Acţiune în constatare. Sentința nr. 1083/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1083/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1083/2015
‚ ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1083/2015
Ședința publică din data de 10 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. G. C.
GREFIER: I. M. I.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare.
În lipsa părților.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 03 martie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, când după deliberare instanța a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2014, sub nr._, reclamanta C. I., a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
În principal: Avand in vedere Decizia nr._ pronuntata de către Tribunalul M. in Dosarul nr._/320/2011 definitiva si irevocabila, prin care s-a constatat ca este abuziva clauza cuprinsa in art. 5 lit. a din convenția de credit incheiata de părți, a solicitat să se dispună repunerea pârtilor in situatia anterioara inserării acestei clauze privind comisionul de risc si drept consecința obligarea paratei de a restitui in integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractelor si pana la data implementării unilaterale a Actului Adițional din anul 2010, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotarare;
- în subsidiar, sa se constate ca Decizia 283/2014 a Tribunalului M. nu are autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește convenția de credit nr._/24.10.2007
Să se constate că clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/24.10.2007 care prevede obligarea subsemnaților la plata unui comision de risc in cuantum de 0,74 % platibil lunar din soldul creditului constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecința a se dispune repunerea pârtilor in situatia anterioara inserării acestei clauze, cu obligarea paratei de a-i restitui in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit, cuantumul total al sumelor achitate cu titlu de comision de risc si administrare fiind in cuantum de 3.658,46 lei;
- obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecarei sume plătite paratei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plați
a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
In ceea ce privește Convenția de Credit nr._/05.11.2007
- sa se constatate ca clauza prevăzută la pct. 5 lit. adin Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din 05.11.2007 care prevede obligarea subsemnatei la plata unu comision de risc in cuantum de 0,27% platibil lunar din soldul creditului constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecința sa se dispună repunerea pârtilor in situatia anterioara inserării aceste clauze si obligarea paratei de a-i restitui in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de risc;
- că articolul 3, pct. 5.1. lit. b din Actul adițional nr.
1 28.09.2010 la Convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de
administrare platibil lunar, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1
din Legea 193/2000 si drept consecința sa dispuneți repunerea pârtilor in
situatia anterioara inserării acestei clauze si obligarea paratei de a restitui
subsemnatei in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de
administrare credit;
- obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3
alin. 1 din OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei
sume plătite paratei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații
de către subsemnata a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii
efective de către parata a acestor sume (cuantumul total al sumelor achitate cu
titlu de comision de risc si administrare pana la data introducerii cererii de
chemare in judecata fiind in cuantum de 41.832,54 CHF, respectiv 152.291,36
lei, 1CHF=3,6405 lei);
- anularea clauzelor mai-sus mentionate, menținând ca valabile
restul dispozițiilor convenției de credit si obligarea pârâtei la Încheierea unui
act adițional la contractul de credit, in sensul derulării in continuare a acestuia,
fara comisionul lunar de administrare platibil lunar din soldul creditului, pana
la încetarea raporturilor bancare contractuale, fara introducerea vreunui alt
comision, cu o alta denumire;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a arătat că, la data de 24.10.2007 a incheiat Convenția de credit nr._/24.10.2007 cu . - Sucursala Targu M., avand calitate de imprumut, pentru suma de 15.000 RON, pe o perioada de 60 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui Împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 7 din Convenția de credit, creditul fiind achitat integral la data de 28.09.2012.
Totodată la data de 05.11.2007 a încheiat convenția de credit nr._/05.11.2007 cu pârâta pentru suma de 238.000 CHF pe o perioadă de 156 luni, instituindu-se în favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rang I asupra imobilului descris la pct.7 din convenția de crdit.
De asemenea, a menționat ca a semnat actele adiționale cu ocazia intrării în vigoare a OG nr. 50/2010, înțelegând că în cazul în care nu ar fi de acord cu semnarea acestor acte va fi declarată scadența anticipată creditului.
