Acţiune în constatare. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Judecătoria TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 3965/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 3965/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3965

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamanta V. L. A. în contradictoriu cu pârâta B. R. SA având ca obiect acțiune în constatare.

Fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.09.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015, reclamantul V. L. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. R. S.A., a solicitat:

- să se constate că în contractul de credit bancar ipotecar nr._/07.08.2007 încheiat între părți sunt stipulate clauze abuzive și anume:

^{Clauzele stipulate la art. 5 "Rambursarea creditului" pct. 2, și art. 6 „Comisioane" pct. 1.c cu privire la comisionul de rambursare anticipată/în avans de 4%,}
^{Clauzele stipulate la art. 6 "Comisioane" pct. .1. b "Comision de administrare" de 1%}
^{Clauzele stipulate la art. 7 "Dobânzi" pct. 1 cu privire la dreptul Băncii de a "revizui nivelul ratei dobânzii",}
^{Clauzele stipulate la art. 8 "Dobânzi penalizatoare" pct. 1 și 2 cu privire la dobânda penalizatoare,}

- Anularea acestor clauze și repunerea părților în situația anterioară, respectiv:

Obligarea pârâtei la restituirea sumelor cu titlu de diferență de dobândă între dobânda aplicată de bancă și cea care ar fi trebuit percepută în concordanță cu indicele de referință "Libor", actualizată cu dobânda legală, aplicată de la data fiecărei plăți,
obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare, de la data plății acestuia, actualizat cu dobânda legală de la data plății,
^{Obligarea pârâtei ca în urma modificării soldului să emită un nou grafic de rambursare.}

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,

Reclamantul, în motivarea cererii formulate, a arătat, în esență, următoarele:

La data de 07.08.2007 a încheiat cu pârâta contractul de credit ipotecar nr._, rambursabil în 420 luni, pentru suma de_ CHF.

Pârâta nu justifică acest comision de rambursare anticipată.

Acest comision este de fapt o dobândă mascată raportat la cuantumul acestora, încălcându-se astfel și prev. L. 313/1879, și ale L 193/2000, clauzele nefiind negociate cu reclamantul.

Mai mult de atât, OUG 50/2010 prin art. 66 interzice condiționarea rambursării anticipate a creditului de plată unor sume de bani.

La art. 7 "Dobânzi” din contractul de credit litigios, alin. 6.1 se menționează pentru primul an o dobânda fixă în cuantum de 4.5%/an, menționându-se pentru viitor "Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată, și noua rată de dobândă aplicabilă", statuându-se deci în mod abuziv dreptul Băncii de a modifica unilateral dobânda.

La art. 7.3 este prevăzut dreptul Băncii de a revizui periodic dobânda (deci nu o obligație a acesteia), în funcție de indicele de referință T.". Deși din 2009 până în prezent indicele de referință "libor" a înregistrat succesiv minime istorice, niciodată B. nu scăzut nivelul dobânzii, nesocotindu-se prevederile OUG 50/2010.

Având în vedere faptul că, pe parcursul derulării contractului indicele "libor" a atins minime istorice, precum și faptul că rată a rămas neschimbată, putem deduce faptul că pârâta, în mod abuziv a aplicat prevederea contractuală mai sus contestată, prin mărirea marjei băncii.

La art. 8 pct. "Dobânda penalizatoare" sunt prevăzute clauze abuzive, în sensul aplicării unei penalități de 50% peste dobânda curentă în cazul restanțelor.

Modalitatea de calcul a dobânzii penalizatoare: 8.2. "se aplică asupra soldului ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență pentru fiecare zi de întârziere" își arogă dreptul de percepe dobândă la dobândă, fapt interzis expres de prevederile Legii 313/1879.

Prin modalitatea de calcul de mai sus se poate observa că pârâta practică anatocismul, își arogă dreptul de a calcula penalități și la dobândă!. Or, dobânda se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutate. în mod excepțional, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an în conformitate cu art. 1089 din vechiul Cod civil.

în conformitate cu pct.1 lit. i din Lista anexă a Legii 193/2000 este considerată abuzivă clauza prin care consumatorul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comercianți.

Această clauză încalcă și disp. art. 1 din Legea nr.313/1879 care prevede „clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi este și va rămâne anulată", fără a se face distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract comercial sau contract civil) și art.1089 din vechiul Cod civil.

Cu privire la restituirea sumelor de la data achitării - repunerea părților în situația anterioară, a arătat că este o cerere accesorie petitului de anulare a acestor clauze, în consecință consideră că se impune restituirea acestora de la data încasării lor.

D. consecință a nulității, clauzele nule sunt lipsite de efect juridic retroactiv de la data încheierii acestora.

In drept, au fost invocate:

- art.1 alin.1 și 3, art.4, art.14 din Legea 193/2000 republicată, și Lista anexă a Legii 193/2000 republicată,

- art.1 din Legea nr.313/1879,

- art.1089, art. 1092 din vechiul Cod civil.

Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:

- înscrisurile depuse la dosarul cauzei

- interogatorul pârâtei

- orice alte date concludente și pertinente cauzei.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru în baza art. 29 alin. 1, lit. f din OUG 80/2013.

