Acţiune oblică. Sentința nr. 4421/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 4421/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 4421/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4421

Ședința publică din data de 07 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: N. S.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta . (C.._, J_, cu sediul în Vărgata, nr. 171, jud. M.), în contradictoriu cu pârâții N. Z. (CNP._, cu domiciliul în Tg-M., Bld. 1848, nr. 20D, .) și M. I. E. (CNP._, cu domiciliul în ., jud. M.), având ca obiect acțiune oblică.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 septembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 07 octombrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-M. la data de 09.01.2015, sub nr._, reclamanta . în numele debitorului M. T., a chemat în judecată pe pârâții N. Z. și M. I. E. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13.06.2014, având ca obiect autovehiculul Volkswagen Golf, nr. de identificare WVWZZZ1HZRW058718, pentru că în momentul vânzării pârâta N. Zsuzsuzsanna nu mai era proprietara acestui autoturism întrucât la data de 25.03-2013 s-a încheiat între debitorul-reclamant M. T. și pârâta N. Z. un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect același autoturism. Societatea sa creditoare înțelege să își revendice autoturismul în cauză.

Solicită de asemenea ca în hotărârea care se va pronunța să se dispună ca pârâta M. I. E. să fie obligată la transcrierea (radierea) de pe numele ei a autoturismului în cauză pe numele reclamantului debitor M. T. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în această cauză.

Solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezenta cauză.

În motivare a arătat că este creditoarea debitorului M. T. care îi datorează suma de 3.500 Euro + cheltuieli de executare, creanță care este certă, lichidă și exigibilă, dovadă pe care o fac cu copia declarației autentice nr._502, 503 din 27.03.2013, și face obiectul dosarului execuțional nr. 206/B./2013 la B. U. F..

Debitorul este insolvabil și, știindu-se urmărit, nu are interesul, refuză sau cu rea-credință nu înțelege să cheme în judecată pe pârâți pentru a readuce în patrimoniu un bun pe care reclamanta îl poate urmări în vederea executării creanței pe care o are împotriva sa.

De aceea, având un interes serios și legitim, este obligată ca, în locul de­bitorului, să cheme în judecată pe părâte în sensul arătat anterior.

Reclamanta a menționat faptul că autoturismul în cauză a fost înscris pe numele debitorului M. T. la Direcția Impozite și Taxe din cadrul comunei Vărgata la data de 25.03.2013, iar la data de 24.06.2014 (după începerea executării silite), a fost înscris pe numele pârâtei M. I. E. (mama) tot la aceeași instituție.

In probațiune a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogarea pârâtelor, la nevoie probă testimonială (dacă rezultă din dezbateri necesitatea administrării).

In drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1560, 1561 din Codul civil.

La data de 28.01.2015 reclamanta a depus la dosar precizări prin care a arătat că, reprezentantul societății . este B. B.-E., în calitate de administrator.

Cu privire la petitul nr. 2 al cererii, având în vedere prevederile art. 903 din C. Proc. Civilă a arătat că, renunță la acest capăt de cerere.

A depus la dosar chitanță taxă judiciară de timbru în valoare de 506,55 lei.

La data de 13.03.2015, Pârâta M. I. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, motivul pentru care consideră că este netemeinică acțiunea, este faptul că acest autoturism a fost achiziționat exclusiv din fondurile bănești ale sale și pentru un scop bine definit.

De asemenea a mai arătat că fiica sa, M. A., este încadrată în grad de handicap locomotor accentuat, iar autoturismul achiziționat este absolut necesar în ajutorarea acesteia zilnic în deplasarea la școală și periodic la medici de specialitate. Fiica sa este înscrisă la școala din Miercurea Nirajului și distanța din localitatea Mitrești este de 10 km, în condițiile în care fiica sa are grave probleme locomotorice.

Pârâta a mai arătat că fiul său nu este insolvabil, întrucât este angajat la o societate și lunar achită o sumă de bani în contul datoriei de 3500 euro, la care se face referire în acțiune.