Întrucât nu a mai rezistat cu sumele ridicate a înregistrat o plângere la A.N.P.C. Tribunalul M. a pronunțat în dosarul nr._/320/2011, Decizia nr. 283/2014 prin care a constatat ca in ceea ce privește clauza care prevede perceperea unui comision de risc, aceasta este o clauza abuziva.
În acest sens se referă la clauza contractuală prevăzută de art. 5 lit. a) din convențiile de credit referitoare la perceperea comisionului de risc lunar calculat la soldul creditor de restituit.
Respectiva clauză contractuală, în mod nelegal și neîntemeiat, a fost prevăzută în contract fară a da posibilitatea subsemnaților de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei. Clauza a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare. Mai adăugăm observația că în perioada 2007- 2010 . a „practicat” includerea/perceperea acestui comision de risc în toate contractele ce vizau o largă categorie de clientelă.
În acord cu dispozițiile art. 7 lit. a) din Condițiile speciale raportate la art. 9.3. din Condițiile generale a fost încheiat un contract garanție ipotecară prin care s-a instituit ipotecă de prim rang în favoarea V. România SA având ca obiect anumite imobile ; pct. 7 lit. a) din cadrul Condițiilor speciale ale convenției. De remarcat este faptul, în acord cu prevederile art. 8 Diverse din Condițiile speciale, valoarea creditului acordat nu poate depăși mai mult de 75% din valoarea bunurilor ce fac obiectul ipotecii: *Potrivit art. 7 lit. b din Condițiile speciale coroborate cu art. 7.1. lit. d) si e) din Condițiile generale, în sarcina noastră a fost stabilită obligația de încheiere a unui contract de asigurare a bunului ipotecat cu o societatea de asigurări parteneră/agreată de bancă si de menținere a asigurării până la rambursarea integrală a împrumutului si a celorlalte speze.
Mai mult, în acord cu prevederile art. 7.1. lit. e) teza a lll-a din Condițiile generale, a fost instituit dreptul băncii de a debita orice cont de disponibilități sau depozit al lor cu sumele reprezentând polițele de asigurare pentru a efectua plata lor precum si de a reînnoi polița în numele si pentru subsemnații împrumutati, banca având până si dreptul de a alege societatea de asigurare la care se va reasigura bunul.
Consideră că garantarea rambursării creditului și a celorlalte costuri se reliefează și prin prisma prevederilor art. 4.5. din Condițiile generale respectiv a modalitătății în care a fost prevăzută ordinea în care vor fi stinse debitele împrumutaților.
Astfel, în vederea protejării intereselor băncii, întotdeauna vor fi stinse debite ce privesc comisioane, penalități, dobânzi restante etc. pe ultimul loc fiind stingerea părții din suma principală curentă.
In opinia băncii, acest comision ,,reprezintă costul plătit de către client băncii pentru acoperirea riscurilor asumate de către Bancă prin punerea la dispoziție a creditului” Considerăm că respectivul comision este evident nelegal si nefondat, nu are un temei în fapt si drept deoarece prin garanțiile pe care le-am constituit în favoarea instituției de creditare (ipotecă, garanți fidejusori, alte comisioane, clauze contractuale stipulate în favoarea băncii ce conduc, în cadrul economiei contractului la favorizarea netă a creditoarei (fiind asigurat chiar cazul de forță majoră/cazul fortuit, costuri suplimentare conform secțiunii 10 din Condițiile generale, scadența anticipată etc.) a asigurat banca, în mod cât se poate de clar și serios, că împrumutul respectiv va fi restituit.
Având în vedere faptul că respectivul comision de risc instituit este unul vădit nelegal (mai ales în lumina dispozițiilor privind reglementarea convențiilor instituite de Codul civil, prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și normele legale instituite prin OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor), am luat contact cu instituția bancară în vederea constatării faptului că respectiva clauză contractuală este una nelegală, lovită de nulitate absolută și nu mai poate opera în viitor, precum și pentru restituirea banilor pe care i-am achitat în acest temei până în prezent.
De asemenea a menționat ca nu au reușit să rezolve pe cale amiabilă diferendul privind perceperea „comisionului de risc”.