Pârâta a depus întâmpinare prin care:

- a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinica și nelegala

- A invocat

^{Excepția netimbrării capătului de cerere referitor la restituirea unor sume de bani}
Excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că art. 2 din Legea nr. 193/2000 este prevăzut în mod expres faptul că această lege nu se aplică clauzelor contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative, iar clauzele din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare încheiat cu reclamantul din prezența cauză au fost prevăzute și impuse de legiuitor prin actul normativ reprezentat de Legea nr. 190/1999.
^{Excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât sunt incidente prevederile art. 2 lit. a din Anexa Legea 193/2000 care arată că nu sunt abuzive clauzele care au ca obiect produse sau servicii al căror preț este legat de fluctuațiile unei rate de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla, chiar dacă aceste clauze dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.}
^{excepția prescrierii petitului 2 de cerere de obligare a Băncii la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare}
^{excepția lipsei de obiect în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art. 6 pct. 1 lit. c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007, întrucât acesta a fost eliminat prin Actul adițional încheiat în baza OUG nr 50/2010 și comunicat reclamantului potrivit recomandatei nr_}

În motivarea întâmpinării formulate, s-au arătat, în esență, următoarele:

Pentru lipsa obiectului cererii și a indicării valorii lui, solicită să se pună în vedere reclamantului să își precizeze cererea în sensul de a indica exact obiectul cererii, respectiv de a indica în mod exact sumele pe care le solicită a fi restituite.

Solicită ca reclamantul să își precizeze valoarea obiectului acțiunii, sub sancțiunea suspendării cererii în conformitate cu dispozițiile art. 221 Nou Cod de procedura civilă, și să facă dovada plații taxei judiciare de timbru aferenta valorii pretențiilor sale sub sancțiunea anularii cererii, având în vedere că petitele de cerere privind restituirea unor sume de bani sunt în esența pretenții/capete de cerere evaluabile în bani, ce nu intra sub incidența Legii 193/2000.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 invocate de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecata reglementează cadrul general al clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și NU sunt aplicabile Contractului de credit bancar ipotecar pentru investiții imobiliare încheiat cu împrumutatul - reclamant din prezența cauza.

Pe de altă parte dat fiind temeiul juridic al acțiunii indicat că fiind dat de dispozițiile Legii nr. 193/2000, acesta acțiune apare ca fiind una inadmisibila sub acest temei întrucât sunt incidente prevederile disp. alin. (2) lit. a din Anexă la Legea nr. 193/2000

Așadar, legiuitorul a înțeles să excludă din categoria clauzelor potențial abuzive, clauzele care permit modificarea prețului contractului, chiar dacă prețul final este”prea mare” în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului, în cazul în care prețul este legat de fluctuațiile ...unei rate de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla”, tocmai datorită specificității acestor contracte.

Pentru excepția prescrierii petitului 2 de cerere de obligare a Băncii la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare a creditului în cuantum de 630 CHF calculat asupra sumei creditului contractat, achitat din credit la data efectuării primei utilizări din credit, întrucât comisionul a fost achitat la data de 07.08.2007 și s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.

În ce privește petitul nr. 1 al cererii referitor la comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art. 6 pct. 1 lit. c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007, cere a-1 respinge ca fiind rămas fără obiect, întrucât prin Actul adițional încheiat în baza OUG nr 50/2010 și comunicat reclamantului potrivit recomandatei nr_ acest comision a fost eliminat.

Susținerea reclamantului că nu i-a fost comunicat actul adițional este una nereala fapt ce înțelege să îl dovedească prin borderoul de predare a acestui act.

Comisioanele, dobânzile făcute cunoscute de către B. reclamantului și acceptate de către acesta prin formularea în scris a cereri de solicitare de credit au fost prevăzute în contractul de credit bancar nr._/07.08.2007 iar la data semnării convenției de credit reclamantul nu a avut absolut nici o obiecțiune cu privire la clauzele contractuale referitoare la comisioane, deși a avut posibilitatea reală de a solicita băncii informații cu privire la aceste comisioane.

Petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare a creditului este neîntemeiată pentru că:

- reclamantul a cunoscut anterior formulării în scris a cererii de solicitare de credit care sunt comisioanele pe care le va datora pentru creditul de care era interesat le-a acceptat respect a fost de acord cu aceste comisioane între care figurează și cel reclamat prin primul petit al cererii;

- comisioanele făcute cunoscute reclamantului anterior formulam în sens a cererii de solicitare de credit și cu care a fost de acord au fost prevăzute în contractul de credit iar la data semnăm convenției de credit reclamantul nu a ridicat absolut nici o obiecțiune cu privire la aceste comisioane deși a avut posibilitatea reală de a solicita informații băncii și în funcție de informațiile primite să decidă în consecința .

După cum se poate observa din conținutul clauzei contractuale referitoare la dobânda, împrumutatul reclamant s-a obligat să achite o dobândă fixă de 4,5% pentru primul an din perioada de creditare.

După acest an s-a obligat să achite dobânda variabilă a băncii revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie în funcție de indicele de referința Libor/Euribor la 3 luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 martie, 15 iunie 15 septembrie și 15 decembrie, banca asumându-și obligația să informeze clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobândă aplicabilă.

Începând cu data de 07.08.2008, deci după expirarea perioadei de dobândă fixa, marja aplicată de Bancă a fost de 3,255 marjă care a rămas neschimbată și după implementarea OUG 50/2010.

Marja este element component al dobânzii variabile.

Nu se poate reține cele menționate de reclamant în acțiune, întrucât ar însemna, ca prin neperceperea marjei, Bancă pentru acest contract să înregistreze pierderi, adică să lucreze fără a avea un venit.

Mai concret și doar ca exemplu pentru instanță, ar însemna că dacă B. ar fi plătit pentru banii împrumutați la rându-i ca să dea creditul respectiv 1 CHF, ar însemna să primească de la împrumutat tot 1 CHF.

Nici nu se poate concepe că nivelul dobânzilor la credite (active) să fie egal cu cel de la asigurarea de resurse (pasive), deoarece împrumutul bancar s-ar transforma într-un împrumut civil, ceea ce ar fi împotriva scopului pentru care a fost constituită, înregistrata și autorizată să funcționeze o instituție de credit (banca) așa cum o astfel de instituție este definită de OUG nr.99/2006, modificată, legea specială care reglementează activitatea bancară.

