Plângere contravenţională. Sentința nr. 2758/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2758/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2758/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2758
Ședința publică din 21 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: H. E. D.
Grefier: L. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petenta . Bacău, împotriva procesului verbal de contravenție nr._ din 21.01.2015 întocmit de I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. Teritorial 3, I. Județean Suceava.
Dezbaterile asupra fondului au fost susținute de părți în ședința publică din 07 mai 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 21 mai 2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 04.02.2015 și înregistrată sub nr. _ /2014, reclamanta ., cu sediul în loc. Loc. B., ., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL 3 - INSPECTORAT JUDEȚEAN SUCEAVA, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal nr._ din 21.01.2015, solicitând anularea acestuia și eliberarea licenței autovehiculului marca M. cu număr de înmatriculare_ în principal, iar în subsidiar, în cazul respingerii cererii principale, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și eliberarea licenței autovehiculului marca M. cu număr de înmatriculare_ .
În susținere, arată că prin procesul verbal contestat societatea a fost sancționată conform art. 3 pct 21 si art. 6 alin 1, din HG 69/2012, cu amenda in suma de 9000 lei având in vedere încalcarea dispozițiilor art. 6 alin l din același act normativ, reținându-se că la data de 21.01.2015 pe DN 2, km 443, localitatea Patrauti, Jud. Suceava, a fost oprit si verificat in trafic ansamblul de vehicule cu număr de înmatriculare_ ce tracta remorca_ condusa de T. A., angajatul societății, constatându-se ca operatorul de transport efectua transportul rutier "cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase la sistemul de frânare, sistemul de direcție, punți, roti, anvelope si suspensie, șasiu, cabina, elemente atașate șasiului, tahograful și/sau limitatorul de viteză, stabilite potrivit legislației în vigoare",
Astfel, se menționează ca "autovehiculul a fost supus unei inspecții tehnice vizuale" si drept urmare a raportului de control in trafic s-au constatat următoarele defecțiuni tehnice: sistem de frânare; tamburi si discuri de frâna pe partea stânga uzura excesiva, șanțuri, fisuri, spărturi ce compromit siguranța rutiera.
Pe cale de excepție invocă nulitatea procesului verbal nr._ din 21.01.2015 pentru nerespectarea normelor de metrologie legală la întocmirea acestuia și pentru lipsa martorului asistent.
Pe fond consideră că o simpla verificare tehnica nu poate conduce la concluzia săvârșirii unei abateri foarte grave asa cum sunt ele dispuse în HG69/2012 actualizata, precizând totodată că autoturismul supus verificării deținea la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție un certificat de inspecție periodica emis de către Registrul Auto R. emis in data de 23.10.2014 prin care autovehiculul la evaluarea globală a acestuia este trecuta sintagma B. TEHNIC CU DMI.
Apreciază că o simpla verificare vizuala a autovehicului nu poate fi considerata o expertixa tehnica asa cum este cea efectuata de RAR, fapt ce conduce la ideea unui alt abuz săvârșit de către inspectorul semnatar al procesului verbal contestat.
Mai arată că inspectorul semnatar al procesului verbal nu a îndeplinit procedurile legale motivate de faptul ca acesta, fără o expertiza tehnica necesara, a ridicat plăcutele autovehicului, fiind anexate plângerii si dovada remedierii defecțiunilor constatate prin procesul verbal așa cum reiese din certificatul de inspecție tehnic periodica emis de către RAR la data de 02.02.2015 si copia certificatului de înmatriculare cu dovada efectuării inspecției.
În plus, încadrarea faptei in HG 69/2012 conduce la impunerea unei amenzi intre 14.000 lei si 18.000 lei, iar procesul verbal contestat dispune o amenda de 9000 lei, cu posibilitatea achitării sumei de 4500 lei in 48 ore.
Față de cele mai sus arătate, solicită admiterea plângerii si anularea procesului verbal nr._ din 21.01.2015 si in subsidiar in cazul in care se respinge acest capăt de cerere, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
In drept, invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 19 dosar), I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL 3 - INSPECTORAT JUDEȚEAN SUCEAVA, în baza disp.art. 138 alin.1 Cod procedură civilă, a invocat excepția litispendenței și a necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea plângerii contravenționale și a solicitat declinarea acesteia la Judecătoria Suceava.
