Plângere contravenţională. Sentința nr. 951/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 951/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 951/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVLĂ NR. 951
Ședința publică din data de 18.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. G. A.
Grefier: B. G.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta RNP -ROMSILVA- prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A. – DRDP Iași și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A.- CESTRIN împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._, încheiat la data de 19.12.2011.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 9), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Verificându-și din oficiu competența, instanța constată că, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., raportat la art. 101 Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În baza art. 238 C.proc.civ., instanța estimează durata procesului la o lună.
Cu titlu prealabil, instanța constată că la data de 28.10.2014, prin serviciul registratură al instanței, au fost depuse la dosar precizări din partea intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A. – DRDP Iași, prin care invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât procesul-verbal de contravenție este întocmit de CNADNR - CESTRIN - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
De asemenea, instanța constată că la data de 16.02.2015, intimata CNADNR – CESTRIN a transmis aceeași întâmpinare ca la fila 24, dosar prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii.
Cu privire la excepțiile invocate instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 25.08.2014 sub nr._ (filele 3-5), petenta RNP -ROMSILVA- prin Direcția Silvică Suceava a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor R11 nr._, încheiat la data de 19.12.2011, încheiat de către intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, întrucât nu are semnătura olografă a agentului constatator, față de prevederile art. 17 O.G. nr. 2/2001. De asemenea, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, a arătat că acesta nu poate înlătura sancțiunea nulității absolute. Astfel, cum în cauză lipsește semnătura olografă a agentului constatator, solicită admiterea excepției nulității absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor R 11 nr._, încheiat la data de 19.12.2011, anularea acestuia și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.
În cazul în care instanța nu va admite excepția nulității absolute a procesului verbal, a solicitat să se constate că, atât procesul verbal, cât și înștiințarea de plată trebuiau comunicate în termen de cel mult o lună de la data încheierii, acestea fiind comunicate la data de 07.08.2014, atașat unei notificări cu nr. N/1190/31.07.2014. Consideră că prezenta plângere a fost formulată în termen față de data comunicării. De asemenea, prin necomunicarea în termen a actului sancționator și implicit imposibilitatea contestării acestuia, petenta nu a putut beneficia nici de prevederile Legii nr.144/2012. Separat, anularea sancțiunii complementare reprezentând tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro se impune și ca urmare a aplicării principiului retroactivității legii mai favorabile și în dreptul contravențional, indiferent dacă actul constatator al contravenției a fost sau nu comunicat în termen, însă nu a fost executat. Astfel arată că art.8 al.3 din OG nr.15/2002 care a stat la baza aplicării sancțiunii privind plata tarifului de despăgubire a fost abrogat prin prev. pct.2 al. Art. I din Legea nr.144/23.07.2012.
Ori, potrivit Deciziei nr. 228/2007 a Curții Constituționale, jurisprudenței CEDO, dar și practicii instanțelor din România, retroactivitatea legii mai favorabile în dreptul contravențional se aplică în toate condițiile când succesiunea legii a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
În drept, petenta a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și prevederile Codului de procedură civilă.
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, petenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal . 11 nr._, încheiat la data de 19.12.2011 (fila 7).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit taxei de timbru . nr._ din data de 21.08.2014 (fila 8).
La data de 28.10.2014 intimata CNADNR – Direcția R. Drumuri și Poduri Iași a depus întâmpinare (fila 22), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
La data de 07.11.2014 intimata CNADNR-CESTRIN a formulat întâmpinare (filele 26-29), prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii. Conform art.31 O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare. În speță solicită să se constate că procesul verbal a fost comunicat petentei la data de 05.01.2012, iar plângerea acesteia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 25.08.2014, depășind termenul legal de contestație de 15 zile.
În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de contravenție, învederează instanței prevederile art. 14 alin. 1 O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 05.01.2012, în mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, respectiv 19.11.2011.
De asemenea, a solicitat respingerea excepției nulității absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru lipsa semnăturii agentului constatator, fiind aplicabile prevederile art. 7 Legea nr. 455/2001.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010.
În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, intimata a depus la dosarul cauzei proba foto cu sistemul S.I.E.G.M.C.R., autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală,dovadă de comunicare a procesului verbal de contravenție(filele 31-34).
La data de 12.11.2014, petenta a depus la dosar un înscris intitulat răspuns (filele 35-36), prin care a arătat că înțelege să introducă în cauză în calitate de intimată și pe C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
La data de 27.11.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 40-44), prin care a arătat că, potrivit Deciziei nr. 228/2007 a Curții Constituționale, jurisprudenței CEDO, dar și practicii instanțelor din România, retroactivitatea legii mai favorabile în dreptul contravențional se aplică în toate condițiile când succesiunea legii a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii. În același sens reglementează și art. 12 alin. 2 O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
La data de 12.12.2014, prin serviciul registratură al instanței, au fost depuse la dosar precizări din partea intimatului CNADNR- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași (fila 53), prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât procesul-verbal de contravenție este întocmit de CNADNR - CESTRIN - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
Prin încheierea din data de 28.01.2015, față de precizările petentei, instanța a dispus rectificarea citativului, în sensul introducerii în cauză în calitate de intimat și a CNADNR - CESTRIN - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică și citarea acestuia cu mențiunea de a depune întâmpinare (fila 59).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate în fața sa, respectiv asupra excepției lipsei calității procesual pasive, invocate de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași prin întâmpinare (fila 22) și a excepției tardivității, invocate de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN prin întâmpinare (filele 26-30).
