Plângere contravenţională. Sentința nr. 2129/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2129/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2129/2015
Dosar civil nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2129/2015
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. L. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rolul instanței fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind cererea formulată de petenta .. Târgu M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Regionala A.-fraudă Fiscală Sibiu, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare a părților nu a fost urmată.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când ins-tanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015 și apoi la 29.04.2015, încheierile pronunțate la datele indicate fiind parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ din data de 21.03.2014, petenta .. Târgu M. a solicitat instanței ca prin hotărâ-rea care se va pronunța în cauză în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Adminis-trare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, să dispună – în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 06.03.2014 încheiat de agenții constatatori din cadrul intimatei, cu exonerarea petentei de la plata amenzii aplicate și înlăturarea măsurii de suspendare a activității de comercializare pe o perioadă de 3 luni, iar – în subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunilor contravenționale aplicate cu sancțiunea aver-tisment.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că în urma unui control inopinat desfășu-rat la data de 06.03.2014 de agenții intimatei, s-a dispus sancționarea unității, în sarcina aces-teia reținându-se că nu a utilizat aparatul de marcat electronic fiscal pentru toate produsele vândute, constatându-se o diferență de 146 lei în sertarul casei de marcat pentru care nu a fost emis bon fiscal, dispunându-se sancționarea ei cu amendă în cuantum de 8.000 lei și confisca-rea sumei indicate. Petenta a susținut că în mod nelegal și netemeinic s-a dispus sancționarea ei întrucât pentru suma arătată, societatea a emis factură și chitanță, suma reprezentând în fapt un avans pentru o comandă de 5 aranjamente florale.
De asemenea, petenta a învederat că bonurile fiscale emise de casa de marcat utilizată conțin indicații privind prețurile stabilite în funcție de cantitatea de marfă vândută precum și prețul unitar al acestora, apreciind că aplicarea amenzii în cuantum de 2.000 lei pentru fapta de a nu se fi indicat toate elementele obligatorii pe bonul fiscal, s-a realizat în mod nelegal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7, 21 și 32 din OG. nr. 2/2001, art. 10 și 11 din OUG. nr. 28/1999.
În probațiune, au fost atașate cererii formulate xerocopii de pe: procesul-verbal contes-tat (fila 5), factură și chitanța emise de petentă (fila 7), anexe proces-verbal (fila 8-12).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei (fila 17).
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București, legal citată, a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 10.07.2014, prin care a solicitat respingerea ca ne-
întemeiată a plângerii înaintate de petentă, arătând că în cauză nu au fost respectate prevederi-le art. 10 al. 1 lit. b și art. 1 al. 2 din OUG. nr. 28/1999, existând o diferență în cuantum de 146 lei între monetarul întocmit la data controlului unității petente și raportul X al casei de marcat, sumă care nu a fost justificată cu alte documente financiar contabile, apreciindu-se că factura depusă la dosar de petentă a fost întocmită pro causa, în condițiile în care nu s-a pro-bat existența ei la data controlului.
De asemenea, intimata a învederat că bonurile fiscale emise de unitatea petentă nu conțineau informațiile minime obligatorii prevăzute de lege, relativ la prețul fiecărui produs și cantitatea acestora, astfel cum rezultă din rola martor jurnal a casei de marcat aferentă lunii martie 2014.
Referitor la solicitarea petentei de a se dispune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu mă-sura avertisment, intimata a solicitat respingerea acestei cereri și menținerea sancțiunilor sta-bilite de organul constatator, invocând gravitatea faptelor contravenționale reținute în speță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC., OUG. nr. 28/1999.
Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosar la data de 30.07.2014, petenta a reite-rat în esență susținerile din cadrul cererii inițiale, solicitând respingerea aserțiunilor intimatei, arătând că faptele reținute în sarcina părții, în fapt nu există.
