Plângere contravenţională. Sentința nr. 1184/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1184/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1184/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Sentința Civilă Nr. 1184/2015
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. U.
Grefier L. B. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. M., având ca obiect plângere contraventionala MS,NR._/14.05.2014
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul petentei, dl avocat G. G. și martorul Harmath T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a procedat la audierea martorului sub prestare de jurământ, datele și depoziția acestuia fiind separat consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Instanța găsind cauza lămurită sub toate aspectele, și, considerând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de propus, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul petentei susține cauza pe fond și arată că solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul de a se anula procesul verbal contestat, fără cheltuieli de judecată, iar în subsidiar transformarea sancțiunii amenzii în avertisment, având în vedere că societatea petentă este aproape falimentară.
Instanța declară dezbaterile închise și în baza actelor depuse la dosar rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 30.05.2014, petenta .. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/14.05.2014 și pe cale de consecință, exonerarea de obligația de plată a amenzii în cuantum de 8.000 lei, și în subsidiar transformarea sancțiunii amenzii contravenționale în sancțiunea contravențională a avertismentului.
În fapt s-a arătat că la data de 28.04.2014, prin reprezentantul legal Zajzon Z., administrator, însoțit de mai mulți angajați, a efectuat lucrări de construcții, în cadrul punctului de lucru situat în .. În faza finalizării decofrării scărilor, s-a efectuat un control, în urma căruia organul de control a constatat că în cadrul șantierului sunt găuri tehnologice neprotejate, existând pericolul căderii de la înălțime a lucrătorilor, încălcându-se prevederile art. 13 lit.a din Legea nr. 319/2006.
În motivarea cererii a arătat că decofrarea scărilor necesită înlăturarea temporară a balustradei potrivit procesului tehnic, iar până la finalizarea controlului balustrada a fost remontată, sens în care au fost remediate neregularitățile constatate.
A considerat că descrierea faptei în procesul verbal întocmit este incompletă, nefiind arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, cum de asemenea s-a omis și arătarea pericolului social concret al faptei.
A subliniat că în clădire nu se aflau alte persoane, în afara muncitorilor implicați în activitatea de construcție, iar aceștia erau instruiți cu privire la respectarea normelor de protecție a munții. Mai mult, având în vedere că balustrada avea menirea să protejeze doar golul tehnologic marcat la distanța dintre parter și primul etaj, a considerat că pericolul social al faptei contravenționale este unul deosebit de redus.
De asemenea a arătat că starea de fapt nu s-a datorat intenției de a încălca legea, ci motivelor tehnice reale, respectiv necesității obiective de a demonta balustrada pentru câteva minute, urmând a fi remontată imediat.
Față de cele arătate mai sus, petenta a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea a considerat că trebuie să se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În drept a invocat art. 21 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 319/2006.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială și a depus la dosarul cauzei: copia procesului verbal de control . nr._ (f.5-6).
La data de 09.07.2014 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea prezentei plângerii.
În motivare a invocat tardivitatea introducerii plângerii, arătând că sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea a precizat că procesul verbal atacat conține în totalitate elementele de validitate prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
A învederat că petenta nu a respectat prevederile art. 13 lit. a din Legea nr. 319/2006, așa cum rezultă din fotografiile realizate în cadrul șantierului unde s-a desfășurat controlul.
Totodată a precizat că reclamanta a recunoscut că momentul controlului scările construcției nu aveau balustrade de protecție împotriva căderii în gol de la înălțime.
Intimatul a arătat că, contrar susținerilor petentei, scara care nu era prevăzută cu balustradă de protecție împotriva căderii în gol de la înălțime, făcea legătura între parter și celelalte două nivele al construcției, ceea ce face pericolul faptei să fie unul ridicat.
De asemenea, a menționat că susținerile petentei, potrivit cărora lipsa balustradei a durat doar câteva momente sunt neîntemeiate, pe de o parte datorită faptului că este de notorietate că demontarea cofrajelor unei scări precum cea în cauză, nu durează doar câteva momente, iar pe de altă parte, datorită faptului că așa cum ilustrează și fotografiile anexate, lucrătorii se aflau în pauza de masă în timp ce balustrada era demontată.
A precizat că nu există nicio prevedere legală care să permite angajatorilor ca pentru vreun moment să nu asigure protecția lucrătorilor împotriva accidentelor de muncă.
