Plângere contravenţională. Sentința nr. 1634/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1634/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1634/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1634

Ședința publică de la 08.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier B.-R. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . administrator judiciar Cabinete asociate de practicieni în insolvență C. D. și C. A. în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL GENERAL, având ca obiect plângere contravențională.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01.04.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință fiind amânată pronunțarea pentru data de 08.04.2015 când, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2014, petenta S.C. S. S.A., în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat:

- În principal, anularea procesul-verbal . nr._/17.11.2014 și exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale aplicate

- În subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului

Petenta, în motivarea cererii formulate, a arătat, în esență, următoarele:

Nu s-a realizat corect încadrarea juridică a faptei.

Procesul-verbal nu a fost semnat de reprezentantul societății.

Cele consemnate nu au fost confirmate de niciun martor

Procesul-verbal nu arată modul cum intimata a dedus că petenta a săvârșit contravenția

Procesul-verbal nu cuprinde obiecțiunile petentei

Procesul-verbal nu cuprinde mențiuni referitoare la locul încheierii procesului-verbal

Organul de control nu a înregistrat în Registrul Unic de Control obiectivele controlului

Pe fondul cauzei, petenta a arătat că nu mai au aprobare de depozitare la depozitul din Sighișoara și nu li se permite depozitarea în alte județe.

Din aceste motive au de ales fie de a sista colectarea deșeurilor fie de a le depozita în locuri nepermise

Petenta a făcut numeroase demersuri la Primărie pentru a rezolva ac problemă, dar fără succes

Este incident cazul fortuit întrucât avem de-a face cu un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel chemat să răspundă

Locul de depozitare a deșeurilor trebuie asigurat de autoritățile locale

Autoritățile locale se află în culpă, iar nu petenta

În drept, au fost invocate:

- Art. 5,6,7,11 și 31 din OG 2/2001

- Art. 79 alin. 3, art. 97 alin. 3 din OUG 195/2005

- Art. 1351 Cod Civil

Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu:

- înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei.

- Adresă către Mun. Târgu M., respectiv CJ M. pentru a comunica demersurile care s-au efectuat cu privire la asigurarea condițiilor necesare depozitării deșeurilor.

Cererea a fost legal timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 lei.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat:

- Respingerea plângerii ca neîntemeiată

În motivarea întâmpinării formulate, intimata a arătat, în esență, următoarele:

Cu privire la starea de fapt reținută cu ocazia controlului,

Echipa de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, la data de 12.11.2014 și respectiv 13.11.2014 au efectuat un control la . - M. în vederea verificării modului de îndeplinire a măsurilor impuse prin nota de constatare nr.84/09.09.2014 și totodată verificarea modului de respectare a legislației privind protecția mediului.

Controlul a fost unul operativ si inopinant la depozitul ilegal de deșeuri municipale si asimilabile din Tg M., situat în imediata apropiere a Depozitului de deșeuri municipale Tg - M. - depozit închis.

Cu ocazia verificărilor în teren, comisarii de mediu au constatat că măsura nr.l din actul de control nu a fost realizata: ” Se interzice eliminarea deșeurilor colectate de la terți și proprii pe depozite ilegale de deșeuri neconforme sau în alte spații neautorizate din punct de vedere al protectiei mediului „

Cu privire la cea de a doua măsura: „ Eliminarea deșeurilor care au format depozitul ilegal de deșeuri la un depozit autorizat din punct de vedere al protectiei mediului.”, pînă încheierea controlului, unitatea nu a putut face dovada începerii acțiunii de eliminarea a deșeurilor municipale, nu are încheiat nici un contract cu un depozit ecologic autorizat pentru eliminarea finală a deșeurilor.

P. autorizația de mediu nr.228/05.07.2012 eliberata petentei de Agenția pentru Protectia Mediului M., pentru activitatea de colectare și transport deșeuri municipale, unității i s-au impus anumite condiții de funcționare pe care aceasta nu le respecta.. obligația de a depozita deșeurile colectate la un depozit ecologic autorizat.

Deșeurile colectate de pe raza Municipiul Tg.- M. cu autogunoierele din dotare a unității erau descărcate pe un teren neamenajat (nebetonat, nedalat, neimpermeabilizat, neîmprejmuit, fară rigole perimetrale de preluare a apelor uzate provenite din percolarea deșeurilor) în suprafața de cca.5 -6 ha, situat în imediata apropiere a depozitului neconform Cristești închis.

