Plângere contravenţională. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1628/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1628
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier B.-R. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul K. J. P. în contradictoriu cu intimatul M.A.I.-INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M.-POLIȚIA MUN. TG.M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se prezintă petentul, prin reprezentant convențional avocat M. S., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la fila 14, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 131 Cod procedură civilă, raportat la art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la 1 termen.
În conformitate cu dispozițiile art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța respinge proba cu martori, solicitată de către petent, ca nefiind utilă cauzei.
Instanța pune în discuție excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, excepție invocată de către petent.
Reprezentanta petentului solicită admiterea excepției, având în vedere că astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, se observă că intimatul nu a respectat termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale.
Față de excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, excepție invocată de către petent., instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015, petentul K. J. P., în contradictoriu cu intimatul IPJ M. - Poliția mun. Târgu M., a solicitat:
- Admiterea excepției prescripției executării sancțiunii contravenționale
- În principal anularea procesului verbal ca nelegal și netemeinic
- Exonerarea de la plata amenzii contravenționale
- Cheltuieli de judecată
Petentul, în motivarea cererii formulate, a arătat, în esență, următoarele:
În data de 20.01.2015 i-a fost predat procesul verbal nr._/19.12.2014
Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Termenul de o lună se calculează potrivit art. 181 alin.1, pct. 3 Cod Procedură Civilă, respectiv când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an, astfel încât termenul s-a împlinit în data de 19.01.2015.
Art. 27 prevede numai două modalități de comunicare, respectiv prin poștă sau prin afișare la domiciliu, astfel încât înmânarea procesului verbal către destinatar nu reprezintă o comunicare legală a procesului verbal.
Și prin RIL 10/2013 ICCJ a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului verbal este în principal prin poștă cu aviz de primire, iar în subsidiar prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Nu s-a arătat în concret fapta contravențională săvârșită
Nu s-au indicat circumstanțele și împrejurările care au determinat aplicarea maximului amenzii
Lipsa motivării gradului de pericol social al faptei demonstrează conduita abuzivă a agentului constatator, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal.
Procesul verbal nu a fost semnat de un martor asistent, iar mențiunea că nicio persoană prezentă nu a dorit implicarea,de teamă apare ca fiind derizorie, în condițiile în care procesul verbal a fost întocmit în lipsă, după o lună de la săvârșirea faptei
Consideră că scopul sancțiunii contravenționale este acela de corijare și educare în sprijinul respectării legii, iar nu acela de a provoca suferințe patrimoniale, astfel încât sancțiunea avertismentului este suficientă
În drept, au fost invocate:
- Dispozițiile invocate în cuprinsul cererii
Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu:
- Înscrisurile depuse la dosarul cauzei
- Martorul N. L.
Cererea a fost legal timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 lei.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat:
- Respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale
- Cu cheltuieli de judecată
În motivarea întâmpinării formulate, intimatul a arătat următoarele:
Procesul-verbal corespunde exigențelor art. 16 și 17 din OG 2/2001
Petentul nu a adus nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale
Se opune audierii martorului N. L. întrucât acesta a fost de față la săvârșirea faptei, fiind sancționat pentru aceeași contravenție ca și petentul
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată
Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu
- înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei, respectiv:
- Raportul agentului constatator prin care acesta arată că:
- Petentul a fost revoltat întrucât agentul constatator a îndrăznit să îi ceară martorului N. L. să nu își parcheze sfidător autoturismul pe contrasens
- Petentul a folosit expresii precum polițiști boschetari, gunoaie, fraieri de doi lei
- Termenul de comunicare a procesului-verbal este de 60 zile și a fost respectat
- Copii documente privind comunicarea procesului-verbal
- Raportul agentului constatator prin care acesta arată că:
Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat, în esență, următoarele:
Susținerile intimatului sunt neîntemeiate.
Nu există nicio interdicție în sensul audierii martorului propus.
Dacă ar fi parcat neregulamentar, trebuia să fie sancționat pentru această faptă, iar nu cea menționată în procesul-verbal atacat.
Sancțiunea contravențională maximă a fost aplicată fără vreo motivare care să justifice această decizie a agentului constatator.
Actul normativ prin care s-a stabilit că termenul de comunicare a procesului-verbal este de două luni a intrat în vigoare după încheierea procesului verbal și după comunicarea acestuia, fiind împlinit termenul de prescripție.
Totodată, au fost reluate susținerile din cadrul plângerii contravenționale.
În drept, au fost invocate:
- Dispozițiile invocate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare
Pe parcursul procesului:
- A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar
- S-a respins proba cu martori, ca nefiind utilă cauzei
- S-a pus în discuție excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal atacat
Analizând toate aspectele și împrejurările cauzei, din prisma probelor administrate, în vederea soluționării prezentului litigiu, instanța reține următoarele:
Excepții invocate
Potrivit art. 248 Cod Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal atacat
Potrivit art. art. 14 din OG 2/2001 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei și încheierii procesului-verbal), executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Potrivit art. 47 din OG 2/2001, dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz.
De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă, termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: … când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.
Având în vedere că Procesul verbal .>PA nr._/19.12.2014 a fost încheiat în data de 19.12.2014 și a fost comunicat petentului în data de 20.01.2015 (după cum rezultă din înscrisul aflat la f. 16 din dosarul cauzei), instanța constată că de la data aplicării sancțiunii contravenționale (data încheierii procesului - verbal) a trecut termenul de o lună stabilit de art. 14 alin. 1 din O.G. 2/2001, termen care, potrivit art. 47 din OG 2/2001, se calculează conform art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă (nu potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă, fiind un termen pe luni, iar nu pe zile), astfel încât va admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal atacat și va admite plângerea contravențională în baza acestei excepții.
Cheltuieli de judecată
Având în vedere dispozițiile art. 453 Cod Procedură Civilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 Cod Procedură Civilă, instanța va obliga intimatul să achite petentului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal . nr._/19.12.2014.
ÎN CONSECINȚĂ
Admite plângerea formulată de:
- petentul KEVEDES J. P., CNP_, cu domiciliul în mun. Târgu M., jud. M., ., în contradictoriu cu
- intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. cu sediul în Târgu. M., .. 16, jud. M..
Anulează procesul-verbal . nr._/19.12.2014 întocmit de intimat, ca prescris în ceea ce privește executarea sancțiunilor contravenționale.
Exonerează petentul de măsurile dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2014.
Obligă intimatul să plătească petentului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la secția de contencios-administrativ a Tribunalului M..
Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE A. A. | GREFIER B.-R. I. |
Red. A.A./Tehn. A.A./4 ex./ 14.04.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1626/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1609/2015.... → |
---|