Acţiune în constatare. Sentința nr. 3739/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3739/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 3739/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3739
Ședința publică din data de 23 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. DUMITRIȚA S.
GREFIER: C. L.
Pe rolul instanței se află judecarea acțiunii civile formulate de către reclamanta M. I., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. R. S.A.- MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE și S.C. B. R. S.A.- MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE PRIN SUCURSALA TÎRGU M., având ca obiect acțiune în constatare.
În lipsa părților.
Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 4 iunie 2015, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună eventuale concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 18 iunie 2015, după care, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 2015, apoi pentru data de 2 iulie 2015, apoi pentru data de 9 iulie 2015, apoi pentru data de 16 iulie 2015, apoi pentru data de 21 iulie 2015, iar mai apoi pentru data de astăzi, 23 iulie 2015, încheierile menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în constatare înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 21.03.2013, sub nr._, reclamanta M. I. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. R. S.A. – Membră a Grupului N. Bank of Greece și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate că în convenția de credit nr._/03.09.2007 intervenită între părți sunt stipulate clauze abuzive, și anume clauzele de la art. 7 „Dobânzi” pct. 3 cu privire la modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, cele stipulate la art. 8 pct. 1 și 2 cu privire la dobânda penalizatoare și cele stipulate la art. 14, art. 6 pct. 7 cu privire la condițiile de declarare a scadenței anticipate; anularea clauzelor enumerate; repunerea părților în situația anterioară achitării acestor sume; restituirea sumelor cu titlu de diferență de dobândă între dobânda aplicată de bancă și cea mărită în mod nejustificat de către bancă; radierea reclamantei din Biroul de Credit; repunerea reclamantei în beneficiul rambursării în rate a creditului în litigiu; obligarea pârâtei ca, în urma modificării soldului, să emită un nou grafic de rambursare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a precizat că prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 146/1997.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03.09.2007, a încheiat, în calitate de împrumutat, cu pârâta, contractul de credit bancar nr._, pentru suma de 22.075 euro, pe o perioadă de 180 luni, calculată de la data semnării contractului, iar în prevederile contractuale au fost stipulate în sarcina sa o . obligații cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000, ale Codului civil și ale O.U.G. nr. 50/2010, clauze contractuale care au făcut obiectului controlului A.N.P.C. – I.R.P.C. Ilfov, care a dispus amendarea pârâtei și care a obținut anularea prevederilor în instanță, prin sentința nr. 7932/04._ a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2337/16.09.2011 a Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal. Reclamanta a menționat că, în concret, este vorba despre art. 7 pct. 1 lit. a) și pct. 3 din contractul de credit.
Reclamanta a învederat că nici până în prezent pârâta nu a operat modificarea dobânzii, aceasta susținând că în anul 2010 reclamanta ar fi acceptat tacit un act adițional, conform O.U.G. nr. 50/2010, prin care pârâta ar fi adus la îndeplinire sentința civilă menționată anterior. Reclamanta a precizat că nu i-a fost comunicat un exemplar al actului adițional, iar dacă acesta ar exista și ar fi semnat, reclamanta a fost indusă în eroare în scopul de a semna actul, acesteia nu i s-a explicat în concret nicio prevedere contractuală, iar când a spus că nu este de acord cu acestea, s-a refuzat orice negociere cu aceasta.
În ceea ce privește dobânda penalizatoare, reclamanta a arătat că art. 8 pct. 1 și 2 cuprinde clauze abuzive, în sensul arogării de către bancă a dreptului de a dispune aplicarea unei dobânzi penalizatoare de 50%/an aplicabilă la creditul restant, dar și peste dobânda curentă, pârâta arogându-și dreptul de a calcula penalități și la dobândă. Reclamanta a arătat că aceasta clauză este abuzivă prin raportare la pct. 1 lit. i) din Lista anexă a Legii nr. 193/2000 și încalcă și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 313/1879 și art. 1089 din vechiul Cod civil.