Pârâta M. I. E. a depus la dosar cerere în probațiune prin care a solicitat să se dispună încuviințarea administrării probei testimoniale cu martora F. I., domiciliată în com.Gălești, ..

De asemenea, pe această cale a invocat excepția lipsei calității de reprezentant legal al numitului B. O., persoana care în calitate de administrator a formulat, a înregistrat și semnat cererea de chemare în judecată pentru reclamanta ..

La data de 13.08.2015, pârâta M. I. E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, cu cheltuieli de judecată. A arătat că datoria față de reclamantă a debitorului a fost stinsă prin achitarea întregii sume.

La data de 23.09.2015, pârâta N. Z. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună respingerea acțiunii civile, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, aparent, acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. B. F. S.R.L. în numele debitorului M. T. este întemeiată, dar în realitate, acțiunea civilă este nefondată și formulată fără atenta verificare și coroborare a actelor anexate cererii de chemare în judecată.

Contractul de vânzare - cumpărare din 13.06.2014. având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de identificare WVWZZZ1HZRW058718, în care la rubrica vânzător apar datele de identificare ale sale nu este încheiat și semnat de către ea, acest înscris fiind un fals.

In condițiile în care, înainte de formularea acțiunii civile reclamanta i-ar fi trimis o notificare, putea să-i arate acest aspect și astfel avea posibilitatea să întreprindă alte demersuri judiciare pentru atingerea scopului urmărit;

De asemenea, despre greșita cale aleasă, reclamanta trebuia să-și dea seama și din coroborarea Declarației fiscale/Deciziei de impunere înregistrat la . și Taxe sub nr._13, și a prevederilor art.113 din Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei raza se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept".

In cauză sunt de observat următoarele fapte:

-prin Contractul de vânzare - cumpărare pentru un

vehicul folosit din 07.03.2013., pârâta a vândut debitorului din prezenta cauză autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de identificare WVWZZZ1HZRW058718;

- astfel cum rezultă și din Declarația fiscală / Decizia de impunere înregistrat la corn. Vărgata - Direcția Impozite și Taxe sub nr._13., autoturismul a fost înscris în evidența fiscală a . contribuabilului M. T., fapt din care rezultă implicit radierea autovehiculului de pe numele pârâtei;

- în condițiile în care autoturismul marca Volkswagen Golf,cu numărulde identificare WVWZZZ1HZRW058718 nu a mai fost înregistrat în evidența fiscală a mun. Târgu M. pe numele său, nu mai avea cum să mai încheie în mod valabil un alt contract de vânzare -cumpărare pentru vehiculul din cauză, astfel că, reclamanta trebuia să-și dea seama de netemeinicia acțiunii formulate.

Pârâta consideră de asemenea că reclamanta ori executorul judecătoresc care se ocupa de dosarele execuționale invocate în acțiunea formulată, puteau să obțină suficiente informații de la autoritățile competente pentru a putea formula o acțiune întemeiată atât în fapt cât și în drept, respective să-și dea seama că, Contractul de vânzare - cumpărare din 13.06.2014. prezintă un alt viciu decât cel invocat în acțiune.

Pentru motivele de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă, precum și pentru cele invocate de către aceasta prin prezenta întâmpinare, solicită respingerea acțiunii formulate, și având în vedere culpa procesuală a reclamantei, solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

In drept a invocat art.205 și urm., art.451 și urm. C.pr.civ.

În ședința publică din data de 23.09.2015, reprezentanta pârâtei M. I. E. a invocat excepția lipsei de interes.

În probațiune s-au depus la dosarul cauzei: contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.2,3,37,38), declarație fiscală (f.4), carte de identitate a vehiculului (f.5,39), încheiere din data de 30.10.2013 a B. U. F. (f.6,40,48,49,51,52), extras ONRC (f.11-12), chitanțe (f.13,50,53,59), declarație (f.15), copie CI (f.29), adresa de ridicare poprire (f.46,47), contract de asistență juridică (f.60), somație (f.61).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma exceptiei lipsei de interes, invocata de pârâta M. I. E., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin 1 C. pr. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, exceptia lipsei de interes primând asadar asupra tuturor cererilor formulate in cauza.