În cursul judecării cauzei la solicitarea părților instanța a încuviințat administrarea pro-bei cu înscrisurile depuse la dosar – constând din materialul probator comunicat de intimată (fila 53-80) și a probei testimoniale, fiind ascultat martorul D. M., cu declarația consem-nată la fila 102 în dosar.
Față de dispozițiile art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice respec-tarea termenului de formulare a plângerii împotriva procesului-verbal, termen prevăzut de art. 31 al. 1 din OG. nr. 2/2001, astfel că, în prezenta cauză, instanța constată că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat și comunicat petentei la data de 06.03.2014 iar prezenta plânge-re a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.03.2014, respectându-se termenul legal de 15 zile, calculat conform prevederilor art. 181-184 NCPC.
Analizând actele dosarului și materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 001 3854/06.03.2014 încheiat de inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, s-a dispus sancționarea petentei .. Târgu M. cu amendă în cuantum de 8.000 lei în baza dispozițiilor art. 11 lit. b și amendă în cuantum de 2.000 lei în baza art. 11 lit. a din OUG. nr. 28/1999, respectiv cu avertisment în temeiul art. 5, 6, 7 din actul normativ indicat, în sarcina părții reținându-se nerespectarea prevederilor art. 10 lit. b, c și l din ordonanță, constând din aceea că unitatea în cauză nu a emis bon fiscal pentru toate produsele vândute, respectiv că bonurile emise de aparatul de marcat electronic fiscal nu conțin toate elementele obligatorii prevăzute de lege. De ase-menea s-a reținut că societatea controlată nu păstrează și arhivează registrele speciale prevăzute de lege, aspecte constatate cu ocazia unui control inopinat efectuat la data de 06.03.2014 la sediul unității din Târgu M., ., nr. 35, chioșc nr. 2.
Respectând prevederile art. 34 al. 1 din OG. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifi-ce legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotă-rască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazu-rile de nulitate expresă ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridi-ce contraveniente, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului consta-tator. De asemenea, procesul-verbal respectă și prevederile art. 16 din OG. nr. 2/2001.
Instanța reține că situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din OG. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe pri-vind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007, or în cauză nu s-a probat o atare situație, susținerile petentei relative la un eventual abuz al inspec-torului de muncă, putând forma obiectul unor alte demersuri procesuale, neafectând valabilita-tea actului constatator, cât timp acesta nu a fost dovedit.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din OG. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile NCPC., instanța, având în vedere și prevederile art. 269 NCPC., reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 249 NCPC., pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei re-vine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o do-vadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să pre-zinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea pre-zumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 al. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților funda-mentale.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depă-șească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a pro-cesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut.
Prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de organul din care face parte agentul constatator instanța nu poate fi convinsă de vinovăția contravenientului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În prezenta cauză, procesul-verbal conținând constatările personale ale agenților cons-tatatori face dovada până la proba contrarie, iar petenta nu a reușit să facă dovada netemeini-ciei procesului-verbal, chiar dacă ei îi revenea această obligație.
Prin raportare le cele invocate de către petentă instanța reține că în speță nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal motiv pentru care acesta se bucură în conti-nuare de prezumția de temeinicie, neputându-se dispune anularea lui. De asemenea, împreju-rările invocate de petentă nu sunt de natură a conduce la reducerea gradului de pericol social concret al faptei câtă vreme obligația de utilizare a casei de marcat fiscale și de eliberare a bo-nurilor fiscale este instituită imperativ prin prevederile art. 1 din OUG nr. 28/1999. Fapta reți-nută în sarcina intimatei este o faptă omisivă, care se comite prin inacțiune, astfel că simpla culpă este suficientă pentru existența acesteia iar forma de vinovăție nu influențează gradul de pericol social al faptei, câtă vreme urmarea faptei este aceeași respectiv o stare de pericol. Pe-ricolul social ridicat al al faptei rezultă din posibilitatea introducerii în societate de mărfuri fă-ră proveniență legală și posibilitatea practicii evaziunii fiscale în condițiile în care veniturile obținute din vânzarea mărfurilor fără proveniență nu se înregistrează în evidența contabilă și pentru acestea nu se plătesc impozite și taxe datorate la bugetul general consolidat al statului.