Referitor la modificarea unilaterală a dobânzii de către pârâtă și neaplicarea indicelui de referință Euribor, reclamanta a arătat că la art. 7 pct. 3 sunt prevăzute clauze abuzive, în sensul arogării de către bancă a dreptului de a dispune de majorarea dobânzii după bunul său plac. Reclamanta a mai arătat că motivul care ar justifica fluctuația dobânzii trebuie să fie stabilit conform unor ipoteze clare, care să poată fi verificate, înțelese și agreate și de consumator. Modul în care a fost formulată clauza mai sus menționată este de o maximă generalitate, fără a cuprinde elemente de ordin obiectiv, fiind de fapt o clauză abuzivă prin care se înscrie unilateral dreptul pârâtei de a modifica dobânda, fără a indica modalitatea de calcul, fără să o negocieze și fără să aibă acordul reclamanților. Având în vedere faptul că, pe parcursul derulării contractului indicele Euribor a atins minime istorice, precum și faptul că rata a rămas neschimbată, reclamanta a arătat că se poate deduce faptul că pârâta, în mod abuziv a aplicat prevederea contractuală mai sus contestată, prin mărirea marjei băncii.
Cu privire la restituirea sumelor de la data achitării, respectiv repunerea părților în situația anterioară, reclamanta a considerat că sumele cu titlu de diferență de dobândă au fost încasate de la aceasta nelegal, în urma unor clauze nule. Reclamanta a precizat că petitul este accesoriu celui de anulare a clauzelor abuzive. În concret, reclamanta a arătat că se referă la restituirea sumelor cu titlu de diferență de dobândă între dobânda percepută de către pârâtă și dobânda majorată în mod unilateral de aceasta, precum și cu dobânda ce ar fi trebuit redusă conform indicelui de referință Euribor, restituirea sumelor achitate de reclamantă cu titlu de dobândă penalizatoare și înscrierea sa în Biroul de Credit.
Reclamanta a învederat că sunt îndeplinite cele patru condiții pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă, astfel: modificarea unilaterală a dobânzii de către pârâtă și clauza privind dobânda penalizatoare nu se referă la obiectul principal al contractului; clauza nu a fost direct negociată cu consumatorul, fiind impusă unilateral de către bancă; instituirea clauzei privind modificarea unilaterală a dobânzii și aplicarea dobânzii penalizatoare a fost efectuată raportat la caracterul de adeziune al contractului de credit bancar și prin impunerea acestuia pe calea unui imprimat preformulat; a fost creat un dezechilibru contractual semnificativ în detrimentul reclamantei.
Reclamanta a considerat că sunt încălcate prevederile art. 970 din Codul civil și efectele obligațiilor conform art. 970 din Codul civil din 1864.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992 și vechiul Cod civil.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei, depunând la dosar următoarele: contractul de credit bancar nr._/03.09.2007 (f. 7-10), grafic de rambursare (f. 11-14), plângerea adresată Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor M. (f. 15-16), notificare nr. 1/08.12.2008 (f. 17), corespondență purtată între reclamantă și pârâtă și între reclamantă și A.N.P.C. (f. 18-34), invitație la conciliere (35-36).
La data de 11.06.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nelegală și neîntemeiată, arătând că temeiul legal invocat de reclamantă, respectiv Legea nr. 193/2000, nu este incident în cauză.
Potrivit susținerilor pârâtei, clauzele contractuale față de care reclamanta solicită a se constata caracterul abuziv nu mai sunt în ființă, fiind modificate în anul 2010, odată cu . O.U.G. nr. 50/2010, iar Legea nr. 193/2000 se aplică numai clauzelor în ființă din contractele în derulare. Astfel, pârâta a expus prevederile art. 6, art. 7 și art. 13 din Legea nr. 193/2000.
