Plângere contravenţională. Sentința nr. 134/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 134/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 134/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._ /2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 134
Ședința publică din data de 22.01.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. V.
GREFIER: L. O.
Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul O. M. în contradictoriu cu intimatul I. M., împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 28.05.2013.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 08.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi - care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Inițial, petentul a formulat două plângeri contravenționale împotriva aceluiași proces-verbal . nr._ din data de 28.05.2013, prima la data de 30 mai 2013 ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-M. în dosarul cu nr. de mai sus, iar cea de-a două la data de 18 iunie 2013, care a făcut obiectul dosarului cu nr._, pe rolul Judecătoriei Târgu-M., în care instanța a respins cea de-a doua plângere ca tardiv formulată, soluție menținută prin Decizia nr. 164/ 20.05.2014 pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Cu privire la plângerea ce face obiectul prezentului dosar, introdusă la data de 30 mai 2013 și înregistrată sub nr._, petentul O. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea procesului verbal . nr._ din 28.05.2013.
Petentul nu și-a motivat plângerea în fapt sau în drept.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosar copie după procesul-verbal contestat.
Prin Încheierea civilă nr. 4179 dată în Camera de Consiliu din data de 19.09.2013, instanța a nulat plângerea formulată de către petent în temeiul art. 200 alin. (3) Cod proc. civ. față de necomplinirea lipsurilor comunicate petentului. Împotriva acestei Încheieri, petentul a formulat cerere de reexaminare, admisă la data de 06.03.2014, dosarul fiind trimis completului inițial învestit.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, depunând însă la data de 19 mai 2014 la dosar materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului-verbal (f. 25-34).
În probațiune, au fost depuse la dosar:, copia procesului verbal . nr._ din 28.05.2013 (f.2,27), raportul agentului constatator (f.30), fișa cu evidența sancțiunilor contravenționale aplicate petentului (f.34), atestat operator radar (f.31), buletin de verificare metrologică (f. 32), adresa BRML (f.33), înregistrare video (f. 28).
La data de 25 noiembrie 2014, petentul a depus la dosar înscrisuri în cricumstanțiere, precum și dovada achitării amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat.
S-au acvirat la prezentul dosar, dosarele cu nr._, respectiv nr._/320/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului civil de față, instanța constată următoarele:
În data de 28.05.2013, prin procesul-verbal . nr._ la ora 20:46, petentul O. M. a fost sancționat contravențional pentru faptul că, aflându-se în autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a efectuat o manevră neregulamentară de depășire încălcând marcajul continuu și de asemenea a circulat cu o viteză de 86 de km/h.
Prin urmare, în procesul verbal atacat s-a reținut săvârșirea de către petentul a contravențiilor prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i) și art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 fapte sancționate prin art. 100 alin. 3 lit. e) și respectiv art. 101 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent fără ca acesta să indice că are mențiuni.
La termenul de judecată din data de 20.11.2014, petentul s-a prezentat, învederând că recunoște că a depășit limita legală de viteză, însă nu a efectuat manevra de depășire pe sectorul de drum marcat cu linie continuă.
În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.
În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.
În privința nulităților absolute, regimul acestora este reglementat de art. 17, astfel lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu.
În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.
Referitor la regimul nulităților relative, de luat în considerare este Decizia nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, în considerentele căreia se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.
În prezenta cauză, petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate relativă a procesului verbal .-verbal . nr._ întocmit de către intimat la data 28.05.2013, singurele critici vizând temeincia celor reținute cu privire la contravenția de depășire printr-un loc marcat cu linie continuă.
Sub aspectultemeiniciei, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța sesizată cu o plângere împotriva procesului verbal de contravenție, printre altele, administrează orice alte probe prevăzute de lege în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Cu privire la contravențiile la regimul circulației rutiere, instanța europeană a statuat că deși acestea nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera ,,acuzației în materie penală’’ în sens de noțiune autonomă europeană, deoarece, pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special, toți cetățenii trebuind să respecte normele de drept din materia circulației (Cauza Ozturk c Germaniei), iar, pe de altă parte, sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire (Cauza Lauko c Slovaciei).
Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat, care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, faptul că agentul constatator are sarcina probei.
