Plângere contravenţională. Sentința nr. 691/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 691/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 691/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 691
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cosovăț A.
Grefier: V. C. P.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta C. R. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.01.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, califică excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petentă prin cererea de chemare în judecată ca fiind o apărare de fond.
Instanța, în baza art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată a trecut la soluționarea cauzei în fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2014 sub nr. de dosar_, petenta C. R. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 17.01.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită excepția prescripției executării sancțiunii aplicate și anularea procesului verbal de contravenție și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a acesteia cu amendă în cuantum de 420 de lei, respectiv, 6 puncte de penalizare, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că în data de 3.05.2014 i s-a comunicat înștiințarea de plată nr. 1162 din 13.05.2014 prin care i s-a adus la cunoștință că figurează cu un debit neachitat la bugetul local cu suma de 420 de lei, reprezentând o amendă contravențională de circulație. Potrivit acestui proces verbal, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 420 de lei, puncte amendă și 6 puncte de penalizare, ca urmare a nerespectării vitezei legale, respectiv că ar fi depășit viteza legală cu 32 km/h pe DN 2 1285. Aceasta a arătat că nu a fost de acord cu cele consemnate de agentul de poliție, respectiv că ar fi depășit viteza legală și că era în localitatea Dănila. Contrar celor consemnate, aceasta a susținut că a fost oprită pe DN 2 pe o porțiune de drum cu linie continuă și nu în localitate Dănila, cum s-a consemna, fapt pentru care aceasta a susținut că se afla în afara localității si circula cu o viteză admisă de lege. Totodată, aceasta a mai susținut că nu a fost de acord cu sancțiunea aplicată și a refuzat semnarea respectivului proces verbal.
Pe cale de excepție, aceasta a înțeles să invoce prescrierea dreptului de a cere executarea contravențiilor reținute în sarcina sa. Aceasta a susținut că potrivit art. 14 alineat 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Aceasta a arătat că până la momentul primirii înștiințării de plată, petenta nu a avut cunoștință de aceasta contravenție înctrucât nu i s-a adus la cunoștință prin unul din modurile de comunicare prevăzute de lege conținutul procesului verbal. În ciuda celor afirmate de aceasta, reprezentații Primăriri Rădăuți au susținut că acest proces verbal i-a fost comunicat prin afișare.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ale O.U.G. nr. 195/2002 și decizia nr. 10 din 10.06.2013, pronunțată RIL de ÎCCJ.
În dovedire, petenta a depus la dosar, o . înscrisuri.
Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic.
În motivare intimatul a arătat că la data de 17.01.2012, petenta a fost sancționată contravențional pentru că în acea zi, în timp ce conducea un autoturism în . înregistrată de către apăaratul radar tip Autovision, rulând cu viteza de 92 km/h, depășind astfel cu 42 de km/h limita de viteză legală de 50 km stabilită pe acel sector de drum. Totodată, acesta a arătat că, după întocmirea procesului verbal, agentul de poliție rutieră i-a adus la cunoștință cele consemnate petentei, care a declarat că este nemulțumită pentru că a fost oprită pe un drum cu linie continuă și a refuzat semnarea procesului verbal contestat. Sub aspectul temeiniciei, acesta a susținut că procesul verbal cuprinde toate condițiile legale de fond și de formă și face deplină dovadă a celor constate până la eventuala probă contrarie.
În dovedire, intimatul a depus la dosar o . înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În primul rând, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. Textul de lege nu face deosebire între procesele-verbale de contravenție încheiate anterior și cele încheiate ulterior intrării sale în vigoare (iunie 2012).
În al doilea rând, instanța reține că vor fi avute în vedere dispozițiile legale în forma în care acestea erau în vigoare la momentul întocmirii procesului-verbal.
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 17.01.2012 întocmit de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei, avertisment și 6 puncte de penalizare, pentru săvârșirea a două contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.
Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 17.01.2012 nu a fost semnat de către petentă, aceasta manifestându-și refuzul de a semna actul sancționator. (fila 21)
În ceea ce privește executarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost comunicat prin afișare, potrivit procesului-verbal de afișare aflat la fila 20.
Analizând susținerile petentei din cererea introductivă, instanța arată că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare la domiciliul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, aspect reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Astfel, potrivit art. 25 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, ,,procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate”. Potrivit alin. 2 ,,comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia”.Totodată, conform art. 26 alin. 3 din același act normativ, ,,în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”.
Potrivit dispozițiilorart. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Instanța reiterează faptul că procedura afișării procesului-verbal la domiciliul contravenientului poate și trebuie să fie utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Or, în cauza dedusă judecății, nu s-a dat eficiență caracterului subsidiar al modalității de comunicare prin afișare. În acest sens, potrivit adresei depuse la dosarul cauzei la data de 27.11.2014, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată nu s-ar fi putut efectua din lipsa fondurilor necesare în acest scop (fila 71).
Astfel, în cauza dedusă judecății, nici măcar nu a fost demarată procedura de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în sensul căexecutarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Or, în cauza dedusă judecății, procesul-verbal nu a fost comunicat petentei în termenul impus de lege.
Pe cale de consecință, instanța va constata prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale (amenda, avertismentul și punctele de penalizare) aplicate petentei C. R.-M., prin procesul-verbal contestat, urmând a admite plângerea contravențională.
În aceste condiții, instanța va exonera petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._ din 17.01.2012, emis de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava, considerând că nu se impune analizarea și a celorlalte apărări invocate de către petentă în plângere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta C. R.-M., CNP_ cu domiciliul în mun. Rădăuți, .. 5D, ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 17.01.2012, întocmit de intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Constată prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentei C. R.-M. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 17.01.2012, emis de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._ din 17.01.2012, emis de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
Președinte,Grefier,
Red. C.A.
Tehn. V.C.P.
4ex/15.04.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 669/2015. Judecătoria SUCEAVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5208/2015.... → |
|---|