Pentru terenul pe care erau depozitate deșeurile colectate unitatea nu a putut prezenta nici un încris, iar din declarațiile reprezentantului societății terenul aparține de domeniul public al administrației publice locale Municipiul Tg.- M. și a anumitor proprietari privați care a fost pus la dispoziția . către Municipiul Tg.- M.. Stratul deșeurilor depozitate variaza între 1 m si 3m.

Astfel, agentul economic a fost sanctionat contravențional conform art. 96, alin 3, pct 9, OUG 195/2005, aprobata cu modificări de Legea nr.265/2006 privind protectia mediului cu modif. și complet, ulterioare, cu amendă contravențională în valoare de 50.000 lei., cu posibilitatea achitării a jumătate din minim in 48 de ore.

Nota de constatare nr. 105/13.11.2014 întocmită cu ocazia controlului detaliază pe larg toate neconformitățile reținute pe linie de protecție a mediului.Comisarul de mediu a analizat in mod pertinent toate înscrisurile prezentate de către reprezentantul unității reținând că din toate actele de control întocmite in sarcina unității aceasta nu a realizat nici o măsură, respectiv a analizat notele de control din perioada 2010 - 2014.

Contravenția reținută în sarcina petentei a fost pentru nerespectarea măsurilor impuse la un control anterior. în cele ce urmează apreciază că, art. 94 alin. (1) lit.g) stabilește, ”protectia mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice si ,juridice, în acest SCOP realizeaza în totalitate si la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activitati de verificare, inspecție si control, prin urmare, nerespectarea acestora în conformitate cu art. 96., al. 3. pct. 9 "constituie contravenții si se sancționează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON). pentru persoane fizice, si de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). pentru persoane juridice.

Cu privire la întocmirea PVCSC . nr._/17.11.2014, apreciază că, intimata a respectat întocmai prevederile regimului juridic al contravențiilor cu privire atât la respectarea formei cât și la aducerea la cunoștința a procesului verbal de contravenției.

a)Argumentele aduse de către petentă la punctul unu al plîngerii contravenționale cu privire la neindicarea actului normativ aplicat în speță nu este reală, având în vedere că la secțiunea descrierea faptei a procesului verbal, agentul constatator detaliaza exact cele retinute si sanctionate indicând atat actul normativ cat si articolul din OUG nr. 195/2005 aprobată cu modificări de Legea nr.265/2006 privind protectia mediului.

b) Procesul verbal a fost întocmit la sediul Comisariatului General al GNM, posibilitate prevăzuta de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Comisarul de mediu a precizat exact motivele pentru care PVCSC s-a încheiat în acest mod la ultimul aliniat al procesului verbal:”nu a fost identificată nici o persoană care să aibă calitatea de martor”.

Astfel, PVCSC a fost comunicat potrivit art.27 a actului normativ mai susprecizat cu confirmare de primire, contrar celor expuse de către unitate în motivarea plângerii contravenționale.

Unitatea a fost de nenumărate ori sancționată contravențional pentru abandonarea deșeurilor pe alte amplasamente decât un depozit de deșeuri conform.

Astfel, solicită respingerea petitului cu privire la nulitatea absoluta a PVCSC invocata de către petenta.

c) . o autorizație valabilă de mediu pentru activitatea de colectare a deșeurilor municipale, contrar celor susținute de către petenta în motivarea plângerii cu privire la lipsa calității de contravenient a petentei, la data de 13.11.2014 unitatea prin reprezentant legal a fost de față la întocmirea notei de constatare, pe prima pagina a notei se mentioneaza — ședința de deschidere a acțiunii de inspecție și control a fost efectuată în prezenta domnului M. S. în calitate" de director executiv si domnului M. Eleonor. în calitate de director general fiindu-le comunicate obiectivele acțiunii.

Autogunoierele apartinand . colecteaza deseurile din Tîrgu -M. si limitrof acestuia sunt descărcate în continuare pe depozitul ilegal de deșeuri municipale si asimilabile situat în imediata apropiere a depozitului de deșeuri municipale Tărgu-M.-depozit închis.