În motivare, a arătat că la controlul ISCTR efectuat in trafic in data de 21.01.2015 ora 17:12, pe DN 2, km 443, loc Patrauti, jud.Suceava, asupra ansamblului de vehicule, format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, ce tracta remorca cu numărul de înmatriculare_ . utilizat de ., in baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, si condus de conducătorul auto T. A., ce efectua un transport rutier contra cost de marfa in trafic național, s-a constatat, efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind sistemul de frânare, sistemul de directive, punți, roti, anvelope si suspensie sașiu, cabina si elemente atașate sașiului, tahograful si/sau limitatorul de viteza stabilite potrivit legislației in vigoare, reținându-se de către inspectorii ISCTR in urma unei inspecții tehnice vizuale si urmare a raportului de control in trafic, următoarele defecțiuni tehnice: sistem de frânare, tamburi si discuri de frâna pe partea stânga la puntea directoare, au o uzura excesiva prezentând șanțuri, fisuri, sparturi ce compromit siguranța rutiera DPI 114a, iar parbrizul este fisurat . care se accepta DMA32d, abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.3 pct.21 din HG nr.69/2012 cu modificările si completările ulterioare.
S-au întocmit rapoarte de control tehnic in trafic . nr.51091A4 si . nr.51091R4, pe care conducătorul auto a refuzat sa le semneze.
A fost aplicata si măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcutelor de înmatriculare si a certificatului de înmatriculare pe o perioada de 6 luni, conform art.17 alin 3 si art.18 din HG69/2012, fiind întocmit proces verbal de reținere . nr._ din 21.01.2015, pe care conducătorul auto, refuza sa îl semneze.
In ceea ce privește contravenția săvârșita, a invocat următoarele prevederi legale:
Art.3 Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr.1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr.1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr.1.073/2009 si ale Ordonanței Guvernului nr.27/2011 si constituie contravenții, daca acestea nu au fost săvârșite in astfel de condiții incat, potrivit legii penale, sa constituie infracțiuni:
pct. 21 efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere, care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind sistemul de frânare, sistemul de direcție, punți, roti, anvelope si suspensie, sașiu, cabina si elemente atașate sașiului, tahograful si/sau limitatorul de viteza, stabilite potrivit legislației in vigoare.
De asemenea, face mențiunea ca aceasta obligație, este prevăzuta in Ordinul MTI nr.980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere la art.134 intreprinderile care efectuează operațiune de transport rutier contra cost, au următoarele obligații:
Lit a) sa utilizeze numai vehicule rutiere, a căror stare tehnica corespunde reglementarilor naționale de siguranța rutiera si de protecție a mediului înconjurător, cu inspecția tehnica periodica valabila si certificate/clasificate/ încadrate corespunzător, conform prevederilor legale in vigoare.
Astfel, faptele reținute in sarcina petentei sunt antijuridice, reprezintă o atingere adusa ordinii juridice existente, faptele sunt comise cu vinovăție, condiție care presupune ca persoana care a comis actul incriminat sa fi realizat, la momentul comiterii acelui act, implicațiile sale si sa fi putut determina efectele acestuia.
In ceea ce privește încheierea procesului verbal cu incalcarea si ignorarea dispozițiilor art.19 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, nu constituie motiv de nulitate a acestuia deoarece procesul verbal se poate întocmi atât in prezenta cât si in lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale si a probelor administrate de agentul constatator. In speța, agentul constatator a constatat personal faptele reținute in procesul verbal. Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.19 alin. 3, menționând la pct.10, din acesta motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal, al contravenientului si a martorului.
Rolul martorului asistent este de a atesta faptul ca la momentul încheierii procesului verbal, reprezentantul legal al persoanei juridice sancționate nu se afla de fata si nu i-a fost îngrădit in acest mod, dreptul de a formula obiecțiuni; în condițiile in care contravenientul este o persoana juridica, ce in mod obiectiv si de necontestat nu se poate afla de fata la încheierea unui proces verbal de contravenție pe ruta de transport, confirmarea acestui aspect de către martorul la care face referire art. 19 alin.l din OG2 /2001, este lipsit de relevanta.
Lipsa martorului si a obiecțiunilor reprezentantului legal, al contravenientului, acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul organului constatator si ca, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin 7 din OG2/2001, atrage o nulitate relativa a procesului verbal, ceea ce presupune ca petenta trebuie sa sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal. Insa petenta are posibilitatea de a formula apărări tocmai prin promovarea unei plângeri contravenționale, astfel încât nu îi este afectat in nici un fel dreptul la apărare. A mai învederat instanței că în practica constanta a Curții Constituționale s-a statuat faptul ca art.19 alin 1 si 3 nu încălca dreptul la apărare statuat de art. 24 (1) din Constituție, contravenientul beneficiind de toate drepturile la apărare prin promovarea plângerii împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției, iar in cursul procesului își poate angaja avocat si poate face apărarea pe care o considera necesara.
