Obligaţie de a face. Sentința nr. 1304/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Judecătoria TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 1304/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 1304/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1304

Ședința publică de la 20 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: M. M. S.

Pe rol judecarea cererii formulate de reclamanții B. D., B. Z. F. și R. M. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06 martie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 20.03.2015.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere având ca obiect acțiune în constatare formulată la data de 20.06.2014 sub nr. de dosar_, reclamanții B. D., B. Z. F. și R. M. în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța:

Pentru reclamanții B. D. și B. Z. F.: în principal, având in vedere Sentinta civila nr. 338/2014 pronuntata de Judecatoria T. in data de 30 aprilie 2014 in Dos._ s-a constatat că clauzele prevăzute la art. 3.5 din Condițiile generale si 5.1 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/31.01.2009, constituie clauze abuzive în sensul 4 alin. 1 din Legea 193/2000, solicită să dispună repunerea pârtilor in situația anterioara inserării acestei clauze privind comisionul de risc si drept consecință să dispună obligarea paratei de a restitui reclamanților in integralitate sumele încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractului si pana implementării unilaterale a Actului Adițional din data de 16.09.2010, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotarare; iar în subsidiar, in situatia in care instanța va considera ca hotararea prin care s-a constatat faptul clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile ale Convenției de credit nr._/31.01.2009, care prevede obligarea reclamanților la plata unui comision de risc in cuantum de 0.22 % platibil lunar din soldul cred are autoritate de lucru judecat, solicită: să constate că pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/31.01.2009 care prevede obligarea acestora la plata unui comision de risc in cuantum de 0.22 % platibil lunar din soldul ce constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept care solicită instanței să dispună repunerea părtilor in situatia anterioara inserării acestei; obligarea paratei de a restitui reclamanților in integralitate sumele de bani cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractului si pana la data implementării unilaterale a Actului Adițional din data de 16.09.2010, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotarare; să constate că pct. 5.1 lit. a din Actul adițional la Convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 a Legea 193/2000 si drept consecința sa dispună repunerea părtilor in situatia anterioară inserării acestei clauze si obligarea paratei de a restitui acestora in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit; sa dispună obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații de către reclamanți a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective parata a acestor sume; sa dispună anularea clauzelor mai-sus mentionate, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit si obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit, in sensul derulării in continuare a acestuia, fara comisionul administrare in cuantum de 0,22 % platibil lunar din soldul creditului, pana la încetarea raporturilor bancare contractuale, si desigur fara introducerea vreunui alt comision, cu o alta denumire; sa dispună obligarea paratei la modificarea datei de scadenta a împrumutului, in data de 20 a fiecărei luni, avand in vedere faptul ca reclamanta este pensionara si pensia imi este virata in cont in dupa data de 15 a fiecărei luni; sa dispună obligarea paratei la restituirea sumei achitate cu titlu de dobanda penalizatoare; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru reclamanta R. M., în ceea ce privește Convenția de credit nr._/16.04.2007: să constatate că pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/16.04.2007, care prevăd obligarea acesteia la plata unui comision de risc in cuantum de 0,1 % platibil lunar din soldul creditului constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecința solicită să dispună repunerea părtilor in situatia anterioara inserării acestor clauze si obligarea paratei de a restitui reclamantei in integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractului si pana la data implementării unilaterale a Actului Adițional, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotarare; să constatate că pct. 5.1 lit. a din Actul adițional la convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecința sa dispună repunerea părtilor in situatia anterioara inserării acestei clauze si obligarea paratei de a restitui acesteia in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit; sa dispună obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite paratei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații de către reclamanta a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume; sa dispună anularea clauzelor mai-sus mentionate, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit si obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit, in sensul derulării in continuare a acestuia, fara comisionul lunar de administrare, platibil lunar din soldul creditului, pana la încetarea raporturilor bancare contractuale, si desigur fara introducerea vreunui alt comision, cu o alta denumire; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; în ceea ce privește Convenția de credit nr._/02.05.2007: să constate că pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/02.05.2007, care prevăd obligarea reclamantei la plata unui comision de risc in cuantum de 0,7 % platibil lunar din soldul creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecință, solicită instanței să dispună repunerea părtilor in situatia anterioara inserării acestor clauze, obligarea paratei de a restitui reclamantei in integralitate sumele de bani incasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractului si pana la data implementarea unilaterală a Actului Adițional, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotarărâre; să constatate că pct. 5.1 lit. a din Actul adițional la convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare constituie o clauză abuzivă în sensul art. din Legea 193/2000 si drept consecința sa dispuneți repunerea părtilor in situatia anterioară inserării acestei clauze si obligarea paratei de a restitui reclamantei in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit; sa dispună obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 a OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații de către reclamanta a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; în ceea ce privește Convenția de credit nr._/14.05.2007: să constate că pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._.05.2007, care prevăd obligarea reclamantei la plata unui comision de risc in cuantum de 0,1 % platibil lunar din soldul creditului constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 si drept consecința solicită instanței să dispună repunerea părtilor in situatia anterioara inserării acestor clauze si obligarea paratei de a restitui reclamantei in integralitate sumele de bani încasate cu comision de risc de la data încheierii contractului si pana la data implementării unilaterale a Actului Adițional, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre; să constatate că pct. 5.1 lit. a din Actul adițional la convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 Legea 193/2000 si drept consecința sa dispună repunerea părtilor in situatia anterioară inserării acestei clauze si obligarea paratei de a restitui acesteia in integralitate sumele achitate cu titlu de comision de administrare credit; sa dispună obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 al OG 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații de către reclamanta a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective; sa dispună anularea clauzelor mai-sus mentionate, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit si obligarea pârâtei la incheierea unui act adițional la contractul de credit, in sensul derulării in continuare a acestuia, fara comisionul lunar de administrare, platibil lunar din soldul creditului, pana la incetarea raporturilor bancare contractuale, si desigur fara introducerea vreunui alt comision, cu o alta denumire; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul timbrării acțiunii civile reclamanții solicită instanței să constate că sunt incidente prevederile art. 15 alin. (1) lit. j din Legea nr. 146/1997. Își întemeiază acțiunea pe dispoziții legale privind protecția consumatorilor, reclamanți având această calitate, în timp ce pârâta este un agent economic ce le-a prejudiciat în drepturile si interesele legitime referitoare la această calitate a lor.