Clauza privind Comisionul de risc contravine dispozițiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, în consecință prevederea respectivă nemaiputând fi în ființă sau să își mai producă efectele, astfel:
Nulitatea absolută a clauzei rezultă în primul rând prin prisma prevederilor Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protectia consumatorilor:
Raportat la prima condiție (1.1.), văzând și prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, aceasta este îndeplinită în sensul că clauza privind comisionul de risc (ulterior redenumit în comision de administrare) nu se referă la obiectul principal al contractului și care este acela de restituire a sumei împrumutate și a dobânzii aferente.
Raportat la cea de-a doua condiție (1.2.), este incidență în sensul că respectiva clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul fiind impusă în mod unilateral de către bancă prin intermediul convenției de credit ca un contract de adeziune cu un caracter preformulat, astfel:
Nu a avut posibilitatea de a negocia cu institutia bancară instituirea/neinstituirea unei asemenea clauze.
Nici măcar cuantumul respectivului comision de administrare nu a putut fi negociat fiind impus pe cale unilaterală conform strategiei de vânzare practicate la acel moment față de bancă.
Clauza a fost stabilită în mod unilateral fară a da posibilitatea subsemnaților de a influența natura ei;
Clauza a fost stabilită în mod unilateral prin mijlocirea unui contract standard preformulat;
Clauza a fost stabilită în conformitate cu condițiile generale de vânzare practicate de bancă pe piața produsului respectiv. r
In acest sens arătăm că, în perioada 2007-2010 au fost încheiate zeci de mii de contracte de creditare impuse de bancă la momentul semnării prin același contract preformulat, instituind aceeași clauză abuzivă conținând comisionul de risc, raportat la soldul creditor. Aceeași împrejurare a fost constatată de către jurisprudentă în cazuri identice.
Raportat la cea dea treia condiție (1.3.), este indubitabil faptul că prin instituirea clauzei privind comisionul de risc, a fost efectuată raportat la caracterul de adeziune a contractului de credit bancar și prin impunerea acestuia pe calea unui imprimat preformulat radactat de bancă si prin care institutia financiară a impus unilaterla toate condițiile în care urma să fie încheiat această convenție. în același sens s-a constatat de către practica judecătorească raportat la conduita ."*.
În privința condițiilor speciale, acestea nu au fost negociate, aspectele care diferă de alte contracte de creditare încheiate la epoca respectivă fiind cele privind datele de identificare a părților si ale garantului fidejusor, valoarea împrumutată, datele de identificare a imobilului obiect al ipotecii.
Raportat la condițiile generale ele au fost folosite în mod identic în contractele încheiate de către bancă în perioada respectivă.
Raportat la cea de-a patra condiție (1.4.), rezultă cu puterea evidenței dezechilibrul contractual cauzat în detrimentul subsemnaților împrumutati, care este mai mult decât semnificativ, fiind unul chiar major.
În sensul susținerilor este împrejurarea că în condițiile în care convenția de credit ar fi executată în sensul prevederilor de la momentul încheierii ei, comisionul de risc (ulterior nelegal redenumit în comision de administare) reprezintă o suma considerabilă, respectiv 50% din accesoriile valorii sumei împrumutate.
Raportat la evaluarea bunului imobil ce constituie obiectul ipotecii, este de retinut faptul că valoarea creditului si a tuturor accesoriilor acestuia reprezintă mai puțin de 75% din valoarea bunului imobil. D. pentru care (văzând si garanția reprezentată de semnarea contractului de un debitor fidejusor) pot afirma că riscul nu există. Acest aspect a fost si este cunoscut de către institutia financiară, cu toate acestea, contrar bunei-credinte {bona fide) fiind instituită clauza contractuală a cărei anulare o solicităm. în acest sens există o jurisprudentă bogată.
Datorită noului cadru legislativ prevăzut de OUG nr. 50/2010 raportat la instituirea unui număr limitativ de comisioane pe care instituțiile bancare îl puteau practica, . a purces la „adaptarea” contractelor în sensul în care, pur și simplu, au redenumit comisionul de risc în comision de administrare.