Pârâta a învederat că s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, procedând, prin act adițional, la modificarea contractului de credit, asigurând conformitatea acestuia cu O.U.G. nr. 50/2010. În concret, s-a asigurat conformitatea și a clauzelor prevăzute la art. 7 din contractul de credit, în sensul celor prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010, a regulilor impuse de A.N.P.C. prin adresele nr. 1048/29.07.2010 și nr. 4800/04.08.2010 și a celor prevăzute de art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010. Pârâta a menționat că actul adițional, acceptat tacit de reclamantă și nedenunțat de niciuna dintre părțile contractante, își produce efectele și în prezent.
Referitor la susținerile reclamantei potrivit cărora actul adițional nu i-ar fi fost comunicat, pârâta a arătat că prin adresa nr. 2006/02.09.2010 i-a comunicat reclamantei actul adițional în cauză. De asemenea, prin adresa nr. 52/03.01.2012, reclamantei i s-a adus la cunoștință că prin actul adițional care i-a fost comunicat cu adresa nr. 2006/02.09.2010 au fost modificate prevederile contractului său, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Pârâta a subliniat că reclamanta nici nu a reclamat că nu ar fi primit actul adițional și nici nu a solicitat o copie a acestuia.
În continuare, pârâta a arătat că petitul privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 7 din contract este nelegal și neîntemeiat, deoarece clauzele prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. a) și pct. 3 din contractul de credit au mai făcut obiectul unei cercetări judecătorești. Astfel, prin sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2337/16.09.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a constatat că prevederile contractuale ale art. 7 pct. 1 lit. a) și pct. 3 din contractul de credit bancar conțin clauze abuzive și a dispus obligarea băncii la modificarea clauzelor în sensul indicării criteriilor care justifică creșterea sau scăderea cuantumului dobânzii contractuale. Față de cele menționate, pârâta a considerat că cererea reclamantei nu se justifică, întrucât deja o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect prin hotărâre judecătorească, iar caracterul abuziv al clauzei a fost remediat conform celor dispuse de instanță. Pârâta a precizat că măsura dispusă prin dispozitivul sentinței civile menționate, de a modifica prevederile contractuale referitoare la dobânda variabilă în sensul indicării criteriilor care determină modificarea nivelului procentual al dobânzii curente contractuale, au fost aduse la îndeplinire de bancă prin actul adițional întocmit în baza O.U.G. nr. 50/2010, intrat în vigoare la data de 21.06.2010. Prin clauza prevăzută la art. I.2.2.1 din actul adițional s-a asigurat conformitatea prevederilor art. 7 din contractul de credit în litigiu cu art. 37 alin. (1) lit. a) și art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010. Pârâta a evidențiat că, nici prin dispozitivul sentinței civile a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2237/16.09.2011 și nici prin considerentele avute în vedere de instanță, nu s-a reținut că dobânda variabilă aplicabilă creditelor acordate consumatorilor ar fi un tip de dobândă nelegală, abuzivă. Dimpotrivă, instanța nu a contestat acest tip de dobândă variabilă. Mai exact, instanța nu a anulat dobânda variabilă a băncii aplicabilă la expirarea perioadei de dobândă fixă și nici dreptul băncii de a modifica periodic nivelul procentual al dobânzii curente contractuale variabile – dobânda variabilă a băncii – ci a dispus ca respectiva clauză să fie completată cu menționarea criteriilor care determină creșterea sau scăderea cuantumului/nivelului de dobândă curentă contractuală.
Pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite cele 4 condiții prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă. Astfel, a arătat că la data semnării contractului de credit – 03.09.2007 – condițiile de preț cunoscute de împrumutată încă din faza precontractuală și pentru care aceasta a optat ca fiind avantajoase, au fost stipulate în clauzele contractuale ale art. 7 dobânzi din contract, pe care reclamanta le-a acceptat și nu a ridicat nicio obiecțiune, respectiv nu a solicitat vreo lămurire. Referitor la a doua condiție, cea a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta a subliniat că reclamanta nu a făcut dovada în niciun fel a faptului că contractul și-a pierdut utilitatea socială și personală. Totodată, a menționat că nu se poate susține că art. 7 - Dobânzi - din contractul de credit încheiat cu reclamanta conține clauze standard prestabilite, deoarece costul/prețul creditului suportat de împrumutat are două componente – comisioanele și dobânda, prețul este de esența obiectului contractului, iar asupra dobânzilor, comisioanelor, tarifelor și taxelor ce reprezintă costul/prețul creditului suportat de împrumutat, consumatorul împrumutat nu are puterea de a alege, nu are dreptul de a dispune și nu face obiectul negocierii. Așadar, pârâta a precizat că, în prezenta cauză, clauzele inițiale care prevăd prețul/costul creditului acordat nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi considerate abuzive.
Pârâta a mai arătat că prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 stabilesc că nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv clauzele privind caracterul adecvat, justețea prețului serviciului prestat sau a produsului oferit, o interpretare contrară contravenind dreptului comunitar.
Referitor la motivele invocate de reclamantă cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 7 pct. 3 din contractul de credit bancar, pârâta a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, arătând că din cuprinsul prevederilor art. 7 - Dobânzi - din contractul de credit rezultă că pentru creditul pus la dispoziție de către bancă reclamanta s-a obligat să plătească o dobândă fixă pentru primul an din perioada de creditare, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, adică o dobândă al cărei nivel procentual va fi modificat/revizuit de bancă, modificare ce se realizează pentru că tipul de dobândă aplicat creditului este dobânda variabilă a băncii, iar variabila presupune modificări succesive, care sunt consecința evoluției monedei creditului pe piața financiară – în cazul de față moneda Euro – evoluția acesteia fiind dată de B. Centrală a Europei, care stabilește nivelul procentual al indicelui de referință Euribor. Pârâta a expus, în continuare, considerații privind înțelesul noțiunii de dobândă bancară, precum și privind componența acesteia, învederând că modificarea nivelului dobânzii curente contractuale variabile nu poate fi reținută ca o modificare unilaterală, deoarece nu clauza este modificată, ci nivelul ratei curente contractuale variabile.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al prevederii contractuale referitoare la dobânda penalizatoare prevăzută de art. 8 din contractul de credit în litigiu și la motivele invocate în susținerea acestui petit, pârâta a solicitat respingerea acestora ca fiind neîntemeiate, întrucât clauza prevăzută la art. 8 din contractul de credit bancar a fost modificată conform art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010, prin act adițional, precum și având în vedere că dispozițiile Legii nr. 313/1879, în prezent abrogate, se aplică acelor convenții care izvorăsc din raporturi juridice de drept civil, iar nu și celor de natură comercială, iar prezentul contract de credit este un contract comercial izvorât dintr-o operațiune comercială, în sensul că, prin acordarea creditului, banca a făcut o faptă de comerț. De asemenea, a arătat că la art. 8 din contract s-a prevăzut că pentru întârzierea în plata ratelor de credit și/sau a dobânzilor se vor plăti dobânzi penalizatoare, care sunt calculate la soldul ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadenței și până la rambursarea integrală a acestora și nu se capitalizează, dobânda penalizatoare fiind egală cu dobânda curentă contractuală, plus 50% din dobânda curentă contractuală.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 14 referitoare la cazurile de culpă și declararea exigibilității anticipate a creditului, cât și a celor prevăzute la art. 6 pct. 7 din contract, pârâta a solicitat a se constata că art. 6 Comisioane din contract nu are niciun punct 7 și că reclamanta nu a adus niciun argument pentru care consideră că aceste clauze sunt abuzive.
În drept, pârâta a invocat art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CE, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010, iar, în temeiul art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei, depunând la dosar următoarele: adresa nr. 2006/02.09.2010 (f. 58), actul adițional la contractul de credit bancar nr._/03.09.2007 (f. 59-62), cerere de credit (f. 63-65), lista documentelor prezentate de solicitant (f. 66), contractul de credit bancar nr._/03.09.2007 (f. 67-72), decizia civilă nr. 2337/16.09.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5431/301/CV/2009 (f. 73-75), sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București (f. 76-85).
