Acţiune în constatare. Sentința nr. 3738/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3738/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 3738/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3738/2015
Ședința publică de la 23 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G. C.
Grefier M. M.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de către reclamanții G. A., G. I. în contradictoriu cu pârâta . prin SUCURSALA TG.M. având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei, constată că cauza a fost suspendată prin acordul părților.
Constată că nu mai subzistă motivele de suspendare ca urmare admite cererea de repunere pe rol.
Referitor la cererea de renunțare la judecată constată faptul că aceasta a fost comunicat prin intermediul pârâtei care și-a exprimat acordul cu privire la această cerere de renunțare la judecată, fără a solicita cheltuieli de judecată.
Față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța, potrivit art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată și socotindu-se lămurită reține cauza spre soluționare cu privire la cererea de renunțare la judecată depusă de reclamanți.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea disjunsă din dosarul nr._/320/2014 al Judecătoriei Tîrgu M., reclamanții G. A. și G. I. au chemat în judecată pe pârâta . și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în ceea ce privește convenția de credit nr._/19.03.2008, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din Conditiile speciale și pct. 3.5 din Conditiile generale Convenției de credit, care prevede obligarea reclamanților la plata unui comision de risc in cuantum de 0,26 % platibil lunar din soldul creditului.
Să se constatate că pct. 5.1 lit. b) din Actul aditional la Conventia de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare in cuantum de 0,26% din soldul creditului, constituie o clauză abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecinta sa dispună repunerea partilor in situatia anterioara inserarii acestei clauze si obligarea paratei de a restitui în integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit. 3. Sa dispuneti obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 diti, 9/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, asupra fiecarei sume platite paratei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data platii de catre subsemnatii a fiecarei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de catre parata a acestor sume; 4. Sa dispuneti anularea clauzelor mai-sus mentionate,menținând ca valabile restul convenției de credit si obligarea pârâtei la incheierea unui act aditional la contractul de credit, ir sensul derularii in continuare a acestuia, fara comisionul lunar de administrare platibil r soldul creditului, pana la incetarea raporturilor bancare contractuale, si desigur fara introducere vreunui alt comision, cu o alta denumire; 5. Să dispuneți obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces;
În susținerea cererii, reclamanții susțină că, în fapt au incheiat cu parata V. R. SA- prin Sucursala Tg. M., ‚ conventia de credit, pentru suma de 81.000 CHF, pe o perioada de 300 luni, instituindu-se in favoarea bancii, pentru garantarea acestui imprumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 7 din Conventia de credit.
Aceștia susțin că nu au fost de acord cu redenumirea comisionului de risc in comision de administrare, astfel ca au refuzat sa semneze Actul Aditional intocmit de catre parata cu ocazia intrarii in vigoare a OG 50/2010. In acest sens aceștia, au inregistrat la sediul paratei mai multe adrese prin care au aratat ca nu sunt de acord cu comisionul pe care il achită, dar situatia nu s-a rezolvat pe cale amiabila. Au inregistrat si o plangere la ANPC. Aceștia mentionează ca Judecatoria Targu M. a pronunțat in Dos._/320/2010, Sentința nr. 4887/2011, prin care a constatat ca clauza care prevede perceperea comision de risc este o clauza abuziva, in ceea ce privește Convenția de credit nr._/8.06.2007.
Reclamanții menționează faptul că în prevederile contractuale cuprinse în cadrul convenției de credit, respectiv condițiile generale și condițiile speciale, au fost stipulate în sarcina acestora o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 197/2000, a dispozițiilor legale de drept comun prevăzute de vechiul cod civil precum și a reglementărilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.
Reclamanții învederează faptul că nu au fost informați în niciun fel asupra temeiului care justifică în viziunea băncii includerea acestui comision de risc în cadrul contractului, că ei nu aveau cunoștințe de specialitate în materie financiar-bancară. Aceeași situație a fost reținută de în practică raportat la obligația de informare și echivocul rolului comisionului instituții.
