Plângere contravenţională. Sentința nr. 5226/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5226/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 5226/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5226
Ședința publică de la 18 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. F.
Grefier L. E. L.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. M. V., în contradictoriu cu intimatul IPJ M. – POLIȚIA MUNICIPIULUI TG. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că intimatul a depus la dosarul cauzei dovada comunicării către petent a procesului verbal de contravenție . nr._/23.02.2015.
Având în vedere că intimatul a comunicat înscrisurile solicitate și față de împrejuarea că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității depunerii plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu, și asupra fondului cauzei.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015 sub nr._, petentul M. M. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea procesului verbal contestat, și în consecință, anularea amenzii stabilite prin procesul verbal,iar în subsidiar, transformarea sancțiunii amenzii în avertisment.
În motivare petentul a arătat că, prin procesul verbal atacat a fost sancționat contravențional cu suma de 877 lei, motivat de faptul că ar fi circulat în data de 23 februarie 2015 pe . Târgu M., având termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expiat.
Petentul a considerat că procesul verbal de constatare a contravenției este netemeinic, deoarece raportat la starea de fapt reținută prin acesta, cuantumul sancțiunii administrative este unul cu mult prea mare decât cel care s-ar impus a fi stabilit.
Corespunde adevărului faptul că la data încheierii acestui proces verbal termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice era expirat, însă acest termen a fost depășit doar cu două zile, respectiv în data 21 februarie 2015, fiind oprit în trafic la data de 23 februarie 2015.
De asemenea, petentul a considerat că această scăpare a fost datorată și faptului că inspecția tehnică periodică se realizează o dată la 2 ani, astfel că oricăruia li se putea întâmpla o asemenea scăpare.
În continuare, petentul a menționat faptul că a remediat imediat acest fapt, iar sancționarea sa, atât de drastic impunea, consideră petentul că, pentru contravenția săvârșită este suficient măsura avertismentului.
Petentul a solicitat ca judecarea acestei cauze să se facă și în lipsa.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.31, art.16 al.7 OG 2/2001, din OUG nr. 15/2002.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
A fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul acesteia fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: copia procesului verbal contestat (f.2,39), adresă (f.13), raportul agentului constatator (f.14), originalul procesului verbal (f.15), adresă (f.16), confirmare de primire (f.40), borderou (f.41).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal_/23.02.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei, deoarece în data de 23.02.2015, ora 9,38, a condus autoturismul marca VW pe . termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat din data de 21.02.2015.
Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, însă acesta a menționat la rubrica alte mențiuni că „unde să îl fac, au trecut doar două zile”
Cu privire la excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale, excepție invocată de instanță din oficiu, se constată, potrivit dovezii de comunicare depusă de intimată la dosarul cauzei, că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 04.03.2015, iar plângerea contravențională a fost înregistrată la această instanță la data de 16.03.2015, așadar în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de lege, astfel că excepția invocată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Cu privire la fondul cauzei, fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 10, al.1 din OUG 195/2002, (1) Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație.
În continuare, instanța reține aplicabilitatea în materie contravențională a art. 6 parag. 2 CEDO referitor la prezumția de nevinovăție care trebuie recunoscută oricărei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație penală. Pentru a aprecia astfel, instanța are în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia noțiunea de ,, materie penală,, are un caracter autonom care nu se confundă cu sensul atribuit materiei penale din dreptul intern. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza Ozturk contra Germaniei trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind penală, criterii ce nu trebuie întrunite în mod cumulativ respectiv: calificarea faptei din dreptul intern, natura faptei incriminate (gradul de aplicabilitate al normei ) și natura și gravitatea sancțiunii aplicabile.
Cu privire la contravențiile la regimul circulației rutiere, Curtea de la Strasbourg a statuat că deși acestea nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera ,, acuzației în materie penală,, deoarece pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special, toți cetățenii trebuind să respecte normele de drept din materia circulației ( Cauza Ozturk c Germaniei) iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire ( Cauza Lauko c Slovaciei).
Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul că dubiul profită celui acuzat.
Pe de altă parte însă, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinice până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei personae de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
Instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, având în vedere că intimatul a depus înscrisuri în susținerea procesului-verbal în cauză sunt incidente prevederile art. 1169 cod civil potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal nereușind să combată în mod pertinent cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției.
Astfel, mai întâi instanța constată că petentul a recunoscut, prin plângerea formulată, faptul că, la data constatării faptei contravenționale, nu deținea dovada efectuării inspecției tehnice periodice.
Prin mărturisirea petentului, prezumată de sinceritate, dată fiind situația de persoana acuzată contravențional, s-a înlăturat prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și sancționate.
Această recunoaștere se coroborează cu cele consemnate cuprinsul procesului-verbal, astfel că instanța apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentului respectiv cea prevăzută de art.10, al.1din OUG 195/2002 .
În consecință, instanța constată că forța probantă a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ). Instanța constată că, față de conținutul juridic al faptelor, al împrejurărilor în care au fost săvârșite, sancțiunea contravențională, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Mai mult, petentul, deși a arătat în circumstanțiere, faptul că ultima inspecție tehnică periodică a expirat la data de 21.02.2015, nu a produs nicio dovadă în acest sens, după cum nu a dovedit că, ulterior încheierii procesului verbal de contravenție, a realizat inspecția tehnică periodică.
Pentru acest motiv, pentru realizarea prevenției generale, dar mai ales a celei speciale, pentru a nu încuraja petentul în înfrângerea normelor de drept, instanța constată că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment, rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii realizându-se doar în modalitatea amenzii contravenționale.
Pentru considerente expuse anterior, instanța constată că procesul verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge plangerea formulata de petentul M. M. V. dom. în loc. Iernut, ..1, jud. M. în contradictoriu cu intimata I.P.J M.,, cu sediul în Târgu M., ..14, jud. M., ca neintemeiata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecatoria Tg.M..
Pronuntata in sedinta publica de azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. F. L. E. L.
4.ex.
Red.C.
Dact.CM
20.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5296/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3154/2015.... → |
|---|