La data de 07.10.2013, reclamanta a depus la dosar o precizare a cuantumului sumelor plătite cu titlu de diferență de dobândă între dobânda stabilită prin contractul de credit și cea efectiv plătită de reclamantă (f. 94-95), la care a anexat un grafic de rambursare (f. 98-99).
La data de 07.10.2013, pârâta a depus la dosar adresa nr. 2006/02.09.2010 (f. 100) și actul adițional la contractul de credit bancar (f. 101-104).
La data de 14.10.2013, reclamanta a depus la dosar întrebările care formează obiectul interogatoriului adresat pârâtei (f. 106-107).
La termenul de judecată din data de 09.12.2013, pârâta a depus la dosar sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ (f. 118-130), precum și o notificare comunicată reclamantei (f. 131-132), iar reclamanta a arătat că renunță la capetele nr. 1 și nr. 8 din cerere.
La data de 06.03.2014, reclamanta a depus la dosar un raport de credit (f. 137-145), iar pârâta a depus la dosar un înscris din care rezultă cuantumul dobânzii penalizatoare ca fiind de 78,75 euro (f. 146), precum și un set de extrase de cont (f. 147-201). La același termen de judecată, reclamanta a arătat că renunță la capetele nr. 3 și nr. 7 din cerere, iar instanța a luat act de renunțarea reclamantei la capetele nr. 1, nr. 8, nr. 3 și nr. 7 din cerere.
La data de 07.05.2014, pârâta a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei de precizare a cuantumului sumelor plătite cu titlu de diferență de dobândă între dobânda stabilită prin contractul de credit și cea efectiv achitată de reclamantă, arătând că reclamanta nu a achitat nicio sumă în plus cu titlu de dobândă curentă contractuală față de dobânzile prevăzute în convenția de credit și calculate la fiecare termen scadent, conform formulei de calcul a dobânzii curente contractuale prevăzută la art. 7 pct. 2 din convenția de credit bancar și nici nu a prezentat vreo dovadă în acest sens ori modul în care a determinat aceste sume ca fiind plătite în plus. De asemenea, a arătat că la termenul din 06.03.2014, reclamanta a renunțat la judecarea petitelor 1, 3, 7 și 8 din cerere, caz în care cererea acesteia privind cuantumul sumelor plătite în plus față de dobânzile stabilite prin convenția de credit este neîntemeiată. Față de petitele rămase a fi soluționate, precizarea de către reclamantă a cuantumului sumelor plătite cu titlu de diferență între dobânda stabilită prin convenția de credit și cea efectiv plătită de către aceasta este nelegală, deoarece o astfel de cerere ar reprezenta o consecință a primului petit al acțiunii, petit la care reclamanta a renunțat. De asemenea, pârâta a arătat că petitul 6 al acțiunii este consecința judecării primului petit, la care s-a renunțat.
La data de 22.01.2015, reclamanta a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară (f. 259-266).
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 12.06.2015, pârâta a solicitat respingerea ca nelegală și neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă.
La dosarul cauzei au mai fost depuse chitanțele nr. 228/09.12.2013 (f. 133), nr. 011/20.101.2013 (f. 136), adresa nr. 2006/02.09.2010 (f. 252), extras trimiteri poștale (253), contractul nr. 01/03.01.2015 (f. 291-292), chitanța nr. 01/20.01.2015 (f. 293), factura fiscală nr. 02/20.01.2015 (f. 294).