În fapt, reclamanți B. D. si Z. F. arată faptul că la data de 31.01.2009, s-a incheiat Convenția de credit nr._/2009 intre S.C. V. ROMAN1A S.A. - prin Sucursala T. (preluata in prezent de Sucursala Luduș) si reclamanți, in calitate de imprumutati, pentru suma de 60.000 CHF, pe o perioada de 144 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris in pct. 7 din Convenția de credit.

Reclamanți mai arată faptul că au refuzat semnarea Actului Adițional din data de 16.09.2010, datorita faptului ca parata a introdus comisionul de administrare, prin simpla modificare a comisionului de risc.

De asemenea, reclamanții doresc sa menționeze faptul ca datorita pensionarii reclamantei Barabasi D., si a faptului ca pensia i se vireaza in cont dupa data de 15 a fiecărei luni, a solicitat in data de 17 octombrie 2013, sa se modifice data de plata a ratei in data de 20 a lunii fiind inregistrata in acest sens Cererea avand nr._.

Cu rea credința insa, parata a respins aceasta cerere si in plus,le-a perceput si penalitati de intarziere, datorita faptului ca a intarziat cu plata ratei tocmai datorita pensionarii reclamantei. In acest sens, se depune un extras de cont care atesta faptul ca li s-au perceput sume de bani cu titlu de dobanda penalizatoare.

Reclamanta R. M. arată faptul ca a incheiat cu parata 3 convenții de credit, astfel: 1. Convenția de credit nr._/16.04.2007, prin care a imprumutat suma de 27.594 CHF pe o perioada de 180 luni; 2. Convenția de credit nr._/2.05.2007, prin care a imprumutat suma de 1200 EURO pe o perioada de 60 luni, credit care a fost achitat in întregime; 3. Convenția de credit nr._/14.05.2007 prin care a imprumutat de 20.000 CHF pe o perioada de 180 de luni.

In prevederile contractuale cuprinse în cadrul convenției de credit, respectiv în condițiile generale și condițiile speciale, au fost stipulate în sarcina reclamanților o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor 197/2000, a dispozițiilor legale de drept comun prevăzute de vechiul cod civil și a reglementărilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.

In acest sens se referă la clauza contractuală prevăzută de art. 5 Convenția de credit - condițiile speciale referitoare la perceperea comisionului lunar calculat la soldul creditor de restituit, clauza care prevede perceperea comisionului de risc, aplicat soldului creditului lunar.

Respectiva clauză contractuală, în mod nelegal și neîntemeiat, a fost prevăzută în contract fără a da posibilitatea reclamanților de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei. Clauza a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare. Mai adăugă observația că în perioada 2010, ..A. a „practicat” includerea/perceperea acestui comision de risc în toate contractele ce vizau o largă categorie de clientelă.

Reclamanții învederează instanței că nu au fost informați în nici un fel

asupra temeiului care justifică în viziunea băncii includerea acestui comision

cadrul contractului, că nu au cunoștințe de specialitate în materie financiar-bancară. Aceeași situație a fost reținută în practică raportat la obligația de informare și echivocul rolului comisionului instituit.