Astfel, apreciază că petenta face afirmații puerile si neadevărate, și solicită respectuos respingerea acestui petit.

d)Procesul verbal întocmit în sarcina . fost întocmit în lipsa, comisarul precizând că reprezentantul unității - Nu este de față la întocmirea PVCSC, contrar celor sutinute de către petentă, unitatea prin promovarea plângerii contravenționale și-a exercitat dreptul la apărare, drept care nu i-a fost îngrădit în nici un fel de către agentul constatator.

1.2 a) Cu privire la locul încheierii procesului verbal au specificat la punctul 1 al întâmpinării exact locul întocmirii actului de sancționare — „ Comisariatul General al GNM” inclusiv este precizată localitatea si adresa exactă.

Controlul a fost efectuat de către comisari ai Comisariatului General al GNM. contrar susținerilor precizate si invocate de către petentă.

Potrivit art. 1, alin.2 a HOTĂRÂRII nr. 1005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea si funcționarea Gărzii Naționale de Mediu,: (2)GNM este un corp specializat de inspecție si control, iar comisarii sunt funcționari publici cu statut specific care pot lua masuri de sancționare, de suspendare/sistare a activității ca urmare a poluării si deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare si a masurilor stabilite în notele de constatare si în rapoartele de inspecție si control.”

Astfel, comisarii de mediu în baza atribuțiilor mai sus precizate își îndeplinesc atribuțiile de serviciu prin întocmirea actelor de control si întocmesc procese verbale.

b)Cu privire la susținerea petentei cu neînscrierea organului de control în Registrul Unic de Control

Nota de constatare nr. 105/13.11.2014 precizează foarte clar și concis numărul .R.U.C. în capătul din stânga 55 din 13.11.2014, astfel apreciază că petenta face afirmații total neadevărate.

Unitatea prin reprezentant legal revine și invocă din nou prejudiciul creat de întocmirea procesului verbal în lipsa reprezentantului legal, învederează instantei de fond să respingă și acest petit întrucît am mentionat că actul de sancționare se poate întocmi și în acest mod, posibilitate prevăzuta de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

II. Pe fondul cauzei

1 .Petenta însăși recunoaște prin plângerea contravențională că avea obligația de a NU depozita marile cantități de deșeuri municipale și asimilabile în apropierea statiei de sortare.

2.Agentul economic avea obligația de a găsi soluții viabile de a elimina deșeurile la un depozit autorizat iar invocarea de către petenta a cazului fortuit nu justifica atitudinea petentei de a nu respecta prevederile legale pe linie de protectie a mediului.

Argumentele aduse de către petentă în privința incidenței cazului fortuit apreciază că în această cauză supusă judecății nu sunt de natura a înlătura caracterul contravențional a faptei reținute și sanctionate prin PVC .._/17.11.2014, respectiv Unitatea avea obligația de a respecta întocmai si la termenele stabilite a măsurilor impuse de către agentul constatator la un control anterior.

3. în nota de constatare nr.105/13.11.2014 la punctul 2. comisarul de mediu precizează, citează: „ Din discuțiile purtate cu reprezentanții . M. Sori a afirmat că nu a descărcat deșeurile cplectate în alte spații decît în depozitul ilegal format, identificat din coordonatele geografice măsurate la controalele anterioare.

Petenta persistă în starea de neconformare cu legislația de mediu pe parcursul a mai multor ani fiindu-i atrasă de nenumărate ori atentia cu privire la importanța protecției mediului, argumentele prezentante la secțiunea II pct.3 a motivării plângerii nu îi conferea dreptul de a nerespecta măsurile impuse la controlul anterior și a funcționa fără măcar să respecte condițiile impuse prin autorizația de mediu nr.228/05.07.2012.

Petenta a mai fost sanctionată contravențional de către Comisariatul Județean M. pentru nerespectarea măsurilor impuse la un control anterior, respectiv nu a eliberat terenul aparținând SA Agroind Mureșeni, . de deșeurile depozitate ilegal, nu a luat masuri pentru împiedicarea împrăștierii deșeurilor, nu a realizat șanțul pentru colectarea apelor pluviale, a continuat depozitatea deșeurilor pe . a fost sancționată de către Comisariatul General al GNM la data de 17.09.2014 pentru nesolicitarea și neobtinerea autorizației de mediu pentru constiturea unui depozit ilegal și neconform de deșeuri.

Depune în susținerea acestei afirmații copia procesul verbal . nr._/29.08.2014 și copia procesului verbal . nr._/17.09.2014.

