Plângere contravenţională. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

- art. 142 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 (HG 1391/2006), respectiv Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor … în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă".

Sancțiunea a fost aplicată în baza:

- art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002, respectiv Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) (amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a) (săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 8. oprirea neregulamentară;)

Pentru săvârșirea faptelor susmenționate petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii de 180 lei.

La rubrica alte mențiuni s-a precizat:

Voi contesta pv.

Petentul a semnat procesul verbal.

Analiza procesului verbal

În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.

I - Legalitatea

În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.

a. Nulitățile absolute

Regimul nulităților absolute este reglementat de art. 17 potrivit căruia atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu, în cazul lipsei mențiunilor privind:

- numele, prenumele și calitatea agentului constatator,

- numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și a sediul acesteia,

- fapta săvârșită

- datei comiterii faptei

- semnătura agentului constatator

În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.

b. Nulitățile relative

În considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.

În ceea ce privește cauzele de nulitate relativă, petentul a invocat următoarele aspecte:

-Procesul verbal a fost încheiat de o persoană care nu are calitatea de agent constatator, având în vedere art. 2 din OUG_ și art. 177 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002

-Raportat la atribuțiile poliției locale, polițistul local nu avea competența să sancționeze astfel de contravenții ci cel mult să coopereze cu Poliția Română pentru identificarea persoanei vinovate

Instanța constată că art. 2 din OUG_ și art. 177 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 se referă la polițiștii rutieri din cadrul poliției române, iar nu la polițiștii locali a căror competență este stabilită prin Legea 155/2010.

În condițiile în care potrivit art. 7 alin 1 lit. h din Legea 155/2010 se prevede că în domeniul circulației pe drumurile publice poliția locală…constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor…, rezultă că agentul constatator, în virtutea calității sale de polițist local, avea competența să constate și să aplice sancțiunea pentru fapta săvârșită de petent

-Nu s-a făcut dovada că agentul constatator ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de art. 18 alin 2 din Legea 155/2010, respectiv că ar fi urmat un curs de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul MAI în termen de un an de la . legii susmenționate, neîndeplinirea acestei condiții ducând în mod automat la eliberarea din funcția publică

În condițiile în care agentul constatator are calitatea de polițist local și după 4 ani de la . Legii 155/2010, instanța constată că acesta a urmat cursurile de formare inițială prevăzute de lege, în caz contrar acesta trebuind să fi fost eliberat din funcție în urmă cu cel puțin 3 ani, în condițiile în care eliberarea din funcția publică se produce automat, iar nu la cerere.

-În Legea 155/2010 nu se prevede în baza cărui act normativ ce stabilește contravenții poliția locală are competența să constate contravenții pentru încălcarea normelor legale privind oprirea și staționarea vehiculelor.

-Totodată, nu există nicio prevedere în Legea 155/2010 care să permită polițiștilor locali constatarea unei contravenții prevăzute de codul rutier

În condițiile în care poliția locală are competența să constate și să sancționeze contravenții pentru încălcarea normelor legale privind oprirea autovehiculelor, iar OUG 195/2002 și HG 1391/2006 intră în categoria normelor legale, rezultă că polițistul local poate constata și sancționa inclusiv contravențiile privind oprirea prevăzute în aceste acte normative.

-Nu se indică locul exact al săvârșirii faptei, ci doar „Semănătorilor”, în condițiile în care . în București și în C. și în alte orașe

Având în vedere că agentul constatator face parte din Poliția Locală Târgu M. (cu competență teritorială exclusiv pe raza municipiului Târgu M.), iar procesul verbal a fost încheiat în mun. Târgu M. la 11 minute de la săvârșirea faptei, nu se poate susține în mod rezonabil că locul săvârșirii contravenției ar putea fi altul decât mun. Târgu M..

-Sancțiunea nu este legal stabilită, în condițiile în care se prevede ca temei al sancționării art. 99 alin 2 din RAOUG 195/2002

Instanța constată că în speță este vorba despre o eroare materială, respectiv faptul că s-a precizat RAOUG 195/2002 în loc de OUG 195/2002, fără efecte asupra valabilității procesului verbal, mai ales în condițiile în care sancțiunea a fost aplicată potrivit art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002

În concluzie, sub aspectul cauzelor de nulitate relativă, instanța reține că nu a fost invocat niciun caz de nulitate relativă cu privire la care persoana sancționată contravențional să fi fost vătămată într-o asemenea măsură încât pentru repararea drepturilor prejudiciate să se impună anularea actului atacat și nici nu există cauze de nulitate asupra cărora instanța să se pronunțe din oficiu.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia actului.

II - Temeinicia

Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial și autentic, fiind întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii.

Atunci când acesta este întocmit în urma constatărilor personale ale agentului (indiferent dacă evenimentul a fost sau nu înregistrat foto/video), procesul verbal se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă, prezumție compatibilă în situația de față cu jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței).

Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză, în conformitate cu dreptul intern, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia.

În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare. (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).