În cauză, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, cu interogatoriile reciproce ale părților (f. 111-117) și cu raportul de expertiză judiciară contabilă (f. 241-251; f. 274-286; f. 305-314).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 03.09.2007, între pârâta S.C. B. R. S.A. – Membră a Grupului Național Bank of Greece, în calitate de Bancă și reclamanta M. I., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit bancar nr._, prin care reclamanta a obținut un credit în valoare de 22.075 euro. Prin art. 7.1 din contract, s-a prevăzut o dobândă fixă de 6,9 % pentru primul an din perioada de creditare și o dobândă variabilă ulterior, revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii. De asemenea, prin art. 7.3 s-a prevăzut că, în cazul în care evoluția pieței monetar financiare justifică o astfel de măsură, banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă curentă contractuală. Potrivit art. 8.1 din contract, pentru întârzieri în plata ratelor de credit, a dobânzilor, a comisioanelor și/sau a oricăror alte sume datorate, împrumutatul datorează băncii dobânzi penalizatoare aplicate asupra soldului ratelor de credit, dobânzilor, comisioanelor și/sau a oricăror sume datorate și neplătite la scadență, dobândă penalizatoare egală cu dobânda curentă contractuală plus 50% din dobânda curentă contractuală.
În luna septembrie 2010, a fost implementat un act adițional la contractul de credit nr._/03.09.2007, în care la art. I.2.2.1 s-a arătat că rata dobânzii variabile, care se aplică la soldul creditului, este compusă din indicele de referință Robor/Euribor/Libor la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,255%. De asemenea, la art. I.2.2.2 au fost modificate prevederile referitoare la dobânda penalizatoare, prevăzându-se în mod expres modul de calcul al acesteia și arătându-se că pe perioada și pentru sumele pentru care se aplică dobânda penalizatoare, nu se percepe și dobânda variabilă.
Prin sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ (f. 118-130), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2337/16.09.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5431/301/CV/2009 (f. 73-75), s-a constatat că art. 7 pct. 1 lit. a și pct. 3 din contractul de credit nr._/03.09.2007 reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În primul rând, instanța reține faptul că prevederile Legii nr. 193/2000 sunt aplicabile în prezenta cauză, reclamanta având calitatea de consumatoare, iar pârâta având calitatea de comerciant, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de art. 2 din actul normativ.
În al doilea rând, instanța constată faptul că, în ceea ce privește clauzele pentru care s-a solicitat a se constata că sunt abuzive în prezenta cauză, respectiv dobânda penalizatoare, acestea nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, în sensul în care nu privesc nici obiectului principal al contractului, nici cerințele de preț și de plată, pentru a determina inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 193/2000, acest aspect fiind în concordanță atât cu Legea nr. 193/2000, cât și cu Directiva nr. 93/13/CEE. Astfel, instanța apreciază că nu se poate susține, în mod întemeiat, că dobânda penalizatoare constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatei.
În al treilea rând, pentru a analiza dacă anumite clauze din contractul încheiat între părți sunt abuzive, instanța trebuie să determine dacă o anumită clauză a fost negociată cu consumatorul și dacă a fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale, instanța constată faptul că, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În prezenta cauză, chiar dacă a fost depusă la dosarul cauzei cererea de credit formulată de către reclamantă, totuși, nu s-a făcut dovada faptului că au fost negociate clauzele contractuale solicitate a fi declarate abuzive. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, în prezenta cauză, clauza privind dobânda penalizatoare a avut un caracter preformulat, iar pârâta nu a făcut dovada negocierii efective sau a posibilității de negociere a clauzelor contractului de credit. Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.
Însă, în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, instanța constată faptul că acest dezechilibru nu a existat în privința clauzelor privind dobânda penalizatoare.
Astfel, deși s-a apreciat de către reclamantă că această clauză este contrară Legii nr. 313/1879, instanța constată că acest lucru nu este real, în condițiile în care această lege a modificat inclusiv art. 1089 din Vechiul Cod civil, adăugând un nou alineat, potrivit căruia, clauza prin care de mai înainte și în momentul formării unei convenții alta decât o convenție comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare se va declara nulă. Or, convenția de credit încheiată de către reclamantă, prin prisma prevederilor art. 4 coroborat cu art. 56 Cod Comercial este o convenție comercială, astfel încât nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 313/1879.
