Pretenţii. Sentința nr. 2662/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2662/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 2662/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

DOSAR nr._

Sentința civilă nr. 2662/2015

Ședința publică din data de 27 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M. G.

GREFIER C. Elianne B.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către reclamanții B. Z. V., domiciliat în Tîrgu M., ., ., CNP_, Z. A., domiciliată în localitatea 2000 Szentendre, .. 16, R, Ungaria, CNP_, B. T. A., domiciliat în Tîrgu M., .. 4, ., CNP_, L. V. I., domiciliat în Cluj N., ., ., CNP_, L. A., domiciliată în Cluj N., ., ., CNP_, L. A. L., domiciliat în Cluj N., ., ., CNP_, toți cu domiciliu procesula ales la Societatea Civilă de Avocați „Rozsa, Rozsa & Rozsa”, cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. S.A., cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M., C._, având ca obiect pretenții.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 13 mai 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 27 mai 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2014, sub nr._, reclamanții B. Z. V., Z. A., B. T. A., L. V. I., L. A., L. A. L., au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei . instanței să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 42.000 euro, cu titlu de chirie restantă pe perioada 01.03._13, echivalentul în lei la cursul de referință euro-leu al BNR de la data plății efective, conform contractului de închiriere nr. 1/01.02.2011

- obligarea pârâtei la plata sumei de 10.869 euro, echivalentul în lei la cursul de referință euro-leu al BNR de la data plății efective, cu titlu de penalitate de întârziere, până la data de 30.11.2014, potrivit art. VII pct. 1 din Contract.

- plata penalităților de întârziere și în continuare, de la data de 01.12.2014 și până la data plății efective și integrale a chiriei restante

- obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții au menționat că între ei, în calitate de locatori și pârâtă, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1/01.02.2011, iar potrivit pct. 1 din contractul menționat, chiria a fost de 6000 euro, plătibilă în lei, la cursul de referință Euro-Ron al BNR de la data plății efective. Contractul a fost încheiat pe o durată de 6 luni, însă a fost prelungit ulterior pe încă 6 luni, respectiv până la data de 31.01.2012.

După expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul, pârâta nu a mai achitat chiria, motivând că durata contractului de închiriere a expirat, însă a continuat să folosească imobilul închiriat, în același condiții, astfel încât reclamanții au considerat că a operat tacita relocațiune, motiv pentru care obligația pârâtei de a plăti chiria a subzistat.

Reclamanții au menționat că prin Sentința civilă nr. 5369/17.06.2013, pârâta a fost obligată la plata chiriei pentru perioada 01.02._12, iar prin Sentința civilă nr. 3206/27.06.2014, pârâta a fost obligată la plata chiriei pentru perioada 01.08._13.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1429, alin. 2, art. 1437, art. 1453 din Vechiul Cod civil.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să dispună respingerea ca lipsit de interes a petitului 1 și respingerea în totalitate ca neîntemeiat și nefondat a petitului 2.

Referitor la petitul 1, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea cererii de chemare în judecată, indicând prevederile art. 1798 din Codul civil, susținând că contractul de închiriere este el însuși un titlu executoriu în ceea ce privește plata chiriei.

Pârâta a menționat că reclamanții nu posedă nici un titlu de creanță în temeiul căruia ar putea solicita pretenția în cuantum de 42.000 euro cu titlu de chirie restantă și nici a sumei de 10.869 euro cu titlu de penalități de întârziere, raportat la perioada invocată și în condițiile în care obiectul acțiunii este pur de răspundere civilă contractuală.

Pârâta a menționat că efectele contractului de închiriere au încetat la data de 01.02.2012, în cauză neputând fi incidente efectele prevederilor art. 1437, 1452 și 1453 din Codul Civil privind tacita relocațiune, întrucât pârâta, începând cu data încetării contractului de închiriere, nu mai folosește bunul închiriat, iar reclamanții nu s-au prezentat în vederea predării acestuia.

Referitor la penalitățile de întârziere, pârâta a considerat că sunt nedatorate, în condițiile în care, în lipsa valabilității titlului de creanță, lipsește efectiv temeiul acordării.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 1429 și următoarele din Codul civil.

Pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței să admită cererea astfel cum a fost formulată.

Referitor la excepția lipsei de interes a reclamanților, aceștia au susținut că este total neîntemeiată, motiv pentru care au solicitat instanței să o respingă.

Reclamanții au menționat că contractul de închiriere constituie titlu executoriu pentru perioada pentru care a fost încheiat, solicitând instanței să constate faptul că într-adevăr a operat tacita relocațiune și că pârâta a continuat să folosească imobilul, în condițiile în care prin actul adițional, contractul a fost prelungit doar până la data de 31.01.2012.

Reclamanții au menționat că după ce durata contractului de închiriere a expirat, pârâta a continuat să folosească imobilul închiriat, în aceleași condiții.

Reclamanții au menționat că ei au fost cei care, prin notificarea din data de 03.10.2012, au solicitat pârâtei să se prezinte la data și ora stabilite în vederea semnării procesului-verbal de predare-primire a imobilului închiriat. Pârâta a refuzat categoric semnarea oricărui act, folosind imobilul în continuare pentru gararea și depozitarea unor utilaje de mare volum.