Evident că această practică nu numai că frizează logica și buna credință în relațiile dintre bancă și consumatorii ei însă denotă lipsa oricărui respect față de lege și poziția subiectivă de dispreț a persoanei juridice față de dispozițiilor legale.
„Manevra” de redenumire, pe care de altfel nu au acceptat-o prin faptul că nu am încheiat un act adițional la convenția de credit, nu poate fi întemeiată și nici găsită ca legală. Această strategie a fost adoptată la nivel național pe fondul existenței unui mare număr de litigii pornite împotriva . și câștigate (fiind de notorietate demersurile și succesul av.Dr. G. P. care a reprezentat 2 grupuri de reclamanți de peste 500 de persoane).
Rezultă cu puterea evidentei faptul că această redenumire a comisionului nu reprezintă decât o modalitate de evitare a prevederilor legale prin mijloace ce nici măcar nu pot fi calificate ca fiind juridice.
Este evident că între prestațiile părților care alcătuiesc conținutul raportului juridic născut există o disproporție vădită. Practic în cvasitotalitatea convenției sunt instituite numeroase obligații, pe când îndatoririle băncii sunt cuprinse în 7 rânduri cuprinse în art. 7.2 ale Condițiilor Generale.
În mod corelativ, în ce privește situația drepturilor părților, aceasta este invers proporțională. în timp ce împrumutații beneficiază extrem de puține drepturi (care se rezumă la tragerea împrumutului și unele aspecte legate de informarea lor), băncii îi sunt atribuite numeroase drepturi (penalități, dobânzi, clauze de majorare a dobânzilor, scadența anticipată etc.)
In mod evident nu poate fi afirmat că atât la momentul încheierii convențiilor de credit cât si ulterior . a impus prevederea contractuală cu bună credință si manifestată de un principiu ai echitătii. Dimpotrivă, banca s-a impus pe cale unilaterală prin mijlocirea caracterului de adeziune al contractului de credit si prin punerea acestuia la dispoziție printr-un formular tipizat de pe poziția dominantă pe care o institutie financiară o are fată de un particular.
Din coroborarea aspectelor învederate supra rezultă cu puterea evidenței faptul că instituirea respectivei clauze contravine tuturor regulilor privind disciplina contractuală, onestitatea la încheierea actelor juridice și în nașterea raporturilor juridice între părți. Faptul de a da asigurări mai mari decât este valoarea bunului asigurat este suficient și este neonest a mai pretinde pe lângă toate aceste asigurări alte sume bănești, astfel ca rambursarea să ajungă a fi una „supraasigurată”.
In drept, au invocat dispozițiile legale la care a făcut referire, respectiv Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, codul civil de la 1864;
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat:
- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru orice pretenții de restituire sume achitate cu titlul de comision de risc și de administrare anterior datei de 13.10.2011;
- respingerea în rest a acțiunii ca nefondată
- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că reclamanta solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare introdusă prin actul adițional implementat în 2010 la convenția de credit_/05.11.2007, respectiv actul adițional la convenția de credit_/24.10.2007.
EXCEPȚIA PRESCRIPȚIEI DREPTULUI MATERIAL LA ACTIUNE PENTRU PETITUL DE RESTITUIRE
În privința petitelor de restituire, a apreciat că orice pretenție care ar decurge din contracte și care excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată (13.10.2014) se impune a fi respinsă ca urmare a intervenirii prescripției.
In esență, raportat la modalitatea de argumentare a cererii de chemare în judecată, observăm că se susține repunerea în situația anterioară urmare a efectelor constatării caracterului abuziv al clauzelor, fie solicitată prin prezenta cerere(comision de administrare), fie hotărâtă în cadrul dosarului_/320/2011 (comision de risc). Se presupune de către reclamantă, în mod eronat, că am fi în prezența nulității, fiind astfel incident principiul restabilirii situației anterioare.
De asemenea, a subliniat însă că nu rezultă nicăieri din cuprinsul prevederilor legale invocate, în special ale legii 193/2000, incidența acestei sancțiuni juridice. De asemenea, în privința clauzei privind comisionul de risc, dispozitivul hotărârii nr. 283/2014 a Tribunalului M. conține mențiuni clare privind înlăturarea clauzei, fără vreo referire la sancțiunea juridică a nulității.
