Întoarcere executare. Sentința nr. 1931/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1931/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1931/2015
R O M Â N IA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR nr._
Sentința civilă nr. 1931/2015
Ședința publică din data de 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. M. G.
GREFIER: S. M. P.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulate de către reclamantul D. G., cu domiciliul în comuna Ernei, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., având ca obiect întoarcere executare.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în prezenta cauză dezbaterile au avut loc la termenul din data de 15.04.2015. susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi 22.04.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-M. la data de 22.01.2015, sub nr._, reclamantul D. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună Obligarea pârâtei Administrația Județeana a Finanțelor Publice M., la restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul de executare nr.l_/2009, în sensul restituirii sumei de 4.405,36 lei, actualizata în funcție de rata inflației, precum si plata dobânzii legale aferente, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
În fapt a arătat că prin Sentința civila a Judecătoriei Tg. M. nr. 6320 din 19.09.2013, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.331/2014 a Tribunalului M., instanța judecătorească a desființat toate actele de executare silita emise in dosarul de executare nr.l_/2009 al ANAF-DGFP-AFP TG M., fără a se fi dispus prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării. În speța dedusă judecații în dosarul mai sus amintit, reclamantul a procedat în contradictoriu cu DGFP-AFP TG M., la solicitarea anulării actelor de executare silita emise in dosarul nr._/2009, în temeiul titlului executoriu nr._ din data de 13.12.2012, prin care pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate stabilite de C.A.S. M. prin Decizia de impunere nr. 1389/08.06.2012, si pentru stingerea cărora a procedat la aplicarea masurilor de executare silita pentru obligații in cuantum de 3.002 lei.
Reclamantul a arătat că pe lângă obligațiile de baza stabilite de pârâta ca fiind datorate cu titlul de contribuție la fondurile de sănătate, pe toata perioada de executare silita aceasta a continuat să emită decizii privind accesoriile datorate pentru ’’plata cu întârziere” a obligației de baza, indisponibilizând astfel cu titlurile accesorii si suma de 1665 lei.
Pentru colectarea obligațiilor de plata stabilite in sarcina reclamantului în dosarul de executare nr. l_/2009, pârâta a procedat la indisponibilizare prin poprire, a sumelor din contul bancar deschis la Raiffeisen Bank, precum si a veniturilor salariale obținute de la Primaria Comunei Ernei in baza raporturilor de munca, in cuantum total de 5.236,36 lei.
Prin hotărârea de anulare a masurilor de executare silita întreprinse de parata, instanța a dispus plata sumei de 197 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru si timbru judiciar achitate de către reclamant, care deși au fost solicitate paratei, aceasta a refuzat în mod categoric sa aplice atât masurile dispuse de către instanță cât si masurile necesare pentru restabilirea situat anterioare executării silite, respectiv achitarea tuturor sumelor încasate necuvenit, întrucât in cursul procedurii de executare silită totalitatea sumei încasate de pârâtă au depășit sumele pretinse ca fiind de restituit, aceasta a emis decizii de restituire pentru suma totala de 1028 lei (decizia de restituire nr._/11.11.2013 pentru suma de 526 lei si respectiv decizia de restituire nr._/03.12.2013 pentru suma de 502 lei).
Așadar, din totalul sumei datorate de parata de 5.433,S6 lei (5.236,36 suma poprita +197 lei ch. de judecata) aceasta a restituit reclamantului suma de 1.028 lei, vederea restabilirii situației anterioare executării silite, rămânând de restituit suma 4.405,36 lei.
Reclamantul a învederat faptul că potrivit art.1084 din Codul civil din 1864, preluat în art. 1531 Codul civil din 2009, repararea prejudiciului trebuie sa asigure repararea integrala a prejudiciului cauzat, cuprinzând atât pierderea suferita cat si beneficiul de care a fost lipsit creditorul.