Ca urmare a apariției OUG nr 50/2010, Contractul de credit Bancar ipotecar nr._/07.08.2007 încheiat cu reclamantul a fost modificat prin Act adițional încheiat la data de 0209.2010, motiv pentru care clauzele care se solicita a se constata că sunt abuzive nu mai sunt în vigoare, iar cererea formulată de către reclamant este fără obiect.

Acest act adițional prevede în mod expres la art I 2.2.21 „Rata dobândi variabile, care se aplică la șoldul creditului este compusă din indicele de referința ROBOR/EURIBOR/ LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adauga Marja Băncii în cunatum de 3,25 %, Rata dobândi Variabile este revizuibila și se aplică din datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie în funcție de Indicele de Referința ROBOR/EURIBOR/ LIBOR la 3 luni- determinat pe baza monedei Creditului, conform valorii indicelui de referința valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie ”

Acest act adițional chiar nesemnat de către reclamant și-a produs efectul ca urmare a voinței reclamantului, care avea opțiunea potrivit legii să denunțe respectivul act adițional însă nu s-a prevalat de acest drept procedural pus la dispoziție de către legiuitor.

Așa cum se poate observa clauza prevăzută la art. 7 pct. 1 lit. a) respectă întocmai și în totalitate dispozițiile art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 190/1999, dobânda variabilă a Băncii fiind revizuibila în funcție de valoarea Indicelui de referința aferent valutei creditului.

Așadar, împrumutatul a fost informat cu privire la revizuirea nivelului dobânzii variabile în funcție de Indicele de referința al monedei creditului.

Susținerea reclamantului ca B. modifica dobânda după bunul plac este neîntemeiata și nereala, întrucât dobânda variabilă aplicabilă la expirarea primului an din perioada de creditare se raportează la variația Indicelui de referința aferent valutei creditului, modificarea ratei dobânzii variabile fiind determinată de fluctuațiile/valoarea indicelui de referința așa cum rezultă din prevederile art. 7 pct. 1 lit. a și art. 7 pct. 3 din convenția de credit.

Instanța nu poate interveni în contract în sensul de a înlătura clauzele ab initio stabilite de părți în contractul de credit încheiat, contract care respecta condițiile de validitate prevăzute la art. 948 Cod Civil.

Ignorarea voinței reale a părților și alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerință a instanței de judecată în mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractuală.

În ce privește petitul nr 4 privind dobândă penalizatoare cere a se respinge acest petit întrucât motivele sunt neîntemeiate temeiul de drept respectiv actul normativ invocat legea nr. 313/1879 este abrogata, Legea nr 193/2000 nu este aplicabilă.

Această clauză se aplică doar în situația în care debitorul obligației nu își executa întocmai obligația de plată, în cazul în care acesta își executa cu bună credința obligațiile asumate această clauză nu își produce nici un efect.

Acest petit este neîntemeiat, dispozițiile art. 4 alin 2 și 3 din legea nr 193/2000 nu pot fi aplicabile întrucât pe de o parte contractul este guvernat de Legea nr 190/1999 iar pe de altă parte susținerea lipsei negocierii nu este probata iar sarcina probei revine reclamantului.

În drept, au fost invocate:

- Legea 193/2000,

- OUG 50/2010,

- Legea 288/2010,

- Cod civil,

- Cod procedura civilă.

Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:

- înscrisurile depuse la dosarul cauzei

- interogatoriul reclamantului

- orice altă probă ce va fi considerată ca fiind pertinentă, utilă și concludenta soluționării acestei cauze.

Pe parcursul procesului:

- a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar

- reclamantul a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtei

- s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantului

- au fost respinse ca neîntemeiate

Excepția nulității cererii de chemare în judecată întrucât obiectul capătului de cerere privind restituirea sumelor de bani nu a fost determinat
Excepția netimbrării capătului de cerere referitor la restituirea unor sume de bani
Excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că art. 2 din Legea nr. 193/2000 este prevăzut în mod expres faptul că această lege nu se aplică clauzelor contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative
Excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât sunt incidente prevederile art. 2 lit. a din Anexa Legea 193/2000
excepția prescrierii petitului 2 de cerere de obligare a Băncii la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare

- au fost unite cu fondul cauzei

excepția lipsei de obiect în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art 6 pct 1 lit c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007, întrucât acesta a fost eliminat prin Actul adițional încheiat în baza OUG nr 50/2010 și comunicat reclamantului potrivit recomandatei nr_

ANALIZÂND ACTELE ȘI LUCRĂRILE DOSARULUI INSTANȚA REȚINE URMĂTOARELE:

Convenția de credit

Între părți s-a încheiat Contractul de credit nr. _/07.08.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 63.000 CHF pentru o perioadă de 420 luni, contract garantat cu ipotecă. (f. 6-9)

Actele adiționale

Prin Actul Adițional de aliniere la prevederile OUG 50/2010 (f. 87-90) s-au stabilit, printre altele, următoarele aspecte:

- rata dobânzii/dobânda aferentă creditului ca fiind alcătuită din:

indicele de referință LIBOR CHF 3M, la care se adaugă
marja fixă a Băncii de 3,25%

- pentru creditul acordat împrumutatul plătește Băncii comision de administrare a creditului la valoarea stabilită în contract și compensație rambursare anticipată în valoare de 0 RON, fiind așadar eliminate toate celelalte comisioane

Actul adițional nu a fost semnat de reclamant.

Potrivit art. 95 din OUG 50/2010 (forma în vigoare la data emiterii actului adițional, respectiv anul 2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență.

Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.

Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

Totodată, conform art. II, alin. 2 din Legea 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Totuși, pentru a interveni acceptarea tacită a actului adițional este necesară comunicarea acestuia către împrumutat, astfel încât acesta să își poată formula un punct de vedere și să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, cu privire la acceptarea sau respingerea modificărilor prevăzute în actul adițional.