Totodată, instanța consideră că terbuie făcute unele precizări în prezenta cauză față de prevederile art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002 conform cărora constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În interpretarea dreptului intern, inclusiv din lumina practicii europene, în cazul contravențiilor care au acest specific, respectiv sunt constatate prin mijloace tehnice, prezumția de veridicitate nu poate opera decât în măsura în care este dublată de mijloacele de probă pe care s-a bazat însuși agentul în momentul aplicării sancțiunii.
Aceasta pentru că procesul-verbal de contravenție astfel întocmit nu mai face proba prin el însuși cu privire la săvârșirea contravenției, întrucât nu consemnează împrejurări percepute prin propriile simțuri de către agentul constatator, nu reflectă constatările personale ale acestuia, deci nu mai are forță probantă prin el însuși.
Astfel, în vederea probării vinovăției contravenientului, se impune ca intimatul să facă dovada că cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal sunt reale.
În susținerea forței probante a procesului-verbal întocmit, intimatul a depus la dosarul cauzei înregistrarea video efectuată cu prilejul întocmirii procesului verbal (f.28)
Din vizualizarea înregistrării video, instanța constată că autovehiculul condus de către petent este înfățișat în timpul efectuării manevrei propriu-zise de depășire, la momentul la care este filmat fiind deja pe sensul opus de mers, fără a fi surprins și punctul de debut al manevrei de depășire, punct la care petentul se afla pe sensul său de mers, câmpul vizual al aparatului radar fiind parțial blocat de către autovehiculul cu nr. parțial identificabil MS-18-Y**. Instanța poate prezuma pe baza filmării depuse de însăși intimat că petentul a început să efectueze manevra de depășire în mod regulamentar, fiind vizibilă o porțiune de drum cu marcaj longitudinal întrerupt; În continuare, instanța constată că a urmat o porțiune de drum cu marcajul parțial șters, cu linie continuă pe sensul de mers inițial al petentului, respectiv cu linie întreruptă pe sensul de mers opus, în care era angajat în depășire petentul;imediat după această porțiune, se revine la marcajul întrerupt, însă față de starea carosabilului, instanța nu poate să nu observe că cele două marcaje cu semnificații diferite se întrepătrund, administratorul drumului public neîndeplinindu-și corespunzător obligația de marcare adecvată a carosabilului.
Cu toate acestea, petentul trebuia să manifeste un comportament și să nu se angajeze într-o depășire în măsura în care avea un dubiu cu privire la semnificația marcajului drumului.
Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul-verbal este legal și temeinic, urmând a-l analiza din perspectiva modului de individualizare a sancțiunilor aplicate.
Petentului i s-au aplicat pentru cele două fapte sancțiunea principală a avertismentului (pentru fapta de depășire a limitei legal admise pe sectorul respectiv de drum), și a amenzii în cuantum de 300 lei, respectiv sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile pentru fapta de a efectua o manevră de depășire a marcajului longitudinal continuu.
Petentul a depus dovada achitării amenzii prin chitanța . nr._.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța reține că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, petentului fiindu-i aplicată sancțiunea minimă prevăzută de lege, sancțiune care nu va fi înlocuită cu avertismentul, petentul nefăcând dovada unor împrejurări care să impună reindividualizarea sancțiunii aplicate.
Instanța consideră că se impune menținerea amenzii, ca sancțiune principală, întrucât aceasta asigură aducerea la îndeplinire a componentei represive prin restricția financiară ce se resimte asupra patrimoniului petentului.
Față de constatările anterioare ale instanței, în sensul că marcajul drumului nu era totalmente corespunzător efectuat, însă fără a înlătura obligația petentului de a conduce preventiv, instanța constată că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile nu mai este justificată; totodată, prin achitarea amenzii în termen de 2 zile lucrătoare de la data sancționării sale, prin prisma înscrisurilor în circumstanțiere depuse (adeverință de la angajator), precum și prin prisma faptului că petentul este un conducător auto cu experiență, nefigurând în evidențe decât cu o singură sancțiune contravențională referitoare la depășirea vitezei cu 10-20 km/h, instanța constată că este oportună înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, scopul preventiv și represiv fiind atins prin menținerea celorlalte două sancțiuni principale aplicate prin procesul-verbal.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul O. M., va menține ca legal și temeinic procesul-verbal . nr._ din data de 28.05.2013 și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul O. M., cu domiciliul în Târgu-M., ., ., jud. M., CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în ., Târgu-M., jud. M..
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal . nr._ din data de 28.05.2013.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. V. L. O.
Red./Tehnored. I.V.
4 ex./21.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 138/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 139/2015.... → |
|---|