Mai mult decât atât, instanța constată că prin O.U.G. nr. 50/2010, s-a prevăzut în mod expres posibilitatea băncii de a percepe dobânda penalizatoare, în condițiile stabilite de art. 38 din acest act normativ.
Pe de altă parte, instanța reține faptul că, la momentul semnării contractului, reclamanta a cunoscut obligația de a achita această dobândă penalizatoare, care a fost precis determinată, fiind indicată modalitatea și situația în care urmează a fi achitată. Această dobândă penalizatoare, datorată în situația neplății la scadență a ratelor lunare, constituie o garanție pe care o are banca împotriva riscului de neplată. O astfel de clauză nu are caracter abuziv în sine și nu se poate reține că aceasta s-a încheiat în detrimentul împrumutatei, aceasta cunoscând clar la ce majorări se expune în cazul neplății ratelor la scadență.
Astfel, clauzele contractuale contestate privind dobânda penalizatoare sunt în concordanță cu principiul libertății contractuale, nefiind adusă atingere prevederilor Legii nr. 193/2000 și a celorlalte dispoziții care interesează ordinea publică și morala, conform reglementărilor cuprinse în art. 5 și art. 968 din Vechiul Cod civil.
În ceea ce privește clauza privind dobânda prevăzută de art. 7.3 din contractul încheiat între părți, instanța constată faptul că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind constatarea acesteia ca fiind abuzivă, în condițiile în care sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ (f. 118-130), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2337/16.09.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5431/301/CV/2009 (f. 73-75), constatase tocmai acest aspect.
Apărările pârâtei cu privire la faptul că această clauză nu ar fi abuzivă nu pot fi reținute și analizate de către instanță, deoarece, potrivit art. 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În prezența prezumției legale de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, prezenta instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra unor clauze deja constatate ca fiind abuzive.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea clauzelor constatate ca fiind abuzive, instanța constată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. În aceste condiții, instanța constată că sancțiunea care intervine în cazul existenței unor clauze abuzive într-un contract încheiat cu consumatorii nu este nulitatea, nici relativă, nici absolută a respectivelor clauze, ci o sancțiune specifică, respectiv inopozabilitatea, acele clauze neproducând efecte față de consumatori. Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a clauzelor constatate a fi abuzive.
Însă, în ceea ce privește cererea reclamantei privind restituirea sumelor cu titlu de diferență de dobândă, instanța constată că sumele plătite în temeiul unei clauze constatate ca fiind abuzive rămân fără suport contractual, deoarece clauza abuzivă nu produce efecte asupra consumatorului. Acest efect se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, întrucât clauza nu devine abuzivă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest lucru.
În aceste condiții, instanța, reținând că s-au constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. a și pct. 3 din contractul de credit nr._/03.09.2007, apreciază că dobânda achitată în temeiul acestor clauze nu a fost în totalitate datorată. Pârâta nu putea modifica dobânda în funcție de politica de dobânzi a băncii și nici de evoluția pieței monetar financiare, astfel încât diferența dintre dobânda astfel modificată și dobânda inițial negociată de părți reprezintă o plată nedatorată, care este supusă restituirii, conform dispozițiilor art. 1092 Cod civil. Instanța nu poate interveni în contractul încheiat între părți pentru a stabili un alt cuantum al dobânzii decât cea inițial negociată, în condițiile în care prevederile contractuale nu conferă criterii obiective de stabilire a dobânzii variabile. Constatând așadar că pentru perioada septembrie 2008 – august 2010, suma achitată în mod nejustificat de către reclamantă este în cuantum de 1.069,72 euro, conform anexei 1 la raportul de expertiză depus la filele nr. 284-285 dosar, instanța urmează să dispună restituirea acestei sume de către pârâtă reclamantei.