Petenta apreciază că pentru fiecare sumă achitată cu titlu de comision de risc sau administrare, în fiecare lună, a început să curgă un termen de prescripție distinct de 3 ani pentru o eventuală restituire. Dacă ulterior intervine înlăturarea clauzei ce reglementa această obligație, restituirea este posibilă doar dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție corespunzător. în caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestații succesive, ceea ce este nelegal și contrar spiritului decretului lege 167/1958 și legislației civile în general care impune un termen de prescripție de 3 ani pentru valorificarea unui drept patrimonial.
Acceptând argumentația reclamanților ar însemna că, teoretic, consumatorul ar putea să solicite oricând restituirea unei sume de bani, aflat fiind la adăpostul imprescriptibilității acțiunii de constatare a caracterului abuziv al clauzei în temeiul căreia s-a achitat respectiva sumă de bani, ceea ce contravine principiului prescriptibilității în 3 ani a oricărui drept patrimonial potrivit legislației civile naționale.
De asemenea, a arătat că, fie și aflându-se în prezența nulității, cu privire la contractele cu executare succesivă esențial este faptul că intervine prescripția extinctivă în modalitatea reglementată de art. 12 din Decretul Lege 167/1958. Această chestiune este reglementată cât se poate de clar chiar și în Noul Cod Civil, art. 2526. Contractul de credit este o variantă a contractului de împrumut, fiind fară dubii un contract cu executare succesivă, cel puțin în privința obligațiilor de rambursare ale împrumutaților.
2. NETEMEINICIA ACȚIUNII PE FOND
Din perspectiva modificării contractuale din 2010 și introducerea comisionului de administrare, în subsidiar față de excepția lipsei de interes anterior invocată, apreciem acțiunea ca nefondată, având în vedere că acest comision de administrare a fost stipulat prin act adițional încheiat în cazul convenției de credit_/05.11.2007, implementat în cazul convenției de credit_/24.10.2007, în conformitate cu prevederile OUG 50/2010.
OUG 50/2010 reglementează o întreagă procedură menită a asigura protecția consumatorului în relația cu băncile, procedură care a fost parcursă și s-a concretizat prin încheierea, respectiv implementarea actului adițional, modificarea contractuală fiind totodată impusă legislativ prin art. 95 din OUG 50/2010.
Prevederile contractuale inițiale au fost adaptate la OUG 50/2010 prin aceste acte adiționale dintre părți fiind astfel aplicabile prevederile de drept tranzitoriu reglementate de art. II alin. 1 și 2 din Legea 288/2010. Aceste prevederi răstoarnă prezumția lipsei de negociere în cazul contractului de credit pretins numit „de adeziune”, reglementată de art. 4 din legea 193/2000.
În realitate cele două acte adiționale au fost discutate și negociate în limitele rigorilor stipulate de Legea 193/2000, precum și I ale OUG 50/2010, astfel încât în privința comisionului de administrare stipulat nu se poate reține caracterul abuziv.
Clauza privind comisionul de administrare este explicată exhaustiv prin actul adițional, fiind exprimată cât se poate de clar și inteligibil. Ceea ce se poate eventual critica în privința comisionului de risc nu mai poate subzista în privința comisionului de adminsitrare, având în vedere modalitatea de definire a acestuia și justificarea perceperii realizată prin actul adițional.
În privința cerinței negocierii, desigur că se poate argumenta că anumite clauze contractuale ale actului adițional sunt preformulate, în fapt toate contractele pe care le încheie o persoană fizică au clauze preformulate (bilete de călătorie, furnizori de utilități, cumpărături din magazin), dar aceasta nu înseamnă că ele sunt abuzive. De aceea este necesară o analiză concretă a condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.
De asemenea, a mai arătat că a notificat reclamantei propunerea de modificare a contractului în conformitate cu acest act normativ iar aceasta a acceptat condițiile propuse, inclusiv oferta scrisă comunicată în acest scop, fiind de acord cu prevederile actului adițional.
