Cereri. Hotărâre din 02-09-2015, Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 3835/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

DOSAR NR._

ORDONANȚA CIVILĂ NR. 3835

Ședința publică din data de 2 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: F. I.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către petenta ., în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare bilet la ordin.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța, în baza dispozițiilor art. 131 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, își verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele, prin prisma prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin coroborat cu prevederile pct. 437 Normelor Cadru ale B.N.R. nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete de ordin.

În temeiul dispozițiilor art. 255 alin. 1 raportat la art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosarul cauzei în probațiune, considerându-le utile, concludente și pertinente cu privire la justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2015 sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata . a solicitat instanței anularea biletului la ordin . nr._, emis la data de 03.03.2014, locul emiterii Tg-M., locul plății Tg-M., scadent la data de 10.04.2014, emis de ., pentru suma de 779,46 lei.

În precizarea solicitată de instanță petenta a arătat că biletul la ordin a fost pierdut și, având în vedere faptul că a fost scadent la data de 10.04.2014, în prezent având scadența depășită.

În drept petenta a invocat prevederile art. 2651-2654 din Noul cod civil și art. 106 raportat la art. 89-93 și următoarele din Legea nr. 58/1934 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 223 din Codul de procedură civilă.

În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copia biletului la ordin (f.2), copia facturei fiscale (f.3), copia documentului de transmitere a biletului la ordin (f.4), declarația pe propria răspundere cu privire la pierderea biletului la ordin (f.5), precizare (f.13) și dovada achitării taxei de timbru (f.14).

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Constată că societatea petentă a făcut dovada pierderii documentului de plată, având în vedere în acest sens declarația de pierdere, aflată la fila 5 din dosar, precum și precizarea, aflată la fila 13 din dosar.

Examinând în drept cererea petentei, instanța observă că prevederile art. 89 din Legea nr. 58/1934 instituie o procedură pentru desființarea biletului la ordin, astfel, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere, posesorul va putea înștiința despre aceasta pe tras și să solicite anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei locului în care cambia (biletul la ordin) este plătibilă.

Potrivit acelorași dispoziții legale, „cererea va trebui să arate condițiunile esențiale ale cambiei și, dacă este vorba de o cambie în alb, elementele suficiente spre a o identifica.".

Având în vedere textele legale anterior menționate, instanța constată că prezenta cerere întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv a fost adresată instanței competente - și anume judecătoriei locului unde biletele la ordin sunt plătibile - de asemenea au fost indicate toate elementele esențiale ale acestui instrument de plată, prin depunerea unei copii a acestuia din care rezultă: emitentul - ., beneficiarul – ., locul plății – Tîrgu-M., precum și data emiterii și data scadenței acestuia.

Față de cele reținute anterior, instanța va admite cererea petentei, va declara nul în mâinile oricui s-ar găsi și va autoriza a se face plata biletului la ordin . nr._, emis la data de 03.03.2014, locul emiterii Tg-M., locul plății Tg-M., scadent la data de 10.04.2014, emis de ., pentru suma de 779,46 lei, după 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul biletului la ordin nu a făcut opoziție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta ., J40/_/2003, CUI: RO15938315, cu sediul social în București, .. 166, sectorul 1, în contradictoriu cu intimata ., J_, CUI RO1196550 cu sediul în S. de M., ., jud. M., cu privire la anularea biletului la ordin . nr._, emis la data de 03.03.2014, locul emiterii Tg-M., locul plății Tg-M., scadent la data de 10.04.2014, emis de ., pentru suma de 779,46 lei.

Declară nul în mâinile oricui s-ar găsi și autorizează plata biletului la ordin . nr._, emis la data de 03.03.2014, locul emiterii Tg-M., locul plății Tg-M., scadent la data de 10.04.2014, emis de ., pentru suma de 779,46 lei, după 30 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul biletului la ordin nu a făcut opoziție.

Prezenta hotărâre va fi notificată atât trăgătorului, cât și trasului și publicată în Monitorul Oficial al României, la cererea și pe cheltuiala petentei.

Cu drept de opoziție în termen de 30 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 septembrie 2015.

PREȘEDINTE

ADRANA L. B.

GREFIER

F. I.

Redactat: A.L.B. Tehnoredactat: F.I. 02.09.2015 - 3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Hotărâre din 02-09-2015, Judecătoria TÂRGU MUREŞ