Plângere contravenţională. Sentința nr. 5047/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5047/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 5047/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5047

Ședința publică din 09 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. N.

GREFIER: M. M.-E.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul K. A., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că s-au depus dovezile de comunicare ale procesului-verbal de contravenție.

Instanța constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția tardivității plângerii.

În temeiul art. 248 alin. (4) Cod procedură civilă, instanța unește excepția tardivității plângerii cu administrarea probelor.

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și procedează la dezbaterea fondului în continuare în ședință publică, la același termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

P. cererea având ca obiect plângere contravențională, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015 sub nr._, petentul K. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. DRDP B., admiterea plângerii contravenționale; anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 28.11.2011.

In fapt, petentul a arătat că la data de 27.11.2014, i s-a comunicat de către executorul judecătoresc SCPEJ H. GIUNCA & ASOCIAȚII, o somație, emisă la data de 25.11.2014, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că trebuie să achite suma de 28 euro reprezentând tarif despăgubire + 137,80 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, conform titlurilor executorii constând în proces verbal de contravenție . 11 nr._ și a încheierii civile nr. 9403/6.11.2014. În continuare, precizează faptul că procesul verbal de contravenție menționat anterior nu i-a fost comunicat de către intimată, data la care a luat cunoștință despre acesta fiind data de 27.11.2014, respectiv data comunicării înscrisurilor de către executorul judecătoresc. în acest sens, menționez faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ - indicat în cuprinsul procesului verbal de contravenție pe care îl contest, a fost vândut numitului M. RUPI, la data de 26.11.2010, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare anexat prezentei plângeri.

Având în vedere aspectele menționate anterior, consideră că în mod nelegal și netemeinic a fost întocmit procesul-verbal de contravenție pe numele meu, întrucât de la data vânzării autoturismului, nu mai are calitatea de proprietar al mașinii și nici de deținător al acesteia, nu a mai circulat pe drumurile publice cu ea, astfel că aplicarea unei amenzi contravenționale pentru faptul că nu a achitat rovinieta, precum și obligarea sa la suportarea unor tarife de despăgubire nu este legală.

Totodată, mai subliniază faptul că, obligația de radiere a autoturismului aparține cumpărătorului, astfel că numitul M. RUPI avea obligația legală ca in termen de 30 de zile de la încheierea contractului de vânzare cumpărare să se prezinte la sediul poliției pentru a radia autoturismul pe care l-a cumpărat și de a-1 înmatricula pe numele său.

În continuare, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, care prevede faptul că (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicai contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, invoc excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, pe care vă solicit respectuos să o admiteți, dat fiind faptul că procesul verbal mi-a fost comunicat la data de 27.11.2014, împreună cu actele de executare silită, de către executorul judecătoresc, iar fapta contravențională a fost săvârșită la data de 4.06.2011. în acest sens, solicită instanței să pună în vedere intimatului să depună la dosar dovada faptului că mi-a fost comunicat procesul verbal de contravenție contestat.

De asemenea, având în vedere motivele enumerate anterior, solicită instanței să admită plângerea contravențională pe care am formulat-o și, în consecință, să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._/28.11.2011, având in vedere faptul că autoturismul a fost vândut în anul 2010, astfel că de 4 ani de zile acesta nu mai are calitatea de proprietar al acesteia, și practic nu avea posibilitatea de a săvârși nicio contravenție în acest sens, respectiv nu putea circula pe DN 7 km 188+90(, Seaca, județul VL, astfel cum s-a reținut în cuprinsul procesului verbal, sens în care arăt că această amendă contravențională ar fi trebuit aplicată numitului M. RUPI.

În drept, OG nr. 2/2001, precum și prevederile HG nr. 1391/2006.

În probațiune au fost depuse la dosar, următoarele înscrisuri: încheierea de încuviințare (f.3), somație (f.4), încheierea nr.1 (f.5-6), copie proces verbal (f.7), carte identitate autovehicul (f.8), înscrisuri (f.9-14), dovadă achitare taxă timbru (f.20), proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (f.34).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele, deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității plângerii contravenționale, excepție ce face de prisos cercetarea pricinii, în baza art. 248 al. 1 Cod proced. civilă:

În baza art. 31 al. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de contravenție se poate formula plângere contravențională în termen de 15 zile de la data comunicării sau înmânării actului atacat, în speță procesul-verbal de contravenție . NR._ din data de 28.11.2011 al intimatei C. SA.

La dosarul cauzei intimata a depus dovada comunicării actului sancționator (fila 34), din care reiese faptul că petentului i s-a comunicat procesul-verbal de contravenție la data de 13.12.2011 prin afișare la domiciliul sau.

Față de această stare de fapt și de prevederile legale ce preced, instanța constată că plângerea contravențională depusă la data de 26.02.2015 este evident depusă cu depășirea termenului de decădere de 15 zile instituit de art. 31 al. 1 din OG nr. 2/2001.

Susținerile petentului referitoare la nelegalitatea procesului-verbal, respectiv calitatea sa de proprietar al autoturismului menționat în procesul-verbal, nu pot fi analizate decât în cadrul unei proceduri judiciare legal formulate, inclusiv din perspectiva termenului de sesizare a instanței de judecată.

În consecință, în baza art. 246 al. 1 și art. 247 al. 1 Cod proced. civilă, instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale și va respinge plângerea dedusă judecății ca tardiv formulată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale de față și în consecință

Respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională formulată de petentul K. A. CNP_, cu domic. în . ., jud. M. în contradictoriu cu intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., cu sediul în B., .. 13, ., jud. B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 28.11.2011.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-M..

Pronunțată în ședință publică, azi 09.11.2015.

P. GREFIER

I. A. N. M. E. M.

Red. IAN.

Tehnored. I.M.

22.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5047/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