Toate aceste etape sunt veritabile dovezi de negociere sau cel puțin de posibilitate de negociere a clauzelor contractuale, inclusiv a comisionului de administrare, astfel încât criticile reclamantei apar ca nefondate.
Faptul că nu s-a dorit negocierea din partea reclamantei nu echivalează cu lipsa în totalitate a posibilității acestei negocieri, pentru ca prezumția lipsei negocierii să opereze.
Reclamanta nu și-a manifestat în nici un mod intenția de a negocia actul adițional deși avea această posibilitate. Dacă ar fi fost refuzată, putea să nu mai încheie un contract de credit cu S.C. V. România S.A. și să aleagă o altă instituție de credit. Reclamantei i-a fost pus la dispoziție actul adițional spre studiu, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 5 din Legea 193/2000, a existat posibilitatea reală de a discuta clauzele sub aspectul cuantumului valoric al dobânzii și comisioanelor însă nu și-a manifestat opțiunea de a negocia.
Până la urmă și refuzul ferm de a încheia actul adițional era, la rându-i, o metodă de negociere, la care reclamanta nu a apelat. Apare astfel evident că reclamanta a fost în realitate mulțumită de condițiile de contractare de la momentul semnării actului adițional.
Netemeinicia solicitării de anulare a clauzelor și de restabilire a situației anterioare în cazul contractelor cu executare succesivă
În primul rând trebuie să subliniem faptul că Legea 193/2000 nu prevede nicăieri în cuprinsul acesteia nulitatea ca sancțiune juridică. Singura sancțiune care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze în baza Legii 193/2000 este inopozabilitatea si ineficacitatea clauzei pentru viitor după cum rezultă fără dubii din art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii 193/2000.
În consecință nu este fondată cererea de restabilire a situației anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulității actului juridic civil. întrucât nu ne aflăm în prezenta nulității ca sancțiune juridică. Este de altfel ceea ce s-a statuat si prin decizia pronunțată de Tribunalul M..
Pretențiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision sunt în mare parte afectate de termenul de prescripție de 3 ani, după cum am arătat mai sus, dar în subsidiar nu sunt fondate nici dacă am accepta că ne aflăm în prezența nulității.
Chiar dacă s-ar afla în prezența unei cereri care vizează, teoretic, restabilirea situației anterioare, în urma intervenției nulității actului juridic civil, nu se poate face abstracție de caracterul contractului dintre părți. Este vorba desigur despre un contract cu executare succesivă, căruia nu i se aplică aceleași efecte ale nulității precum unui contract cu executare uno ictu. Efectele nulității unui contract cu executare succesivă operează numai pentru viitor.
Se află în prezența unei veritabile excepții de la principiul restabilirii situației anterioare, ca principal efect al nulității actului juridic civil, excepție unanim acceptată în doctrină dar controversată în practica judiciară. Prestațiile executate în baza unui contract cu executare succesivă nu sunt supuse restituirii.
Totodată nu este fondată nici cererea de obligare a subscrisei Ia încheierea unui act adițional, atât timp cât Legea 193/2000 nu prevede această posibilitate. Nu există nici un argument de fapt sau de drept în cuprinsul acțiunii în susținerea acestei cereri. în plus nici Legea 193/2000 nu cuprinde o prevedere în acest sens, art. 13 stipulând exclusiv în privința înlăturării clauzelor presupus abuzive din contractul analizat iar nu modificarea acestui prin act adițional și cu atât mai puțin posibilitatea stipulării într-un asemenea act adițional de clauze suplimentare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 32 lit. d, art. 33, 40, art.148,194,196, 200, 205, 245-248, 249, 250, 254, 260, 265, 273, 277, 292, 327-329, 351-352 Cod Procedură Civilă, principiul aplicabilității directe al art. 4 alin. 2 al Directivei 93/13/CEE, art. 3-5, 6,12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7, și 12 din Decretul Lege 167/1958, art. 969, 977 Cod civil, art. 11, 14, 36, 40 alin. 3, 95 din OUG 50/2010, art. II alin. 1 din Legea 288/2010.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la intampinare prin care a solicitat a se constata netemeincia apărărilor invocate prin mijlocirea întâmpinării și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
A fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar, convenția de credit (f.11-18,23-34), plan de rambursare (f.19-22,35-37,51-53), act adițional (f.38-50), alte înscrisuri (f.54-61).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor ce fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea pe fond a cauzei, urmând ca, în măsura respingerii acestora, să fie analizate pe fond pretențiile reclamanților.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile de restituire a sumelor achitate în temeiul convențiilor de credit, instanța reține faptul că prin cererea introductivă de instanță se solicită constatarea nulității absolute a unor clauze afirmativ abuzive, iar ca urmare a acestui caracter restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestor clauze. Potrivit jurisprudenței consacrate în materie, deși Legea nr. 193/2000 nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora (Decizia nr. 686/21.02.2013 a ÎCCJ). Ori, instanța constată că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, iar ca urmare a acestei constatări intervine repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor nule absolut. Ca urmare, solicitarea de obligare a pârâtei la plata unor sume nu este supusă vreunui termen de prescripție, în condițiile în care aceasta reprezintă în fapt o repunere în situația anterioară, iar nu un petit distinct.
