Plângere contravenţională. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3307/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 3307/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3307

Ședința publică din data de 26 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 11.06.2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 26.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.03.2015, sub nr._, petentul T. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar schimbarea sancțiunii amenzii contravenționale și a punctelor de penalizare cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal atacat s-a întocmit cu nerespectarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, iar agentul constatator a consemnat situația faptică neconformă cu realitatea în sensul că petentul a fost oprit și i s-a întocmit procesul-verbal pentru că nu ar fi asigurată mașina cu care circula.

Petentul i-a relevat agentului constatator împrejurarea că posedă o asigurare care este valabilă și că o poate prezenta în 15 minute. Aceste obiecțiuni nu au fost consemnate în procesul-verbal, ceea ce constituie motiv de nulitate relativă, însă prin încălcarea dreptului la apărare, această nulitate devine absolută.

Petentul a solicitat schimbarea sancțiunii amenzii și a punctelor de penalizare în avertisment, având în vedere că nu s-a produs nicio consecință negativă asupra vreunui participant la trafic, nicio persoană nu a suferit vreun prejudiciu, nu s-a provocat vreo temere vreunui participant la trafic, iar experiența de conducător auto vastă și îndelungată, fără fapte contravenționale sancționate, constituie un element de circumstanțiere pozitiv.

În drept, a invocat prevederile art. 16 pct. 1, art. 19 pct. 1, art. 5 pct. 5, art. 7 pct. 2, art. 7 pct. 3 din OG nr. 2/2001.

Intimatul I.P.J. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că semnarea actului sancționator de către contravenient coincide cu aducerea la cunoștință a conținutului acestuia și a dreptului de a face obiecțiuni cu privire la cele constatate de organul de poliție, iar în speța de față petentul a notat la rubrica „Mențiuni” propriile concluzii referitoare la fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, procesul-verbal contestat corespunde exigențelor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, iar cele reținute de agentul constatator au fost constatate de către acesta prin propriile simțuri, procesul-verbal în sine reprezentând o probă în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul.

Intimatul a precizat că petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, anume pentru faptul că a condus auto cu nr. de înmatriculare AB6636 fără a avea asupra sa asigurarea auto obligatorie. Pentru această faptă petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 585 lei.

Intimatul a mai arătat că sancțiunea aplicată a fost în mod corect individualizată de agentul constatator, iar simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.

De asemenea, procesul-verbal fiind întocmit de un agent al forței publice, se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie, simpla nerecunoaștere a comiterii faptei necoroborată și cu alte mijloace de probă nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal, iar forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele cuprinse în plângerea formulată.

În probațiune, a fost administrată proba cu următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015 (f. 4), poliță de asigurare auto (f. 5-6), raportul agentului constatator (f. 14), adresa nr._/21.03.2015 emisă de Postul de Poliție Păsăreni (f. 15), declarație (f. 16), poliță de asigurare (f. 17).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015 petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 si anume pentru faptul că a condus auto cu nr. de înmatriculare AB6636 fără a avea asupra sa asigurarea auto obligatorie fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 585 lei.

La rubrica obiectiuni s-a consemnat urmatoarele:,, nu am de facut obiectiuni sau mentiuni,, iar petentul a semnat procesul-verbal de contraventie.

Analizand legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției . CP nr._ din 16.02.2015 instanța reține că la întocmirea acestuia au fost respectate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii care trebuie prevăzute în cuprinsul procesului-verbal sub sancțiunea nulității absolute, ce poate fi invocată din oficiu de către instanță acesta cuprinzand numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșita, data comiterii acesteia si semnătura agentului constatator .

Restul motivelor de nulitate relativa invocate de petent sunt neintemeiate acesta a semnat procesul-verbal de contraventie cu obiectiunile mentionate de agentul constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției instanța constata că petentul recunoaste ca la data opririi in trafic nu avea asupra sa asigurarea de raspundere obligatorie auto ori acesta a fost sanctionat pentru faptul ca nu avea asupra sa asigurarea si nu pentru faptul ca nu era asigurat, asa incat instanta retine ca petentul a savarsit fapta contravnetionala retinuta in sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța vazand ca petentul a recunoscut fapta si este la prima faptă contravențională de acest gen apreciaza ca scopul educativ –preventiv al sanctiunii este atins prin aplicarea unei masuri sanctionatorii a avertismentului, asa incat in baza art.34 din OG nr.2/2001, instanta va admite in parte plângerea formulată de petentul T. I. si va inlocui amenda în cuantum de 585 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 încheiat de intimat, cu măsura sancționatorie a avertismentului și ii atrage atentia sa nu mai savarseasca fapte contraventionale .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulată de petentul T. I., CNP_, cu domiciliul în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M..

Înlocuiește amenda în cuantum de 585 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 încheiat de intimat, cu măsura sancționatorie a avertismentului și ii atrage atentia sa nu mai savarseasca fapte contraventionale .

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria Tg-M..

Pronunțată în conditiile art.396 alin.2 C.pr.civ., azi, 26.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

S. P. I. M. C.

4 ex./20.07.2015/Red.S.P./Tehnr.I.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