Plângere contravenţională. Sentința nr. 3374/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3374/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3374/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILĂ NR.3374

Ședința publică din data de 30.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. D.

GREFIER: I. M.

Pe rol fiind pronunțarea în cauza având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M. S. S., în contradictoriu cu intimatul IPJ M..

Fără citarea părților.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 15.06.2015, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi, 30.06.2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe petentul M. S. în contradictoriu cu intimatul IPJ M., având ca obiect plângere contravențională, a solicitat instanței anularea în totalitate a procesului verbal atacat . nr._ încheiat la data de 27.02.2015 în localitatea P. ca nelegal si netemeinic, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 877.5 lei stabilită prin actul de constatare cat si anularea măsurii complementare a aplicării celor 6 puncte de penalizare, restituirea contravalorii amenzii plătită conform chitanței PRIMD4 0446 în suma de 437.75 lei, în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale principale a amenzii cu cea a avertismentului, anularea măsurii complementare a aplicării celor 6 puncte de penalizare.

În fapt, la data de 27.02.2015, în momentul în care petentul se deplasa cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ prin localitatea Peris a fost oprit de un agent de la Politia Rutiera, care i-a fost adus la cunoștința faptul că numărul de înmatriculare din partea din față este căzut, adică s-a desprins din partea de sus a suportului.

În urma acestei constatări, s-a reținut faptul că plăcuța din față, numărul de înmatriculare era în alt loc decât cel destinat acestuia nepermițând citirea acestuia, motiv pentru care a fost întocmit procesul-verbal sus-indicat, aplicându-se față de petent sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 877.5 lei si 6 puncte penalizare.

Practic, prin acest act de control s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de dispozițiile art.26/1 din OUG 195/2002 Rep. si sancționata potrivit art.102/2 din OUG 195/2002 Rep.

Procesul-verbal atacat este netemeinic si nelegal, sens în care petentul face următoarele precizări:

In primul rând in speța nu s-a respectat principiul proporționalității sancțiunii cu gravitatea faptei potrivit OG 2/2001.

Așa cum s-a prevăzut și în procesul-verbal mai sus menționat numărul de înmatriculare era, doar că era desprins din șurubul de sus.

Nu a existat pentru nici un moment intenția petentului de a obstrucționa identificarea autocamionului, nu a poziționat numărul într-un loc mai puțin vizibil, doar poate datorita vechimii sau a drumurilor care sunt de foarte multe ori impracticabile, s-a desprins numărul din partea de sus. Nu crede ca o situație de asemenea natura poate atrage sancționarea cu amenda de 877.5 lei, aceasta amenda fiind echivalentul salariului său pe o lună de zile.

Cu privire la aspectele de nelegalitate ale procesului verbal atacat, agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale incidente în materie cu privire la procedura constatării și sancționării contravențiilor, astfel încât procesul verbal atacat a fost întocmit cu încălcarea condițiilor de fond și de formă impuse de normele legale în vigoare.

S-au încălcat flagrant dispozițiile art.16 alin. i din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel:

Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu ridicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea

Neregularitatea pe care o releva vizează temeiul juridic indicat de organul constatator care este greșit, indicând art. 36/1 OUG 195/R, deși fapta contravențională pentru care a fost sancționat este prevăzută de art. 135 din OG195/R.

Pentru a se putea aprecia corectitudinea încadrării juridice este necesar ca organul constatator să indice corect articolul si aliniatul sau litera corespunzătoare textului legal care sancționează contravenția.

S-a reținut faptul că a încălcat art.36 alini, dar acesta prevede „(1) | Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în scopul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament. ”, dar prin descrierea faptei contravenționale, s-a reținut în sarcina petentului o alta fapta contravenționala.

Indicarea greșita a temeiului legal conduce la anularea procesului verbal de contravenție atacat, având în vedere și modul incomplet în care este descrisa fapta pe lângă faptul ca scrisul este greu descifrabil ceea ce echivalează cu un scris ilizibil conducând si sub aspectul formei la anularea procesului verbal de contravenție în întregime.

Astfel cum s-a mai arătat, agentul ar fi trebuit să indice temeiul legal corect pentru care acesta a „binevoit” să-l sancționeze contravențional, totodată trebuie să aibă în vedere și să descrie starea de fapt așa cum era în realitate.

Astfel, în condițiile în care agenții constatatori ar fi respectat procedura de constatare a contravențiilor și ar fi luat in considerare si principiul proporționalității sancțiunii contravenționale cu fapta contravenționala, ar fi observat faptul că numărul de înmatriculare nu era vizibil din motive neimputabile petentului, nu lipsea doar că s-a desprins din șurub, lucru,care se poate întâmpla oricui. Totodată aceasta situație daca exista bunăvoință se putea repara pe loc, petentul putea prinde numărul la loc cu un șurub în fața domnilor polițiști, dar a fost mult mai ușor sa fie sancționat contravențional cu o suma care este echivalentul salariului său pentru o luna, decât sa i se dea posibilitatea sa-și îndrepte greșeala.

Practic, la aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite, instanța trebuie sa aibă în vedere criteriile statuate de doctrina de drept contravențional, respectiv cele privind circumstanțele personale ale contravenientului - persoana acestuia, comportarea sa anterioara, concretizata in lipsa unui conflict anterior cu legea contravenționala, precum si circumstanțele reale ale faptei săvârșite.

Concluzionând, în etapa individualizării sancțiunii aplicabile petentului, instanța trebuie sa aibă in vedere - aceasta in condițiile in care agenții constatatori au nesocotit cu desăvârșire acest aspect - faptul ca petentul nu a mai avut abateri.

