Validare poprire. Sentința nr. 4491/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4491/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 4491/2015

Dosar nr._ validare poprire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.4491

Ședința publică din data de 01 octombrie 2015

Instanța constituită din :

Președinte: H. E. D.

Grefier: L. M.

Pe rol, fiind pronunțarea asupra cererii având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea .> – prin administrator judiciar consorțiul MGA INSOLVENCY SPRL și MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE P. NR. 17 S. și terțul poprit M. G. și M. E. E..

Dezbaterile asupra fondului au fost susținute de părți în ședința publică din 17 septembrie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru, data de 24 septembrie 2015 și ulterior la data de 01.10.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 09.06.2015, creditoarea S.C. T. SA S.- prin administrator judiciar consorțiul MGA Insolvency SPRL și Management Reorganizare Lichidare Iași a chemat în judecată debitoarea Asociația de proprietari nr. 17 S. și terțul poprit M. G. și M. E. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi și amendarea terțului poprit până la concurența sumei de 120.240,86 lei reprezentând debit neachitat și cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal Titlu Executoriu nr. 516/2012 din data de 08.01.2013, pe care debitorul Asociația de Proprietari nr. 17 S. o datorează în temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr. 3206/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul S. – Secția de contencios administrativ și fiscal în dos. nr._, rămasă definitivă, învestită cu formulă executorie și procesul verbal titlu executoriu nr. 516/2012 din data de 08.01.2013.

În motivare, creditoarea a arătat că, prin Sentința civilă nr. 3206/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul S. - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, rămasă definitivă, investită cu formulă executorie, debitorul Asociația de Proprietari nr. 17 S. a fost obligată să plătească suma de 152.555,00 lei, reprezentând debit neachitat și cheltuieli de executare stabilite prin procesul verbal titlu executoriu nr. 516/2012 din data de 08.01.2013, obligație pe care refuză să o execute.

A menționat creditoarea că, în data de 07.11.2012 a formulat cerere de executare silită pe rolul SCPEJ D. și Asociații, solicitând recuperarea sumei de 113.561,90 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, cheltuieli de judecată neachitate prin executarea silită.

De asemenea, creditoarea a menționat că debitorul Asociația de Proprietari nr. 17 S., deși legal citată, a refuzat să se prezinte la executorul judecătoresc în vederea achitării debitului, motiv pentru care s-a procedat la înființarea popririi asupra conturilor sale, în baza art. 457 Cod procedură civilă, în data de 08.01.2013 și în data de 10.03.2015 s-a emis dispoziția de poprire împotriva locatarilor blocurilor arondate debitorului Asociația de Proprietari nr. 17, în calitate de terți popriți, în temeiul unor raporturi juridice, în baza prevederilor art. 454 Cod procedură civilă.

Creditoarea a subliniat că, deși, în conformitate cu art. 456 Cod procedură civilă, terțul poprit avea obligația să rețină sumele de bani, să înștiințeze acest fapt executorului judecătoresc și să efectueze plata datorată către Asociația de Proprietari în contul indicat de către executorul judecătoresc, terțul poprit M. G. și M. E. E. nu și-a îndeplinit aceste obligații sub nici un aspect.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, validarea popririi pentru suma de 120.240,86 lei, pe care să o comunice terțului poprit și creditoarei.

Totodată, creditoarea a arătat că, întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, în temeiul art. 454 al.2 și art. 456 Cod procedură civilă, solicită aplicarea art. 460 Cod procedură civilă, în sensul amendării numiților M. G. și M. E. E., în cuantumul apreciat de către instanță.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 452- 461 Cod procedură civilă.

În dovedire, creditoarea a depus la dosar înscrisuri (f.6-14).

La data de 21.07.2015, debitoarea Asociația de Proprietari nr. 17 S. a depus întâmpinare la dosar (f.38), prin care a solicitat respingerea validării popririi în ceea ce privește pe terțul poprit M. G. și M. E. E., stabiliți de către creditor, urmând ca, creditorul să solicite validarea popririi pentru alți terți popriți, stabiliți de către părți, alți proprietari de locuințe sau alte spații imobiliare, afiliați asociației debitoare.

Pe cale de excepție, debitoarea a invocat lipsa calității procesuale pasive a terțului poprit M. G. și M. E. E..

În motivare, debitoarea a arătat că terțul poprit M. G. și M. E. E. nu mai locuiesc la adresa indicată de creditor și nu mai sunt membri arondati în Asociația de Proprietari nr. 17 S., întrucât au vândut apartamentul, liber de sarcini către cumpărător noul proprietar Gulimas N., care este cu plata la zi și fără înregistrarea de penalități, așa cum rezultă din copia listei de plată pentru luna aprilie 2015, care a fost calculată și afișată în luna mai a.c.