Deci art. 19 din OG.2 /2001 prevede suficiente garanții care sa împiedice încheierea abuziva a procesului verbal fără participarea contravenientului care nu a semnat procesul verbal de contravenție cu ocazia încheierii lui, acesta având posibilitatea legala conform art. 31 al OG 2/2001.
In ceea ce privește motivația petentei referitoare la faptul ca prin încadrarea faptei in HG 69/2012, care conduce la impunerea unei amenzi intre_ lei si_ lei, iar procesul verbal contestat dispune o amenda de 9000 lei, existând inadvertențe la întocmirea acestuia, solicită instanței să o respingă ca netemeinica si nelegala si sa rețină faptul ca petenta se afla in necunoștința de cauza, aceasta necunoscând faptul ca, HG69/2012 a fost modificata prin HG76/05.02.2014 .
De asemenea, consideră ca in aceasta situație, petentei nu i-au fost îngrădite drepturile la apărare atâta vreme cat si-a exercitat acest drept in termenul legal prin depunerea plângerii. In acest sens, a solicitat respingerea cererii ca nefondata si sa dispună respingerea plângerii ca netemeinica si nelegala, precum si menținerea procesului verbal de contravenție fără diminuarea cuantumului amenzii.
Intimata a mai menționat faptul că procesul verbal de contravenție marchează existenta raportului juridic contravențional, fiind actul prin care se declanșează si la care se raportează tragerea la răspundere a celor care au săvârșit contravenții. Procesul verbal beneficiază de o prezumție de autenticitate si veridicitate, are valoarea probanta a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei comise pana la proba contrarie, iar petenta care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sau netemeinicia acestui proces verbal, si de aceea consideră ca plângerea nu poate fi luata in considerație întrucât fapta săvârșita conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, iar agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art.l6(5)(6) si 17, 19 si 25-27 din OG. Nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu privire la întocmirea, modul de încheiere si comunicare al procesului verbal de contravenție. Astfel petenta are toate elementele de identificare, procesul verbal de contravenție conține descrierea faptei, contravenția, temeiul legal in baza in care a fost sancționată, de asemenea, procesul verbal a fost încheiat in lipsa reprezentantului legal si deci nu a putut formula obiecțiuni, procesul verbal are consemnata mențiunea cu privire la lipsa martorului asistent, actul sancționator a fost comunicat contravenientului prin posta.
Operatorul de transport rutier are obligația să asigure existența la bordul autovehiculului, pe toată durata executării transportului, a documentelor impuse de categoria de transport rutier efectuată și de prevederile legale în vigoare.
Considera ca sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzuta si sancționată de art.3 pct.21 coroborat cu art.6 alin.l din HG nr.69/2012 cu modificările si completările ulterioare iar fapta ca realitate concreta, realizează . ., trăsăturile esențiale ale contravenției si orice fapta care întrunește elementele constitutive prevăzute de o norma contravenționala constituie contravenția prevăzută in acea norma si tocmai de aceea trebuie apreciata distinct de la o persoana la alta si de la o împrejurare la alta.
Faptele contravenționale au fost delimitate corect, au existat, au fost constate si sancționate in mod just, procesul verbal de contravenție reprezintă o stare de fapt la momentul controlului si deci petenta nu poate fi exonerata de răspundere deoarece fapta pentru care a fost sancționată petenta este individualizata in mod clar de art.3 pct 21 din HG nr.69/2012 cu modificările si completările ulterioare si procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001. Deci, faptele reținute in sarcina petentei constituie contravenții pentru ca elementul constitutiv al contravenției este reprezentat tocmai de existenta unor grave defecțiuni tehnice, ca efect al demersurilor întreprinse de societatea petenta. De asemenea, atât la acest moment, cat si la momentul si locul controlului petenta nu a fost in măsura sa demonstreze faptul ca autovehiculul nu prezintă defecțiuni tehnice, sancțiunile fiind in mod corect aplicate, de observat este si faptul ca suntem in prezenta unei contravenții instantanee care s-a consumat la momentul controlului.
