Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 5026/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 5026/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 5026/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-M.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5026
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-NOÉMI B.
Grefier: I. M. C.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de petentul MUNICIPIUL TG-M. reprezentat prin primar în contradictoriu cu intimatul G. I., având ca obiect înlocuire amendă cu munca în folosul comunității.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.10.2015, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi, 06.11.2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2015 sub nr._ petentul Municipiul Târgu M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul G. I., transformarea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 6.500 lei, stabilită în sarcina petentului prin procesele verbale de contravenție nr. _ din data de 07.03.2009, nr._ din data de 01.08.2009 nr._ din data de 26.02.2012, nr._ din data de 30.03.2012 nr._ din data de 28.04.2012 nr._ din data de 16.06.2012, nr._ din data de 11.08.2012, nr._ din data de 25.08.2012, nr._ din data de 27.10.2012, în prestarea unei activități în folosul comunității,.
În motivare, s-a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional cu suma totală de 6.500 lei, în baza unui număr de 9 procese-verbale contravenționale.
De asemenea, petentul a mai arătat că procesele - verbale sunt temeinice și legale, fiind întocmite cu respectarea prevederilor art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001/R, fiind cuprinse în conținutul acestora mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din actul normativ menționat, mai exact numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului.
Astfel, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută privind actele de sancționare în cauză, astfel încât acestea se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege.
Amenzile contravenționale aplicate sunt întemeiate și corect individualizate, fiind în limita prevăzută de actele normative în temeiul căreia s-au aplicat.
Cu privire la sarcina probei, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 249-250 Cod procedură civilă, cat și potrivit principiilor generale ale dreptului administrativ, procesele verbale de contravenție ca acte administrative se bucură de prezumția relativă de legalitate, în acord și cu practica C.E.D.O., atunci când fapta contravențională este constatată personal de către agenții constatatori. Această prezumție multiplă are la bază două premise legale esențiale: autoritatea organelor administrației publice de a aplica sancțiuni contravenționale și deontologia profesională a celor competenți să o facă.
Astfel, petentul a învederat că sarcina demonstrării unei alte situații de fapt decât cele prevăzute în actele de sancționare, incumba contravenientului care, însă, nu a înțeles să se prevaleze de prevederile legale avute la îndemână, pentru a demonstra contrariul celor arătate în actele constatatoare menționate .
Întrucât pârâtul nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 25 alin. 3 și art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001/R, în conformitate cu care avea posibilitatea ca în termen de 15 zile de la comunicarea proceselor-verbale de contravenție să înainteze plângeri contravenționale sau să plătească în 48 h, jumătate din minimul amenzilor, organul constatator a comunicat subscrisei, procesele-verbale de contravenție în vederea demarării procedurii de executare silită, prevăzută de O.G. nr. 92/2003/R, privind Codul de procedură fiscală, pentru recuperarea debitelor.
Deși organul de executare din cadrul Municipiului Târgu M., a demarat procedura de executare silită, nu s-a reușit recuperarea debitului restant, întrucât debitorul nu obține nici un fel de venit, nu deține conturi bancare și nu are în patrimoniu bunuri mobile sau imobile urmăribile, în acest sens fiind întocmit procesul - verbal de constatare a insolvabilității nr. 3125/_/01.04.2015.
În baza art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001/R respectiv ținând cont de imposibilitatea executării silite a pârâtului, a solicitat înlocuirea amenzilor cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Față de cele expuse mai sus, a solicitat admiterea cererii și pe cale de consecință, transformarea amenzilor contravenționale aplicate în baza proceselor-verbale de contravenție in muncă în folosul comunității.
În drept, petentul a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, O.G. 2/2001/R privind regimul juridic al contravențiilor și pe dispozițiile O.G. nr. 92/2003/R privind Codul de procedură fiscală.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a acestuia, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, acțiunea petentului este nefondata si neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
Intimatul a invocat lipsa calității procesuale active a petentului Municipiul Târgu M. - Serviciul Urmărire si Executare Silita, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor din art. 9 al O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore. (2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda. (3) In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecata pe a cărei raza teritoriala s-a săvârșit contravenția, in vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.”
