Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2835/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2835/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 2835/2015
Dosar nr._ - stabilire program vizitare minor
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA NR. 2835
Ședința publică din 22 mai 2015
Instanța constituită din :
Președinte: M. C.
Grefier: P. C.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect stabilire program vizitare minor formulată de reclamantul P. B. A. în contradictoriu cu pârâta P. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: avocat P. A. pentru reclamant și pârâta P. A. (legitimată cu C.I. . nr._) asistată de avocat S. S., lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat S. S. pentru pârâtă, depune la dosar chitanța conform căreia s-a achitat taxa judiciară de timbru de 20 lei.
Instanța constată că s-a timbrat cererea reconvențională cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Fiind primul termen de judecată, având în vedere natura cauzei și domiciliul părților, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Avocat P. A. pentru reclamantul-pârât, solicită respingerea excepției.
Avocat S. S. pentru pârâta-reclamantă, având în vedere că domiciliul pârâtei este în Iași și că la divorț s-a stabilit locuința minorului la domiciliul mamei, raportat la obiectul acțiunii principale apreciază că este competentă din punct de vedere teritorial Judecătoria Iași, solicitând declinarea competenței de soluționarea în favoarea acestei instanțe.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2015 pe rolul Judecătoriei Suceava, sub nr._, reclamantul P. B. A. în contradictoriu cu pârâta P. A., a solicitat instanței stabilire program vizitare minor și stabilire exercitare autoritate părintească în comun cu privire la minorul P. S.-A., conform art.503 NCC.
În motivarea acțiunii, a arătat că sunt despărțiți și minorul rezultat din căsătorie se află în grija bunicilor mamei la adresa indicată drept domiciliu la pârâtă. În calitate de tată și-a asumat pe deplin obligația întreținerii acestora și a plecat în străinătate cu acceptul fostei soții pentru a suplini veniturile. Ulterior aceasta a decis fără acordul său să divorțeze, i-a sustras corespondența pe toată perioada judecării procesului de divorț, vitregindu-l astfel de un drept elementar – dreptul la apărare.
A menționat că nu are alți copii din alte relații și că și-a asumat permanent obligațiile cu privire la minor. Deși divorțat (fără ca el să cunoască acest lucru), a trimis mereu sume consistente de bani pentru întreținerea minorului și a mamei acestuia.
La data mutării în Iași, pârâta a pretextat că minorul ar avea mai facilă accesarea unor scoli de înaltă calitate acolo decât în Suceava, fără însă a i se cere exprimarea vreunei opinii în legătură cu această decizie.
Reclamantul a precizat că la Iași pârâta locuiește cu mama sa și minorul într-o garsonieră (sau cel puțin așa susține pârâta), iar la Suceava el deține personal un apartament cu două camere în calitate de unic proprietar.
A arătat că are convingerea că este necesară o menținere nemijlocită a relației cu minorul, atât în mod direct prin întrevederi și vizite prelungite cât și prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne: telefon, internet, etc. Înainte de a promova o nouă acțiune de stabilire drept vizitare minor (prima făcând obiectul dosarului civil nr._/314/2014 tot pe rolul Judecătoriei Suceava și respinsă în camera de consiliu în faza preliminară) a revenit în țară (în prezent are loc de muncă în Germania) special în vacanța minorului și totuși întrevederea cu acesta a fost restrictiva.
Concluzionând, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată fiind în interesul superior al copilului și un aspect propice pentru dezvoltarea lui mentală cu prezența activă a ambilor părinți în viața lui.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.482, 488, 491, 504 NCC coroborat cu art.16 alin.1 din Legea nr.272/2004 și cu prevederile art.97 și urm.din Codul familiei.
Reclamantul a anexat cererii copie de pe hotărârea de divorț.
La data de 05.03.2015, pârâta P. A. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare a arătat că prin cererea formulată, reclamantul solicită stabilirea unui program de vizitare a minorului P. Ș. A. și exercitarea autorității părintești asupra acestuia, în comun, de către ambii părinți.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa de interes în ceea ce privește capătul de cerere care vizează exercitarea autorității părintești asupra minorului, în comun.
Pe fondul cauzei, legat de capătul de cerere care vizează stabilirea unui program de vizitare a minorului P. Ș. A., a arătat că nu poate fi de acord cu acesta în modalitatea propusă de reclamant.
Astfel, reclamantul solicită să aibă legături personale cu minorul P. Ș. A. după următorul program: prima săptămână din vacanța de iarnă, respectiv 25-31 decembrie; o lună din vacanța de vară, respectiv 15 august-18 septembrie; o săptămână din vacanța sărbătorilor de P.; două weekenduri pe lună în timpul programului școlar, de vineri orele 18:00 până duminică orele 16:00, cu precizarea că dorește să păstreze legături telefonice cu minorul și ca vizitele să se desfășoare la domiciliul reclamantului din Suceava.
Minorul locuiește în mod statornic de ani cu zile cu dânsa, fiind obișnuit cu domiciliul acestuia din Iași, drept pentru care plecarea acestuia în prima zi de C. la domiciliul tatălui din Suceava i-ar crea un dezechilibru emoțional prin îndepărtarea de persoanele apropiate lui, cu care are legături de atașament funcțional și cu care dorește să fie alături de sărbătorile de iarnă. Mai mult, potrivit programului solicitat de către reclamant, minorul ar urma să-și petreacă toate sărbătorile importante doar în prezența tatălui său, departe de părintele cu care locuiește în mod statornic și de colegii și de prietenii săi din Iași, ceea ce este nefiresc.
Pentru toate acestea, solicită respingerea acțiunii.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta-reclamantă a solicitat să se dispună exercitarea exclusivă de către ea a autorității părintești privitoare la minorul rezultat din căsătorie, în temeiul art.398 al.1 C.civ.