Cu privire la atenuarea sancțiunii amenzii solicitate de către petenta Comisarul de mediu în aplicarea sancțiunii amenzii a apreciat gradul de pericol si modul de savîrsire a faptei aplicand amenda în valoare de 50.000 lei pentru fapta retinuta în sarcina petentei pentru considerentul poluarea factorilor de mediu, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de 48 de ore, apreciază că nu se justifică pentru că, petenta a persistat în stare de neconformare cu legislația de mediu fiind de mai multe ori sancționată contravențional nefiind la prima abatere de acest gen. În plus la data de 29.09.2014 de către intimată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 98. alin.5. lit. a) din OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările si completările ulterioare, pentru următoarele, a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Targu M. în vederea atragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Sub aspectul legalității, apreciază că, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale prevăzut de art. 16, 17 conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând nici un motiv de nulitate absolută al acestuia.

Din interpretarea sistematică a art. 16 și 34 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, instanțele din Romania au apreciat că, procesul verbal nu numai că nu este lipsit de forța probantă dar face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care este pusă în sarcina petentei.

In ceea ce privește temeinicia procesului verbal, acesta este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit de autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ(actul a fost emis cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Din moment ce procesul verbal se bucură de aceste prezumții, rezultă că până la dovada contrară consemnările ce le conține corespund realității, fiind susținute de si nota de constatare încheiate de comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu si însușite de reprezentantul contravenientei prin semnătură.

Astfel procesul verbal în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă (relativă) a vinovăție contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte proba contrară. Instituind o prezumție relativă de adevăr recunoașterea forței probante a înscrisului reprezentat de procesul verbal de contravenție nu contravine prezumției de vinovăție.

D. urmare, lasă la aprecierea instanței de a aprecia veridicitatea actelor întocmite de autoritățile statului și de a aprecia și valorifica proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale .prin impunerea unor condiții și să opereze cu ajutorul prezumțiilor în măsura în care acestea respectă limitele rezonabile.

P. urmare, în ce privește fapta încadrată și sancțiunea aplicată menționează că încadrarea juridică precum și individualizarea sancțiunii contravenționale s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia precum și circumstanțele personale ale contravenientului.

În ce privește amenda aplicată petentei aceasta a fost încadrată în cuantumul prevăzut de lege, individualizarea acesteia fiind proporțională cu gravitatea faptei si consecințele acesteia, petenta neconștientizând rațiunea pentru care s-a prevăzut obligativitatea îndeplinirii măsurilor impuse prin controale anterioare prin urmare procesul verbal se impune a fi menținut, rezultând fară echivoc temeinicia acestuia.

În drept, s-au invocat:

- art.205, Noul C.Proc.Civ.,

- OUG nr. 195/2005 aprobată cu modificări de Legea nr.265/2006 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare

- OG nr.2/2001 aprobată de Legea nr. 180/2002 cu modificările și completările ulterioare privind regimul contravențiilor.

Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu

- Înscrisuri

- Martori

- Alte probe utile cauzei

Pe parcursul procesului:

- A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar

Analizând toate aspectele și împrejurările cauzei, din prisma probelor administrate, în vederea soluționării prezentului litigiu, instanța reține următoarele:

Procesul verbal atacat

P. procesul verbal . nr._/17.11.2014, s-au reținut următoarele:

S.C. S. S.A. nu a respectat măsura impusă prin Nota de constatare nr. 84/09.09.2014 și anume „se interzice eliminarea deșeurilor colectate de la terți și proprii pe depozite ilegale de deșeuri, neconforme sau în alte spații nereglementate. Termen începând cu data de 09.09.2014 De asemenea, la data verificării măsurilor impuse deșeurile colectate sunt eliminate tot în depozitul ilegal, neconform, fapt ce contravine OUG 195/2005 privind protecția mediului, art. 94, alin. 1 lit. b

În procesul verbal atacat s-a reținut săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de:

- OUG 195/2005, art. 94 alin. 1, lit. b, respectiv protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop respectă condițiile din actele de reglementare obținute;

Sancțiunea a fost aplicată în baza:

- OUG 195/2005, art. 96, alin. 3, pct. 9, respectiv constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: obligațiile persoanelor fizice și juridice de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului;

Pentru săvârșirea faptelor susmenționate petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii de 50.000 lei.

La rubrica alte mențiuni s-a precizat:

S.C. S. S.A. nu este de față la întocmirea PVCSC.