Reclamanții susțin că, pe lângă gajul general asupra patrimoniului ce s-au obligat în mod solidar si indivizibil, au fost convenite următoarele mijloace de garantare:
În acord cu dispozițiile art. 7 lit. a) din Condițiile speciale raportate la art. 9.3. din Condițiile generale a fost încheiat un contract garanție ipotecară prin care s-a instituit ipotecă de prim rang în favoarea V. România SA având ca obiect anumite imobile ; pct. 7 lit. a) din cadrul Condițiilor speciale ale convenției. De remarcat este faptul, în acord cu prevederile art. 8 Diverse din Condițiile speciale, valoarea creditului acordat nu poate depăși mai mult de 75% din valoarea bunurilor ce fac obiectul ipotecii.
Aceștia mai arată că, a fost stabilită obligația de a suplimenta garanția creditului ori de câte ori, în temeiul unei reevaluări a garanțiilor deja aduse la încheierea contractului acestea vor fi considerate ca insuficiente în vederea acoperirii garantării tuturor spezelor contractului, respectiv a costului total al creditului.
Pe fondul cauzei, reclamanții consideră că instituirea și perceperea comisionului de risc este una nelegală și nu are un temei fondat și o cauză juridică reală, deoarece, clauza privind Comisionul de risc contravine dispozițiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, în consecință prevederea respectivă nemaiputând fi în ființă sau să își mai producă efectele, astfel:
1.Nulitatea absolută a clauzei rezultă in primul rând prin prisma prevederilor Legii nr 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumator raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Din coroborarea aspectelor învederate, reclamanții susțin că supra rezultă cu puterea evidenței faptul că instituirea respectivei clauze contravine tuturor regulilor privind disciplina contractuală, onestitatea la încheierea actelor juridice și în nașterea raporturilor juridice între părți. Faptul de a da asigurări mai mari decât este valoarea bunului asigurat este suficient și este neonest a mai pretinde pe lângă toate aceste asigurări alte sume bănești, astfel ca rambursarea să ajungă a fi una „supraasigurată”
În drept, reclamanții și-au întemeiat dispozițiile pe dispozițiile legale la care au făcut referire, respectiv Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, codul civil de la 1864.
Reclamanții au depus alăturat cererii de chemare în judecată împuternicire avocațială; copiile Convențiilor de credit; scadențare si acte adiționale, proces verbal de informare gratuita privind avantajele medierii pentru; sentința pronunțata de către Judecătoria Târgu M.,, interogatoriul formulat.
La data de 28.11.2014, pârâta . depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, prin care a solicitat a se dispune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru orice pretenții de restituire sume achitate în baza convențiilor de credit anterior datei de 22.08.2011; admiterea excepției lipsei de interes în privința cererii de constatare a caracterului abuziv și anulare a clauzei privind comisionul de risc din convenția de credit_/08.06.2007 încheiată cu reclamanții iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate; respingerea în rest a acțiunii ca nefondată; obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea celor solicitate, pârâta susține că, raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru petitele de restituire, în privința acestor petite de restituire, apreciază ca orice pretenție, care ar decurge din contracte și care excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată (22.08.2014), se impune a fi respinsă ca urmare a intervenirii prescripției.
In esență, raportat la modalitatea de argumentare a cererii de chemare în judecată, arată că că se susține repunerea în situația anterioară urmare a efectelor constatării caracterului abuziv al clauzelor, fie solicitată prin prezenta cerere, fie hotărâtă în cadrul dosarului_/320/2010 (în cazul convenției de credit nr._/08.06.2007 încheiată cu reclamanți. Se presupune de către reclamanți, în mod eronat, că am fi în prezența nulității, fiind astfel incident principiul restabilirii situației anterioare.
Aceasta susține că nu rezultă nicăieri din cuprinsul prevederilor legale invocate, în special ale legii 193/2000, incidența acestei sancțiuni juridice. De asemenea, în privința clauzei privind comisionul de risc, dispozitivul hotărârii nr. 4887/2011 a Judecătoriei Tg. M. conține mențiuni clare privind înlăturarea clauzei, fără vreo referire la sancțiunea juridică a nulității.