Potrivit art. 248 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. Astfel, în vederea determinării cadrului procesual, instanța apreciază că se impune analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași.
Conform dispozițiilor art. 36 C.proc.civ., prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
De asemenea, instanța reține că reclamantul, fiind cel care declanșează acțiunea civilă, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa. Prin precizările petentei din data de 27.01.2015 (filele 57-58), aceasta a justificat calitatea procesual pasivă a intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași prin aceea că aceasta a fost desemnată să execute partea de daună din contravenție, fiind și instituția care a emis notificarea.
Instanța constată însă că procesul-verbal . nr._ din data de 19.12.2011 (fila 7) a fost emis de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, astfel cum apare în antetul procesului-verbal. În ciuda faptului că CNADNR Drumuri și Poduri urmărește încasarea despăgubirilor, inițiază notificări și angajează proceduri de executare silită, obiectul prezentei cereri este plângere contravențională, care se îndreaptă împotriva instituției ce a încheiat procesul-verbal de contravenție.
Astfel, instanța apreciază că în prezentul litigiu calitate procesual pasivă justifică doar intimata care a emis procesul-verbal de contravenție, respectiv C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, iar nu și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași.
D. fiind cele expuse anterior, instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași și va respinge acțiunea formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția R. Drumuri și Poduri Iași ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Cu privire la excepția tardivității invocate de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN prin întâmpinare (filele 26-30), instanța reține că la data de 19.12.2011 a fost încheiat procesul-verbal . nr._ (fila 7). Acest proces-verbal a fost comunicat prin poștă către petentă la data de 05.01.2012, astfel cum rezultă din semnătura aplicată pe confirmarea de primire (fila 32). Mai mult decât atât, instanța constată că din cuprinsul dovezii de comunicare reiese actul comunicat petentei, fiind menționat numărul procesului-verbal contestat în cauza de față (R11 nr._).
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Totodată, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului; operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
În raport de textele legale mai sus amintite și de situația de fapt reținută, instanța constată că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale a început să curgă la data de 05.01.2012.
Potrivit art. 181 alin. 1 C.proc.civ., termenul de 15 zile se calculează pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Astfel, instanța nu va lua în calcul ziua de 05.01.2012, când începe calculul termenului de 15 zile, și nici ziua când s-a împlinit acest termen, anume la data de 20.01.2012. De aici, rezultă că plângerea contravențională putea fi făcută cel mai târziu în data de 22.01.2012. Instanța a tras această concluzie prin aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. 2 C.proc.civ., care prevăd că atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează, iar ziua de 21.01.2012 a fost o zi de duminică.
Instanța constată faptul că petenta a depus plângerea contravențională prin poștă la data de 21.08.2014, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila 15), depășindu-se astfel termenul imperativ de 15 zile instituit de către dispozițiile art. 31 alin. 1 O.G. nr. 2/2001.
Instanța nu poate reține apărările formulate de către petentă în răspunsul la întâmpinare cu privire la faptul că prezumtiva contravenție a fost comisă la data de 23.06.2011 iar procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 19.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile pentru constatare a contravenției datorită faptului că aceasta este o apărare de fond împotriva procesului-verbal, iar pentru a putea păși la analiza sa cererea trebuie să fie introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării. Același argument se aplică și apărării potrivit căreia comunicarea procesului-verbal a fost tardivă, respectiv 180 zile de la data încheierii lui. Cu titlu prealabil, instanța trebuie să fie legal învestită cu o cerere introdusă în termenul impus de către lege, iar abia după constatarea acestui fapt ar putea analiza o eventuală tardivitate a comunicării sau prescripția executării sancțiunii.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța urmează a admite excepția tardivității invocate de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN prin întâmpinare și a respinge plângerea formulată de către petentă în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN ca tardiv introdusă.
Date fiind soluțiile asupra celor două excepții, instanța constată că nu se mai impune analiza asupra fondului cauzei și a argumentelor invocate de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A. –DIRECȚIA DRUMURI ȘI PODURI IAȘI invocată de către aceasta prin întâmpinare.
Respinge plângerea formulată de către petenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A. –DIRECȚIA DRUMURI ȘI PODURI IAȘI ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Admite excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocată de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN prin întâmpinare.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA, cu sediul în Suceava, ..6, jud. Suceava, Cod fiscal RNP: R1590120, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO16054368, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._, încheiat la data de 19.12.2011, ca tardiv formulată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red: G.A.N./
Tehnored: G.B./
02.03.2015, 5 ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 897/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4145/2015. Judecătoria... → |
|---|