Prin încheierea civilă din Ședința publică din data de 12.03.2015, instanța a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată.

În probațiune, instanța a administrat proba cu următoarele înscrisuri:anexa nr. 1 calcul penalități (f. 5), contract de închiriere nr. 1/01.02.2011 (f. 6-12), act adițional nr. 1/01.02.2011 (f. 13-14), decizia nr. 9/A/15.10.2013 (f. 15-16), Sentința civilă nr. 5369/17.06.2013 (f. 17-18), Sentința civilă nr. 3206/27.06.2014 (f. 19-20), certificat Registrul Comerțului (f. 21-22), declarație de martor Vasarhelyi E. în dosarul nr._ (f. 49), declarație de martor Vasarhelyi Z. F. în dosarul nr._ (f. 50), notificare nr. 2854/26.08.2014 (f. 51), notificare nr. 3261/03.10.2012 (f. 52).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit contractului de închiriere nr. 1/01.02.2011, reclamanții în calitate de locatori s-au obligat la transmiterea către pârâtă, în calitate de locatară, a dreptului de folosință asupra imobilului compus din construcții și teren în suprafață totală de 3.946 mp, înscris în CF nr._/N Tg M., nr. cad 5784/1/1/8/2/1/1, 5782/2/1/1, situat administrativ în Tg M., ., jud. M., aceasta din urmă obligându-se la rândul ei la plata unei chirii lunare în cuantum de 6.000 euro.

Prin Sentința civilă nr. 5369/17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ , rămasă irevocabilă ca efect al respingerii recursului, instanța a obligat, pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro cu titlu de chirie restantă pentru perioada 01.02._12, iar prin Sentința civilă nr. 3206/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 42.000 euro cu titlu de chirie restantă pentru perioada 01.08._13.

Prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 42.000 euro, cu titlu de chirie restantă pe perioada 01.03._13 precum și la plata sumei de 10.869 euro, în echivalent în lei la cursul de referință euro-leu al BNR de la data plății efective, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 30.11.2014, potrivit art. VII pct. 1 din Contract.

În ceea ce privește suținerile pârâtei legate de încetarea contractului de închiriere la data de 01.02.2012, instanța constată că în considerentele Sentinței civile nr. 5369/17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a reținut cu putere de lucru judecat că în cauză a operat tacita relocațiune, arătându-se că “ întru-cât după expirarea termenului de închiriere pârâta a continuat să folosească imobilul închiriat, cu acordul tacit al propretarilor, și nu a făcut dovada încetării folosinței și predării bunului, a operat tacita relocațiune. ”

Avându-se în vedere autoritatea de lucru judecat a celor stabilite prin hotărârile judecătoreșți mai sus arătate, în prezenta cauză apărările pârâtei trebuiau să vizeze perioada 01.03._13, cu privire la care aveau obligația, potrivit dispozițiilor art. 249 C., să-și probeze susținerile legate de lipsa de folosință a spațiului închiriat.

Or, în condițiile în care pârâta nu a ieșit din pasivitate și nu și-a probat în niciun fel susținerile formulate și întru-cât, potrivit dispozițiilor art. 1437 cod civil de la 1864 (aplicabil în cauză raportat la dispozițiile art. 6 alin 2 din Noul Cod civil) tacita relocațiune operează pe perioadă nederminată, instanța constată ca fiind pe deplin dovedite pretențiile reclamanților în legătură cu plata chiriei restante și a penalităților de întârziere datorate de către pârâtă pentru perioada 01.03._13, potrivit contractului de închiriere nr. 1/01.02.2011, încheiat între părțile din prezenta cauză.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța va admite cererea reclamanților și va obliga pârâta la plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 42.000 euro, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei 01.03._13 și sumei de 10.869 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.11.2014, la cursul de referință Euro/leu stabilit de BNR de la data plății efective.

De asemenea, în vederea reparării în integralitatea sa a prejudiciului cauzat urmare a lipsei de folosință a sumelor datorate cu titlu de chirie, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a unor penalități de întârziere de 0,05 %, aferente debitului principal, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 01.12.2015 până la data plății efective a debitului principal.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C., potrivit cărora partea care a pierdut procesul va putea fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea soluției pe care o va pronunța, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 5.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.(f. 4) .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanții B. Z.-V., Z. A., B. T.-A., L. V.-I., L. A., L. A. L., toți cu domiciliul ales la sediul Societății civile de avocați „ Rozsa, Rozsa & Rozsa” din Tg. M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta .>( J_, C._), cu sediul în Tg. M., ., jud. M..

Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 42.000 euro, la cursul de referință Euro/leu stabilit de BNR de la data plății efective, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei 01.03._13, conform contractului de închiriere nr. 1/01.02.2011 prelungit prin tacită relocațiune.

Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 10.869 euro, la cursul de referință Euro/leu stabilit de BNR de la data plății efective, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.11.2014

Obligă pârâta la plata către reclamanți a unor penalități de întârziere de 0,05 %, aferente debitului principal, calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 01.12.2015 până la data plății efective a debitului principal.

Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 5.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Tîrgu-M..

Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin 2 C., azi 27.05.2015.

P., GREFIER,

M. M. G. C. ELIANNE B.

Red: MMG

Tehnored:CEB

9 ex/31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2662/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