Astfel, persoana sancționată are dreptul (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Astfel, exigențele CEDO impun ca în măsura în care sunt instituite astfel de prezumții, persoanei în cauză să i se acorde cadrul procesual adecvat în vederea probării situației contrare și răsturnării prezumției legale.

Instanța apreciază că persoana sancționată contravențional s-a bucurat de aceste garanții procesuale în cauza de față.

Petentul nu a contestat în niciun mod temeinicia procesului verbal.

În urma analizării înscrisurilor de la dosar, rezultă că petentul a oprit în raza de acțiune a indicatorului oprirea interzisă.

Astfel, instanța constată că procesul verbal este legal și temeinic.

III - Individualizarea sancțiunii

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite mai grave.

Totodată, scopul educativ al sancțiunii contravenționale impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii și de stabilire a propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.

Condiția producerii unui prejudiciu nu face parte din conținutul constitutiv al contravenției, neavând relevanță asupra individualizării sancțiunii contravenționale.

În stabilirea faptelor contravenționale și a sancțiunilor aplicabile, legiuitorul este cel care face o primă apreciere asupra pericolului social, dintr-o perspectivă abstractă, prin stabilirea sancțiunilor contravenționale principale sau complementare ce se aplică în cazul săvârșirii acesteia, iar în momentul constatării săvârșirii unei astfel de fapte, agentul constatator și, ulterior, instanța de judecată la momentul analizării unei plângeri contravenționale, sunt organele care apreciază în concret pericolul social al unei contravenției.

În nicio situație, atributul aprecierii pericolului social al faptei nu revine persoanei sancționate contravențional.

Instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției), în condițiile în care a și fost aplicată sancțiunea minimă prevăzută de actul normativ încălcat.

În aprecierea proporționalității instanța ia în calcul și faptul că petentul a ignorat cu desăvârșire indicatorul „Oprirea interzisă”, oprind autovehiculul chiar lângă acesta, acțiune ce denotă o totală lipsă de respect față de prevederile legale.

Pentru considerente arătate mai sus instanța apreciază că se impune menținerea amenzii, ca sancțiune principală, întrucât aceasta asigură atât aducerea la îndeplinire a componentei represive prin restricția financiară ce se resimte asupra patrimoniului persoanei sancționate contravențional, cât și a componentei preventive și educative, în scopul formării unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite prin observarea mai atentă a dispozițiilor legii și stabilirea propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.

Cu privire la plângerea contravențională formulată

În baza tuturor acestor argumente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată, cu menținerea sancțiunilor aplicate.

Amenda judiciară

Potrivit art. 187 alin. 1, pct. 1 lit. a Cod Procedură Civilă, dacă legea nu prevede altfel, instanța, …, va putea sancționa … cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei … introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale… vădit netemeinice

Sintagma „vădit netemeinice” cuprinsă în art. art. 187 alin. 1, pct. 1 lit. a Cod Procedură Civilă sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaște.

Instanța constată că motivele invocate de petent în susținerea plângerii, astfel cum acestea au fost arătate și respinse mai sus, sunt vădit netemeinice pentru orice jurist, iar petentul are calitatea de avocat definitiv din anul 2007, astfel încât acesta era conștient de netemeinicia vădită a susținerilor sale și de faptul că plângerea formulată urma să fie respinsă.

Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexator.

Exercitarea abuzivă a unui drept procesual se produce în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut, iar instanța constată că în acest caz petentul nu a urmărit anularea procesului verbal a cărui valabilitate o putea aprecia foarte ușor în considerarea pregătirii sale juridice și în legătură cu care nici nu a susținut că ar fi netemeinic, ci alte scopuri, abuzive, șicanatorii.

Reaua credință a petentului rezultă atât din motivele plângerii (care privesc în majoritatea lor pe agentul constatator) cât și din atitudinea petentului referitoare la agentul constatator, a cărei prezență a solicitat-o în instanță și cu privire la care a solicitat verificarea pregătirii sale profesionale, putându-se foarte ușor deduce că petentul urmărește denigrarea agentului constatator și pedepsirea acestuia pentru faptul că a îndrăznit să îl sancționeze pe petent.

Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 187 alin. 1, pct. 1 lit. a Cod Procedură Civilă, instanța va dispune sancționarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 500 lei, apreciind că aceasta este proporțională cu abuzul de drept săvârșit de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de:

- petentul M. M. R., CNP_, cu domiciliul în Câmpia Turzii, .. 39, jud. Cluj, în contradictoriu cu

- intimatul M. TÂRGU M. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, CUI_, cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., .. 9,

ÎN CONSECINȚĂ

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.09.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel la secția de contencios-administrativ a Tribunalului M., în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..

Dispune sancționarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 500 lei.

Executorie în ceea ce privește sancționarea petentului cu amenda judiciară.

Cu drept de cerere de reexaminare a dispoziției prin care s-a aplicat amenda judiciară, în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.

4 ex./23.03.2015

Redactat: A.A./Tehnoredactat:A.A.