În condițiile în care, în speță, B. nu a făcut dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, respectiv dovada că a făcut demersuri pentru comunicarea conținutului actului adițional către împrumutat, prin mijloace admise legal care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, instanța constată că nu a intervenit acceptarea tacită a actului adițional, astfel încât acesta nu poate produce efecte juridice.

Prevederile contractuale despre care se susține că au un caracter abuziv

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar s-a solicitat să se constate ca având un caracter abuziv următoarele prevederi din Convenția de credit încheiată între părți:

- Clauzele stipulate la art. 5 "Rambursarea creditului" pct. 2, și art. 6 „Comisioane" pct. 1.c care prevăd comisionul de rambursare anticipată/în avans de 4%, prevederi contractuale având următorul conținut:

Art. 5, pct. 2:

ÎMPRUMUTATUL poate face rambursări anticipate ale ratelor de credit, parțial sau total, contra unui comision de rambursare în avans conform art 6 lit. c.

Plățile anticipate sunt admise și considerate valabile numai după plată integrală a dobânzilor penalizatoare, a dobânzilor curente, a comisioanelor și altor cheltuieli datorate BĂNCII și a ratelor de credit restante.

În acest sens, ÎMPRUMUTATUL va solicita expres și în scris BĂNCII rambursarea anticipată a creditului care va debita contul ÎMPRUMUTATULUI cu suma solicitată a fi achitata drept rambursare anticipată și cu condiția debitării a comisionului de rambursare anticipată.

Art. 6, pct. 1.c:

Pentru creditul acordat ÎMPRUMUTATUL va plăti următoarele comisioane:

c) Comision de rambursare în avans: 4.00 % flat calculat asupra sumei rambursate în avans; se achita din sursele proprii ale ÎMPRUMUTATULUI la data rambursării în avans, în valută creditului

- Clauzele stipulate la art. 6 "Comisioane" pct. 1 b care prevăd "Comision de administrare" de 1%, prevederi contractuale având următorul conținut:

Art. 6, pct. 1.b:

Pentru creditul acordat ÎMPRUMUTATUL va plăti următoarele comisioane:

Comision de administrare a creditului: 1.00 % flat calculat asupra sumei creditului contractat; se achita din credit la data efectuării primei utilizări din credit

- Clauzele stipulate la art. 7 "Dobânzi" pct. 1 cu privire la dreptul Băncii de a "revizui nivelul ratei dobânzii", prevederi contractuale având următorul conținut:

Art. 7 pct. 1:

Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti: a. O dobânda fixă de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a BĂNCII, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie, în funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR la 3 Luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie. Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă.

- Clauzele stipulate la art. 8 "Dobânzi penalizatoare" pct. 1 și 2 cu privire la dobânda penalizatoare, prevederi contractuale având următorul conținut:

Art. 8, pct. 1 și 2:

1. Pentru întârzieri în plata ratelor de credit și/ sau a dobânzilor, ÎMPRUMUTATUL și/sau CODEBITORUL datorează BĂNCII dobânzi penalizatoare.

2. Dobânda penalizatoare se aplică asupra soldului ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadentei și până la rambursarea integrală a acestora și nu se capitalizează.

Dobânda penalizatoare este egală cu dobânda curentă contractuala plus 50% din dobânda curentă contractuala.

EXCEPȚII CARE AU FOST UNITE CU FONDUL CAUZEI

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Excepția lipsei de obiect în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art. 6 pct. 1 lit. c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007, întrucât acesta a fost eliminat prin Actul adițional încheiat în baza OUG nr 50/2010

Deși Legea 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, practic regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Potrivit regimului nulităților, nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

Chiar dacă o clauză a fost înlăturată dintr-un contract nu înseamnă că respectiva prevedere nu mai poate fi analizată pentru a se determina dacă, în perioada în care a fost în vigoare, a avut sau nu un caracter abuziv.

Dacă s-ar raționa în alt mod ar rezulta că partea care a introdus clauza respectivă ar putea acoperi nulitatea clauzei prin eliminarea acesteia, paralizând astfel efectul restitutio în integrum corespunzător constatării caracterului abuziv, implicit al nulității clauzei, îmbogățindu-se în temeiul unei prevederi nule prin simpla sa manifestare de voință.

În condițiile în care respectiva clauză a fost parte dintr-un contract încheiat între părți, acțiunea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al acesteia vizează forma din intervalul temporal în care respectiva clauză și-a produs efectele.

Caracterul abuziv al unei clauze la un moment dat dăinuiește indiferent de modificările ulterioare ale clauzei.

Cu alte cuvinte, deși caracterul abuziv al unei clauze poate fi înlăturat, acest efect se produce pentru viitor, însă, în condițiile în care și-a produs efectele, va subzista caracterul abuziv al clauzei pentru perioada anterioară modificării/înlăturării sale.

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art. 6 pct. 1 lit. c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007.

ANALIZAREA APLICĂRII LEGII 193/2000 ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PREVEDERILE CONTRACTUALE SUPUSE ANALIZEI INSTANȚEI

Prevederile contractuale susmenționate intră sub incidenta Legii nr. 193/2000, întrucât persoana împrumutată are calitatea de consumator, iar banca de profesionist.

Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, de reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a și b.

În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.

Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante.

Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri.

În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.

Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

Astfel nu se poate susține inexistența unor clauze abuzive în cazul în care persoanele împrumutate au acceptat în integralitate conținutul convențiilor de credit și le-au executat ca atare.

Prin Hotărârea nr. C-_, Banco Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, CJUE a arătat că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

O clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator.

Este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.

Instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor.

Rațiunea avută în vedere la adoptarea Legii 193/2000 l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare.

Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor.

Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din Legea 193/2000, modificată.

Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează că se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe:

să nu fi fost negociată
să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Faptul ca dobânda și toate comisioanele fac parte din prețul contractului nu atrage de plano imposibilitatea analizării clauzelor care le stabilesc, trebuind analizată și cealaltă condiție, respectiv ca respectivele clauze să fie clare, neechivoce și exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Așadar, este admisibilă cererea de analizare a caracterului abuziv al clauzelor care prevăd posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, faptul că aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil urmând a fi stabilit cu ocazia examinării acestora, examinare ce presupune analizarea prevederilor contractuale, respectiv a fondului raportului juridic dintre părți.

I - CLAUZA SĂ NU FI FOST NEGOCIATĂ

Condiția lipsei negocierii este îndeplinită, niciuna dintre prevederile contractuale ce vor fi analizate nefiind negociată direct cu clientul, în sensul Legii 193/2000.

Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar pârâta nu a dovedit eventualele concilieri, discuții, oferte privind modificarea efectivă, substanțială, vizând însăși natura clauzelor cuprinse în convenție.

Faptul că exista posibilitatea de a se încheia un alt tip de contract sau de a se încheia același tip de contract cu altă bancă, nu echivalează cu negocierea clauzelor cu clientul.

Alineatul 2 al art. 4 din lege prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște nici din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în mod special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție raportat la puterea economică a băncii.

Altfel spus, existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.

Faptul că banca furnizează produse financiare diferite cu costuri diferite de la un client la altul nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice a fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este nici pe de parte în mod absolut uniformă.

Chiar dacă respectivele clauze au putut fi cunoscute de către consumator de la momentul încheierii contractului, acest lucru nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care consumatorul nu a avut posibilitatea efectivă de a influența conținutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului.

Or, tocmai această situație, de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumator de a accepta condițiile impuse de profesionistul instituție de credit, este cea care a impus adoptarea legislației în materia protecției consumatorului, cu scopul declarat comunitar și național, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesioniștilor.

Mai mult decât atât, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a putut să influențeze conținutul clauzei.

Totodată, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.

Așadar, lipsa unei negocieri este inerentă conceptului juridic de consumator, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și comerciant, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de către bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.

Potrivit art. 4 alin.3 din lege, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte dovezi în acest sens.

Or, în cauza banca nu a făcut astfel de dovezi cu care să dovedească faptul că a fost negociată clauza.

Deci banca nu a răsturnat prezumția relativă instituită de lege a lipsei negocierii în cazul contractului preformulat.

Simpla semnare a contractului și chiar cunoașterea semnificației clauzei de către consumator, nu echivalează cu negocierea clauzei.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de lege.

II - CLAUZA SĂ CREEZE UN DEZECHILIBRU SEMNIFICATIV ÎNTRE DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR, ÎN DETRIMENTUL CONSUMATORILOR ȘI CONTRAR CERINȚELOR BUNEI CREDINȚE.

Precizări preliminare

Condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.

Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.

Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.

Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.

Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.

Comisionul de rambursare anticipată/în avans

În contractul susmenționat se precizează:

Art. 5, pct. 2:

ÎMPRUMUTATUL poate face rambursări anticipate ale ratelor de credit, parțial sau total, contra unui comision de rambursare în avans conform art 6 lit. c.

Art. 6, pct. 1.c:

Pentru creditul acordat ÎMPRUMUTATUL va plăti următoarele comisioane:

c) Comision de rambursare în avans: 4.00 % flat calculat asupra sumei rambursate în avans; se achita din sursele proprii ale ÎMPRUMUTATULUI la data rambursării în avans, în valută creditului

În cuprinsul contractului acest comision este doar stabilit, fără însă a se arăta serviciile pentru care este perceput.

Instanța constată că prin inserarea comisionului de rambursare anticipată s-a creat un dezechilibru major în defavoarea împrumutatului, în ce privește drepturile și obligațiile ce decurg din contract.

Prin această prevedere contractuală se statuează că împrumutatul trebuie să plătească respectivul comision de rambursare anticipată, cu toate că tot împrumutatul este cel care ar urma să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia.

Comisionul este perceput în lipsa unei contraprestații a băncii legată de rambursarea anticipată, acesta având ca scop real, în principal, descurajarea plăților anticipate a creditului și derularea contractului cel puțin pentru durata inițial stabilită, sporind astfel posibilitatea băncii de obținere a unor beneficii suplimentare legate de comisioane, penalități, etc.

Caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată în cazul creditelor cu dobândă variabilă rezultă și din prevederile art. 67 din OUG 50/2010.

Totodată, potrivit art. 66 alin. 1 din OUG 50/2010, consumatorul are dreptul, în orice moment, sa se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit, beneficiind de o reducere a costului total al creditului.

Totuși, posibilitatea rambursării anticipate a creditului nu este o clauză abuzivă prin sine însăși, astfel încât nu se impune înlăturarea acesteia în integralitate.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că au caracter abuziv prevederile contractuale care instituie comisionul de rambursare anticipată, respectiv:

- Art. 5, pct. 2 – numai paragraful unde se precizează:…contra unui comision de rambursare în avans conform art. 6 lit. c.

- Art. 6, pct. 1.c - integral

Comisionul de administrare (acordare)

În contractul susmenționat se precizează:

Art. 6, pct. 1.b:

Pentru creditul acordat ÎMPRUMUTATUL va plăti următoarele comisioane:

Comision de administrare a creditului: 1.00 % flat calculat asupra sumei creditului contractat; se achita din credit la data efectuării primei utilizări din credit

În cuprinsul contractului acest comision este doar stabilit, fără însă a se arăta serviciile pentru care este perceput.

Deși în contract acest comision este denumit comision de administrare, instanța constată că în fapt este vorba despre un comision de acordare, perceput o singură dată, la acordarea creditului.

Astfel, nu se poate susține că acest comision de administrare a fost perceput în scopul administrării creditului, respectiv pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Totodată, cuantumul ridicat al comisionului - de 1% din valoarea creditului acordat - nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare.