În viziunea pârâtei, comisionul de risc reprezintă sau compensează riscul pe care

banca îl poartă, ca urmare a încheierii convenției de credit, cu privire la neîndeplinire de către reclamanți a obligațiilor contractuale de restituire a sumei împrumutate, a dobânzilor și a tuturor celorlalte speze contractualei.

În acest fel, cauza juridică pe care respectiva prevedere convenție se întemeiază este una falsă, contrară bunelor moravuri, bunei-credințe și realmente nereală. Susținând toate aceasta deoarece aceștia și-au asumat o . obligații contractuale de garantare a restituirii sumei împrumutate care sunt mai mult decât suficiente pentru a asigura creditoarea de recuperarea împrumutului acordat si a celorlalte speze.

În realitate cauza juridică (scopul urmărit) a instituirii respectivei prevederi contractuale a fost acela de a încasa importante sume bănești din partea împrumutaților si a căror încasare să fie disimulată sub forma unui comision motivat pe pretinsul risc purtat de bancă privind neîndeplinirea de către imprumutati a obligațiilor contractuale ce intră în cadrul raportului juridic.

Pentru susținerea celor arătate mai sus, consideră oportun a reliefa obligațiile impuse de bancă și în mod corelativ asumate de reclamanți sub aspectul conferirii garanțiilor respective. Astfel, pe lângă gajul general asupra patrimoniului acestora, au fost convenite următoarele mijloace de garantare: contract de garanție ipotecară, contract de asigurare a bunurilor ipotecate, furnizarea oricăror informații cu privire la situația economico-financiară a reclamanților, riscul de dobândă și cel valutar care cade în sarcina acestora, posibilitatea potestativă de a declanșa scadența anticipată în situația nerespectării de către împrumutați a unor obligații asumate prin alte contracte de împrumut încheiate cu alte instituții de creditare, obligarea reclamanților la plata unui „comision de risc”, care este unul nelegal și nefundat, împrejurare față de care reclamanții au luat contact cu pârâta în vederea constatării faptului că respectiva clauză contractuală este nelegală, lovită de nulitate absolută și nu mai poate opera pe viitor.

Reclamanții mai arată faptul că din corespondența purtată cu banca nu au reușit să rezolve pe cale amiabilă diferendul privind perceperea „comisionului de risc”.

De asemenea, reclamanții consideră că instituirea și perceperea „comisionului de risc” este una nelegală și nu are temei fondat si o cauză juridică reală pentru următoarele motive: clauza privind comisionul de risc contravine dispozițiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, în consecință prevederea respectivă nemaiputând fi în ființă sau să își mai producă efectele, astfel: nulitatea absolută a clauzei rezultă în primul rând prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori

raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protecția consumatorilor.

D. pentru care rezultă că în vederea calificării ca fiind abuzivă a unei clauze, trebuiesc a fi îndeplinite următoarele condiții: clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului; clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; să fie creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, condiții care sunt dezvoltate în acțiunea introductivă.

Mai mult, în sarcina reclamanților au fost stabilite și acceptate o . obligații în vederea garantării executării obligației de rambursare în așa măsură încât perceperea comisionului de risc nu are nicio justificare. De reținut este împrejurarea că, deși clauza a fost întemeiată pe pretinsul risc suportat de creditoare, în situatia în care riscul nu s-ar produce (în sensul că suma creditată si toate accesoriile acesteia va fi restituită integral) sumele achitate cu titlu de comision de risc nu vor fi restituite. Odată achitate sumele vor majora patrimoniul creditoarei iar ca reclamanții să beneficieze de o contraprestatie din partea băncii în schimbul plăților tăcute. Astfel că, în mod flagrant, a fost încălcat caracterul sinalagmatic al contractului de împrumut în sensul că prestației de achitare a respectivelor sume nu îi corespunde o altă prestație corelativă cu efect echivalent din partea băncii.

Raportat la evaluarea bunurilor imobile ce constituie obiectul ipotecii, este de reținut faptul că valoarea creditului si a tuturor accesoriilor acestuia reprezintă mai puțin de 75% din valoarea bunului imobil, putând afirma că riscul nu există. Acest aspect a fost și este cunoscut de către instituția financiară, cu toate acestea, contrar bunei-credinte fiind instituită clauza contractuală a cărei anulare o solicită.

Caracterul abuziv al clauzei si aplicarea sancțiunii nulitătii acesteia cu consecința repunerii părților în situatia anterioară se impune din punct de vedere al legislației speciale reprezentate de OUG nr. 50/2010 și Legea nr. 288/2010, reglementări care sunt expuse pe larg în cerere.

