Plângere contravenţională. Sentința nr. 4703/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4703/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 4703/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4703
Sedința publică din 21 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. F.
GREFIER: M. M. S.
Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul R. R., în contradictoriu cu intimatul IPJ M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată prin cererea introductivă .
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015 sub nr._, petentul R. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea procesului verbal . nr._/31.05.2015, exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.
În motivare petentul a arătat că, în data de 31.05.2015 s-a deplasat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare 300-AFW-67 pe raza localității Târgu M., dinspre Azomureș, și a fost oprit de agentul constatator, care a afirmat că a circulat cu viteza de 67 km/oră. Petentul a mai arătat că nu a avut viteza constată de agentul constatator, solicitând agentului constatator să-i arate filmarea video, dar a fost refuzat categoric.
Petentul a menționat că în momentul când agentul constatator l-a oprit a avut încă centura de siguranță pusă.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea plângerii în sensul celor arătate.
De asemenea, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.411, alin.2 Cod procedură civilă.
În drept, plângerea nu a fost invocată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt, intimatul a arătat că, procesul verbal atacat corespunde exigențelor art. 16, alin. 7 și art. 17 din OG 2/2001, nefiind afectată vreo condiție ce ar putea atrage anularea acestuia din cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanța de judecată.
Cele reținute de agentul constatator în actul sancționator dedus judecății au fost constatate de către acesta prin înregistrare video cu aparatul radar omologat și verificat metrologic ROM 300 montat pe autospeciala Poliției Române MAI_, iar procesul verbal în sine coroborat cu proba video reprezintă o probă certă, în măsura să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia din urmă să răstoarne aceste mijloace de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal și surprinsă de aparatul radar.
În fapt acesta a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 121, alin 1 din HG 1391/2006, anume pentru faptul că a circulat pe drumurile publice cu autovehicul marca Ford cu nr. de înmatriculare 300-AFW-67 cu o viteză de 67 km/h pe un sector de drum in care viteza maxim admisă este de 50 km/h. Pentru această faptă petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei și 2 puncte penalizare. Totodată, petentului i s-a aplicat amendă în cuantum de 195 lei și 2 puncte penalizare pentru încălcarea art. 36. alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, anume pentru faptul că nu purta centura de siguranță, deși avea această obligație legală.
În plângerea contravențională aflată pe rolul acestei instanțe petentul nu își susține plângerea contravențională cu niciun mijloc de probă deși, atât codul de procedură civilă cât și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, îi oferă această posibilitate, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumție coroborată cu înregistrarea video cu fapta săvârșită de petent.
În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, încălcarea normelor de siguranță rutieră genereaza o stare de risc și insecuritate . În ceea ce privește subsidiarul plângerii contravenționale, sancțiunea aplicată, respectiv amenda, a fost în mod corect individualizată de agentul constatator deoarece petentul nu a înțeles faptul că a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate de norma incriminatoare și nici gradul de pericol social al faptei astfel încât simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
Procesul verbal, fiind întocmit de un agent al forței publice, se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie. Simpla nerecunoaștere a comiterii faptei necoroborată și cu alte mijloace de probă nu este de natură să atragă anularea procesului verbal.
În baza dispozițiilor art. 223 alin. 3 și art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa.
A fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul acesteia fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: copia procesului verbal contestat (f.2), copia CI a petentului (f.3), adresă (f.16), raportul agentului constatator (f.17), originalul procesului verbal (f.18), certificatul de omologare al aparatului radar (f.19), Operatorul radar al agentului constatator (f.20).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._ din data de 31.05.2015 (f. 2), încheiat de către Inspectoratul de Poliție Județean M., petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 390 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, reținându-se faptul că în data de 31.05.2015, orele 00:42, petentul a circulat pe drumurile publice cu autovehicul marca Ford cu nr. de înmatriculare 300-AFW-67 cu o viteză de 67 km/h pe un sector de drum in care viteza maxim admisă este de 50 km/h si, de asemenea pentru faptul că nu purta centura de siguranță, fapte prevăzute de art. 121, al.1, din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, precum și de art. 36, al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție fără obiecțiuni.
Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut.
Prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși, din probele administrate de organul din care face parte agentul constatator, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția contravenientului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Însă, în prezenta cauză, instanța constată faptul că petentul nu a reușit să facă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție.
Astfel, cu privire la prima contravenție reținută în sarcina petentului, se reține că, potrivit art. 121, al.1, din R.O.U.G. nr. 195/2002, „(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare."
În prezenta cauză, în procesul-verbal a fost reținut faptul că petentul a circulat pe drumurile publice cu autovehicul marca Ford cu nr. de înmatriculare 300-AFW-67 cu o viteză de 67 km/h pe un sector de drum in care viteza maxim admisă este de 50 km/h .
Această stare de fapt a fost confirmată de înregistrarea video depusă la dosar ( fila 21), de unde se poate observa cu claritate că petentul a circulat cu viteza consemnată în procesul verbal contestat.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că această contravenție a fost reținută în mod temeinic de agentul constatator, ca fiind săvârșită de petent.
Cu privire la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului, se reține că, potrivit art. 36, al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “(1) Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.”
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal nereușind să combată în mod pertinent cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției.
Astfel, mai întâi instanța constată că petentul a recunoscut la momentul întocmirii procesului-verbal, sub semnătură, că este de acord cu cele consemnate, menționând că recunoaște fapta și o regretă. Această recunoaștere, semnifică, sub aspect juridic, o mărturisire extrajudiciară, mijloc de probă ce funcționează în beneficul părții adverse (intimat din cazul de față) care este exonerat în acest mod de obligația de probare a acuzației. Prin mărturisirea petentului, prezumată de sinceritate, dată fiind situația de persoana acuzată contravențional și dat fiind momentul mult mai apropiat de faptă, s-a înlăturat prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și sancționate. Mărturisirea petentului, act unilateral, este irevocabilă și nu poate fi înlăturată decât pentru motive temeinice, dovedite prin mijloace de probă solide, administrate de persoana petentului. Prezumția de sinceritate a recunoașterii își are fundamentul psihologic în faptul că cel ce se recunoaște vinovat de săvârșirea unei contravenții este conștient de gravitatea consecințelor la care se expune, fiind nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de comiterea unui act ilicit, o astfel de conduită opunându-se tendinței naturale de autoconservare, tendință intelectuală căreia nici un om nu i se poate sustrage. Instanța consideră că declarația dată de petent în fața organului constatator, fiind cel mai aproape (din punct de vedere temporal) de momentul întocmirii procesului-verbal, se caracterizează prin sinceritate și corespunde realității.
Astfel, prin recunoașterea făcută de petent, recunoastere la care se adaugă faptul că petentul nu a propus nicio probă pentru a demonstra o stare de fapt contrară celei expuse în procesul verbal atacat, instanța va constata că si cea de-a doua faptă contravențională a fost reținută în mod corect ca fiind săvârșită de petent.
În consecință, deoarece ambele fapte contravenționale au fost corect reținute de agentul constatator, instanța apreciază că procesul-verbal atacat îndeplinește și condiția de temeinicie.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța reține că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, petentului fiindu-i aplicată sancțiunea minimă prevăzută de lege, respectiv 4 puncte amendă, echivalentul a 390 lei, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Față de situația de drept și de fapt expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea formulata de petentul R. R., cu domiciliul în Târgu-M., . R., nr. 7, jud. M., în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE JUDETEAN M., cu sediul în Târgu-M., ., jud. M., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecatoria Tg.M..
Pronuntata in sedinta publica de azi, 21.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. F. M. M. S.
Fiind plecată din instanță
semnează grefier șef Secția civilă
I. M. C.
Red.C..
Tehn. CM.
4 ex. / 28.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4695/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4726/2015. Judecătoria... → |
|---|