De asemenea, in temeiul 254-255 Cod procedura civila care stipulează ca instanțele judecătorești trebuie sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului ordonând in acest scop administrarea tuturor probelor pe care le considera necesare in acest scop chiar daca părțile s-ar opune, iar cel care face o propunere in fata instanței de judecata trebuie sa o dovedească. In acest sens, a solicitat a se constata ca petenta nu face dovada contrara celor înscrise in procesul verbal de contravenție, fapta reținuta in sarcina petentei reprezintă o contravenție instantanee care s-a consumat la momentul controlului.
Consideră ca sancțiunea avertismentului nu se impune pentru ca o atare situație ca cea sancționată in cauza de fata, nu poate fi socotita drept o fapta cu gravitate redusa in sensul art. 7, alin.2 din O.G 21 2001. Avertismentul se aplica atunci când fapta are gravitate redusa, ori nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minima de 9000 lei, cea maxima fiind de_ lei.
Trebuie avut în vedere faptul ca petenta nu se afla la prima abatere contravenționala săvârșita, in ceea ce privește transporturile rutiere, aceasta fiind sancționată, pana in acest moment in 10 situații, de către inspectorii ISCTR, sens in care anexam un extras din baza de date ARR.
În dovedire a solicitat admiterea probei cu înscrisuri ca probă pertinentă, concludentă si utilă cauzei.
Pentru motivele arătate a solicitat respingerea plângerii ca nelegala si nefondată și să mențină procesul verbal ISCTR_/ 21.01.2015 ca temeinic și legal întocmit, dispunând executarea întregului cuantum al amenzii așa cum aceasta a fost stabilita in actul de control.
In drept a invocat prevederile art. 205-208 Cod de procedura civila, ale OG nr.2/2001 ,HG nr.69/2012 privind stabilirea încălcărilor Regulamentului (CE) nr.l.071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internaționala a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a Regulamentului (CE) nr.561/2006 si ale Ordonanței guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum si a sancțiunilor si masurilor aplicabile in cazul constatării acestor încălcări, Ordinul MTI nr.980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, Ordinul MTI nr.995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor si controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, a activității centrelor de pregătire si perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activității școlilor de conducători auto si a activității instructorilor auto autorizați si pentru modificarea Ordinului MT nr.l.058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor si perioadelor de odihna ale conducătorilor auto si al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Prin decizia civilă nr.580 din 26 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._, s-a admis excepția de ordine publică invocată de pârât în condiții procedurale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 17 martie 2015 sub numărul_ .
Prin încheierea de ședință din data de 7 mai 2015, Judecătoria Suceava a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarelor_ și_, având în vedere identitatea de obiect, cauză și părți și faptul că prima instanță învestită cu soluționarea plângerii a fost Tribunalul Suceava.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.01.2015, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 9000 lei . În urma controlului ISCTR efectuat in trafic in data de 21.01.2015 ora 17:12, pe DN 2, km 443, loc Patrauti, jud.Suceava, asupra ansamblului de vehicule, format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, ce tracta remorca cu numărul de înmatriculare_ . utilizat de ., in baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, si condus de conducătorul auto T. A., ce efectua un transport rutier contra cost de marfa in trafic național, s-a constatat efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind sistemul de frânare, sistemul de directive, punți, roti, anvelope si suspensie sașiu, cabina si elemente atașate sașiului, tahograful si/sau limitatorul de viteza stabilite potrivit legislației in vigoare, reținându-se de către inspectorii ISCTR in urma unei inspecții tehnice vizuale si urmare a raportului de control in trafic, următoarele defecțiuni tehnice: sistemul de frânare, tamburii si discurile de frâna pe partea stânga la puntea directoare au o uzura excesiva prezentând șanțuri, fisuri, sparturi ce compromit siguranța rutiera DPI 114a, iar parbrizul este fisurat . care se accepta DMA32d, abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.3 pct.21 din HG nr.69/2012 cu modificările si completările ulterioare.
S-au întocmit rapoarte de control tehnic in trafic . nr.51091A4 si . nr.51091R4.
A fost aplicata si măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcutelor de înmatriculare si a certificatului de înmatriculare pe o perioada de 6 luni, conform art.17 alin 3 si art.18 din HG69/2012, fiind întocmit proces verbal de reținere . nr._ din 21.01.2015.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea.
Simpla intocmire a procesului-verbal de contraventie in lipsa, chiar la sediul intimatei, nu este de natura a atrage nulitatea acestui act, in conditiile in care chiar legea, respectiv art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prevede posibilitatea intocmirii actului constatator al contraventiei cand contravenientul nu este de fata. In plus, instanta apreciaza ca dreptul la aparare al petentei a putut fi exercitat cu prisosinta in fata instantei, unde petenta a putut solicita si administra probe, precum si sa puna concluzii. Asadar, instanta retine ca procesul-verbal de contraventie contestat nu este nelegal intocmit.