Reclamanții solicită instanței să constate caracterul abuziv al dispoziției contractuale raportat la normele juridice generale prevăzute de legislația de drept comun reprezentată de Codul civil sub care convențiile de credit au fost încheiate, respectiv: în ce privește cauza juridică ca și condiție esențială de validitate a actelor juridice, aceștia solicită instanței să observe că prin prevederile contractuale privind instituirea comisionului de risc au fost încălcate dispozițiile art.966, art. 968 raportat la art. 948 ale C.civ. de la 1864, astfel, în primul rând consideră că obligația de achitare a comisionului este lipsită de cauză juridică, iar în subsidiar solicită să constate că este falsă și nelicită.

În concluzie, prevederea contractuală referitoare la obligarea reclaamnților la plata comisionului de risc si apoi a pretinsului comision „de administrare” este una nelegală datorită încălcării principiului egalității părților la încheierea actelor juridice de drept privat.

Evident că încălcarea principiului s-a efectuat prin mijlocirea unei clauze abuzive, fiind totodată încălcate prevederile Legii nr. 193/2000 cu referirile arătate.

Clauza prin care a fost stipulat Comisionul „de risc”, respectiv art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 a Secțiunii 3 „ Costuri” din Condițiile Generale este una care nu are un suport faptic si temei sub aspectul conținutului raportului juridic prin încălcarea principiului interdependentei dintre prestatiile reciproce ale părților din cadrul actului juridic bilateral precum și asupra consecințelor asupra conținutului raportului juridic în sensul că raportat la prestația de plată impusă în sarcina reclamanților nu - i incumbă o altă prestație corelativă din partea creditoarei. Astfel că din acest punct de vedere părțile nu mai sunt concomitent creditorul și debitorului cocontractantului, acestea transformându-se în creditor exclusiv (instituția financiară) și debitor exclusiv (împrumutații). In sensul celor afirmate este de observat faptul că în situația în care și-ar îndeplini întocmai obligațiile asumate suma bănească achitată cu titlu de comision de risc nu va fi restituită dar și a faptului că instituției financiare nu-i incumbă nicio obligație în contrapartidă.

Este evident că între prestațiile părților care alcătuiesc conținutul raportului juridic născut există o disproporție vădită.

Reclamanții consideră că sunt încălcate prevederile legale instituite prin art. 970 Cod civ. și anume principiul îndeplinirii obligațiilor și exercitării drepturilor cu bună-credință precum și efectele obligațiilor conform art. 970 din C. civ. de la 1864: alin. (1) Convențiile trebuie executate și bună-credință; alin. (2) Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmărește echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

În mod evident nu poate fi afirmat că atât la momentul încheierii convenției de credit cât ulterior . a impus prevederea contractuală cu bună credință si manifestată de un principiu al echitătii. Dimpotrivă banca s-a impus pe cale unilaterală prin mijlocirea caracterului de adeziune al contractului de credit si prin punerea acestuia la dispoziție printr-un formular tipizat de pe poziția dominantă pe care o instituție financiară o are fată de un particular.

Din coroborarea aspectelor învederate supra rezultă cu puterea evidenței faptul că instituirea respectivei clauze contravine tuturor regulilor privind disciplina contra onestitatea la încheierea actelor juridice și în nașterea raporturilor juridice între părți.

Astfel, soluția cea mai logica ca urmare a anularii clauzelor abuzive este repunerea părtilor in situatia anterioara inserării clauzei privind comisionul de risc in cuprinsul secțiunii „condiții speciale” ale convențiilor de credit mai-sus aratate si drept urmare, obligarea paratei la plata integrala a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc si administrare, de la data încheierii acestor convenții si pana la data pronunțării hotararii judecătorești, in baza clauzelor contractuale ce trebuie anulate prin hotarare si totodata obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru sumele plătite.

Este adevarat ca reclamanții au semnat Convenția de credit, insa aceste clauze pe care le consideră abuzive nu au fost negociate cu aceștia, ci au fost clauze prestabilite de către Banca.

În drept, își întemeiază cerere pe dispozițiile legale la care a făcut referire, respectiv Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, Codul civil de la 1864.

În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Se constată depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către pârâtă, la data de 28.07.2014, prin care solicită în principal suspendarea judecății de drept în baza art. 138 alin. 6 C., în subsidiar suspendarea facultativă a judecății în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C., până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat în recurs, pe rolul Tribunalului M., în procedura regularizării cererii de apel, în privința petitelor formulate de reclamanții B.:

După încetarea motivelor suspendării sau, după caz, în situația respingerii cererii de suspendare a cauzei:

Pentru reclamanții de rând 1: admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul 1 și 2 pentru orice pretenții de restituiri de sume achitate anterior datei de 20.06.2011; respingerea în rest a acțiunii ca nefondată.