Așadar, articolul 9 din O.G. 2/2001 reglementează procedura de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea privind obligarea prestării la munca, indicând totodată și autoritatea care poate solicita acest lucru.
În cauza, din analiza proceselor verbale de constatare a contravenției depuse la dosarul cauzei, rezulta ca organul din care face parte agentul constatator este Inspectoratul de Politie al Județului Bacău, insa sesizarea instanței a fost făcuta de către Municipiul Târgu M..
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 9 din O.G. 2/2001 solicita admiterea excepției invocate si drept consecința respingerea cererii reclamantului pentru lipsa calității procesuale active a acestuia.
În ceea ce privește procesul-verbal nr._ din 20.06.2009 a invocat prescripția dreptului material la acțiune prescripția executării sancțiunii având in vedere ca s-a împlinit cu mult termenul de 5 ani, termen in care reclamantul putea introduce acțiunea si executarea silita.
În ceea ce privește fondul cauzei, a învederat următoarele: referitor la transformarea amenzilor in munca in folosul comunității, considera ca nu sunt întrunite condițiile pentru a se admite aceasta cerere, întrucât nu s-a făcut dovada efectuării demersurilor legale pentru executarea silita împotriva sa, nu s-a depus procesul-verbal de constatare a insolvabilității nr. 3125/_/2014, despre care se face vorbire in acțiune.
Susținerile reclamantului sunt nefondate si neîntemeiate, fiind invocate doar aspecte generale, fără a aduce probe in dovedirea cererii acestuia.
În ceea ce privește persoana sa, a învederat faptul ca este căsătorit, momentan fără loc de munca, are 3 copii minori in întreținere.
Acțiunea fiind nefondata si neîntemeiata, solicita respingerea acesteia ca atare, iar întrucât reclamantul se afla in culpa procesuala se impune obligarea acestuia la restituirea cheltuielilor de judecata.
Petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocată ca neîntemeiată și nelegală, ținând cont de dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 2/2001/R privind regimul juridic al contravențiilor care prevede că:"(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. (2)Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda. (3) în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."
Într-adevăr, până la modificările actului normativ mai sus indicat, organul constatator avea competența de a sesiza instanța de judecată cu cererea de transformare a amenzilor în prestarea activității în folosul comunității, însă începând cu data de 1 februarie 2015, această atribuție revine organelor unităților administrativ-teritoriale.
În ce privește precizarea pârâtului, că organul de executare silită nu avea dreptul de a solicita transformarea amenzilor cu muncă în folosul comunității, înainte de a emite acte de executare silită, a învederat că pentru toate procesele-verbale depuse la dosarul cauzei, au fost emise acte de executare silită - somații pe care le anexează, care au fost comunicate acestuia prin poștă cu confirmare de primire, unele dintre ele fiind semnate personal de către intimat, iar altele care au fost restituite subscrisului, au fost comunicate prin publicitate.
În consecință, doar după emiterea somațiile și demersurilor efectuate în vederea recuperării creanțelor fiscale reprezentate de amenzile contravenționale, a procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare a insolvabilității nr. 3125/_/01.04.2015 și a cererii de chemare în judecată, care formează obiectul prezentului dosar.
Pârâtul invocă prescripția executării sancțiunii amenzii stabilită prin procesul-verbal de contravenție nr._/20.06.2009, întrucât a trecut 5 (cinci) ani de la emiterea acesteia. De asemenea, a solicitat respingea această excepție, deoarece așa cum reiese din documentele depuse la dosarul cauzei, prescripția a fost întreruptă prin emiterea și comunicarea actului de executare silită, somația nr._/05.12.2014, care a fost comunicată pârâtului prin poștă cu confirmare de primire, precum și prin publicitate, dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție.
Intimatul a avut o stare de pasivitate și la comunicarea proceselor-verbale de contravenție și a actelor de executare silită, ieșind din această stare doar la data când subscrisul am formulat prezenta acțiune.
