Plângere contravenţională. Sentința nr. 1199/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1199/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1199/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1199

Ședința publică din 16 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. N.

GREFIER: M. M.-E.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către petentul G. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 16.03.2015.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2014, petentul G. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/04.12.2014, solicitând anularea procesului-verbal.

În motivarea cererii, petentul a arătat faptul că fapta menționată în procesul-verbal de contravenție nu a fost săvârșită la data menționată în procesul-verbal, respectiv 04.11.2014, ci o lună mai târziu, și anume în data de 04.12.2014.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

În probațiune, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție, raportul agentului constatator R. D..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele, deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității formulării plângerii, raportat la prevederile art. 248 al. 1 Cod proced. civilă:

Procesul-verbal de contravenție atacat a fost întocmit sub . nr._ la data de 04.11.2014 (fila 2), iar petentul a semnat de primire chiar la data întocmirii actului sancționator, așa cum reiese din mențiunile acestuia. Mai mult, la aceeași dată petentul a declarat că recunoaște comiterea faptei contravenționale, această declarație fiind consemnată la rubrica „alte mențiuni”.

Conform art. 31 al. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se formulează într-un termen de 15 zile de la luarea la cunoștință a procesului-verbal ce se contestă, prin însușire sau comunicare de organul constatator.

În fapt, plângerea contravențională dedusă judecății a fost formulată de petent la data de 5.12.2014, data înregistrării la Judecătoria Tg-M., cu depășirea termenului de decădere de 15 zile prevăzut de lege.

Instanța nu va reține susținerile petentului, în sensul că fapta contravențională ar fi fost săvârșită la data de 04.12.2014 și nu 04.11.2014, întrucât data consemnată în procesul-verbal se coroborează cu cea menționată în raportul agentului constatator depus la dosar, iar petentul nu a administrat nici o probă care să dovedească temeinicia susținerilor sale.

În consecință, față de prevederile legale analizate, va admite excepția tardivității plângerii contravenționale formulate de petentul G. M. și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale de față și în consecință

Respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională formulată de petentul G. M. CNP_, cu domic. în Tg-M., ., . în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tg-M., ., jud. M..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-M..

Pronunțată în ședința publică din 16.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. A. N. M. M.-E.

Red. IAN

4 ex./30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1199/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