Pentru reclamanta de rând 2, pentru toate convențiile de credit: admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru orice pretenții de restituiri de sume achitate anterior datei de 20.06.2011; admiterea excepției lipsei de interes în privința petitelor nr. 1 și 4 (constatarea caracterului abuziv și anularea comisionului de risc) iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate, respingerea petitelor 2, 3 și 5 ale acțiunii ca nefondate; obligarea tuturor reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept art. 32 lit. d, art. 33, 40, art.148,194,196, 200, 205, 245-248, 249, 250, 254, 260, 265. 273, 277, 292, 327-329, 351-352 Cod Procedură Civilă, principiul aplicabilității directe al art. 4 alin. 2 al Directivei 93/ 13/CEE, art. 3-5, 6, 12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7, și 12 din Decretul Lege 167/1958. art. 969, 977 Cod civil, art. 11, 14, 36, 40 alin. 3, 95 din (JUG 50/2010, art. li alin. 2 din Legea 288/2010.

În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților.

Se constată depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, de către reclamanți la data de 18.09.2014, prin care solicită constatarea netemeiniciei apărărilor formulate de către pârâtă, prin întâmpinarea depusă al dosarul cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

În probațiune au fost depuse următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f. 13), convenția de credit nr._/31.01.2009 (f. 14-27), grafic de rambursare (f. 28-30), act adițional nr. 1 la convenția de credit (f. 31-38), notificare (f. 39), înscrisuri (f. 40-80), proces-verbal de mediere (f. 81), Sentința civilă nr. 338/2014 a Judecătoriei Reghin (f. 82-86), extras de cont (f. 87-94), împuternicire avocațială (f. 95), convenție de credit nr._/16.04.2007 (f. 96-106), plan de rambursare credit (f. 107-112), act adițional nr. 3 la convenția de credit (f. 113-114), plan de rambursare credit (f. 115-127), grafic de rambursare (f. 128-132), convenție de credit nr._/02.05.2007 (f. 133-143), plan de rambursare (f. 144-148), convenție de credit nr._/14.05.2007 (f. 149-159), plan de rambursare credit (f. 160-179), act adițional nr. 1 la convenția de credit (f. 180-181), proces-verbal de informare (f. 182), interogatoriu (f. 183-184), împuternicire avocațială (f. 189), întâmpinare (f. 190-200), răspuns la întâmpinare (f. 203-204).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 31.01.2009, intre reclamanții B. D. si Z. F. si pârâtă s-a incheiat Convenția de credit nr._/2009 pentru suma de 60.000 CHF, pe o perioada de 144 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris in pct. 7 din Convenția de credit.

Reclamanți au mai arătat faptul că au refuzat semnarea Actului Adițional din data de 16.09.2010, datorita faptului ca parata a introdus comisionul de administrare, ca urmare a redenumirii comisionului de risc, insă, de vreme ce prin actiune au solicitat constatarea caracterului abuziv si al unor clauze din actul aditional comunicat in temeiul OUG nr. 50/2010, rezultă ca acestia au acceptat ca a intervenit o implementare tacită a respectivului act aditional.

Prin sentinta civilă nr. 338/2014 pronuntata de Judecatoria Târnăveni in dosarul nr._, ramasa definitivă, s-a admis sesizarea ANPC constatându-se caracterul abuziv al clauzei art. 5.1 a din Conditii speciale si art. 3.5 din Conditii generale din conventia de credit mentionata, privind comisionul de risc.

In ceea ce o priveste pe reclamanta R. M. se retine faptul ca a incheiat cu parata 3 convenții de credit, astfel: 1. Convenția de credit nr._/16.04.2007, prin care a imprumutat suma de 27.594 CHF pe o perioada de 180 luni; 2. Convenția de credit nr._/2.05.2007, prin care a imprumutat suma de 1200 EURO pe o perioada de 60 luni, credit care a fost achitat in întregime; 3. Convenția de credit nr._/14.05.2007 prin care a imprumutat de 20.000 CHF pe o perioada de 180 de luni.

Deliberând in temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ. asupra exceptiilor invocate de pârâtă constată următoarele:

Cu privire la lipsa de interes, instanta constata ca referitor la orice clauze contractuale, chiar daca se mai afla sau nu in ființă, daca au produs la un moment dat consecințe pecuniare pentru părți, există interes pentru a se solicita constatarea nulității absolute a acestora deoarece, urmare a acestui petit, se poate solicita, odata cu cererea de constatare a nulitatii absolute sau ulterior, pe cale separata, repunerea părților in situatia anterioara si restituirea prestatiilor executate in baza clauzei nule.

Astfel, respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâta . ca neîntemeiată.