Față de cele expuse mai sus, a respectat întocmai dispozițiile legale ale Codului de procedură fiscală, în ce privește emiterea și comunicarea actelor de executare silită și pe cale de consecință să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Codului de procedură fiscală.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a insolvabilității (f.4-6), HCLM nr. 197 din 31.10.2002 (f.7,110), procesele verbale (f.8-12), certificate de naștere (f.27-29), înscris (f.60-64), somație (f.70,75,80,85-86,90,96,101), anunț colectiv (f.71-73,76-78,81-83,87-88,91-94,97-98), proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (f.74,79,84,89,95,99-100), borderou (f.102), înștiințare poprire (f.103), adresă de înființare poprire (f.104), adresă (f.105), înscris (f.106), proces verbal de constatare a insolvabilității (f.107-109); notă internă (f.111-114), adresă (f.115-117), adresă (f.118-121), înscris (f.122), adresă (f.124), notă internă (f.126), anexă (f.127),
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Excepția lipsei dovezii calității procesuale active este o excepție de fond pentru că vizează dreptul subiectiv dedus judecății, absolută întrucât poate fi invocată de oricare dintre părți, de către instanță din oficiu sau de către procuror, în orice stare a pricinii și peremptorie deoarece admiterea acesteia duce la o soluție de respingere a acțiunii, ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.
În drept, conform art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În prezenta cauză, analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța constată că aceasta a fost formulată de către petentul Municipiul Târgu M. în contradictoriu cu intimatul G. I., cu domiciliul în mun. Târgu M., solicitând înlocuirea sancțiunilor amenzilor neachitate de către pârât și imposibil de executat silit cu muncă în folosul comunității.
Raportat la această stare de fapt, instanța consideră că, petentul are în prezenta cauză calitatea procesuală activă cerută de dispozițiile legale arătate, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul Târgu-M., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, prin procesele verbale de contravenție indicate de petent în cuprinsul cererii de chemare în judecată și anexate acesteia (f. 8-12), intimatul G. I. a fost sancționat contravențional cu amenzi a căror valoare însumează suma de 6.500 lei.
Aceste acte de sancționare au rămas necontestate, nefiind exercitat dreptul de a introduce plângere contravențională în termen de 15 zile de la comunicare de către petent.
Întrucât intimatul contravenient nu a achitat debitele datorate, iar urmare a procedurii de executare silită aceste debite nu au putut fi executate, declarându-se starea de insolvabilitate a debitorului f. 4-5, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunilor cu amenda cu prestarea unei activități în folosul comunității.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită cu privire la sancțiunea stabilită prin procesul verbal de contravenție nr._ din 20.06.2009, instanța reține faptul că prin cererea introductivă petentul nu a solicitat înlocuirea amenzii aplicate prin acest proces verbal, motiv pentru care va respinge această excepție, ca fiind lipsit de interes.
În drept, potrivit art. 9 alin. 3 OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor ,,în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."
Potrivit aceluiași art. 9 din OG nr. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.
Potrivit art. 39¹ alin. 1 din OG nr. 2/2001, ,,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată."
În baza alin. 2: ,,în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Având în vedere dispozițiile art. 391 din OG 2/2001 și art. 9 din OG 2/2001, rezultă că nivelul maxim al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității este de 50 ore pentru fiecare act sancționator, fără însă ca sancțiunea cumulată, de exemplu în cazul mai multor procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, să poată depăși 300 ore.
Potrivit art. 3 din OG nr. 55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, „sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată …, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6 - 10 ore pe zi.”
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 10 ore pe zi.
Conform art. 2 din OG nr. 55/2002 activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale, iar potrivit art. 13 din același act normativ în toate situațiile, instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.
Potrivit art. 42 din Constituția României și art. 4 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, munca forțată este interzisă, exceptând, activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință; munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; prestațiile impuse în situația creata de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.
Sub aspectul cererii formulate, din analiza textelor legale menționate, se desprinde aprecierea conform căreia sancțiunea amenzii poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care contravenientul nu dispune de mijloacele necesare achitării integrale a amenzii aplicate, iar în urma demersurilor făcute de organul de executare al creanțelor bugetare a rezultat imposibilitatea executării silite a acestei creanțe.