Ținând seama si de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864, preluate in art.1535 din Codul civil din 2009, dobânzile sunt daune moratorii datorate pentru neexecutarea la timp a obligației. Spre deosebire de acestea, actualizarea cu indicele de inflație are caracter compensatoriu si urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, având ca finalitate aducerea creanței la valoarea existentă în momentul stabilirii ei, protejând astfel interesele creditorului, care nu trebuie sa suporte, fără a avea vreo culpa, efectele devalorizării monedei naționale.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus și dispozițiile legale aplicabile, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea paratei la plata debitului încasat necuvenit în dosarul de executare silita nr._/2009 si datorat în suma de 4.405,36 lei, actualizata cu dobânda legala si rata inflații, începând cu dată efectuării popririlor și până la data restituirii integrale.
În conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.722-723 din Codul de procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca nefondata, respingerea petitului privind restituirea sumei de 4.405,36 lei și a dobânzilor solicitate de reclamant, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecata.
În motivare pârâta a arătat că argumentele aduse de reclamant, în susținerea cererii sale, nu pot fi reținute de instanța investita cu soluționarea prezentei cauze, acestea neavând nici un fundament de natura juridica si nici suport real.
Casa de Asigurări de Sănătate M. în vederea stabilirii contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor Legii nr, 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, a procedat la emiterea Deciziei de impunere nr. 1389/08.06,2012, cuprinzând obligații în cuantum de 3.002 lei.
În baza acestor titluri de creanțe, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a plăti la scadență datoriile fiscale restante, in temeiul art. 141 și 145 din O.G, nr. 92/2003/R, privind codul de procedură fiscală, organul ele executare a emis titlul executoriu nr._/13,12.2012 și somația nr._/13.12.2012, în care sunt cuprinse obligații de plată în cuantum de 3002 lei. Totodată, în temeiul art. 149 din O.G. nr. 92/2003/R privind codul de procedură fiscală, s-a emis adresa de înființare a popririi nr._/17.01.2013 prin care s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente precum și cele viitoare din conturile bancare al debitorului deschise la BRD Groupe Société Generale S.A, Raiffeisen Bank S.A. și OTP Bank România S.A.
În alta ordine de idei pârâta a arătat că, anularea titlurilor executorii ca forma de executare, nu înseamnă si anularea titlurilor de creanța definite conform prevederilor art 110, alin, 3» lit a) Cod Procedura Fiscala. În acest context chiar daca reclamantul a obținut o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila privind anularea titlurilor executorii în baza cărora au început masurile de executare silita, acest lucru nu modifică datele problemei cu privire la existenta obligațiilor fiscale datorate de către acesta bugetului general consolidat al statului, în situația in care, instanța nu ar anula si titlurile de creanța (Decizia de impunere nr. 1389/08.06.2012 emisă de C.A.S. M.).
În speța dedusa judecații titlurile de creanța nu au fost anulate prin nicio hotărâre judecătoreasca, ele exista si astăzi in evidenta fiscala a organului de executare. Astfel, cererea de întoarcere a executării este neîntemeiata.
Relativ la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, pârâta a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinai aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile,de judecată, este ca partea care solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul ori, situația de față nu se încadrăm în această categorie. Mai mult, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat textele de lege la care am făcut referire.
In conformitate cu prevederii! art 223 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
În probațiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: Sentința civilă nr.6320 din 19.09.2013 legalizată (f. 3-6), extrase de cont (f. 7-9), decizia de restituire cu nr. 135K9/11.11.2013 (f. 10,11), Adrese de înființare a popririlor (f. 12-14), titlu executoriu (f. 15), adrese (f. 16-17), dosarul de executare nr._/2009 (f. 39-52).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6320/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă 331/2014 pronunțată de Tribunalul M. în același dosar, s-au anulat toate actele de executare silită emise în dosarul nr._/2009 al intimatei ANAF-DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., respectiv titlul executoriu nr._/13.12.2012, somația nr._/13.12.2012 și adresa de înștiințare poprire nr._/17.01.2013, având ca obiect creanța în cuantum de 3002 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de reclamant.