Cu privire la exceptia prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta, instanta constata mai intâi sfera de aplicare a Legii nr. 193/2000 priveste constatarea clauzelor abuzive in orice contract, de orice natura incheiat intre un consumator si un profesionist, fiind fara relevanta imprejurarea ca in concret, acel contract s-ar fi incheiat in temeiul codului civil, al codului comercial sau al oricarei alte reglementari, de vreme ce singurele aspecte care intereseaza este demonstrarea de catre reclamant a calitatii partilor ( si anume, el consumator, pârâtul profesionist), respectiv a indeplinirii conditiilor pentru declararea ca abuziva a respectivei clauze contractuale ( lipsa negocierii si dezechilibrul contractual). Astfel, de vreme ce, pentru a se uza de prevederile Legii nr. 193/2000 nu se impune parcurgerea vreunei proceduri prealabile sau nu se impun alte restrictii legale, rezulta ca formularea unor astfel de cereri este admisibila, aspect confirmat de practica covârsitoare a instantelor românesti, dar si de optica CJUE ( de ex. hotararea curtii din 26 februarie 2015 in cauza C-143/13).

Se mai are in vedere că in practică, in mod unitar s-a stabilit că sanctiunea care intervine ca urmare a constatarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale este nulitatea absoluta a acesteia, chiar si in lipsa unei dispozitii exprese a Legii nr. 193/2000 in acest sens, de vreme ce, prin constatarea caracterului abuziv se constata implicit incalcarea unor dispozitii legale instituite de legiuitor in favoarea consumatorilor, interesul protejat fiind unul general. In consecinta, petitele subsecvente de restituire a prestatiilor executate in temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive reprezinta consecinte ale constatarii nulitatii absolute. Desi invocarea nulitatii absolute se poate face oricand, restituirea prestatiilor reprezinta o actiune personala prescriptibila in 3 ani, termen care curge de la momentul la care reclamantul trebuia sa cunoasca desfiintarea clauzei ( adica de la momentul ramânerii definitive a hotararii de constatare a caracterului abuziv). De vreme ce, cele doua petite s-au formulat simultan, este evident ca termenul de prescriptie nu s-a implinit.

In consecință, respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta . ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei:

Cu titlu preliminar, instanta constata că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată. Ca atare, argumentele băncii, în sensul că consumatorii au acceptat în integralitate conținutul convențiilor de credit și le-au executat ca atare nu poate fi primit.

În aceeași ordine de idei, instanța reține că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Prin apărările de fond prezentate în întâmpinare, banca a suținut că, pentru catalogarea ca abuzivă a unei clauze contractuale, ar mai trebui adăugată și cerința ca aceasta să nu se refere la obiectul principal al contractului. Instanta considera că clauzele indicate ca abuzive în prezenta speță nu “definesc” obiectul contractului și prin natura lor (și a contractului de credit ) nu alcătuiesc conținutul noțiunii de raport calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. De exemplu, în speța de față, o clauză care definește obiectul contractului este cea cuprinsă în art. 1 din secțiunea “condiții speciale” a convențiilor de creditare încheiate de către părți (de exemplu fila 15), care este intitulată chiar cu denumirea de “obiectul convenției” și conține descrierea în esență a contractului, însă aceea clauză nu a fost indicată ca abuzivă în prezenta speță. În concluzie, cu privire la această cerință pentru pentru catalogarea ca abuzivă a unei clauze contractuale, învederate de către bancă, raportat la clauzele indicate ca fiind abuzive în prezenta speță se constată că nu definesc obiectul principal al contractului.

Prima cerință enunțată este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor indicate ca fiind abuzive în prezenta speță. Banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție ( atât din contractul initial cat si din actele aditionale), din interogatoriu rezultând ca actele s-au semnat in graba, fara citirea si explicarea continutului lor clientului consumator ( care, chiar si in situatia in care ar avea studii contabile, este prezumat ca nefiind profesionist). Sarcina probei negocierii incumba bancii conform art. 4, alin.3 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. Instanța amintește faptul că, chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său, in sens contrar contractul respectiv fiind unul de aderare, ( chiar daca suma imprumutata si termenul de restituire ar fi fost negociate in concret).

Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv pentru toate clauzele contractuale în discuție indicate în prezenta speță, pentru stabilirea caracterului abuziv al acestora, în cele ce urmează se va analiza raportat la fiecare clauză în parte îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Mai intai, se impune precizarea că, prin semnarea/implementarea tacita a actelor aditionale unele clauze au fost modificate/desfiintate, astfel incat analiza va privi consecintele produse de acestea in perioada in care au fost in vigoare.

Clauza cuprinsă în art. 5, litera a din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: Comision de risc: 0,22 %, ( 0,1%, respectiv 0,7% pentru reclamanta R.) aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit .

Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art.7, litera a și b din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție. Prin aceste din urmă prevederi s-au stipulat în convențiile de credit în discuție obligația consumatorilor de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile, aflate în proprietatea consumatorilor- garanti. De asemenea, s-a stipulat obligația consumatorilor de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.