În ceea ce privește rezultatul dăunător, urmarea periculoasă rezultată în urma săvârșirii contravenției sancționate, intimatul a menționat că aceasta constă în starea de pericol care se creează asupra securității și sănătății în muncă a lucrătorilor. Contravenția aplicată este una de pericol, și nu una de rezultat, prin urmare simpla producere a stării de pericol este suficientă pentru existența contravenției, iar fapta este gravă chiar dacă starea de pericol creată nu s-a materializat încă, prin accidentarea efectivă a lucrătorilor.
Având în vedere cele arătate, intimatul a opiniat că amenda contravențională aplicată este temeinică și legală, iar solicitările petentei, privind anularea procesului verbal sau înlocuirea acestuia cu avertisment, nu sunt justificate.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea depusă pe prevederile art. 205 din Codul de Procedură Civilă, pe O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 319/2006.
A solicitat, conform art. 411 din Codul de Procedură Civilă, judecarea cauzei în lipsă.
S-a depus la dosarul cauzei: copia procesului verbal de constatarea contravenției .; nr._ (f.15-16), procesul verbal de control ., nr._ (f.17), anexă de constatare (18-24), tematică de control (f.25), date privind unitatea (f.26-28), copie CI administrator societatea petentă (f. 28), contract de lucrări (f.29-30), declarația de martor din data de 19.01.2015 - A. C. (f.42), declarația de martor din data de 16.03.2015 - Harmath T. (47).
Analizând plângerea contravențională prin prisma susținerilor petentei, a materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.05.2014 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă M. s-a constatat faptul că:
”În data de 28.04.2014 în jurul orelor 12.00 la adresa din Tîrgu-M., . (șantier) s-a constatat că în cadrul șantierului sunt găuri tehnologice neprotejate (pericol de cădere de la înălțime).
Angajatorul nu a luat toate măsurile contra căderii în gol, conform art. 12 lit. a din Legea 319/2006”.
Petenta a fost sancționată cu suma de 8.000 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 13 lit. a din Legea nr. 319/2006 și sancționată de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.
Reprezentantul legal al petentei a semnat procesului-verbal.
În drept, potrivit art. 13 lit a din Legea nr. 319/2006, respectiv Legea securității și sănătății în muncă :în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
Conform art. 39 alin. 4 din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b), art. 13 lit. a), d) - f), h) - m) și o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) și ale art. 32 alin. (2).
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.05.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Relativ la insuficienta descriere a faptei, instanța reține că descrierea sumară a contravenției nu este un motiv suficient pentru a atrage anularea actului de sancționare, agentul constatator a descris fapta astfel cum a perceput-o, nefiind o contravenție complexă, în condițiile în care într-o anumită măsură această descriere implică reiterarea textului legal aplicabil.
Referitor la regimul nulităților relative, în considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului-verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul-verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul siguranței și securității în muncă este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO.
Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.05.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentei, instanța constată că petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acesteia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a mijloacelor de probă aduse de către intimată.
Situația descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.05.2014 este susținută procesul-verbal de control nr. 4720/14.05.2014 și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul securității și sănătății în muncă (filele 17-18), pozele depuse la dosarul cauzei (19-24).
Instanța reține faptul că simpla negare a petentei în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Astfel, instanța urmează a reține că fapta contravențională descrise există, are o existență reală, iar petenta nu a reușit să probeze existența unei cauze exoneratoare de răspundere contravențională, acestea fiind limitativ prevăzute de OG 2/2001.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentei.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal și în decizie. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește faptă reținută în sarcina petentei, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al amenzii se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art. 13 lit. a din Legea 319/2006 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petentă este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind sănătatea și securitatea în muncă.
Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc respectarea dispozițiilor legale privind angajarea persoanelor și în condițiile în care petentei i-a fost aplicat minimul amenzii prevăzut de actul de incriminare al faptei.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentei, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii, dozată în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petenta împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.05.2014 este nefondată, motiv pentru care o va respinge, și implicit, va menține procesul-verbal de constatare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Târgu-M., ., ., J_, CUI_ în contradictoriu cu intimatul I. M. cu sediul Târgu-M., ., jud M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.05.2014.
Menține procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.05.2014.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va înregistra la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în sedință publică, astăzi, 16.03.2015.
Președinte, Grefier,
G.-C. U. L. B. D.
Red. UGC/Dact LBD
4 EX/25.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1183/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1197/2015.... → |
|---|