Analizând excepția lipsei de interes invocată, instanța constată că prin acțiunea oblică înregistrată, reclamanta solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13.06.2014, având ca obiect autovehiculul Volkswagen Golf nr. de identificare WVWZZZ1HZRW058718, susținând că în momentul vânzării pârâta N. Zsuzsuzsanna nu mai era proprietara acestui autoturism întrucât la data de 25.03.2013 s-a încheiat între debitorul M. T. și pârâta N. Z. un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect același autoturism. Interesul serios și legitim invocat de reclamantă se raportează la calitatea acesteia de creditoare a debitorului M. T. pentru suma de 3.500 Euro + cheltuieli de executare, creanță care face obiectul dosarului execuțional nr. 206/B./2013 la B. U. F., respectiv la susținerea potrivit căreia debitorul este insolvabil și, știindu-se urmărit, nu are interesul, refuză sau cu rea-credință nu înțelege să cheme în judecată pe pârâte pentru a readuce în patrimoniu un bun pe care reclamanta îl poate urmări în vederea executării creanței pe care o are împotriva sa.

Analizând înscrisurile depuse în probațiune, instanța constată că prin încheierea din data de 30.10.2013 pronunțată de B. U. F. în dosarul execuțional nr. 206/B./2013, raportat la cererea creditoarei . SRL privind obligația de plată în sarcina debitorilor M. T. și M. I. a sumei de 3500 euro, s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 382/E/2013. Din adresele de ridicare a popririi depuse la f. 46-47 dosar reiese faptul că debitul în dosarul execuțional nr. 382/E/2013 a fost integral recuperat.

De altfel, stingerea inclusiv a obligației de plată a sumei de 3500 euro a fost confirmată de reprezentantul reclamantei în ședința publică din 23.09.2015, întrucât acesta a susținut admiterea excepției invocate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C.pr.civ., orice cerere poate fi formulata si susținuta numai daca autorul acesteia justifica un interes.

În cauză, reclamanta nu mai justifică interesul de a promova o acțiune oblică în condițiile art. 1560 C. civ., nemaideținând o creanță împotriva debitorului M. T..

Ținând seama de aceste aspecte, se constată că excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă, iar acțiunea respinsă ca lipsită de interes.

În privința cheltuielilor de judecată, se constată că doar pârâta N. Z. a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în prezentul dosar (chitanță onorariu avocat f. 59 dosar). În consecință, întrucât reclamanta a căzut în pretenții, instanța o va obliga la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Instanța nu va proceda la reducerea onorariului de avocat, ținând seama de faptul că nu se poate reține vreo culpă a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, cu atât mai mult cu cât nu a fost notificată anterior declanșării acestuia (dimpotrivă, pârâta, aflată în străinătate, a fost cea care a întreprins demersuri pentru a lua la cunoștință de conținutul acțiunii, contactându-l pe reprezentantul reclamantei, după cum acesta însuși a învederat instanței în ședința publică din 20.05.2015). În acest context și raportat la apărările formulate în cuprinsul întâmpinării depuse, instanța apreciază că suma de 2500 de lei achitată cu titlul de onorariu nu este nejustificat de mare și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451 C. pr. civ. pentru cenzurarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes, invocată de pârâta M. I. E..

Respinge ca lipsită de interes acțiunea oblică formulată de reclamanta . SRL (C.._, J_, cu sediul în Vărgata, nr. 171, jud. M.), în contradictoriu cu pârâtele N. Z. (CNP._, cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., .) și M. I. E. (CNP._, cu domiciliul în com. Vărgata, ., jud. M.).

Obligă reclamanta la plata către pârâta N. Z. a sumei de 2500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C. pr. civ., astăzi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

C. D.

N. S.

Red. C.D.

Tehnored. L.M.

06.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune oblică. Sentința nr. 4421/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