Pretenţii. Sentința nr. 5033/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 5033/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 5033/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

Sentința civilă nr. 5033

Ședința publică din data 29 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - B. L. M.

Grefier - S. E. C.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „Sf. I. cel Nou” Suceava în contradictoriu cu pârâții B. T. C., P. I. P. și A. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În temeiul art. 137 alin.1 și art. 252 C.pr.civ., instanța invocă excepția perimării acțiunii și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 23 iunie 2011 sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență „Sf. I. cel Nou” Suceava, în contradictoriu cu pârâții B. T. C., P. I. P. și A. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să îi oblige la plata sumei de 279,23 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, a medicamentelor, a materialelor de care a beneficiat partea vătămată D. P. la unitatea spitalicească, ca urmare a agresi8nii la care a fost supus.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 30 iunie 2008, partea vătămată D. P. a fost internat la S. de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava ca urmare a agresiunii la care a fost supus, săvârșită de pârâții B. T. C., P. I. P. și A. G., conform diagnosticului stabilit prin foaia de observație.

A mai arătat reclamantul că, pentru însănătoșire, partea vătămată a avut nevoie de un număr de 3 zile de spitalizare, când a beneficiat de medicamente și materiale sanitare a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 279,23 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998 cod civil și art.112 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri ( filele 4-41).

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția față de acțiunea reclamantului.

La termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2012, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c., având în vedere că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava se afla înregistrat dosarul nr. 2229/P/2008, apreciind că soluționarea prezentei acțiuni atârnă de soluționarea acestei cauze.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, (absolută și peremptorie), instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:

De precizat, în primul rând, că fiind reglementată de norme de ordine publică, perimarea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, potrivit art.252 C.pr.civ.

În cauza de față, prin rezoluția din 25 septembrie 2015, s-a fixat termen, din oficiu și cu respectarea principiului contradictorialității, la data de 29 octombrie 2015, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.

Astfel, instanța reține că judecarea prezentei cauze a fost suspendată la data de 19 ianuarie 2012 în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. 2229/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Din referatul întocmit de către Serviciul Arhivă al Judecătoriei Suceava ca și din înscrisurile atașate (f. 59-61 ds.), instanța constată că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 23.05.2012, pronunțată în ds. nr. 2229/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților A. G., P. I. P. și B. T., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de aceștia, împotriva rezoluției procurorului nu s-au formulat plângeri, iar de la această dată părțile nu au mai efectuat nici un act de procedură în vederea judecării cauzei.

Art. 248 alin. 1 C.pr.civ. stipulează că orice cerere de chemare în judecată se perimă, de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții. În materie civilă, termenul de perimare este de 1 an.

Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art.101 alin.3 C.pr.civ., a început să curgă în data de 23.05.2012 și s-a împlinit la data de 23.05.2013.

Instanța reține, de asemenea, faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 250 Cod procedură civilă ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 249 Cod procedură civilă.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „Sf. I. cel Nou” Suceava în contradictoriu cu pârâții B. T. C., P. I. P. și A. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare, invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Sf.I. cel Nou Suceava, cu sediul în Suceava, ., nr. 21, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții B. T. C., domiciliat în satul Siliștea, oraș Liteni, jud. Suceava, P. I. P., domiciliat în orașul Liteni, jud. Suceava și A. G., cu același domiciliu.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2015.

Președinte, Grefier,

Red. B.L.M.

Tehnored. S,E.C.

2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5033/2015. Judecătoria SUCEAVA