De altfel, aceiași interpretare a fost oferită de către instanța supremă și într-o altă decizie de speță, respectiv Decizia nr. 760/27.02.2014, în cadrul căreia s-a statuat faptul că „în cazul constatării nulității clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc, se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision de risc fiind considerate ca nedatorate în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum”. Ca urmare, instanța urmează a respinge această solitare.
Referitor la fondul cauzei, instanța reține faptul că prin cererea introductivă de instanță se solicită în esență constatarea caracterului abuziv a 2 clauze diferite, respectiv a celei care se referă la comisionul de risc și la comisionul de administrare.
Referitor la comisionul de risc, prevăzut la art. 5 lit. a Condițiile speciale cuprinse în Convenția de credit nr._/24.10.2007 și Convenția de credit nr._/05.11.2007, precum și la art. 3.5 din Condițiile generale ale convențiilor încheiată între reclamantă și pârâtă, instanța constată faptul că, în temeiul unor sesizări formulate de către prezenta reclamantă, aceleași dispoziții contractuale au fost verificate de către instanța de judecată în cadrul unei proceduri judiciare inițiate de ANPC. Prin Decizia civilă nr. 283/15.04.2014 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr._/320/2011 a fost admisă sesizarea formulată și s-a constatat existența clauzelor abuzive în cele 2 contracte încheiate de către reclamantă, în ceea ce privește comisionul de risc, fiind obligată pârâta la modificarea acestora. Instanța nu a dispus în nici un fel asupra restituirii sumelor încasate necuvenit în temeiul contractelor mai sus menționate.
Raportat la această stare de fapt, instanța constată că în prezenta cauză ne aflăm în prezența unei situații în care se aplică, referitor la decizia civilă amintită, puterea de lucru judecat. Astfel, deși nu se poate vorbi despre o autoritate de lucru judecat, procesul anterior fiind desfășurat între alte părți, cu toate acestea se constată că instanța judecătorească s-a pronunțat în mod irevocabil asupra caracterului abuziv al clauzelor din cele 2 contracte ce fac obiectul analizei și în prezentul cadru procesual. Instanța constată astfel că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în al doilea proces, respectiv prezentul cadru procesual, proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis. Ca urmare, instanța urmează a aplica prezumția puterii de lucru judecat, prezumție cu caracter absolut, constatând faptul că nu este în măsură să se mai pronunțe din nou asupra acelorași clauze, constatate deja ca fiind abuzive.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la calcularea și plata sumelor încasate necuvenit cu titlu de comision de risc, instanța constată faptul că, în condițiile în care aceste clauze au fost declarate ca fiind abuzive încă de la momentul încheierii contractelor, reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea sumelor achitate în temeiul acestor clauze, în temeiul principiului repunerii părților în situația anterioară. Ca urmare, instanța va dispune obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantei a sumelor achitate de către aceasta cu titlu de comision de risc, aferent convențiilor de credit nr._/24.10.2007 și_/05.11.2007, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor încasate necuvenit cu titlu de comision de risc, de la data perceperii sumelor și până la restituirea efectivă
Referitor la comisionul de administrare, introdus prin actul adițional nr. 1/28.09.2010, instanța constată că reclamanții susțin în cuprinsul acțiunii că acesta ar fi luat locul comisionului de risc, având ca urmare aceiași natură abuzivă și nefiind negociat în mod efectiv cu clienții. Ori, din probele administrate în cauză, instanța reține faptul că, deși în ceea ce privește cuantumul, sunt aplicabile aceleași procente, comisionul de administrare introdus prin actul adițional este definit pe larg în cuprinsul actului semnat de către părți, fiind prezentate atât modalitatea de calcul, cât și scopul pentru care se percepe, scop ce vizează în principal administrarea creditului, iar în subsidiar o . riscuri ce urmează a fi acoperite, prezentate însă într-o manieră precisă, care nu permite încălcarea drepturilor consumatorilor.
