Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3714/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3714/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3714/2015
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
Sentința civilă nr. 3714
Ședința Camerei de Consiliu din data de 9 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - B. L. M.
Grefier - S. E. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. R. S.A. Iași în contradictoriu cu pârâta C. SRL.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 11 iunie 2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 2015, apoi pentru astăzi, 9 iulie 2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 03.03.2015 sub nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta C. SRL S. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1564,44 lei, formată din: 460,59 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații furnizate și 1106,85 lei contravaloarea clauzei penale, la plata penalităților de 0,20% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/09.08.2013 pentru televiziune prin cablu, internet și telefonie, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate, în schimbul plății tarifelor agreate. Pentru a beneficia de serviciile contractate, pârâta a primit în custodie un echipament ONT ZTE-F625G, conform procesului - verbal de custodie din data de 19.08.2013.
A precizat reclamanta că în temeiul contractului pârâtei i-au fost instalate și furnizate serviciile contractate, așa cum atestă procesul verbal de instalare din 19.08.2013, fără ca acesta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract.
Conform art. 3 pct. 3.2, 3.3, 3.4 și 3.5 din Contractul de furnizare servicii, pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora iar pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, până la data plății efective.
De asemenea, a arătat că pârâta datorează societății R. & R. contravaloarea echipamentului predat în custodie acesteia și nerecuperat (un echipament ONT ZTE-F625G), conform prevederilor din procesul verbal de custodie din data de 19.08.2013 (sumele sunt detaliate în cadrul anexei „Calcul sume datorate”), respectiv suma totală de 1106,85 lei (suma reprezintă contravaloarea în lei a sumei de 250 euro pentru echipamentul ONT ZTE-F625G, așa cum se precizează în art.5.5 din contractul menționat, respectiv procesul verbal de custodie din 19.08.2013).
Reclamanta a mai precizat faptul că în temeiul art.5.2 lit. a din Contractul de furnizare servicii, respectiv în temeiul pactului comisoriu de grad IV inclus în clauzele contractuale amintite, a denunțat unilateral contractul în data de 28.02.2014 (internet), 27.05.2014 (televiziune).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 – 1032 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 5-71).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Deși i-a fost comunicată anexa nr.3 din Ordinul MJ nr.359/C/2013-formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare, pârâta nu a înțeles să completeze formularul înaintat și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantei.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. R. & R. S.A. și pârâta .. s-a încheiat, la data de 09.08.2013, contractul nr._ pentru furnizarea serviciului de internet și televiziune prin cablu, serviciile fiind furnizate debitoarei la locația din municipiul Rădăuți, ., jud. S. (f. 10-71 ds.).
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de telecomunicații (internet) și de televiziune prin cablu, costul acestora, în cuantum total de 460,59 lei, fiind cuprins în facturile fiscale depuse la dosar nr._/20.01.2014; nr._.01.2014; nr._/18.02.2014; nr._/18.02.2014 și nr._/18.03.2014 (f. 53-62).
Astfel, instanța reține că, prin contractul încheiat între S.C. R. & R. SA și pârâtă, părțile au convenit ca debitoarei să i se ofere servicii conform contractului, aceasta obligându-se să exploateze acest serviciu și să plătească tarifele stabilite în contract.
Totodată, instanța reține că debitoarea a acceptat serviciul oferit de societatea S.C. R. & R. S.A. și a beneficiat de serviciile oferite de aceasta. Debitoarea avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor și a tarifelor pentru serviciile prestate conform contractului amintit. Astfel, potrivit art.3 pct. 3.3, 3.4 și 3.5 din Contractul de furnizare servicii, s-a stabilit ca R. & R. S.A. să factureze lunar contravaloarea fiecărui serviciu, debitorul obligându-se la plata contravalorii serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective („termenul de plată”).
În drept, față de data încheierii contractului nr._ – 09.08.2013, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1270 din Codul civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului, respectiv „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, precum și dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Astfel, în materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea obligațiilor contractuale asumate ori de câte ori creditorul va face dovada îndeplinirii obligației sale iar debitorul nu va face proba executării obligațiilor asumate prin contract.
Din probele administrate în prezenta cauză, respectiv contractul de furnizare servicii nr._/09.08.2013 și facturile fiscale_/20.01.2014; nr._.01.2014; nr._/18.02.2014; nr._/18.02.2014 și nr._/18.03.2014, reiese că pârâta are un debit restant în cuantum de 460,59 lei.
De asemenea, conform prevederilor art. 5.4 din contractul nr._/09.08.2013, „la încetarea prezentului contract, indiferent de motivul încetării, beneficiarul are obligația să plătească către R.&R. toate sumele restante și/sau penalitățile de întârziere aferente, având totodată obligația să predea societății R.&R. toate echipamentele primite în custodie sau neachitate integral”. În temeiul acestor dispoziții contractuale, reclamanta a calculat despăgubirile datorate de pârâtă, în sumă de 1106,85 lei.
Astfel, reclamanta a făcut dovada existenței obligației pârâtei de a plăti suma pretinsă, în schimb aceasta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei.
Așadar, având în vedere și poziția procesuală a pârâtei, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 460,59 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 1106,85 lei reprezentând contravaloare despăgubiri.
În ceea ce privește creanța accesorie celei principale, potrivit dispozițiilor art. 3.7 din contractul nr._/09.08.2013, „În cazul neefectuării plăți la termen, R.&R. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei scadente și neplătite până la data achitării integrale a sumei restante”.
Ca urmare, instanța va obliga pârâta și la plata către reclamantă a penalităților în cuantum de 0,20 % pe zi de întârziere, calculate după cum urmează: calculate după cum urmează: pentru factura nr._/20.01.2014, de la data de 01.03.2014 până la data plății efective a debitului; pentru factura nr._/20.01.2014, de la data de 01.03.2014 până la data plății efective a debitului, pentru factura nr._/18.02.2014, de la data de 01.04.2014 până la data plății efective a debitului, pentru factura nr._/18.02.2014, de la data de 01.04.2014 până la data plății efective a debitului și pentru factura nr._/18.03.2014, de la data de 01.05.2014 până la data plății efective a debitului.
De asemenea, în temeiul disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., CUI_, cu sediul procesual ales în mun. Bacău, ., nr. 5, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâta C. SRL, CUI_, cu sediul în Rădăuți, ., jud. S..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 460,59 lei reprezentând contravaloare servicii, a sumei de 1106,85 lei reprezentând contravaloare despăgubiri precum și la plata penalităților în cuantum de 0,20% pe zi de întârziere, calculate după cum urmează: pentru factura nr._/20.01.2014, de la data de 01.03.2014 până la data plății efective a debitului; pentru factura nr._/20.01.2014, de la data de 01.03.2014 până la data plății efective a debitului, pentru factura nr._/18.02.2014, de la data de 01.04.2014 până la data plății efective a debitului, pentru factura nr._/18.02.2014, de la data de 01.04.2014 până la data plății efective a debitului și pentru factura nr._/18.03.2014, de la data de 01.05.2014 până la data plății efective a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria S..
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
Președinte, Grefier,
Red. B.L.M.
Tehnored. S.E.C./4ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3750/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5131/2015. Judecătoria... → |
|---|