În ceea ce privește factura fiscală nr. 50/06.03.2014 și chitanța nr._/06.03.2014 (fila 7), instanța nu poate contesta realitatea acestora, dar constată că încheierea lor a consti-tuit un prilej pentru petentă de a denatura proveniența sumei de 146 lei găsită de către inspec-torii intimatei în casa de marcat electronică fiscală. Și declarația martorei D. M. (fila 102) a fost dată pro causa în condițiile în care este greu de imaginat că acesta a lăsat un avans la vânzătorul unității, fără a solicita niciun document financiar contabil pentru a o justifica.
Mai mult decât atât, prin răspunsurile date de administratorul petentei, s-a susținut că la data efectuării controlului nu exista nicio factură emisă de societate, astfel că suma plătită de martor ar fi trebuit să fie evidențiată separat, fapt care nu s-a realizat.
De asemenea, din materialul probator prezentat de intimat, rezultă că petenta nu a res-pectat nici dispozițiile legale privind obligația de eliberare a bonurilor fiscale care să cuprindă toate elementele prevăzute de lege, instituită imperativ prin prevederile art. 4 din OUG. nr. 28/1999. Astfel, se reține că dacă intrările de marfă pot fi stabilite cantitativ și nominal pe ba-za notelor de intrare recepție marfă întocmite în baza facturilor de achiziție marfă, nu același lucru se întâmplă și în cazul ieșirilor de marfă prin vânzarea acestora, datorită faptului că bo-nurile fiscale nu conțin prețul fiecărui produs în parte iar valoarea bonului fiscal reflectă o va-loare totală nedefinită, atâta timp cât lipsește prețul fiecărui produs livrat. Totodată, clienții nu pot să verifice dacă pe bonul fiscal au fost marcate prețurile practicate pentru fiecare produs livrat sau alte prețuri.
În aceste condiții, văzând toate neconcordanțele care rezultă din apărările realizate de către petentă, instanța constată că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal atacat corespunde realității, iar actul constatator îndeplinește și condiția de temeinicie.
Pentru a soluționa cererea petentei de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiu-nea avertismentului, instanța va raporta prezenta cauză la prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia orice persoană are dreptul la jude-carea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță in-dependentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Spre a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al articolului 6, Curtea Europeană a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura fap-tei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii. Aceste trei criterii sunt alternati-ve, fiind suficient unul singur din aceste motive pentru a conduce la includerea măsurii în dis-cuție în domeniul „acuzației penale” în sensul convenției.
Potrivit primului criteriu, al calificării din dreptul intern, măsura nu poate fi inclusă în materia noțiunii de sancțiune penală, legea română stabilind pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. b din OUG. nr. 28/1999, în forma în vigoare la data sancționării petentei, o sancțiune con-travențională, respectiv amenda de la 8.000 la 10.000 lei, precum și unele măsuri comple-mentare, respectiv confiscareasumelor rezultate din vânzare și suspendarea activității unității pentru o perioadă de 3 luni.
Cât privește aplicarea celui de-al doilea criteriu, al naturii dispoziției incriminate, Cur-tea consideră ca acesta include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedep-sei. Aplicabilitatea prevederilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cel dintâi subcriteriu presupune verificarea aspectului dacă norma se aplică unui grup specific sau are un caracter general. Determinantă este chestiunea de a se ști dacă norma se adresează unui destinatar ca membru al unui grup în această calitate, fără a se urmări prin sancționarea unui anumit tip de comportament protejarea intereselor generale ale societății.
Instanța consideră că, în cauză, este vorba de o normă cu caracter general, aplicabilă tuturor agenților economici care și-ar fi desfășurat activitatea fără a emite bonuri fiscale pen-tru produsele comercializate cu amănuntul.