Având în vedere cele expuse anterior, se solicită ca prin hotărârea pronunțată în urma dezbaterilor să se dispună admiterea prezentei plângeri așa cum aceasta a fost formulată.

În drept, O.G. nr.2/2001 cât și pe dispozițiile cuprinse în textele legale invocate în cuprinsul prezentei plângeri.

Se constată depusă la dosarul cauzei întâmpinare la plângerea contravențională, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii promovate împotriva Inspectoratului de Poliție Județean M. .

În fapt, față de susținerile petentului cu privire la nerespectarea art. 16, alin 1 arătăm faptul că, din studierea actului sancționator, se poate observa că, agentul constatator a indicat toate împrejurările obiective și subiective care au dus la încadrarea juridică corectă a faptei contravenționale săvârșite de petent. De asemenea consideră că procesul verbal atacat corespunde exigențelor 17 din OG 2/2001, nefiind afectată vreo condiție ce ar putea atrage anularea acestuia, semnarea actului sancționator de către contravenient coincide cu aducerea la cunoștință a conținutului acestuia și a dreptului de a face obiecțiuni cu privire la cele constatate de organul de poliție, iar în speța de față petentul a notat la rubrica .Mențiuni" propriile concluzii referitoare la actul sancționator Cele reținute de agentul constatator în actul sancționator dedus judecății au fost constatate de către acesta prin înregistrare video cu aparatul radar ROM 301 montat pe autospeciala Poliției Române MAI_ iar procesul verbal în sine coroborat cu proba video, reprezintă o probă certă, în măsura să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia din urmă să răstoarne aceste mijloace de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal și surprinsă de aparatul radar.

În fapt acesta a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 26, alin 1 din OUG 195/2002, anume pentru faptul că a circulat pe drumurile publice, iar în calitate de conducător auto nu și-a îndeplinit obligația de a fixa plăcuțele cu nr. de înmatriculare în locul special destinat acestora, obstrucționând identificarea autovehiculului. Pentru fapta săvârșită petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte penalizare.

În plângerea contravențională aflată pe rolul acestei instanțe petentul nu își susține plângerea contravențională cu niciun mijloc de probă deși, atât codul de procedură civilă cât și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, îi oferă această posibilitate, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În ceea ce privește subsidiarul plângerii contravenționale consideră ca sancțiunea aplicată, respectiv amenda, a fost în mod corect individualizată de agentul constatator deoarece petentul nu a înțeles faptul că a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate de norma incriminatoare și nici gradul de pericol social al faptei astfel încât simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.

Simpla nerecunoaștere a comiterii faptei necoroborată și cu alte mijloace de probă nu este de natură să atragă anularea procesului verbal. Ca urmare a celor expuse mai sus, procesul verbal de contravenție se bucura de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada pana la proba contrarie iar petentul, prin susținerile

sale nu poate face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată .

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Proces verbal de contravenție (f.6), copie chitanță achitare amendă (f.7), dovadă achitare taxă de timbru (f.8), material probator (f.14-24).

Analizând plângerea intentată, întâmpinarea precum si materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Astfel cum reiese din analizarea procesului verbal de constatare si sanctionare . nr._/27.02.2015, petentul a fost sanctionat în temeiul art.26 alin.1 din ROUG 195/2002 pentru faptul că a circulat pe drumurile publice cu încălcarea obligației de a fixa plăcuțele cu nr. de înmatriculare în locul special destinat acestora, obstrucționând identificarea autovehiculului. Pentru fapta săvârșită petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte penalizare.

Analizând procesul verbal atacat, prin prisma motivelor de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG 2/2001, instanta constată ca acesta îndeplineste condițiile de valabilitate prevăzute de acest text legal.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângere.

Instanta constată că singura critică pe care petentul o aduce procesului verbal rezidă în faptul că temeiul de drept în baza căruia a fost sanctionat este gresit, fiind mentionat art.36 din ROUG 195/2002 si nu art.26 din ROUG 195/2002 cum ar fi trebuit. Constatăm că în cuprinsul procesului verbal este trecut în mod lizibil art.26 alin.1 din R OUG, existand într-adevar o mica corectura la nivelul cifrei 2, dar nu de natura să fie confundată cu cifra 3.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, probă contrară permisă a fi realizată prin orice mijloc de proba.

Din probatoriu administrat, înregistrarea video f.15 în care este surprins momentul în care fapta este constatată, a procesului verbal si sustinerilor petentului, conchidem că starea de fapt retinută în cuprinsul procesului verbal corespunde realității faptice, petentul conducea un autovehicul a cărui număr de înmatriculare era căzut din suportul său.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat. În acest context, instanța față de circumstanțele personale ale petentului, faptul că amenda la nivelul de 50% reprezintă 50% din salariu său lunar ca sofer profesionist precum și data fiind modalitatea în care a fost comisă contravenția (petentul a încercat remedierea pe loc a deficientei) instanța consideră ca sancțiunea averstimentului este suficientă pentru combaterea în viitor a unor astfel de comportamente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție si va inlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertimentului, dispunând restituirea a jumătate de amenda achitată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de M. S. S. cu domiciliul în . jud. M., formulată în contradictoriu cu I. Județean de Poliție M. .. 16,

Înlocuieste sanctiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de constatare si sanctionare . nr._/27.02.2015 cu sanctiunea avertismentului.

Dispune restituirea sumei de 437,75 lei achitata cu titlu de amenda.

Mentine restul dispozitiilor cuprinse în procesul verbal.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu M..

Pusă la dispozitia părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 30.06.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

R. D.

I. M.

RED.RD/2 EX, 02.07.2015

TEH.IM

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3374/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