Obligaţie de a face. Sentința nr. 4384/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 4384/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 4384/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4384

Ședința publică din data de 07 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. F.

GREFIER: M. M. S.

Pe rolul instanței se află soluționarea cererii formulată de reclamantul PETICA – M. B., în contradictoriu cu pârâtul S. I., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată prezența reclamantei, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Tg.M. în soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta arată că Judecătoria Tg.M. este competentă cu soluționarea prezentei cauze sub toate aspectele.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 60 de zile.

Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Reclamanta arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța încheie faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond.

Reclamanta solicită admiterea cererii de chemare in judecată astfel cum a fost formulată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 15.05.2015, reclamanta P.-M. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună, obligarea pârâtului la efectuarea radierii și transcrierii autoturismului marca VW tipul 6N/Polo cu nr. de înmatriculare_ înstrăinat la data de 21.07.2014 conform contract de vânzare cumpărare (f.4).

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 21.07.2014 a vândut autoturismul marca VW tipul 6N/Polo cu nr. de înmatriculare_ pârâtului S. I., iar acesta nu a procedat la transcriere și radierea autoturismului de pe numele său pe numele pârâtului.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a opune apărări.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: copia CI a reclamantei (f.3), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.4), proces verbal pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport (f.5), certificat de atestare fiscală (f.6), copia CI a pârâtului (f.7), cartea de identitate a vehiculului (f.14).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între reclamant, în calitate de vânzător, și pârât, în calitate de cumpărător, a intervenit, la data de 21.07.2014, un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect vânzarea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, astfel cum rezulta din contractual de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, aflat la fila 4 din dosar.

Pârâtului i-a fost predat autoturismul anterior descris la data încheierii contractului, dar ulterior, nu s-a prezentat pentru îndeplinirea formalităților de radiere.

Conform dispozițiilor art. 11 din O.U.G. 195/2002 "Proprietarii de vehicule sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale", iar potrivit art. 17 al. 2 din OUG 195/2002 " Radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii".

Rezultă că obligația ce incumbă deținătorului unui bun de acest gen-autovehicule supuse regimului înmatriculării decurge din lege și se transmite odată cu bunul, persoana care devine proprietar, devine prin efectul legii și debitor al obligației accesorii de radiere și transcriere pe numele său.

Această obligație se transmite succesiv în persoana fiecărui dobânditor, nefiind permisă omisiunea vreunuia.

Pârâtul, în calitate de proprietar, în temeiul unui contract translativ de proprietate, era obligat să se prezinte la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență își are domiciliul pentru transcrierea autoturismului pe numele său.

Întrucât pârâtul a lăsat să treacă acest termen neîndeplinindu-și obligația ce îi revenea potrivit legii, si anume aceea de a demara procedurile legale și obligatorii de radiere și transcriere pe numele său a autoturismului, reclamanta a fost nevoita să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.

Art.1073 vechiul cod civil consacră dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

În baza stării de fapt reținute și a textelor incidente, instanța constată că primul capat de cerere din acțiunea civilă intentata de reclamant este întemeiată.

Constatând că între reclamant și pârât s-a încheiat, in mod consensual un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect vânzarea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, vazand si atitudinea paratului, instanta va dispune obligarea paratului sa radieze autoturismul marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, de pe numele reclamantului din evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului, iar in subsidiar, in cazul in care paratul nu isi va indeplini obligatia, va autoriza pe reclamant sa efectueze procedura privind radierea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, de pe numele reclamantului din evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului.

F. cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul PETICA-M. B., CNP:_, cu domiciliul în Tg.M., ., ., in contradictoriu cu paratul S. I., CNP:_, cu domiciliul în Sîntabna de M., Viișoara, nr. 65, jud. M., ca fiind întemeiată si în consecință:

Obliga paratul sa radieze autoturismul marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, de pe numele reclamantului din evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului, iar in subsidiar autorizeaza pe reclamant sa efectueze procedura privind radierea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip 6N/POLO, cu numărul de înmatriculare_, numar de identificare WVWZZZ6NZSW024805, numarul cartii de identitate a vehiculului H185855, de pe numele reclamantului din evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului.

F. cheltuieli de judecata.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Judecatoria Tg.M..

Pronunțată în ședință publică din 07.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. F. M. M. S.

Red. C.

Tehored. CM

4.ex.09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4384/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