Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 4551/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4551/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4551/2015

Dosar nr._ - reexaminare anulare cerere-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINTA CIVILĂ NR. 4551

Ședința publică din 2 octombrie 2015

Instanța constituită din :

Președinte: M. C.

Grefier: P. C.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect reexaminare anulare cerere formulată de ptenta P. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 21), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr.387/2005, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.985/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța rămâne în pronunțare pe perimarea cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ la data de 07.01.2014, petenta P. G. a solicitat reexaminarea încheierii din 6 decembrie 2013 dată în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei Suceava.

În motivare, petenta a arătat că prin încheierea de ședință din data de 6 decembrie 2013 dată în dosar nr._ 13 al Judecătoriei Suceava, instanța a anulat cererea de chemare în judecată motivat de faptul că prin comunicarea emisă la 15.11.2013 de către Judecătoria Suceava i s-a pus în vedere să precizeze valoarea celui de-al doilea capăt de cerere și modul de calcul al acestei valori.

A precizat că nu a primit o astfel de comunicare astfel încât nu a putut lua cunoștință de cerința instanței.

A mai precizat că tot ce i s-a comunicat de către Judecătoria Suceava de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată a fost încheierea din 4.11.2013 prin care s-a admis cererea de ajutor public judiciar privind acordarea ajutorului public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Consideră că nu trebuia anulată întreaga cerere de chemare în judecată ci doar capătul de cerere pentru care instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.194-197 Cod procedură civilă.

A arătat că înțelege să renunțe la judecarea celui de-al doilea capăt de cerere.

Reclamanta a solicitat admiterea cererii de reexaminare și trimiterea cauzei la completul investit pentru judecata în fond a cauzei.

La termenul din data de 11.04.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art.412 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, dat fiind că urmare a verificărilor efectuate în baza de date DEPABD petenta figurează ca fiind decedată la data de 01.02.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Așadar, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedura, intervine perimarea, care are o natura juridica mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât si o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată.

Instanța reține că prin încheierea de ședință din data de 11.04.2014 cauză a fost suspendată în baza art. 412 alin.1 pct.1 C.pr.civ..

Or, în cauza, din verificarea actelor dosarului, reiese că ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 11.04.2014, când s-a dispus suspendarea judecății cererii, în temeiul art. 412 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă.

Întrucât, de la aceasta dată și până la termenul de față s-au scurs mai mult de 6 luni, neputându-se reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, instanța, în temeiul art. 421 alin. 2 din Codul de procedura civila, va constata, din oficiu, perimarea cererii de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea formulată de petenta P. G. domiciliată în mun. Suceava, ., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.C.

Tehnored. P.C.

Ex. 3/16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 4551/2015. Judecătoria SUCEAVA