Instanța reține raportat la această clauză, că nu sunt îndeplinite nici una dintre condițiile pentru a se constata caracterul abuziv al acestei clauze. Astfel, clauza a fost negociată direct cu consumatorul, acesta cunoscând faptul că a fost introdus acest nou comision, sens în care aveau posibilitatea de a cere explicații suplimentare referitor la acesta. Pe de altă parte, cuprinsul clauzei este clar și concis, fiind precizate expres riscurile ce urmează a fi asigurate din încasarea acestui comision, precum și costurile de administrare a creditului, cu indicarea procentului ce urmează a fi aplicat și a formulei de calcul. În ceea ce privește riscurile asigurate prin introducerea acestui comision, acestea sunt nominalizate expres și sunt diferite de cele avute în vedere prin evaluarea imobilului și încheierea poliței de asigurare de către reclamanți, referindu-se printre altele la riscurile rezultate din comportamentul împrumutatului sau din neîncasarea poliței de asigurare, precum și la o . riscuri de piață, precum variația condițiilor de piață și ale pieței valutare, riscuri care nu erau în nici un fel acoperite până la acel moment.
În același timp, nu poate fi reținut că ar interveni vreun dezechilibru semnificativ între cele 2 părți, raportat la această clauză contractuală, pârâta neavând posibilitatea de a interveni unilateral pentru modificarea acesteia. În esență, instanța constată că din modul în care a fost redactată și semnată această clauză de către părți au fost respectate exigențele bunei credințe a pârâtei.
În egală măsură, instanța reține faptul că, potrivit dispozițiilor art. 36 din OUG nr. 50/2010, creditorul are dreptul de a percepe, pentru creditul acordat, doar o . comisioane limitativ prevăzute, printre care și comisionul de administrare credit. În condițiile în care inserarea acestui comision este prevăzută expres ca fiind permisă de către OUG nr. 50/2010, iar actul adițional astfel încheiat a fost însușit de către client, instanța reține faptul că nu se poate susține în prezent cu deplin temei că un astfel de comision ar fi abuziv, având în vedere și analiza condițiilor prevpzute de Legea nr. 193/2000, analiză mai sus realizată.
Raportat la motivele invocate, instanța urmează a respinge cererea reclamantei în ceea ce privește comisionul de administrare.
Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial parțial, în măsura admiterii cererii introductive de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta C. I., cu domiciliul în Tg. M., P-ța Republicii nr. 20 . în contradictoriu cu pârâta ., prin Sucursala Tg. M. cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42 . 10 sector 2.
Dispune obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantei a sumelor achitate de către aceasta cu titlu de comision de risc, aferent convențiilor de credit nr._/24.10.2007 și_/05.11.2007, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor încasate necuvenit cu titlu de comision de risc, de la data perceperii sumelor și până la restituirea efectivă
Respinge în rest acțiunea reclamantei.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial parțial.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
G. G. C. | I. M. I. |
Red. GGC
Dact.M.C./4.ex.
29.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1676/2015. Judecătoria... | Sechestru asigurător. Sentința nr. 1703/2015. Judecătoria... → |
|---|