Prin cererea de față, reclamantul solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.405,36 lei, despre care afirmă că a fost executată prin poprire în cadrul dosarului execuțional nr._/2009 al pârâtei.
Cu privire la cererea reclamantului, instanța reține faptul că potrivit dispozițiilor art. 404 1 din vechiul Cod proc civ (aplicabil în cauză potrivit art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012) în cazurile în care se desființează titlul executoriu sau executarea silită însăși, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. De asemenea, potrivit art. 4042 alin. 1 și alin. 3 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării, iar dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
În prezenta cauză, instanța constată faptul că prin Sentința civilă 6320/19.09.2013, s-au desființat toate actele de executare emise în dosarul execuțional nr._/2009, inclusiv titlul executoriu care a stat la baza executării silite. Sunt adevărate susținerile pârâtei potrivit cărora anularea pe cale judecătorească a titlului executoriu prin care se constată existența obligației de plată a unei creanțe fiscale, nu afectează în mod implicit creanța sub aspectul certitudinii acesteia, atâta timp cât nu a fost invalidat și titlul de creanță, însă trebuie observat că potrivit prevederilor legale antemenționate, dreptul debitorului de a obține întoarcerea executării silite se naște chiar și în ipoteza desființării actelor de executare emise cu nerespectarea procedurilor legale privind executarea silită, nu numai în situația desființării executării silite însăși.
Potrivit celor de mai sus, în condițiile în care s-a anulat titlul executoriu fără a fi dispusă și restabilirea situației anterioare executării, instanța reține că, potrivit art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, este competentă să dispună întoarcerea executării silite efectuate împotriva reclamantului în dosarul de executare mai sus indicat.
Restabilirea situației anterioare presupune repunerea părților exact în situația în care acestea se aflau anterior momentului încheierii actului juridic anulat, respectiv o restituire integrală a prestațiilor efectuate.
În ceea ce privește sumele reținute prin poprire din contul nr R006 RZBR_ 1542 deschis la Raiffeisen Bank pe numele reclamantului, în baza actelor de executare desființate, respectiv în temeiul adresei de înființare a popririi nr._/17.01.2013, instanța reține că acestea sunt în cuantum de 1868,36 lei, celelalte sume solicitate de reclamant a fi restituite pe calea prezentei cereri, fiind reținute în baza altor acte de executare emise de către pârâtă și care nu fac obiectul Sentinței civilr nr. 6320/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ (f. 7).
De asemene, instanța mai reține și faptul că sumele restituite de către pârâtă în baza deciziilor de restituire nr._/11.11.2013 și_/03.12.2013, nu sunt în legătură cu creanța care a făcut obiectul dosarului de executare amintit, acestea fiind emise anterior pronunțării Deciziei civile nr. 331/29.04.2014 prin care s-a respins recursul formulat de intimată împotriva Sentinței civile nr. 6320/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
În ceea ce privește cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu rata inflației de la data reținerii până la restituirea efectivă a acesteia, instanța reține că actualizarea sumelor de bani are un caracter compensatoriu, care rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat datorită lipsei de folosință a acestora.
Actualizarea cu rata inflației a sumelor bănești, urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor la data efectuării plății, fiind pe deplin admisibilă cererea creditorului formulată în acest sens.
Pentru considerentele mai arătate, instanța va admite în parte contestația de față, va dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr._/2009 al intimatei ANAF-DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., va obliga pârâta la restituirea sumei de 1868,36 lei executată silit în cadrul dosarul execuțional nr._/2009, actualizată cu rata inflației de la data reținerii până la restituirea efectivă a acesteia.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr. civ, potrivit cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. G., cu domiciliul în comuna Ernei, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M..
Dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr._/2009 al intimatei ANAF-DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Obligă pârâta la restituirea sumei de 1868,36 lei executată silit în cadrul dosarul execuțional nr._/2009.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
M. M. G. | S. M. P. |
fiind plecata din instanță semnează grefier șef secție civilă
I. M. C.
Red. M.M.G.
Tehnored. SMP
4 ex/13.07.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 654/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|