Nu a fost identificată nicio persoană care să îndeplinească calitatea de martor

Petenta nu a semnat procesul verbal.

Analiza procesului verbal

În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.

I - Legalitatea

În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.

a. Nulitățile absolute

Regimul nulităților absolute este reglementat de art. 17 potrivit căruia atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu, în cazul lipsei mențiunilor privind:

- numele, prenumele și calitatea agentului constatator,

- numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și a sediul acesteia,

- fapta săvârșită

- datei comiterii faptei

- semnătura agentului constatator

În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.

b. Nulitățile relative

În considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.

În ceea ce privește cauzele de nulitate relativă, petenta a invocat următoarele aspecte:

-Nu s-a realizat corect încadrarea juridică a faptei.

Instanța constată că fapta a fost corect încadrată în prevederile art. 94 alin. 1 lit. b și art. 96 alin. 3 pct. 9 din OUG 195/2005.

-Procesul-verbal nu a fost semnat de reprezentantul societății.

În condițiile în care OG 2/2001 permite încheierea procesului verbal și în lipsa contravenientului, în cazul în care se procedează în acest mod nu este necesară semnătura persoanei sancționate contravențional.

-Cele consemnate nu au fost confirmate de niciun martor

În privința împrejurării că procesul verbal nu este semnat de un martor asistent conform art. 19 din OG nr. 2/2001, instanța, analizând actul atacat, reține că au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 referitoare la imposibilitatea depistării unui martor asistent precum și a consemnării motivelor care au condus la această imposibilitate.

-Procesul-verbal nu arată modul cum intimata a dedus că petenta a săvârșit contravenția

Având în vedere că intimata a arătat că a constatat personal neîndeplinirea de către petentă a obligațiilor care i-au fost puse în vedere prin Nota de constatare nr. 84/09.09.2014, instanța va respinge ca neîntemeiate aceste susțineri

-Procesul-verbal nu cuprinde obiecțiunile petentei

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului care se află de față în momentul încheierii procesului-verbal, dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Or contravenientul nu a fost de față la încheierea procesului-verbal pentru a i se putea da posibilitatea să facă obiecțiuni.

Chiar și în cazul în care contravenientul ar fi fost de față la momentul încheierii procesului-verbal, o asemenea încălcare este sancționată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiții, numai în măsura în care s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt fel.

Totodată, prin intermediul plângerii contravenționale formulate persoana sancționată contravențional a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la procesul-verbal întocmit, existența faptei contravenționale ori vinovăției sale în cauză.

-Procesul-verbal nu cuprinde mențiuni referitoare la locul încheierii procesului-verbal

În procesul-verbal se prevede că a fost încheiat la sediul GNM-C6 din București, iar plicul conținând procesul verbal a fost comunicat de la sediul GNM din București.

- Organul de control nu a înregistrat în Registrul Unic de Control obiectivele controlului

Instanța constată că, în ceea ce privește existența faptei contravenționale, nu are relevanță consemnarea în Registrul Unic de Control.

Pe de altă parte, numărul de control se poate observa în Nota de constatare nr. 105/13.11.2014.

În concluzie, sub aspectul cauzelor de nulitate relativă, instanța reține că nu a fost invocat niciun caz de nulitate relativă cu privire la care persoana sancționată contravențional să fi fost vătămată într-o asemenea măsură încât pentru repararea drepturilor prejudiciate să se impună anularea actului atacat și nici nu există cauze de nulitate asupra cărora instanța să se pronunțe din oficiu.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia actului.

II - Temeinicia

Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial și autentic, fiind întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii.

Atunci când acesta este întocmit în urma constatărilor personale ale agentului (indiferent dacă evenimentul a fost sau nu înregistrat foto/video), procesul verbal se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă, prezumție compatibilă în situația de față cu jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței).

Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză, în conformitate cu dreptul intern, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia.

În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare. (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).

Astfel, persoana sancționată are dreptul (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Exigențele CEDO impun ca în măsura în care sunt instituite astfel de prezumții, persoanei în cauză să i se acorde cadrul procesual adecvat în vederea probării situației contrare și răsturnării prezumției legale.

Instanța apreciază că persoana sancționată contravențional s-a bucurat de aceste garanții procesuale în cauza de față.

În legătură cu temeinicia procesului-verbal, petenta a arătat următoarele aspecte:

-Nu mai au aprobare de depozitare la depozitul din Sighișoara și nu li se permite depozitarea în alte județe.