Caracterul penal al sancțiunii aplicate rezultă atât în urma analizării celui de-al doilea subcriteriu al criteriului referitor la natura dispoziției sancționatorii, și anume scopul pedepsei, cât și în urma analizării criteriului referitor la natura și gravitatea pedepsei.
Astfel, se poate considera că scopul instituirii acestei sancțiuni nu este acela de a asi-gura o reparație pentru un anume act, ci mai degrabă de a reprima un comportament necores-punzător. Or, este vorba de scopul specific unei pedepse.
În orice caz, sancțiunea prevăzută de lege este o sumă apreciabilă ce conduce la con-cluzia că instituirea și aplicarea acestei sancțiuni trebuie să fie considerată „o acuzație în materie penală” în sensul C.E.D.O.
Pentru aceste motive, instanța consideră că procedura în urma căreia în sarcina peten-tei s-a reținut săvârșirea faptei prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 și s-a aplicat sancțiunea amenzii și sancțiuni complementare, trebuie să fie considerată o acuzație penală în sensul Convenției, astfel că, asupra legalității și temeiniciei sale este necesar a se pronunța o instanță independentă și imparțială.
Respectarea și aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în mod direct și prioritar față de dreptul intern este o obligație pentru instanțele judecătorești, așa cum reiese, fără dubiu, din coroborarea prevederilor art. 1 al. 5 și art. 20 din Constituție.
Referitor la individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că, potrivit art. 21 din OG. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul norma-tiv și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se sea-ma de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a aces-teia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contra-venientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Cu privire la sancțiunile principale, în cauză, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 8.000 lei și 2.000 lei, aplicată de agentul constatator este proporțională cu gra-dul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, motiv pentru care reține ca fiind îndeplinită cerința proporționalității sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, pe-tenta nedovedind, prin atitudinea sa, că o sancțiune nepecuniară și-ar putea atinge scopul pre-ventiv. În aceste condiții instanța consideră neîntemeiată solicitarea petentei de a înlocui sanc-țiunea amenzii cu cea a avertismentului, deoarece, potrivit art. 7 al. 2 din OG. nr. 2/2001, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Ori, cuantumul amenzi-lor aplicate, 10.000 lei, reprezintă sancțiunea minimă prevăzută de art. 11 al. 1 lit. a-b din OUG. nr. 28/1999, faptele fiind considerate a prezenta o gravitate sporită chiar de către legiui-tor, prin stabilirea unei amenzi în acest cuantum, scopul fiind combaterea evaziunii fiscale. Nici în concret, nu se poate afirma că fapta prezintă pericol social redus, în condițiile în care suma de 146 lei nu este una modică, astfel încât, instanța consideră că sancțiunea amenzii a fost corect individualizată prin procesul-verbal de contravenție.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității aplicată, instanța are în vedere cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile Hirst c. Marii Britanii și S. și P. c. României, și anume că în materie penală o sancțiune complementară sau accesorie nu poate fi incidentă ope legis, scăpând astfel controlului instan-ței independente și imparțiale.
Instanța constată deci, că este nu doar îndreptățită, dar și obligată să verifice legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii prevăzute de art. 14 al. 2 din OUG. nr. 28/1999, și anume suspendarea activității petentei pentru o perioadă de 3 luni, cu atât mai mult cu cât, conform art. 5 al. 6 din OG. nr. 2/2001, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gra-vitatea faptei, iar potrivit art. 34 al. 1 din același act normativ, în soluționarea plângerii contra-venționale, instanța va hotărî și asupra sancțiunii aplicate fără a se face diferențiere între sanc-țiunile principale și cele complementare.
Astfel, suspendarea activității este considerată ca fiind proporționată față de comporta-mentul petentei, întrucât gradul de pericol social al faptei este unul ridicat, prin vânzarea unor produse fără a elibera bonuri fiscale producându-se efecte negative asupra bugetului de stat, dar și asupra cumpărătorilor, care nu pot justifica sau deconta produsele cumpărate de la agen-tul economic în astfel de condiții.