Nu se poate susține că scopul perceperii acestui comision este acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, întrucât nu se explică de ce cuantumul comisionului este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit, astfel încât în concret activitățile desfășurate de bancă sunt aceleași).

Perceperea comisionul de acordare apare ca o plată făcută băncii de către client pentru că i-a fost acordat creditul, cu alte cuvinte banca este plătită pentru că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul Băncii prin acordarea creditului, credit pe care B. îl acordă tot în vederea obținerii unui profit.

Altfel spus, banca, în detrimentul clientului, percepe o sumă de bani pentru că va obține profit.

Prin cuantumul mare al comisionului de administrare (acordare) reținut de bancă, în condițiile neindicării și nejustificării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de administrare (acordare) reținut de bancă în cuantum de 1% din creditul acordat, clauza având un caracter abuziv.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că au caracter abuziv prevederile contractuale care instituie comisionul de administrare (acordare), respectiv:

- Art. 6, pct. 1.b - integral

Dobânda penalizatoare

În contractul susmenționat se precizează:

Art. 8, pct. 1 și 2:

1. Pentru întârzieri în plata ratelor de credit și/ sau a dobânzilor, ÎMPRUMUTATUL și/sau CODEBITORUL datorează BĂNCII dobânzi penalizatoare.

Dobânda penalizatoare este egală cu dobânda curentă contractuala plus 50% din dobânda curentă contractuala.

În ceea ce privește susținerile în sensul că prin aplicarea dobânzii penalizatoare se aplică dobândă la dobândă, așa-numitul anatocism, instanța constată că acestea sunt nefondate, având în vedere că în cauză debitul principal este reprezentat de cuantumul ratei scadente, din toate componentele acesteia.

Anatocismul ar interveni numai în cazul în care, ulterior perceperii dobânzii penalizatoare asupra cuantumului dobânzii scadente, s-ar percepe o nouă dobândă și pentru penalitățile neachitate, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată, raporturile obligaționale intervenite între părți sunt de natură comercială și nicidecum civilă, iar în materie comercială primează principiul libertății de voință a părților, astfel încât nu se aplică limitele instituite de Legea 313/1879, OG 9/2000 sau OUG 13/2011, care vizează numai sfera raporturilor civile, dintre particulari, nu și raporturile dintre profesioniști și neprofesioniști.

Potrivit art. 1, lit. i) din Anexa la Legea 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care … obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

Nu se poate susține că prin stabilirea nivelului dobânzii penalizatoare la 50 % peste dobânda curentă împrumutatul ar fi obligat la plata unor sume disproporționat de mari comparativ cu pagubele suferite de profesionist ori că s-ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, dobânda penalizatoare în acest cuantum având rolul de a acoperi prejudiciile cauzate Băncii de rambursarea cu întârziere a ratelor scadente.

În concluzie, instanța constată că prevederile contractuale referitoare la dobânda penalizatoare nu au un caracter abuziv.

Modul de calcul al dobânzii variabile (posibilitatea băncii de a revizui dobânda în mod unilateral, fără a exista consimțământul împrumutatului)

În convenția de credit se precizează:

Art. 7 pct. 1:

Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti:

a. O dobânda fixă de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a BĂNCII, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie, în funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR la 3 Luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie.

Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă.

Instanța va proceda la analiza acestor clauze care ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat nu este prevăzut în contract, dând astfel băncii posibilitatea săvârșirii unor abuzuri prin invocarea „deciziei Băncii”, decizie arbitrară, imprevizibilă căreia împrumutatul nu i se poate opune.

Totodată, instanța constată că singura mențiune din care se poate deduce modul de variație a marjei băncii este art. 7.1 unde se prevede că dobânda băncii este revizuibila trimestrial, în funcție de indicele de referința LIBOR 3M, însă banca are posibilitatea de a decide, în mod arbitrar, dacă va revizui sau nu nivelul ratei dobânzii în funcție de indicele de referință.

În condițiile în care în contract nu se precizează nici din ce este compusă dobânda băncii (neputându-se susține că aceasta ar fi compusă numai din indicele de referință Libor CHF 3M) și nici cum va fi influențată dobânda de variația indicelui Libor 3M (respectiv dacă dobânda va varia cu același procent ca și indicele de referință ori în alt mod), precum și faptul că revizuirea ulterioară a dobânzii băncii este lăsată exclusiv la voința acesteia, dându-se astfel posibilitatea Băncii să își mărească profitul în mod abuziv, contrar bunei credințe, fără posibilitatea împrumutatului de a se opune în vreun mod deciziei Băncii, instanța constată că prevederile contractuale prin care se stabilește modul de calcul a dobânzii variabile are caracter abuziv.

Deși pârâta a depus la dosarul cauzei o situație din care rezultă componența ratelor pe tot parcursul derulării contractului, în condițiile în care reclamanta nu a fost de acord cu acest înscris, iar instanța nu are posibilitatea analizării veridicității celor menționate în înscris, precum și faptul că dispunerea unei expertize contabile nu ar fi utilă cauzei, sumele putând fi calculate cu certitudine numai în urma soluționării definitive a cauzei, instanța nu va lua în considerare acest înscris.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că au caracter abuziv prevederile contractuale privind modul de calcul al dobânzii variabile (posibilitatea băncii de a revizui dobânda în mod unilateral, fără a exista consimțământul împrumutatului), respectiv numai secțiunile încadrate în ghilimele:

- Art. 7 pct. 1:

Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti:

a. O dobânda fixă de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă „a BĂNCII”, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie, în funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR la 3 Luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie.

„Dacă” banca „decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea” va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă.

Forma art. 7.1 rămasă în urma eliminării clauzelor abuzive, respectiv Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti: a. O dobânda fixă de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie, în funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR la 3 Luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie. B. va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă., este conformă cu prevederile legale.

