Plângere contravenţională. Sentința nr. 1255/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1255/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1255/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1255
Ședința publică din data de 19.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. O.
GREFIER: R. A. M.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de petentul M. T. în contradictoriu cu intimatul M. AFACERILOR INTERNE - I.P.J. M. – POLIȚIA MUNICIPIULUI TÂRGU-M., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de judecată din data de 06.03.2015, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-M. la data de 7 noiembrie 2014, petentul M. T. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.10.2014, solicitând instanței anularea procesului verbal și a tuturor sancțiunilor cuprinse în acesta, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție contestat a fost nelegal întocmit, starea de fapt constatată fiind expusă într-o manieră contradictorie, și care nu poate fi confirmată de către nici un martor, nefiind indicată nicio persoană la rubrica corespunzătoare. În această ordine de idei, petentul a apreciat că agentul constatator nu a reținut toate împrejurările în care contravenția a fost săvârșită, menționând că, în primul rând, nu se înțelege din descrierea faptei dacă petentul a condus autovehiculul, sau acesta se afla staționat în paralel cu un alt autoturism, și subliniază împrejurarea că autovehiculul nu putea în același timp să se și deplaseze, dar să fie și oprit, astfel cum se înțelege din descrierea faptei contravenționale.
În continuare, petentul a precizat faptul că nu este clar dacă oprirea autoturismului său, în dreptul celuilalt autovehicul, a stânjenit sau nu circulația, sau această stânjenire a fost provocată de autoturismul inițial oprit. De altfel, petentul a învederat instanței faptul că oprirea nu s-a produs în dreptul imobilului cu nr. 118, ci în dreptul imobilului 116, unde el își are domiciliul, oprire care a fost motivată exclusiv de ridicarea corespondenței de la cutia poștală, astfel că autoturismul a fost oprit pe banda 1 doar pentru 1 minut.
Petentul a subliniat și împrejurarea că el nu a oprit mașina în întregime pe banda 1, ci a parcat în diagonală pe locurile de parcare existente, cu un colț pe trotuar, doar un colț al mașinii rămânând pe banda 1 întrucât autoturismul pe care îl deține nu este prea mic, astfel că stânjenirea circulației ca urmare a acestui mod de a parca nu a existat, pe banda respectivă putându-se circula fără nicio problemă. Mai mult, petentul a arătat că, astfel cum s-a reținut și în cuprinsul procesului verbal, la solicitarea sa, oprirea a durat exact un minut, interval de timp în care au fost pornite avariile.
Concluzionând, petentul a arătat instanței de judecată că agentul constatator ar fi trebuit să rețină că nu a existat pericol social concret, nu a fost pusă în pericol circulația pe drumul public și nici pietonii, neexistând urmări sociale periculoase ale faptei sale, motiv pentru care ar fi trebuit să i se aplice eventual un avertisment, această sancțiune fiind adecvată și raportat la împrejurarea că petentul este pensionar, neavând o pensie prea mare.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus la dosar copia procesului verbal contestat, copie plic și copia cărții de identitate a petentului.
La data de 7 ianuarie 2015, intimatul a depus la dosarul cauzei materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, respectiv: raportul agentului constatator întocmit la data de 2.01.2015, copie proces verbal, copie adresa nr._/29.12.2014 către primăria Târgu-M., copie plic, cazier auto al petentului.
Se constată de asemenea faptul că la data de 6.03.2015, petentul a depus la dosarul cauzei „concluzii scrise”, prin care a reiterat susținerile formulate în cuprinsul plângerii contravenționale.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat la cererea ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, procesului verbal contestat, copie plic și copia cărții de identitate a petentului, respectiv raportul agentului constatator întocmit la data de 2.01.2015, copie proces verbal, copie adresa nr._/29.12.2014 către primăria Târgu-M., copie plic, cazier auto al petentului
Analizând toate aspectele și împrejurările de fapt, din prisma probelor administrate, în vederea soluționării cauzei reține următoarele:
În data de 15.10.2014 petentul M. T. a fost sancționat contravențional cu o amendă de 180 de lei, în temeiul art. 142 lit. h din RA al OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, ca urmare a staționării neregulamentare a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pe ., în dreptul imobilului nr. 118, pe prima bandă de circulație, paralel cu un alt autoturism parcat în mod corespunzător în spațiul special amenajat, stânjenind astfel circulația rutieră.
Petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, fiindu-i consemnate însă obiecțiunile, respectiv faptul că staționarea a durat aproximativ un minut.
În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.
În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.
În privința nulităților absolute, regimul acestora este reglementat de art. 17, astfel lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu.
În cauza de față, instanța apreciază că nu sunt incidente cauze de nulitate absolută asupra cărora să se pronunțe din oficiu.
Referitor la regimul nulităților relative, în considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.
Instanța reține că petentul nu a invocat în mod expres nicio cauză de nulitate relativă, ce ar putea face obiectul analizei instanței din acest punct de vedere.