Întrucât valoarea imobilelor asupra cărora consumatorii au constituit o garanție reală imobiliară este evident mult mai mare decât valoarea creditului acordat, fiind de notorietate prețul imobilelor de genul celor ce fac obiectul garanției, în cazul nerambursării creditului de către consumatori, prejudiciul total al băncii ar fi acoperit prin punerea în executare silită a convenției de credit și a contractului de garanție reală imobiliară. Având în vedere faptul că banca nu este o instituție de caritate, este întru totul legitim a-și proteja interesele prin inserarea în cuprinsul convențiilor de credit a acestor clauze privind constituirea unor garanții asupra imobilelor proprietatea consumatorilor, având o valoare mai ridicată decât valoarea creditului. Însă, clauzele inserate în art. 7 din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție, sunt suficiente pentru a proteja interesele băncii, în cazul nerambursării creditului de către consumatori. În concluzie, orice risc al băncii în privința acordării creditului a fost eliminat, prin constituirea de către consumatori a garanțiilor imobiliare, în condițiile mai sus enunțate.

În consecință, inserarea în secțiunea “condiții speciale” a convențiilor de credit, pe lângă clauza din art. 7 și a unei clauze privind obligația consumatorilor de plată a unui comision de risc nu își găsește legitimitatea, fiind eliminat riscul băncii.

Nu se poate invoca de catre banca prevederile art. 126, alin. 1 din OUG 99/2006, modificată, în care sunt enumerate o . riscuri în domeniul bancar, deoarece nu există vreun temei legal pentru a impune consumatorului în cazul unui contract de credit, plata vreunui comision de risc, iar dacă instituția de credit dorește protejarea sa de existența vreunui risc generat de încheierea unui contract de credit, pentru a rămâne în cadrul legalității, clauzele acelui contract de credit trebuie să vizeze acoperirea în mod concret a riscului generat de încheierea respectivului contract și nu a altor riscuri legate de diverse activități ale instituției de credit.

Concluzia logică care se desprinde din această stare de fapt este în sensul că banca a uzitat de clauza cuprinsă în art. 5, litera a din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție în scopul obținerii unor venituri în mod ilicit, această clauză încălcând prevederile art.4, alin. 1 din legea 193/2000, modificată deoarece s-a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, impunându-se consumatorilor plata unui comision de risc, în condițiile lipsei riscului care fusese eliminat prin inserarea clauzelor prevăzute în art. 7 din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție. Acest dezechilibru este unul semnificativ, întrucât sumele de bani derivate din clauza privind comisionul de risc sunt considerabile, acest comision fiind calculat ca un procent din soldul creditului și fiind plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Este evident că acest dezechilibru produs între drepturile și obligațiile părților este în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, fara a indica de ce s-a oprit la procentul respectiv si profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului.

În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

Practica instantelor este unanimă in a considera ca sanctiunea care intervine ca urmare a existentei unei clauze abuzive este nulitatea absoluta a acesteia, ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale edictate nu atât in protejarea intereselor respectivului consumator, ci a categoriei generice a consumatorilor, implicit a interesului colectivității și a ordinii publice economice.

Prin aplicarea și in aceasta situatie a principiilor care decurg din constatarea nulității absolute a clauzelor declarate abuzive, instanta va dispune corelativ obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantilor a sumelor încasate nejustificat.

Instanta retine insa ca in ceea ce ii priveste pe reclamantii B., caracterul abuziv al acestei clauze a fost deja stabilit prin sentinta civila nr. 338/2014 a Judecatoriei Târnăveni, astfel incât, in prezentul dosar, dând eficientă puterii de lucru judecat generat de aceasta hotărâre, instanta constată că a fost inlaturată clauza privind comisionul de risc de 0,22% pe lună instituit prin art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/31.01.2009 incheiată intre reclamanti si pârâtă ca urmare a stabilirii prin sentinta civila nr. 338/2014 a Judecatoriei Târnăveni a caracterului abuziv al acestei clauze.

Sentinta mentionata nu priveste insă si actul aditional implementat in temeiul OUG nr. 50/2010, astfel incât, pentru motivele expuse anterior, instanta constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin art. 3 din actul aditional nr. 1/16.09.2010 la conventia de credit nr._/31.01.2009 incheiată intre reclamanti si pârâtă de modificare a art. 5 din conditiile speciale ale conventiei de credit mentionate si dispune anularea acestei clauze abuzive.

Dispune repunerea in situatia anterioara si restituirea de catre parata reclamantilor a sumelor reprezentând contravaloare comision de risc, respectiv comision de administrare achitate de reclamanti de la data incheierii conventiei de credit și pâna la data pronunțării prezentei hotărâri precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume.

