Contestaţie la executare. Sentința nr. 1309/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1309/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 1309/2015

Dosar civil nr._ .

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1309/2015

Ședința publică din data de 20 martie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: S. L. C.

GREFIER: M. L. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind cererea formulată de contestatoarea Fenya D. C. E. în contradictoriu cu intimata S. S.. Luxemburg reprezentat de .. București, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

În conformitate cu prevederile art. 104 al. 13 din Hot. CSM. nr. 387/2005, instanța a lăsat dosarul la sfârșitul ședinței, când după o nouă strigare în ordinea listei, s-a procedat con-form dispozițiilor procedurale, constatându-se din nou lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în care se învederează instanței că deși legal citată, contestatoarea nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru și că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri.

Se constată depus la dosarul cauzei referatul întocmit de grefierul de ședință, conform prevederilor art. 103 al. 1 ind. 1 din Hot. CSM. nr. 387/2005, din care rezultă că nu mai există pe rolul instanței alte cereri formulate între aceleași părți și având același obiect.

În temeiul dispozițiilor art. 131 al. 1 C.., verificând din oficiu competența, instanța reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei pendinte, în con-siderarea prevederilor art. 94 C.., art. 651 NCPC. și art. 2 al. 2 din Legea nr. 304/2004.

Instanța din oficiu invocă excepția de netimbrare a acțiunii și reține cauza în pronun-țare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ din data de 02.12.2014, contestatoarea Fenya D. C. E. a solicitat instanței ca prin ho-tărârea care se va pronunța în contradictoriu cu intimata S. S.. Luxemburg reprezentat de .. București, să dispună anularea încheierii nr. 8523/ 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._/320/2014 de încuviințare a executării silite, a încheierii nr. 3/2014 și a adresei nr. 198/2014 emise de B.. M. D. G. din Reghin, anularea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în Târgu M., .. 16, apt. 1, jud. M., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a invocat excepția conexității cauzei de față cu dosarul nr._ al Judecătoriei Reghin iar pe fond a susținut că executarea silită imobiliară este nelegală începând cu încheierea de încuviințare a executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 139, art. 650-665, art. 819-820 NCPC.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 29.12.2014, intimatul S. S.. a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, invocând pe cale de excepție tardivi-tatea acțiunii, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Deși legal citată cu 1 exemplar de pe întâmpinare, contestatoarea nu a formulat un răs-puns la aceasta.

Prin rezoluția președintelui de complet din data de 06.02.2015, s-a dispus citarea con-testatoarei cu mențiunea de a achita și de a depune la instanță, până la termenul de judecată acordat, dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 671 lei, obligația care nu a fost

îndeplinită de parte, deși a fost legal citată.

Analizând excepția netimbrării acțiunii, invocată de instanță din oficiu, în condițiile art. 237 al. 2 pct. 1 și art. 248 NCPC., se reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ din data de 02.12.2014, contestatoarea Fenya D. C. E. a solicitat instanței ca prin ho-tărârea care se va pronunța în contradictoriu cu intimata S. S.. Luxemburg reprezentat de .. București, să dispună anularea încheierii nr. 8523/ 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._/320/2014 de încuviințare a executării silite, a încheierii nr. 3/2014 și a adresei nr. 198/2014 emise de B.. M. D. G. din Reghin, anularea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în Târgu M., .. 16, apt. 1, jud. M., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține că potrivit prevederilor art. 1 al. 1 din OUG. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxe-lor judiciare de timbru, iar conform dispozițiilor art. 33 al. 1 si 2 din lege, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Întrucât contestatoarea nu s-a conformat obligațiilor prevăzute de lege, deși i s-a pus în vedere aceasta prin citația transmisă pentru termenul de judecată din data de 20.03.2015 și nu a achitat până la termenul de judecată din ședința publică de azi taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii promovate, stabilită de instanță conform dispozițiilor art. 10 al. 1 și 2 din lege, reținând prevederile art. 33 al. 2 din OUG. nr. 80/2013 coroborate cu art. 716 al. 1 NCPC., instanța va anula cererea introductivă ca netimbrată, având în vedere dispozițiile im-perative ale legii precum și cerința soluționării cu celeritate a cauzelor respectiv principiul prezumării bunei credințe a părților la momentul sesizării instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată acțiunea civilă privind cererea formulată de contestatoarea Fenya D. C. E., CNP._, domiciliată în Târgu M., ., apt. 1, jud. M. în contradictoriu cu intimata S. S.., cu sediul în Luxemburg, bld. Charles de Gaulle, nr. 2, L 1653, Luxemburg reprezentat prin .., cu sediul în București, ., subsol, parter și . 4, J 40/3301/ 2007, CUI RO_.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2015.

JUDECĂTOR

GREFIER

S. L. C.

M. L. B.

Red./Teh.red. SLC. 14.07.2015

Listat MLB. 14.07.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1309/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