D. urmare nu ne aflăm în prezența nulității, petitul de restituire putând fi argumentat din punct de vedere juridic eventual prin instituția plății nedatorate. Apreciem că ne aflăm în mod evident în prezența unui termen general de prescripție de 3 ani aferent unei cereri în restituire.
Aceasta înseamnă că pentru fiecare sumă achitată cu titlu de comision de risc sau administrare, în fiecare lună, a început un termen de prescripție distinct de 3 ani pentru o eventuală restituire. Dacă ulterior intervine înlăturarea clauzei ce reglementa această obligație, restituirea este posibilă doar dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție corespunzător. în caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestații succesive, ceea ce este nelegal și contrar spiritului decretului lege i67/iqf;8 și legislației civile în general care impune un termen de prescripție de 3 ani pentru apărarea unui drept patrimonial.
Raportat la netemeinicia acțiunii pe fond, pârâta, arată că, din perspectiva modificării contractuale din 2010 și introducerea comisionului de administrare, acțiunea este nefondată, în subsidiar față de excepția lipsei de interes anterior invocată, având în vedere că acest comision a fost stipulat prin act adițional care a fost implementat în conformitate cu prevederile OUG 50/2010.
Prevederile contractuale au fost adaptate la OUG 50/2010 prin aceste acte adițional între părți fiind astfel aplicabile prevederile de drept tranzitoriu reglementate de art. 40 alin. 3 și art. qr alin. 5 din OUG 50/2010 (forma în vigoare înainte de . Legii 288/2010) și art. II alin. 2 din Legea 288/2010. Aceste prevederi răstoarnă prezumția lipsei de negociere în cazul contractului de credit de adeziune, reglementată de art. 4 din legea 193/2000.
În consecință, pârâta susține nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000 în esență clauza fiind prezumat negociată și asumată de reclamanți urmare a implementării actului adițional, cu observarea prevederilor art. 36, 40 alin. 3 și art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, respectiv art. II alin. 2 din Legea 288/2010, în fapt legiuitorul este cel care a impus modificarea contractuală ca atare, pârâta a procedat la înlăturarea comisionului de risc și perceperea unui alt comision, în deplină concordanță cu prevederile OUG 50/2010.
În privința comisionului de risc, pârâta susține că, în situația în care se apreciază că reclamanții pot solicita la acest moment anularea clauzei anterior înlăturării acesteia prin actul adițional, atunci acțiunea se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de interes întrucât vizează anularea unei clauze care nu mai exista la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Referitor la netemeinicia solicitării de anulare a clauzelor și de restabilire a situației anterioare în cazul contractelor cu executare succesivă, pârâta susține faptul că Legea 193/2000 nu prevede nicăieri în cuprinsul acesteia nulitatea ca sancțiune juridică. Singura sancțiune care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze în baza Legii IQ3/2000 este inopozabilitatea și ineficacitatea clauzei pentru viitor după cum rezultă fără dubii din art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii 103/2000.
Instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 23.07.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei un înscris notarial autentificat sub nr. 1035/15.06.2015 prin care reclamanții au declarat că renunță la judecată. Pârâta a solicitat să se ia act de renunțarea reclamanților la judecată, fără a solicita cheltuieli de judecată.
Instanța, în ceea ce privește declarația de renunțare la judecată, ținând cont de voința procesuală exprimată și în respectarea principiului disponibilității desfășurării procedurilor judiciare civile, în temeiul dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă, reținând și acordul expres al pârâtei, va constata că reclamanții au renunțat la judecata care face obiectul acestui proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamanților G. A. și G. I., cu domiciliul în Tg. M., . . la judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42 . 2.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în ședința publică, azi 23.07.2015.
P., GREFIER,
G.-G. C. | M. M. Fiind plecată din instanță, semnează Grefier Șef, M.-I. C. |
4. ex./04.08.2015
Red. G.C
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3755/2015.... → |
|---|