In ceea ce o priveste pe reclamanta R. M., având in vedere aceleasi considerente, raportat la conventiile de credit incheiate de aceasta, va dispune:

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc de 0,1% pe lună instituit prin art. art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/16.04.2007 incheiată intre reclamantă si pârâtă, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin actul aditional implementat tacit la conventia de credit si dispune anularea acestor clauze abuzive.

Dispune repunerea in situatia anterioara ca urmare a anularii clauzelor anterior mentionate si restituirea de catre parata reclamantei R. M. a sumelor reprezentând contravaloare comision de risc, respectiv comision de administrare achitate de reclamantă de la data incheierii conventiei de credit și pâna la data pronunțării prezentei hotărâri precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume.

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc de 0,7% pe lună instituit prin art. art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/02.05.2007 incheiată intre reclamantă si pârâtă, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin actul aditional implementat tacit la conventia de credit si dispune anularea acestor clauze abuzive.

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc de 0,1% pe lună instituit prin art. art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/14.05.2007 incheiată intre reclamantă si pârâtă, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin actul aditional implementat tacit la conventia de credit si dispune anularea acestor clauze abuzive.

In ceea ce priveste restul solicitarilor, instanta retine ca urmare a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze si a constatarii nulitatii absolute a acestora, ele sunt inlăturate din cuprinsul contractului, nemaifiind apte sa produca efecte nici pentru trecut, nici pentru viitor. In consecinta nu se mai impune obligare paratei la incheierea unui act aditional la contractul de credit care sa prevada derularea contractului fara perceperea vreunui comision de risc/de administrare, cum de altfel nu se poate obliga banca in mod generic sa nu mai introduca vreun alt comision, cu o alta denumire, acest lucru urmând a fi apreciat de la caz la caz.

Totodata, modificarea scadentei ratei imprumutului nu se poate face doar pe considerentul ca reclamanta este pensionară si isi primeste pensia la data de 15 ale luniii, data scadentei fiind agreata initial de ambele parti, o modificare a acesteia putându-se face doar in temeiul unui alt acord de vointa.

Pentru aceste motive, instanta va admite in parte cererile formulate in sensul celor aratate anterior

Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, reținând in parte culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecata după cum urmeaza:

Dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata partiale către reclamantii B. D. și B. Z. F. in cuantum de 2300 lei reprezentând onorariu avocatial partial ( f. 239) si catre reclamantele R. M. si B. D. in cuantum de 2800 lei reprezentând onorariu avocatial partial ( f. 214).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei de interes invocata de pârâta ca neintemeiata.

Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta ca neintemeiata

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii B. D. (CNP_) și B. Z. F. (CNP_) ambii cu domiciliul procesual ales la cab. av. F. S. situat in Tg. M., ./12, jud. M. in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in Bucuresti, Soseaua P., nr. 42, . 10, sector 2 (J_, C. RO_) si pe cale de consecință:

Constată că a fost inlaturată clauza privind comisionul de risc de 0,22% pe lună instituit prin art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/31.01.2009 incheiată intre reclamanti si pârâtă ca urmare a stabilirii prin sentinta civila nr. 338/2014 a Judecatoriei Târnăveni a caracterului abuziv al acestei clauze.

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin art. 3 din actul aditional nr. 1/16.09.2010 la conventia de credit nr._/31.01.2009 incheiată intre reclamanti si pârâtă de modificare a art. 5 din conditiile speciale ale conventiei de credit mentionate si dispune anularea acestei clauze abuzive.

Respinge restul pretențiilor invocate de reclamantii B. D. și B. Z. F..

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta R. M. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la cab. av. F. S. situat in Tg. M., ./12, jud. M. in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in Bucuresti, Soseaua P., nr. 42, . 10, sector 2 (J_, C. RO_) si pe cale de consecință:

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc de 0,1% pe lună instituit prin art. art. 5.a din Conditii speciale si art. 3.5 Conditii generale din conventia de credit nr._/14.05.2007 incheiată intre reclamantă si pârâtă, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare instituit prin actul aditional implementat tacit la conventia de credit si dispune anularea acestor clauze abuzive.

Respinge restul pretențiilor invocate de reclamanta R. M..

Dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata partiale către reclamantii B. D. și B. Z. F. in cuantum de 2300 lei reprezentând onorariu avocatial partial si catre reclamantele R. M. si B. D. in cuantum de 2800 lei reprezentând onorariu avocatial partial.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată in conditiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ. in data de 20.03.2015.

P. GREFIER

A. L. B. M. M. S.

Red. A.L.B.

Tehnored. L.N.P.

6ex. 26.06.2015

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1305/2015. Judecătoria...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 1626/2015. Judecătoria... →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 1304/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1304/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