-Din aceste motive au de ales fie de a sista colectarea deșeurilor fie de a le depozita în locuri nepermise

-A făcut numeroase demersuri la Primărie pentru a rezolva această problemă, dar fără succes.

-Este incident cazul fortuit întrucât avem de-a face cu un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel chemat să răspundă

- Locul de depozitare a deșeurilor trebuie asigurat de autoritățile locale, astfel încât autoritățile locale se află în culpă, iar nu petenta.

Potrivit art. 47 din OG 2/2001, dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz, iar potrivit art. 31 Cod Penal, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Chiar petenta a arătat în cadrul plângerii că județul M. este printre ultimele județe din țară care nu au rezolvat problema depozitării deșeurilor.

Astfel, dacă alte unități administrativ-teritoriale au reușit să rezolve problema depozitării deșeurilor, înseamnă că și petenta a prevăzut sau cel puțin putea să prevadă posibilitatea lipsei unui loc de depozitare autorizat și ar fi avut posibilitatea efectivă să rezolve această problemă, mai ales în condițiile în care a fost atenționată de mai multe ori de intimată în legătură cu problema lipsei unui loc de depozitare conform legii.

Petenta avea obligația să se conformeze notei de constatare din 09.09.2014, lucru pe care nu l-a îndeplinit, deși exista această posibilitate, cu costuri mai mari sau mai mici, iar petenta a avut la dispoziție o perioadă lungă de timp pentru a se conforma dispozițiilor legale și obligațiilor puse în vedere prin nota de constatare.

În concluzie, nu se poate susține incidența în speță a cazului fortuit ci numai a culpei petentei în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care i-au fost puse în vedere de intimată.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază că procesul verbal contestat este legal și temeinic.

III - Individualizarea sancțiunii

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite mai grave.

Totodată, scopul educativ al sancțiunii contravenționale impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii și de stabilire a propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.

Condiția producerii unui prejudiciu nu face parte din conținutul constitutiv al contravenției, neavând relevanță asupra individualizării sancțiunii contravenționale.

În stabilirea faptelor contravenționale și a sancțiunilor aplicabile, legiuitorul este cel care face o primă apreciere asupra pericolului social, dintr-o perspectivă abstractă, prin stabilirea sancțiunilor contravenționale principale sau complementare ce se aplică în cazul săvârșirii acesteia, iar în momentul constatării săvârșirii unei astfel de fapte, agentul constatator și, ulterior, instanța de judecată la momentul analizării unei plângeri contravenționale, sunt organele care apreciază în concret pericolul social al unei contravenției.

În nicio situație, atributul aprecierii pericolului social al faptei nu revine persoanei sancționate contravențional.

Instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției), în condițiile în care a și fost aplicată sancțiunea minimă prevăzută de actul normativ încălcat.

Instanța ia în considerare și faptul că petenta a persistat în stare de neconformare cu legislația de mediu, nefiind la prima încălcare a normelor din acest domeniu, iar lipsa de diligență a petentei denotă dezinteresul acesteia, în ciuda faptului că în calitate de prestator cu titlu oneros al unui serviciu de salubrizare avea obligația să asigure un mediu curat și sănătos.

Pentru considerente arătate mai sus instanța apreciază că se impune menținerea amenzii, ca sancțiune principală, întrucât aceasta asigură atât aducerea la îndeplinire a componentei represive prin restricția financiară ce se resimte asupra patrimoniului persoanei sancționate contravențional, cât și a componentei preventive și educative, în scopul formării unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite prin observarea mai atentă a dispozițiilor legii și stabilirea propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.

Cu privire la plângerea contravențională formulată

În baza tuturor acestor argumente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată, cu menținerea sancțiunilor aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de:

- petenta S.C. S. S.A., RO7774360, J_, cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., ., prin administrator judiciar Cabinete asociate de practicieni în insolvență C. D. și C. A., cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., Piața Trandafirilor nr. 53, în contradictoriu cu

- intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL, cu sediul în București, Bld. Unirii nr. 78, .

ÎN CONSECINȚĂ

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.11.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel la secția de contencios-administrativ a Tribunalului M., în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.

PREȘEDINTE

A. A.

GREFIER

B.-R. I.

Red. A.A./Tehn. A.A./4 ex./ 14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1634/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