MĂSURI CA URMARE A CONSTATĂRII CARACTERULUI ABUZIV AL UNOR CLAUZE CONTRACTUALE

Precizări preliminare

Prin Hotărârea nr. C-_, Banco Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, Curtea a considerat că articolul 6 alineatul (l) din Directiva 93/ 13/CEE, care prevede că, clauzele abuzive existente într-un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor „nu creează obligații pentru consumator”, constituie o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a uneia dintre părțile contractului, încearcă să înlocuiască echilibrul formal stabilit de acesta între drepturile și obligațiile părților cu un echilibru real care să poată restabili egalitatea între acestea.

Contractul existent între părți trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Chiar dacă este vorba despre un contract cu executare succesivă, nu va opera excepția de la principiul restitutio în integrum în cazul anulării unui asemenea act, întrucât această excepție care consacră menținerea până la data anulării a efectelor produse de un contract cu executare succesivă nu vizează contractele de credit, ci contractele în cazul cărora există imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare (ex. contractele de locațiune), tocmai această imposibilitate justificând excepția, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Eliminarea clauzelor abuzive

Având în vedere că efectul principal al constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este faptul că acestea nu vor mai putea produce efecte între părți, în vederea clarificării conținutului convenției care va sta la baza raporturilor dintre părți, instanța va obliga B. să elimine din Convenția de credit prevederile contractuale cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv.

Dobânda cu care va continua contractul de credit

În primul rând art. 13 din Legea 193/2000 trebuie interpretat în acord cu Hotărârea Curții Supreme de Justiție Europene din 14 iunie 2012, în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, prin care s-a reținut că: “Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.”

În considerente hotărârii, pct. 71-72, s-a reținut că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale, în cazul în care constată existența unei clauze abuzive într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să modifice conținutul respectivei clauze în loc să se limiteze numai la a stabili că aceasta nu se aplică în ceea ce privește consumatorul în cauză.

În această privință, instanța de trimitere trebuie să verifice care sunt normele naționale aplicabile litigiului cu care este sesizată și să facă tot ce ține de competența sa, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C‑282/10, punctul 27 și jurisprudența citată).

Instanțele naționale care constată caracterul abuziv al unor clauze contractuale trebuie să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare, pentru ca respectivele clauze să nu creeze obligații pentru consumatori, fiind vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.

Ca atare, în baza art. 13 din lege, instanța poate dispune modificarea contractului, în sensul înlăturării dobânzii aplicate prin modificare abuzivă și revenirea la dobânda inițial stabilită prin contract, iar a dispune stabilirea unei alte dobânzi ar însemna rescrierea clauzei din contract ceea ce contravine scopului Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, potrivit căreia profesionistul care practică clauze abuzive trebuie să fie sancționat prin eliminarea unei astfel de clauze.

Instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia.

În al doilea rând, trebuie interpretată noțiunea de clauză abuzivă, în sensul dacă aceasta se referă la întregul punct din contract în care se regăsește prevederea abuzivă ori se referă numai la fragmentul din text ce conține clauza abuzivă.

Având în vedere că scopul părților și în general al prevederilor civile este de regulă salvarea contractului și continuarea derulării acestuia, prin eliminarea unui întreg articol sau subpunct din contract este posibil să se denatureze voința părților din momentul încheierii acestuia (de exemplu, se poate elimina întru totul condiția dobânzii variabile dintr-un contract de credit, deși aceasta nu este prin natura ei abuzivă).

În același sens s-a pronunțat și CJUE în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, unde se arată faptul că acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Instanța apreciază că noțiunea de clauză abuzivă se referă la acel fragment de text prin a cărui inserare s-au încălcat prevederile legale și prin a cărui eliminare nu se împiedică punerea în aplicare pentru viitor a normei în care este inclusă, fiind păstrată forma cea mai apropiată de voința părților la momentul încheierii contractului.

Următorul pas este clarificarea modului de stabilire a dobânzii, respectiv care sunt componentele acesteia.

În urma eliminării prevederilor abuzive din contract, rezultă următoarea formă a art. 7.1:

Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti: a. O dobânda fixă de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie, în funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR la 3 Luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referința valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie.

B. va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă..

Întrucât nu se poate considera că dobânda practicată de bancă este compusă numai din indicele de referință LIBOR CHF 3M, instanța constată că la acest indice se adaugă și un procent reprezentând marja băncii, rezultând că dobânda creditului este compusă din valoarea indicelui de referință la care se adaugă marja de profit a băncii.

Indicele de referință nu depinde de voința părților, astfel încât în acest caz nu poate avea un caracter abuziv.

Cu privire la marja de profit a băncii, se vor analiza în continuare cele trei variante posibile în cazul unei dobânzi variabile: mărirea unilaterală a marjei băncii, micșorarea unilaterală a marjei băncii și stabilirea acesteia în cuantum fix.

În cazul în care banca ar avea posibilitatea să își mărească marja de profit stabilită inițial în contract, pe baza voinței sale exclusive, în detrimentul consumatorului, suntem în prezența unei clauze abuzive, care nu poate face parte dintr-un contract încheiat între profesioniști și consumatori.

În cazul în care consumatorul ar avea posibilitatea reducerii marjei de profit a băncii, s-ar rupe echilibrul contractual, fiind total defavorabilă profesionistului.

Singura variantă care poate fi luată în calcul, prin care nu se aduce atingere în mod semnificativ intereselor ambelor părți și voinței acestora la momentul încheierii contractului, fiind totodată respectate prevederile Legii 193/2000, este cea a unei marje fixe a băncii ce nu poate fi modificată în detrimentul consumatorului.

Se poate observa că singura modalitate rezonabilă în care poate fi stabilită dobânda variabilă în contract este și cea instituită prin OUG 50/2010.