Cât privește măsura confiscării, instanța o consideră ca fiind temeinică și proporțională cu gravitatea faptei, în condițiile în care petenta nu a putut justifica suma de 146 lei cu bonuri fiscale, iar potrivit art. 11 al. 3 din OUG. nr. 28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici care nu pot fi justifi-cate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în re-gistrul special, menționat la art. 1 al. 4, ori prin facturi fiscale, sunt considerate fără proveni-ență.
Față de situația de drept și de fapt expusă, instanța constată că procesul-verbal contes-tat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât, în te-meiul art. 34 și următoarele din OG. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea contravențio-nală formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta .., cu sediul în Târgu M., ., nr. 35, jud. M., J_, CUI_ în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu sediul în Mun. București, ., sector 5, CUI_, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/06.03.2014 încheiat de agenții constatatori din cadrul DGAF. Regionala Antifraudă Fiscală Sibiu.
Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2015.
JUDECĂTOR | GREFIER |
S. L. C. | M. L. B. |
Red./Teh.red. SLC. 12.01.2016
Listat MLB. 13.01.2016/ 4 ex.
Dosar civil nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.
ÎNCHEIERE CIVILĂ
Ședința publică din data de 03 aprilie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. L. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rolul instanței fiind judecarea cauzei civile privind cererea formulată de petenta .. Târgu M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Regionala Antifraudă Fiscală Sibiu, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. C. D. pentru peten-tă, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului. Se prezintă de asemenea propus de petentă, numitul D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la ascultarea martorului D. M. sub prestare de jurământ reli-gios, se consemnează declarația acestuia și se atașează la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, avocatul petentei arată că nu mai formulează alte cereri în ca-uză și solicită ca dezbaterea fondului să continue în această ședință de judecată.
Constatând a fi îndeplinite prevederile art. 392 NCPC., cu reținerea și a dispozițiilor art. 244 al. 4 din cod, președintele completului deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente.
Av. C. D. pentru petenta .. Târgu M. solicită admiterea plângerii formulate și anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/06. 03.2014, ca fiind netemeinic în privința celor 2 fapte contestate de la pct. 1 și 2, cu exonerarea părții de la sancțiunile aplicate, în subsidiar solicitând înlocuirea sancțiunilor aplicate cu aver-tisment, fără cheltuieli de judecată.
Învederează instanței că argumentele de fapt și de drept din plângerea formulată, au fost justificate prin înscrisurile prezentate fiind susținute inclusiv prin declarația martorului audiat la acest termen de judecată și deși au fost oferite explicații în acest sens de către admi-nistratorul petentei, inspectorii fiscali nu au ținut cont de acestea, încheind în mod nelegal și netemeinic procesul-verbal contestat.
Apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cau-zei, instanța închide dezbaterile și față de actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în considerarea dispozițiilor art. 394 al. 2 și art. 396 al. 1 NCPC., dispune amânarea pronunțării hotărârii la data de 17.04.2015.
Pentru aceste motive, În numele legii
DISPUNE:
Amână pronunțarea hotărârii la data de 17 aprilie 2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 aprilie 2015.
JUDECĂTOR | GREFIER |
S. L. C. | M. L. B. |
Dosar civil nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.
ÎNCHEIERE CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 aprilie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. L. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rolul instanței fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind cererea formulată de petenta .. Târgu M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Regionala A.-fraudă Fiscală Sibiu, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare a părților nu a fost urmată.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când ins-tanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în considerarea dispozițiilor art. 394 al. 2 și art. 396 al. 1 NCPC., dispune amânarea pronunțării hotărârii la data de 29.04.2015.
Pentru aceste motive, În numele legii
DISPUNE:
Amână pronunțarea hotărârii la data de 29 aprilie 2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2015.
JUDECĂTOR | GREFIER |
S. L. C. | M. L. B. |
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2131/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2094/2015.... → |
|---|
