Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4707/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 4707/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 4707/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4707
Sedința publică din 21 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. F.
GREFIER: M. M. S.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de reclamanta . - SUCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE ELECRICA FURNIZARE TRANSILVANIA SUD BRASOV - AGENȚIA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE M. in contradictoriu cu parata ., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
În temeiul art. 255 – 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2015 sub nr._, reclamanta S.C. ELECTRICA FURNIZARE SA - SUCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA SUD B. – AGENȚIA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE M. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei totale de 229,72 lei datorate la data de 16.06.2015, din care suma de 229,72 lei chirii stâlpi-panou publicitar.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că, la data de 14.07.2014 s-a încheiat contractul nr. 38/2014 privind utilizarea temporară a stâlpilor liniilor electrice aeriene în comun cu firme și reclame publicitare, în localitatea Tg. M., între S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE ELECTRICA DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA SUD S.A. B. - SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE M., în calitate de locator și prestator de servicii și ., reprezentată prin administrator Yunmaztas Ibrahim, în calitate de locatar și beneficiar.
Contractul nr. 38/2014 avea ca obiect acordarea de către locator a dreptului de utilizare temporară a unui număr de doi stâlpi de susținere a liniilor electrice aeriene de joasă tensiune din gestiunea sa, în scopul montării de către beneficiar a unor firme și/sau reclame publicitare în conformitate cu reglementările în vigoare și avizele emise de organele abilitate, durata contractului fiind de la data de 01.07.2014 până la data de 30.06.2015. în baza contractului mai sus menționat, s-a emis factura nr._/08.10.2014 pentru chirii stâlpi-panou publicitar.
In urma demontării casetelor luminoase de pe stâlpii electrici situați în Tg. M., . de A.“), respectiv .-a încheiat procesul verbal de demontare-recepție nr. 5242/14.11.2014, între . în calitate de prestator și . în calitate de beneficiar.
Ca urmare a demontării celor două casete luminoase, pârâta a solicitat rezilierea contractului nr. 38/2014, începând cu data de 1 decembrie 2014. Solicitarea pârâtei a fost înregistrată la societate cu nr. 727/_/18.11.2014.
De asemenea a menționat că pârâta a fost notificată să plătească prejudiciul cauzat, dar nu a procedat la plata prejudiciului cauzat.
Având în vedere cele arătate a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349 alin. (1) și alin. (2) Noul Cod Civil.
Conform art. 223alin.2 și 411 Noul Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă..
Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: factură (f.7), adresă (f.8), cerere de reziliere contract (f.9), procesul verbal de demontare-recepție nr. 5242/14.11.2014 (f.10); copie a contractului nr. 38/2014/14.07.2014 (f.11-16).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat la data de 14.07.2014 contractul nr. 38 (fila 11-16), prin care reclamanta, în calitate de locator și prestator de servicii a acordat către pârâtul –locatar și beneficiar-dreptul de utilizare temporară a unui număr de doi stâlpi de susținere a liniilor electrice, în scopul montării de către beneficiar a unor firme sau reclame publicitare, contra unei chirii lunare, stabilite, potrivit art. 33 din contract, la suma de 92,63 lei/ stâlp, fără TVA.
Potrivit art. 3 din contract, durata contractului a fost stabilită al un an, respectiv până în data de 30.06.2015.
La data de 17.11.2014, pârâta a solicitat reclamantei, prin cererea aflată la fila 9 din dosar, rezilierea contractului încheiat între părți, cu începere din data de 01.12.2014.
Potrivit adresei nr. 727-_/08.12.2014, reclamanta a informat-o pe pârâtă că, începând cu data de 01.12.2014, a intervenit rezilierea contractului dintre părți, prin aceeași adresă reclamanta solicitând pârâtei aschitarea debitelor restante, în cuantum total de 229,72 lei, sumă evidențiată potrivit facturii fiscale nr._/08.10.2014 (fila 7).
Pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului menționat.
Potrivit art. art. 1166 cod civil, „ Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”. Art. 1169 prevede ca” Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.”
Astfel, neîndeplinirea obligațiilor asumate printr-un contract valabil încheiat îmbracă forma ilicitului civil și aduce atingere dreptului subiectiv al celeilalte părți.
În materie contractuală, fapta ilicită constă în îndeplinirea necorespunzătoare sau în neîndeplinirea unei obligații contractuale.
În cazul neexecutării unei obligații de a da, care se invocă în cazul de față, potrivit principiului general admis creditorul trebuie să dovedească existența creanței. Daca el face această dovadă, condiție îndeplinită în speța de față, neexecutarea se prezumă. Daca debitorul nu dovedește executarea obligațiilor de a da, se prezuma că nerespectarea obligației asumate provine din culpa acestuia.
Aplicand prevederile legale enuntate la prezenta speta, constata instanta ca reclamanta si-a indeplinit intocmai obligatiile ce ii reveneau din contractul incheiat intre parti, respectiv a prestat servicii in favoarea paratei, care a si semnat acest contract, dar, corelativ, paratul nu si-a indeplinit obligatia ce ii revenea, de a plati chiria stabilită de comun acord, motiv pentru care instanta va admite actinea si va obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 229,72 lei, reprezentând chirie.
Ca parte căzută în pretenții, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 20 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta . - SUCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE ELECRICA FURNIZARE TRANSILVANIA SUD BRASOV - AGENȚIA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE M., J26/201/14.03.2002, CUI_, cu sediul în Târgu-M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta ., J_, C. RO_, cu sediul în Târgu-M., ., jud. M., ca fiind întemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 229,72 lei, reprezentând chirie.
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. F. M. M. S.
Fiind plecată din instanță
semnează grefier șef Secția civilă
I. M. C.
Red. C.
Tehnored. C.M.
4 ex. / 26.10.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4385/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 4701/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
---|