Pretenţii. Sentința nr. 1250/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1250/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 1250/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1250

Ședința publică din data de 18 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: C. L.

Pe rolul instanței se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 205, în contradictoriu cu pârâții B. P. și B. A., având ca obiect pretenții.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 12 martie 2015, când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună eventuale concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de astăzi, 18 martie 2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2014, reclamanta Asociația de proprietari nr. 205 în contradictoriu cu pârâții B. P. și B. A., a solicitatobligarea pârâților la plata următoarelor sume:

- 1.736,23 lei, reprezentând cheltuieli comune aferente intervalului martie 2013 - iunie 2014

- 921,59 lei, reprezentând penalități de întârziere

- penalități de întârziere în continuare începând cu data de 10.10.2014 până la achitarea efectivă a debitului principal, cu respectarea art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007

- cheltuieli de judecată

Reclamanta, în motivarea cererii formulate, a arătat următoarele:

Pârâții au calitatea de proprietari ai imobilului din mun. Târgu M., jud. M., ., . nu și-au îndeplinit obligația de a achita în termen cheltuielile comune și de consum afișate lunar, acumulând astfel datorii și penalități

În drept, cererea nu a fost motivată.

Pârâții nu a depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în cursul procesului.

Pe parcursul procesului, sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat următoarele mijloace de probă:

- înscrisurile depuse la dosarul cauzei

- interogatoriul pârâților

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Starea de fapt

Astfel cum rezultă din Statutul Asociației de P. reclamante, calitatea de proprietar al apartamentului din mun. Târgu M., jud. M., ., . cum rezultă din extrasul CF depus la dosar) atrage și calitatea de membru al acestei asociații.

Pârâții au beneficiat de serviciile prestate de asociație și de furnizorii de utilități în perioada martie 2013 - iunie 2014, acumulând pentru această perioadă o datorie de 1.736,23 lei, pentru care reclamanta a calculat penalități de întârziere în valoare de 921,59 lei, sumă, respectiv perioadă la care s-a ajuns ca urmare a neachitării la scadență a sumelor datorate.

În drept

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Conform art. 25 din HG nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Potrivit art. 25 din HG nr. 1588/2007, coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Creanța principală

Asociația de locatari face dovada creanței sale privind cotele lunare de întreținere la care sunt obligați proprietarii apartamentelor care fac parte dintr-un condominiu, cu listele de întreținere lunare.

Creanța este certă întrucât existența ei rezultă din însuși actul de creanță, reprezentat de listele conținând cotele lunare de întreținere lunare emise de reclamantă.

Creanța este lichidă, având un obiect determinat, lichiditatea creanței rezultând din actele întocmite de către reclamantă, respectiv listele conținând cotele lunare de întreținere, atâta timp cât nu au fost contestate.

Creanța este exigibilă, întrucât termenele de plată prevăzute în listele conținând cotele lunare de întreținere s-au împlinit fără să se facă, potrivit art. 249 Cod Procedură Civilă, dovada achitării sumelor datorate, iar potrivit art. 662 Cod procedură civilă, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Instanța retine că pârâții nu au contestat modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuieli în termen de 10 zile de la data afișării listelor de plată, deși exista această posibilitate conform art. 12 lit. d din HG 1588/2007.

De asemenea, deși au fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâții nu s-au prezentat, astfel încât instanța urmează să aplice în cauză prevederile art. 358 Cod procedură civilă.

Din coroborarea atitudinii procesuale a pârâților cu extrasele de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție, având în vedere dispozițiile legale citate, precum și prevederile art. 1082 cod civil 1864 / art. 1.548 Noul Cod Civil potrivit cu care în măsura în care creditorul face dovada creanței sale, culpa debitorului se prezumă, instanța constată că nu a fost îndeplinită obligația de a achita la scadență suma de 1.736,23 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune pe perioada martie 2013 - iunie 2014, deși au fost furnizate serviciile de utilități pentru apartamentul deținut în proprietate în cadrul condominiului.

Penalitățile de întârziere incluse în listele lunare

Instanța constată că penalitățile și modul de calcul a acestora sunt conforme cu prevederile art. 25 din HG nr. 1588/2007, coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007, astfel încât urmează să admită cererea reclamantei în acest sens.

Penalitățile de întârziere până la plata integrală a debitului

Având în vedere că penalitățile în cuantum de 0,2% sunt conforme cu dispozițiile art. 25 din HG nr. 1588/2007, coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007 și față de cererea expresă în acest sens, instanța urmează să admită solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi aplicate debitului principal, de la data de 10.10.2014 până la achitarea efectivă a debitului principal, fără ca valoarea penalităților să poată depăși valoarea debitului principal pentru care se aplică.

Cheltuieli de judecată

Instanța va lua act de precizarea reclamantei făcută în cadrul ședinței de judecată din data de 12.03.2015 în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată pentru că nu a făcut asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de:

- reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 205, cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., ., în contradictoriu cu

- pârâții B. P. și B. A., ambii cu domiciliul în mun. Târgu M., jud. M., ., .>

ÎN CONSECINȚĂ

Obligă pârâții să plătească reclamantei:

- suma de 1.736,23 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei martie 2013 - iunie 2014

- suma de 921,59 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului principal

- penalități de întârziere de 0,2%/zi aplicate debitului principal, de la data de 10.10.2014 până la achitarea efectivă a debitului principal, fără ca valoarea penalităților să poată depăși valoarea debitului principal pentru care se aplică.

Ia act de faptul că s-a renunțat la petitul privind cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul M. în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.

PREȘEDINTE

A. A.

GREFIER

C. L.

5 ex./23.03.2015

Redactat: A.A./Tehnoredactat: A.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1250/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