Uzucapiune. Sentința nr. 3101/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 3101/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 3101/2015

Dosar nr._ uzucapiune

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3101

Ședința publică din data de 03 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: F. M.

Grefier: L. C.

La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanții L. T. și L. A. în contradictoriu cu pârâtul M. S.-prin primar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 12), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța în temeiul art.420 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, invocă din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționarea excepției invocate.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei S. la data de 14.06.2013 sub nr. de dosar_, reclamanții L. T. și L. A. în contradictoriu cu pârâtul M. S.-prin primar, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra suprafeței de 482 m.p. identică cu p.f.1071/5 și 199 m.p. identică cu p.f. 1084/12 din CF 2662 a Comunei Cadastrale S..

La termenul de judecată, din data de 21 mai 2014, instanța a dispus, în virtutea art.411 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei, la cererea părților.

La termenul de judecată din data de 03 iunie 2015, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, iar în temeiul art. 420 Cod procedură civilă, a invocat excepția perimării și a reținut cauza spre soluționarea excepției invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, (absolută și peremptorie), instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:

Fiind reglementată de norme de ordine publică, perimarea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate. În cauza de față, prin rezoluția din 06.05.2015, s-a fixat termen, din oficiu și cu respectarea principiului contradictorialității, la data de 03 iunie 2015, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.

În conformitate cu art. 416 NCPC „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.”, iar potrivit art. 420 Noul Cod de procedură civilă „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.”

Din referatul întocmit de către Serviciul Arhivă al Judecătoriei S., instanța constată ca ultimul act de procedură a fost îndeplinit, în cauză, la data de 16.06.2014, când s-a comunicat încheierea de ședință prin care s-a dispus, în temeiul art.411 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății.

Având în vedere că procedura de comunicare a încheierii de suspendare s-a realizat în data de 16 iunie 2014 (fiind ultimul act de procedură înfăptuit în cauză) în raport de aceasta dată se va calcula termenul de perimare, care s-a împlinit la 16 decembrie 2014.

Analizând cererea prin prisma celorlalte condiții prevăzute de art. 416 Cod procedură civilă, instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părții ce urma a îndeplini acte de procedură în cauză, respectiv reclamanții care aveau obligația de a redeschide judecata.

Față de dispozițiile legale menționate, dat fiind că în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimarea acțiunii având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanții L. T. CNP-_ și L. A. domiciliați în municipiul S., ., jud.S. în contradictoriu cu pârâtul M. S.-prin primar, cu sediul în S., ..5 A, jud.S..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

F. M. L. C.

Pentru președinte plecat în C.O.

semnează președintele instanței

Red. FM

Tehn. LC

4 ex/30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 3101/2015. Judecătoria SUCEAVA