. 3115 din 10.09.2014 (fila 4).
Intimatul a formulat întâmpinare (filele 22-23), prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea sancțiunilor aplicate.
Intimatul a arătat că fapta săvârșită de petent a fost înregistrată cu aparatul de supraveghere a traficului rutier, montat pe autospeciala Poliției, MAI -_. A mai arătat că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de dispozițiile art.16 alin. 6 O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere a depus raportul agentului constatator (fila 43), CD cu înregistrarea contravenției (fila 41), cazierul auto al petentului (fila 34).
La data de 04.02.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a contravenției, ca mijloc material de probă iar la termenul din 18.02.2015 a administrat aceste probe. De asemenea, instanța a încuviințat pentru petent proba cu martora T. C. V., însă la termenul de judecată din data de 18.02.2015 petentul a renunțat la această probă iar instanța a luat act de renunțare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 31.08.2014 (fila 3) petentul T. M. a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 120 alin. 1 lit. h H.G. nr. 1391/2006 și a prevederilor art. 147 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006 cu 4 puncte amendă, în cuantum de 360 lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
În fapt, instanța reține că la data de 31.08.2014, orele 14:59, petentul conducea autoturismul marca Volswagen cu număr de înmatriculare_ pe drumul județean DN17, pe direcția Suceava-Ilișești iar la km 240+360 m s-a angajat în depășirea autoturismului_ în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă. Abaterea a fost înregistrată fiind înregistrat cu aparatul de supraveghere a traficului rutier montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_.
Procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 31.08.2014 a fost semnat de către petent, la alte mențiuni petentul indicând: am început depășirea regulamentar.
Potrivit prevederilor art. 34 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de art.16 O.G. nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.
Cu privire la critica adusă de către petent procesului verbal contestat în sensul că agentul constatator nu a folosit formularul prevăzut de Anexa 1D, instanța reține prevederile art. 181 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006, potrivit cărora în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Astfel, instanța apreciază această critică a fi neîntemeiată, căci dispozițiile art. 181 alin. 1 prevăd în mod expres că procesul-verbal trebuie să fie potrivit modelului de la Anexa 1D, iar nu faptul că trebuie folosită chiar această anexă. Așadar, indiferent de formularul pe care este întocmit, important este ca procesul-verbal să cuprindă datele esențiale care apar în modelul din Anexa 1D, ceea ce s-a realizat în cauză, astfel cum rezultă din compararea procesului-verbal ce face obiectul cauzei cu modelul 1D din actul normativ.
Cu privire la critica adusă de către petent procesului-verbal contestat în sensul că agentul constatator nu a menționat modelul, . numărul cinemometrului cu ajutorul căruia s-a constatat fapta, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006, instanța reține că în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Analizând modelul prevăzut în anexa nr. 1D, instanța constată că acesta conține o rubrică dedicată descrierii faptei, unde trebuie menționat aparatul cu care a fost înregistrată fapta contravențională, fără însă a se menționa în mod expres că agentul constatator trebuie să indice modelul, . numărul cinemometrului. În acest sens, instanța reține că agentul constatator a făcut mențiunea că abaterea a fost înregistrată de către un aparat de supraveghere a traficului rutier.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește acest motiv de nulitate invocat de către petent, instanța reține că se sancționează cu nulitatea relativă a procesului-verbal, nulitate ce operează doar în cazul în care partea petentă dovedește o vătămare care i s-a produs prin încheierea în acest mod a procesului-verbal și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului astfel încheiat. Conform dispozițiilor art. 175 alin. 1 C.proc.civ. privind regimul nulității relative, anularea actului încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale ce atrag această sancțiune va interveni numai în cazul în care partea care o invocă probează producerea unei vătămări prin întocmirea astfel a actului, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În cazul de față, petentul nu a probat nicio vătămare, fapt pentru care nu se impune anularea actului.
Instanța nu poate reține nici critica privind nedescrierea suficientă a faptei. În procesul-verbal . nr._ din 31.08.2014 agentul constatator a reținut că pe DN17, numitul T. M. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, având direcția de deplasare Suceava-Ilișești iar la km 240 + 360 m a efectuat manevra de depășire a autoturismului_ în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Astfel, instanța constată că fapta contravențională a fost descrisă suficient (data, ora și locul exact al comiterii faptei, autoturismul depășit, indicatorul existent în zona respectivă) pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală, în sensul art. 6 din CoEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca acuzație în materie penală are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Mențiunile privind situația de fapt se bucură de prezumția de veridicitate, întrucât reprezintă constatări directe ale agentului de poliție care a asistat la săvârșirea contravenției.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60). De asemenea, CEDO a statuat în cauza N. G. c. României, în materia circulației rutiere, că prevederile art. 6 paragraf 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism ce ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale (360 lei) și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile sunt suficient de grave pentru a concluziona că față de petent a fost formulată o acuzație în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO.
Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, având posibilitatea de a constata și sancționa unele fapte ce contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. În acest sens, procesul-verbal se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient.
În speță, este rezonabilă prezumția că cele consemnate în procesul-verbal corespund realității, întrucât agentul constatator a fost prezent la săvârșirea contravenției și a consemnat ceea ce a constatat ex propriis sensibus, dovadă fiind și înregistrarea video anexată (fila 41).
Așadar, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În fapt, instanța reține că petentului T. M. i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale, limitându-se doar la folosirea înscrisurilor depuse la dosar cauzei.
Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Trebuie reținut faptul că în cauza A. c. României contravenția nu a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, procesul-verbal fiind încheiat în lipsă. În situația de fapt dedusă judecății contravenția a fost constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, fiind înregistrată cu mijloace tehnice. În acest context, instanța apreciază că nu poate reține susținerile petentului privind aplicabilitatea cauzei A. contra României, dat fiind diferența esențială între cele două situații de fapt.
D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, dublată fiind de înregistrarea contravenției, faptele fiind constatate personal de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, revenindu-i petentului sarcina de a face proba contrară.
Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, având posibilitatea de a constata și sancționa unele fapte ce contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. În acest sens, procesul-verbal se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care se impune cu forță superioară prezumției de nevinovăție, dar care poate fi răsturnată de probe de către contravenient.
În prealabil, instanța va acorda putere probatorie înregistrării video (fila 41), în temeiul art. 266 C.proc.civ., potrivit căruia înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleași condiții ca înscrisul pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Din cuprinsul înregistrării video administrate la acest termen, instanța reține că petentul a început depășirea autoturismului cu număr de înmatriculare_ la ora 14:59:54, în interiorul curbei, aflându-se în raza vizuală a aparatului de supraveghere a traficului. Mai mult decât atât, se poate observa că depășirea s-a realizat într-o zonă cu indicatoare de curbă deosebit de periculoasă, unde marcajul longitudinal este continuu.
Instanța nu poate reține apărarea petentului, potrivit căreia ar fi început depășirea în mod regulamentar, căci din cuprinsul înregistrării, la minutul 59, secunda 54, rezultă că petentul s-a angajat în depășire încălcând marcajul continuu.
Din probele administrate rezultă fără putință de tăgadă situația de fapt, astfel cum a fost stabilită prin procesul-verbal de contravenție. Astfel, instanța apreciază că prin probele administrate în cauză, petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși îi revenea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. Pe cale de consecință, instanța consideră că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Potrivit art. 34 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Art. 120 alin. 1 lit. h H.G. nr. 1391/2006 prevede că se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".
Art. 100 alin. 3 lit. e O.U.G. nr. 195/2002 prevede că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a nerespectării regulilor privind depășirea.
Potrivit art. 98 alin. 4 lit. b O.U.G. nr. 195/2002, clasa a II-a atrage sancțiunea de 4 sau 5 puncte-amendă.
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 31.08.2014 petentului i s-au aplicat 4 puncte amendă în cuantum de 360 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile (fila 3). Astfel, instanța constată că măsurile aplicate sunt în conformitate cu dispozițiile legale.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, precum și pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Instanța reține din materialul probator administrat în cauză că pericolul social al faptei săvârșite de petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind desfășurarea circulației rutiere, menite a asigura protejarea populației. Astfel, se poate observa că locul în care petentul a realizat depășirea era o curbă deosebit de periculoasă, în care nu avea vizibilitate. Mai mult decât atât, traficul la momentul respectiv era destul de aglomerat, existând autoturisme pe sensul opus de mers.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii în cuantum de 360 lei și a sancțiunii complementare cu avertisment, având în vedere modalitatea de comitere a contravenției, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea sancțiunii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială. Mai mult decât atât, instanța constată că agentul de poliție i-a aplicat petentului sancțiunea minimă prevăzută de lege. În deliberare, instanța a avut în vedere și cazierul petentului nr._ din data de 17.12.2014 (fila 34), din care rezultă că în ultimii doi ani petentul a mai fost sancționat contravențional.
Instanța nu poate reține susținerile petentului privind faptul că este șofer de camion și este necesară înlăturarea suspendării dreptului de a conduce, tocmai datorită gravității contravenției comise.
În acest context, instanța apreciază că atât amenda, cât și suspendarea dreptului de a conduce sunt măsuri necesare pentru a-l face pe petent să conștientizeze că nu poate constitui un pericol pentru restul participanților la trafic și pentru a permite petentului să înțeleagă regulile de circulație pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală, dar și morală de a respecta aceste reguli.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul T. M. în contradictoriu cu IPJ Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. M., CNP_, domiciliat în sat Ipotești, ., jud. Suceava împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 31.08.2014 în contradictoriu cu intimatul IPJ SUCEAVA, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.
Președinte,Grefier,
Red: G.A.N./
Tehnored: G.B./
10.03.2015, 5 ex./
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1098/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1043/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|