A precizat că este adevărat că S.C. nr. 1426/28.03.2014 a Judecătoriei Suceava pronunțată în Dosar nr._ a fost schimbată prin Decizia Tribunalului Suceava pronunțată la data de 25.02.2015 (hotărâre ce nu este încă redactată) și s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului P. Ș. A. să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Însă, hotărârea sus-menționată are autoritate de lucru judecat provizorie.
Astfel, în ce privește hotărârile provizorii, în sensul disp. art. 430 al. 3 C.pr.civ., autoritatea de lucru judecat este relativă pentru că funcționează câtă vreme împrejurările de fapt care au justificat adoptarea unei anumite soluții se mențin neschimbate. Dacă survin modificări, hotărârea judecătorească va putea fi modificată sau revocată în acord cu noua situație de fapt, în sensul că este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să nu coincidă cu cea inițială.
Deși potrivit art. 397 C.civ. regula în materie este reprezentată de exercitarea în comun a autorității părintești, dacă aceasta contravine interesului superior al copilului, urmează că autoritatea părintească, în temeiul art. 398 al. 1 C.civ., să se exercite doar de către un părinte, în condițiile în care unul din părinți este singura persoană care îi asigură minorului fundamentul afectiv și suportul material și moral de care acesta are nevoie pentru creștere și educare, dar este împiedicată să protejeze interesele copilului de către celălalt părinte, care acționează în detrimentul minorului sau manifestă neglijență gravă cu privire la acesta.
Exercitarea autorității părintești în comun, pe de altă parte, ar presupune ca toate deciziile cu privire la minor să fie luate în comun de către părinți, indiferent care aspect al vieții este avut în vedere. În atare situație, aceasta ar fi condiționată ca de fiecare dată când se solicită acordul ambilor părinți să-1 contactez pe reclamantul-pârât, care mai tot timpul este plecat și nu este de găsit, iar această situație ar fi în detrimentul minorului, care va fi mereu condiționat de atitudinea și de disponibilitatea tatălui.
A precizat că interesul superior al copilului este singurul criteriu după care instanța se călăuzește pentru a decide cu privire la exercitarea drepturilor părintești, iar pentru determinarea sa trebuie să se țină seama de întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând comportamentul părinților înainte de separarea părinților, gradul de atașament și preocupare pe care l-au manifestat față de copil, precum și legăturile afective ce s-au stabilit între părinți și copii.
Având în vedere toate acestea, a solicitat admiterea cererii reconvenționale.
În drept: art. 205 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ.
În temeiul art. 411 al. 1 pct. 2 teza II C.pr.civ., a solicit judecata și în lipsă.
La data de 24.03.2015, reclamantul P. B. A. a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.
La data de 07.04.2015, pârâta-reclamantă P. A. a formulat răspuns la întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de reclamantul-pârât P. B. A., solicitând înlăturarea apărărilor reclamantului din întâmpinarea la cererea reconvențională, acesta făcând afirmații calomniatorii cu o ușurință care-i întărește convingerea josniciei sale, a relei sale credințe și a lipsei de demnitate umană și de responsabilitate.
La termenul de judecată din data de 22 mai 2015 instanța a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Instanța reține că prin cerea formulată, reclamantul-pârât P. B. A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. A., a solicitat instanței stabilirea unui program de vizitare minor și stabilirea exercitării autorității părintești în comun cu privire la minorul P. S.-A., conform art.503 NCC.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta-reclamantă a solicitat să se dispună exercitarea exclusivă de către ea a autorității părintești privitoare la minorul rezultat din căsătorie, în temeiul art.398 al.1 C.civ.
Cum în prezenta cauză domiciliul pârâtei este în municipiul Iași, ce se află pe raza de competență a Judecătoriei Iași și în considerarea naturii pricinii și față de interpretarea per a contrario a art. 126 Cod de pr.civilă, din care se desprinde concluzia că, în pricinile ce nu sunt referitoare la bunuri, astfel cum este cauza de față ce are ca obiect modalitatea de exercitare a drepturilor părintești și dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, competența teritorială este exclusivă, instanța urmează să admită excepția invocată.
În consecință, pentru astfel de cauze, dacă legea nu stabilește o anumită instanță competentă din punct de vedere teritorial, se aplică dispoziția cuprinsă în art. 107 Cod de pr.civilă (cererea se face la instanța domiciliului pârâtei), competența teritorială în acest caz, având un caracter absolut.
Instanța reține că în ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta are caracter incidental, fiind formulată în cadrul unui proces în curs și prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 123 CPCiv potrivit cărora cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, instanța reține că suntem în prezența unui caz de prorogare legală de competență, instanța competentă să judece cererea de chemare în judecată fiind astfel competentă, să soluționeze și cererea reconvențională.
Pe cale de consecință, în baza art.132 al. 3 rap. la art. 129 al. 2 pct 3 C. va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și va dispune, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „stabilire program vizitare minor”formulată de reclamantul-pârât P. B. A., domiciliat în mun.Suceava, Calea Obcinilor nr.3, ., ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. A., domiciliată în mun.Iași, ., ., ., în favoarea Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.M.C./Tehnored.P.C./ 03.06.2015/4 Ex.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Dosar nr._
CĂTRE,
Judecătoria Iași, jud.Iași
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ , având ca obiect „stabilire program vizitare minor” formulată de reclamantul-pârât P. B. A., domiciliat în mun.Suceava, Calea Obcinilor nr.3, ., ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. A., domiciliată în mun.Iași, ., ., ., spre competentă soluționare.
Dosarul conține un număr de . file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. P. C.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3145/2015. Judecătoria SUCEAVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3703/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|