Având în vedere că din materialul probator administrat, petentul a făcut dovada imposibilității executării silite a contravenientului, instanța apreciază cererea ca fiind întemeiată, urmând a o admite.
Dispozițiile art.9 alin. 3 se coroborează cu cele ale art. 39¹ din O.G. nr. 2/2001, articol cuprins in cap. V din O.G. nr. 2/2001, referitor la executarea sancțiunii contravenționale.
Instanța reține ca înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități dispusă în baza art. 9 alin. 3 și art. 39¹ ține de executarea contravențiilor și poate fi dispusă de instanță, indiferent dacă sancțiunea prestării activității în folosul comunității este sau nu prevăzută ca și sancțiune alternativă cu amenda în actul normativ care sancționează fapta reținută în sarcina contravenientului, dacă sunt îndeplinite condițiile arătate în art.39¹, și anume contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și, cel mai important, nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii.
Ca atare, în situația în care este posibilă executarea silită a contravenientului, sancțiunea amenzii nu poate fi înlocuită de instanță cu munca în folosul comunității. Însă, în situația în care nu exista posibilitatea executării silite a contravenientului, iar actul normativ care sancționează fapta reținută în sarcina sa nu prevede această sancțiune, în acest caz sancțiunea amenzii nu ar putea fi executată în nici un mod și, fiind creanță bugetară, s-ar prescrie în termen de 5 ani, funcția sancționatoare a contravenției nu ar mai exista.
Instanța reține că nu aceasta a fost intenția legiuitorului, chiar dacă dispozițiile legale în materia sancțiunilor sunt oarecum confuze, iar dispozițiile din art. 39¹ din O.G. nr. 2/2001 privesc executarea sancțiunilor, iar cele din O.G. nr. 55/2002 stabilesc, printre altele, modul general al aplicării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, stabilind dreptul de a aplica aceasta sancțiune principală în favoarea exclusivă a instanțelor. În acest sens, sunt de altfel și dispozițiile Deciziei nr. 7/20.09.2010 a ICCJ.
În ceea ce privește numărul de ore de muncă în folosul comunității, instanța își va întemeia soluția în acord cu dispozițiile art. 13 din OG nr. 55/2002, respectiv ținând seama de aptitudinile fizice și psihice ale intimatului contravenient, precum și de nivelul pregătirii profesionale, respectiv se vor avea în vedere cuantumul amenzilor aplicate în raport de limitele speciale prevăzute de lege pentru fiecare în parte, dar și de venitul minim pe economie.
Ținând cont de toate aceasta, instanța va obliga intimatul la prestarea unui număr de: 20 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.03.2009, 20 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.08.2009, 10 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.02.2012, 10 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.03.2012, 20 de ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.04.2012, 20 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.06.2012, 10 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 11.08.2012, 10 ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.08.2012 și 10 de ore de muncă în folosul comunității pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.10.2012.
Văzând și dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul Târgu-M., ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la procesul verbal de contravenție nr._ din 20.06.2009, ca fiind lipsit de interes.
Admite cererea formulată de petentul Municipiul Târgu-M., cu sediul în mun. Târgu-M., Piața Victoriei, nr. 3, jud. M., în contradictoriu cu intimatul G. I., având CNP_, cu domiciliul în mun. Târgu-M., ., jud. M..
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.03.2009 cu 20 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.08.2009 cu 20 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.02.2012 cu 10 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.03.2012 cu 10 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.04.2012 cu 20 de ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.06.2012 cu 20 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 11.08.2012 cu 10 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.08.2012 cu 10 ore de muncă în folosul comunității.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.10.2012 cu 10 de ore de muncă în folosul comunității.
Ia act că intimatul nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 6 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C.-NOÉMI BINDERIOANA M. C.
4.ex./16.11.2015
Red.C.N.B.
Dact.CM
← Pretenţii. Sentința nr. 4997/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5001/2015.... → |
---|