Cele afirmate de către petent sub aspectul inexistenței unui martor care să certifice situația de fapt consemnată de agentul constatator în procesul verbal vor fi analizate de instanță pe fondul cererii.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia actului.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța sesizată cu o plângere împotriva procesului verbal de contravenție, printre altele, administrează orice alte probe prevăzute de lege în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
În cuprinsul plângerii sale, petentul a indicat că situația de fapt reținută în procesul verbal nu este întocmai reală. Astfel, acesta a arătat că a parcat mașina în diagonală, pe locurile de parcare amenajate însă fiind vorba despre un autoturism de dimensiuni mari, un colț al acesteia a rămas în stradă, fără însă a stânjeni circulația pe banda 1.
Cu privire la regimul contravențiilor rutiere, instanța europeană a statuat că deși acestea nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera ,,acuzației în materie penală’’ în sens de noțiune autonomă europeană deoarece pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special, toți cetățenii trebuind să respecte normele de drept din materia circulației ( Cauza Ozturk c Germaniei) iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire ( Cauza Lauko c Slovaciei).
Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul agentul constatator are sarcina probei.
Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză a fost însă încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei)
A susține că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție nu este o afirmație exactă din punct de vedere juridic, atâta timp cât instanța europeană s-a pronunțat în sensul în care în materia contravențională, așa cum este ea reglementată în dreptul român, nu există incompatibilitate în instituirea unor prezumții legale precum cea a legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, întemeiată pe încheierea acestuia de către un agent constatator competent, împuternicit de către autoritățile statului.
Astfel, exigențele CEDO impun ca în măsura în care sunt instituite astfel de prezumții, persoanei în cauză să i se acorde cadrul procesual adecvat în vederea probării situației contrare și răsturnării prezumției legale.
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile OG 2/2001 care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 OG 2/2001.
Prin urmare, situația de fapt constatată personal de către agent și consemnată în procesul verbal, nu trebuie, în opinia prezentei instanțe, certificată de un martor.
Astfel, persoana sancționată are dreptul (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța apreciază că petentul s-a bucurat de aceste garanții procesuale în cauza de față, însă în cadrul ședinței de judecată din data de 06.03.2014, acesta a afirmat că nu are nici un mijloc de probă de propus, că se afla singur în autoturism la momentul sancționării sale.
În acest context instanța consideră că petentul nu a fost în măsură să înlăture prezumția de temeinicie și veridicitate a situației de fapt decurgând din procesul verbal de constatare.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține aceeași situație de fapt ce decurge din actul de sancționare și ca atare va menține procesul verbal de contravenție. În caz contrar, o soluție de anulare întemeiată exclusiv pe exercitarea dreptului de a formula plângerea contravențională, nesusținută de alte mijloace de probă, contravine în mod flagrant regulilor procedurale specifice unui proces civil, guvernat printre altele și de principiul disponibilității.
Afirmațiile petentului legate de netemeinicia sancționării sale contravenționale nu sunt în măsură să schimbe această concluzie. Petentul a invocat o lipsă de coerență în exprimarea agentului constatator în ceea ce privește consemnarea situației de fapt, în concret, nu se înțelege dacă autoturismul se deplasa sau era staționat, respectiv dacă stânjenirea circulației ar fi urmare a staționării autoturismului petentului sau a celuilalt autoturism oprit paralel cu acesta.
Instanța apreciază că cele menționate în cuprinsul actului de sancționare sunt suficient de clare și nu reclamă lămuriri suplimentare.
Numărul de imobil consemnat în procesul verbal de contravenție se referă la locul săvârșirii faptei iar nu la domiciliul petentului, prin urmare afirmația petentului cu privire la consemnarea eronată a acestuia rămâne lipsită de conținut atâta timp cât nu este susținută de un material probator care să indice în sens contrar celor consemnate de către agentul de poliție.
Aceeași concluzie se impune și în privința celorlalte apărări ale petentului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, și solicitarea acestuia de înlocuire a amenzii cu avertismentul, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, inclusiv sancțiunea complementară, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei).
Față de conținutul juridic al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, precum și relativ la circumstanțele personale ale contravenientului care a mai fost sancționat, în mod frecvent, în trecut pentru abateri săvârșite la regulile de circulație f. 18-19, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 180 de lei reprezentând echivalentul a 2 puncte de amendă, minimul prevăzut de lege în astfel de situații este corect individualizată.
Apărările legate de nivelul scăzut al veniturilor petentului, nu vor fi luate în seamă, față de împrejurarea că petentul nu a depus nici un înscris doveditor, dar mai ales întrucât cuantumul amenzii aplicate nu este excesiv raportat la posibilitatea pe care acesta a avut-o de a achita jumătate din minimul amenzii, suma de 90 de lei, în 48 de ore de la primirea actului de sancționare.
Prin urmare în baza tuturor acestor argumente, instanța consideră că procesul verbal atacat este legal și temeinic întocmit, soluția pe fondul cauzei va fi una de respingere a plângerii contravenționale formulată de către petentul M. T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. T., CNP_ cu domiciliul în mun. Târgu-M., . nr. 116/18, jud. M. în contradictoriu cu intimatul M. AFACERILOR INTERNE - I.P.J. M. – POLIȚIA MUNICIPIULUI TÂRGU-M., cu sediul în Târgu. M., .. 7, jud. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.10.2014.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 15.10.2014, ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2015
PREȘEDINTE GREFIER
R. I. O. R. A. M.
4 ex./
Red. RIO./19.03.2015
Tehnored. RAM./ 19.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1250/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1229/2015.... → |
|---|