În drept, debitoarea a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.

Legal citati, terții popriti nu au depus întâmpinare la dosar și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasivea terțului poprit, invocată de debitoarea Asociația de proprietari nr. 17, instanța reține următoarele:

Calitatea de terț poprit a fost atribuită în dosarul de executare silită 516/2012 S.C.P.E.J. D. A., la data de 10.03.2015 odată cu emiterea dispoziției de poprire, și se păstrează în prezenta cauză în persoana terțului poprit tocmai în considerarea acestui act de executare silită.

Împrejurarea că terțul datorează sau nu sume de bani debitoarei, sau se află sau nu în raporturi obligaționale cu aceasta nu este deci relevantă sub aspectul calității procesuale, urmând a fi analizate prin raportare la prevederile legale ce reglementează înființarea/validarea popririi.

Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasivea terțului poprit urmează a fi respinsă.

Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă 3206/03.11.2008 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului S. debitoarea Asociația de proprietari nr. 17 S. a fost obligată să plătească creditoarei T. S.A. S. suma de 152.550,00 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 4.356,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În vederea executării debitului s-a format dosarul de executare silită nr. 516/2012 S.C.P.E.J. D. A..

S-a procedat de către creditoare la înființarea popririi conturilor debitoarei, aceasta fiind înștiințată despre măsura luată cu adresa S.C.P.E.J. D. A. din 08.01.2013.

Conform art. 454 al. 1 și 2 C.P.C. 1865 poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane (care datorează sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile debitoarei, sau va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente), înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată. În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

După înființarea popririi, conform art. 456 al. 1 lit. a C.P.C. 1856 terțul poprit are obligația ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, acesta din urmă procedând la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

Art. 460 C.P.C 1865 statuează:

„Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

(2) Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei (RON) și 1.000 lei (RON).

(3) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

(4) După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.”

Pentru ca instanța să poată dispune validarea popririi este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume: terțul poprit să datoreze debitorului în prezent sau viitor, în baza unor raporturi juridice existente o sumă de bani, să fi fost înființată poprirea conform art. 454 C.P.C. 1856, iar terțul să nu-și execute obligațiile ce-i revin în baza art. 456 C.P.C. 1856.

La data de 10.03.2015 s-a emis dispoziția de poprire a terților M. G. și M. E. E., pentru sumele datorate de aceștia debitoarei Asociația de proprietari nr. 17 S. punându-se în vedere acestora obligația de a achita suma datorată debitorului în contul executorului judecătoresc.

Instanța constată însă că prima condiție pentru validarea popririi nu este îndeplinită întrucât din actele dosarului nu reiese că terțul poprit datorează sume de bani debitorului.

Astfel, pe lista de plată afișată la 15.05.2015 – fila 40 figurează numitul Gulimas N. ca debitor pentru apartamentul nr. 8 și nu terții popriti M. G. și M. E. E..

Raportat la situația de fapt mai sus expusă, în baza art. 460 al.2 C.P.C. 1865 instanța va respinge cererea având ca obiect validare poprire și va dispune desființarea popririi înființată prin adresa emisă la data de 10.03.2015 în dosarul de executare silită nr. 516/2012 emisă de S.C.P.E.J. D. A. față de terții popriti M. G. și M. E. E..

În ceea ce privește cererea privind aplicarea unei amenzi către terțul poprit, întemeiată pe prevederile art. 460 al. 2 teza finală C.P.C. 1865 instanța o va respinge ca nefondată, urmare a respingerii cererii principale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriti M. G. și M. E. E., invocată de debitoarea Asociația de proprietari nr. 17 .

Respinge ca nefondată cererea formulată de creditoarea S.C. T. S.A. S. prin administrator judiciar MGA Insolvency SPRL și Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. S., ., nr. 10, ., jud. S., în contradictoriu cu debitoarea Asociația de Proprietari nr. 17 S., cu sediul în mun. S., .. 9, jud. S. și terții popriti M. G. și M. E. E., domiciliați în mun. S., .. 9, ., ., având ca obiect validare poprire.

Desființează poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.03.2015 în dosarul de executare silită nr. 516/2012 emisă de S.C.P.E.J. D. A. față de terții popriti M. G. și M. E. E..

Respinge ca nefondată cererea privind amendarea terțului poprit.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.

PreședinteGrefier

Red.H.E.D.

Tehn.L.M.

6ex. 26.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4491/2015. Judecătoria SUCEAVA