Cu privire la motivul lipsei semnaturii unui martor asistent, instanta are in vedere dispozitiile art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform carora, in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod. Astfel, instanta constata ca agentul constatator a mentionat in cuprinsul procesului-verbal de contraventie motivul care a condus la lipsa semnaturii unui martor asistent, respectiv ca nu s-a putut stabili o persoana care să își asume calitatea de martor.
In ceea ce privește motivația petentei referitoare la stabilirea greșită a amenzii în cuantum de 9000 lei față de limitele prevăzute de lege, instanța constată că potrivit art 6 alin 1 din HG 69/2012 în forma în vigoare la data încheierii procesului verbal de contravenție, contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 1 - 9, 11, 14 și 18 - 32 se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instanțelor judecătorești.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002, cauza A. c România, hotărâre din 4 octombrie 2007, paragraf 60).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Instanța are în vedere că în materie contravențională este aplicabilă și prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional care formulează plângere împotriva procesului-verbal.
În drept, potrivit art 3 pct. 21 din HG 69/2012, următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr.1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr.1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr.1.073/2009 si ale Ordonanței Guvernului nr.27/2011 si constituie contravenții, daca acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții incat, potrivit legii penale, sa constituie infracțiuni: efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere, care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind sistemul de frânare, sistemul de direcție, punți, roti, anvelope si suspensie, sașiu, cabina si elemente atașate sașiului, tahograful si/sau limitatorul de viteza, stabilite potrivit legislației in vigoare.
Fapta a fost constatată direct de agenții constatatori, fiind depus în dovedire raportul de control tehnic în trafic- fila 36, precum și planșe foto cu privire la defecțiunile constatate- filele 44-49.
Certificatul de inspecție tehnică periodică de la fila 11 nu face dovada contrară procesului verbal de contravenție; mai mult, prin plângere, la fila 7 petenta recunoaște prin mențiunea “ anexăm prezentei plângeri și dovada remedierii defecțiunilor constatate prin procesul verbal ” că aceste defecțiuni au existat .
Cu privire la posibilitatea imobilizării autovehiculului, instanța constată că potrivit art 12 alin 1 din HG 69/2012, măsura de imobilizare a unui vehicul în trafic se aplică de către inspectori sau, după caz, de către polițiștii rutieri, în următoarele cazuri:
a) încălcarea prevederilor legale în vigoare în domeniul transporturilor rutiere constatată la efectuarea controlului vehiculelor înmatriculate în alte state;
b) nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind masele și/sau dimensiunile maxime admise/autorizate, precum și condițiile referitoare la însoțirea vehiculelor cu depășiri;
c) transportarea mai multor persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de clasificare pe stele sau categorii al autobuzului în cazul efectuării transportului rutier de persoane;
d) nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind perioadele de conducere, odihnă sau pauze, precum și în toate celelalte situații în care conducătorul auto nu poate dovedi efectuarea pauzelor și/sau a perioadelor minime de odihnă;
e) efectuarea de transport rutier de mărfuri cu nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările și completările ulterioare;
f) efectuarea de transport rutier de mărfuri periculoase la care s-a constatat o contravenție de categoria I de risc, conform legislației în vigoare;
g) nerespectarea reglementărilor în vigoare privind sistemul de fixare al încărcăturii, elementele de fixare a mărfurilor și condițiile de arimare a încărcăturii.
Contravenția constatată nu se încadrează în disp. art. 12, motiv pentru care apărările referitoare la art 13 alin 1 din HG 69/2012 vor fi înlăturate.
În consecință, instanța considera ca sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzuta si sancționată de art.3 pct.21 coroborat cu art.6 alin.l din HG nr.69/2012.
Instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu se impune întrucât petenta nu se afla la prima abatere contravenționala săvârșita in ceea ce privește transporturile rutiere, potrivit extrasului din baza de date ARR- fila 66.
Pentru aceste motive, instanța urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . Bacău, cod unic de înregistrare, RO 5169494cu sediul în localitatea B., ., jud.Bacău, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.01.2015 întocmit de I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. Teritorial 3, I. Județean Suceava, cu sediul în ..16, jud.Suceava, ca neîntemeiată.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
Președinte,Grefier,
Red.H.E.D./Tehnored. L.M./6 Ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2756/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4264/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