Însă, instanța nu va dispune și restituirea sumelor achitate ulterior lunii august 2010, în condițiile în care, în luna septembrie 2010 a fost implementat actul adițional la contractul de credit bancar nr._/03.09.2007, prin care s-au modificat prevederile referitoare la dobândă constatate a fi abuzive prin sentința civilă nr. 7932/04.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, iar reclamanta nu a solicitat constatarea ca abuzive și a prevederilor actului adițional prin care se prevedea în mod expres modalitatea concretă în care dobânda contractuală putea varia. Cât privește implementarea actului adițional, instanța constată faptul că, ulterior apariției O.U.G. nr. 50/2010, pârâta a transmis reclamantei adresa nr. 2006/02.09.2010 (f. 252-253), în care se menționa că era atașat actul adițional, reclamanta recunoscând că a primit invitația din partea băncii de a se prezenta și de a semna actul adițional, precizând că nu a dat curs acestei invitații deoarece nu era de acord cu actul adițional (răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriul luat reclamantei – f. 116 dosar). Însă, în condițiile în care actul adițional nu a fost refuzat în mod expres de către reclamantă, instanța constată faptul că acesta a fost implementat, conform art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.
În ceea ce privește cererea de repunere în situația anterioară achitării sumelor cu titlu de dobândă penalizatoare, instanța urmează să respingă acest capăt de cerere, în condițiile în care nu va constata clauzele referitoare la acest tip de dobândă ca fiind abuzive.
Cât privește capătul nr. 9 de cerere privind obligarea pârâtei de a emite un nou grafic de rambursare, urmare a modificării soldului, instanța urmează să îl respingă ca nefiind întemeiat, în condițiile în care prin prezenta hotărâre nu se modifică în vreun fel soldul creditului, pârâta fiind doar obligată să restituie reclamantei o anumită sumă de bani.
Pentru considerentele arătate, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta M. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. R. S.A. – Membră a Grupului N. Bank of Greece, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.069,72 euro, reprezentând diferență de dobândă aferentă perioadei septembrie 2008 – august 2010, achitată în temeiul contractului de credit bancar nr._/03.09.2007 și va respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de către reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța, văzând prevederile art. 453 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, precum și soluția ce urmează să fie pronunțată cu privire la petitele principale ale cererii de chemare în judecată, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial parțial, în condițiile în care reclamanta a depus la dosarul cauzei chitanțele nr. 228/09.12.2013 (f. 133) și nr. 011/20.101.2013 (f. 136), fiecare în valoare de câte 2.000 lei. În ceea ce privește cheltuielile efectuate de către părți constând în onorariul expertului judiciar, instanța le va compensa, în condițiile în care acestea au fost achitate în mod egal de către ambele părți, iar instanța va admite în partea cererea de chemare în judecată. Însă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert extrajudiciar, având în vedere faptul că expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei nu a fost încuviințată de către instanță și nu era utilă cauzei în condițiile efectuării unei expertize judiciară în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta M. I., având CNP_, cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., și cu domiciliul procesual ales în Tîrgu M., .. 11, jud. M., la Cabinet de avocat Văsieșiu C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. R. S.A. – Membră a Grupului Național Bank of Greece, cu sediul în București, .. 11, etaj 4, 5, 6 și 7, Eurotower Building, sector 2, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1992, având C.U.I. R_, având ca obiect acțiune în constatare.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.069,72 euro, reprezentând diferență de dobândă aferentă perioadei septembrie 2008 – august 2010, achitată în temeiul contractului de credit bancar nr._/03.09.2007.
Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de către reclamantă.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial parțial.
Compensează între părți cheltuielile de judecată constând în onorariul expertului judiciar.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert extrajudiciar.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Tîrgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.07.2015.
P., | GREFIER, |
M. DUMITRIȚA S. | C. L. |
5 ex./08.12.2015
Redactat: M.D.S.
Tehnoredactat: C.L.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3905/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3743/2015. Judecătoria... → |
|---|