Astfel, potrivit art. 37 din OUG 50/2010 dobânda va fi compusă din:

un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului,
o anumită marjă stabilită de creditor, care trebuie să fie fixă pe toată perioada derulării contractului.

Totodată în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință.

De asemenea, modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.

Deși această ordonanță nu poate produce efecte anterior momentului intrării sale în vigoare, se poate observa că prevederile acesteia au avut și rolul de a clarifica modul în care trebuie interpretată Legea 193/2000, în sensul că stabilesc o modalitate de calcul a dobânzii prin care nu se produce în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În concluzie, instanța constată că la momentul încheierii contractului părțile au avut în vedere dobânda compusă din un indice de referință obiectiv la care se adaugă o marjă fixă de profit a băncii.

Întrucât în primul an de creditare s-a stabilit o dobândă fixă, în vederea determinării marjei băncii trebuie avută în vedere nivelul dobânzii creditului după primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri.

După cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, momentul de la care s-a început perceperea unei dobânzi variabile este rata cu nr. 13.

Astfel, în baza art. 13 din Legea 193/2000, instanța va dispune continuarea derulării contractului, având drept componente ale dobânzii anuale:

- marja de profit a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la expirarea perioadei de un an de la data tragerii creditului (rata nr. 13 - moment de la care începe derularea în condiții normale, sub raportul dobânzii variabile, a convenției dintre părți) și valoarea indicelui de referință Libor CHF 3M valabil la același moment conform contractului, la care se adaugă

- indicele de referință Libor CHF 3M, valabil, conform contractului, la data pentru care se calculează dobânda

Restituirea sumelor de bani încasate în temeiul și cu aplicarea unor clauze abuzive

Instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului:

- sumele achitate cu titlu de comision de administrare (acordare)

- sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care în contractul inițial s-ar fi stabilit dobânda variabilă anuală (ulterioară primului an cu dobândă fixă) ca fiind formată din marja de profit a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la expirarea perioadei de un an de la data tragerii creditului (rata nr. 13 - moment de la care începe derularea în condiții normale, sub raportul dobânzii variabile, a convenției dintre părți) și valoarea indicelui de referință Libor CHF 3M valabil la același moment conform contractului, la care se adaugă indicele de referință Libor CHF 3M, valabil, conform contractului, la data pentru care se calculează dobânda.

Plata dobânzii legale de la data achitării fiecărei sume

Prin anularea clauzelor abuzive, sumele de bani achitate în temeiul acestora au devenit plăți nedatorate.

Având în vedere că s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor susmenționate, instanța apreciază că a fost răsturnată prezumția de bună credință a Băncii în ceea ce privește primirea respectivelor sume de bani.

Astfel, în personalul acesteia sunt incluși profesioniști din domeniul economic, juriști, etc., astfel încât B. nu își poate invoca propria culpă în necunoașterea prevederilor Legii 193/2000 și introducerea unor clauze care au ca singur scop perceperea în mod abuziv a unor sume, fără justificare și fără contraprestație din partea sa.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, inclusiv diferența de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

Emiterea unui nou grafic de rambursare

Având în vedere că, în urma constatării caracterului abuziv al unor clauze, există posibilitatea modificării sumelor datorate de reclamant, instanța va obliga pârâta ca, în urma aducerii la îndeplinire a dispozițiilor anterior menționate, să emită un nou grafic de rambursare din care să reiasă sumele ce trebuie achitate de către reclamant.

Cheltuieli de judecată

Având în vedere prevederile art. 453 Cod Procedură Civilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 Cod Procedură Civilă, va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans prevăzut la art. 6 pct. 1 lit. c) din Contractul de credit bancar nr._/07.08.2007, excepție ridicată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte cererea formulată de:

- reclamantul V. L. A., CNP_, cu domiciliul în loc. Ungheni, . A, județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Văsieșiu C., în mun. Târgu M., jud. M., .. 11, în contradictoriu cu

- pârâta B. R. S.A., RO18971170, J_, cu sediul în EuroTower Building .. 11, etaj 4, 5, 6 și 7, sector 2,_, București,

ÎN CONSECINȚĂ

Constată că au caracter abuziv următoarele prevederi din Contractul de Credit nr._/07.08.2007

- prevederile contractuale care instituie comisionul de rambursare anticipată, respectiv:

Art. 5, pct. 2 – numai paragraful unde se precizează:…contra unui comision de rambursare în avans conform art. 6 lit. c.
Art. 6, pct. 1.c - integral

- prevederile contractuale care instituie comisionul de administrare (acordare), respectiv:

Art. 6, pct. 1.b - integral

- prevederile contractuale privind modul de calcul al dobânzii variabile (posibilitatea băncii de a revizui dobânda în mod unilateral, fără a exista consimțământul împrumutatului), respectiv numai secțiunile încadrate în ghilimele:

Art. 7 pct. 1:

Pentru creditul pus la dispoziție de BANCĂ, împrumutatul va plăti:

„Dacă” banca „decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea” va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rata de dobânda aplicabilă.

Obligă pârâta să înlăture din Convenția de Credit prevederile cu privire la care s-a stabilit că au caracter abuziv.

Dispune continuarea derulării Convenției, având drept componente ale dobânzii anuale:

- indicele de referință Libor CHF 3M, valabil, conform contractului, la data pentru care se calculează dobânda

Obligă pârâta să restituie reclamantului:

- sumele achitate cu titlu de comision de administrare (acordare)

Obligă pârâta să achite reclamantului dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, inclusiv diferența de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

Obligă pârâta să emită un nou grafic de rambursare din care să reiasă sumele ce trebuie achitate de către reclamant.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul M. în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.

PREȘEDINTE

A. A.

GREFIER

M. M.

Red/Tehnored/A.A.

4 ex/21.09.2015

← Pretenţii. Sentința nr. 3966/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ		Plângere contravenţională. Sentința nr. 3860/2015.... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