Plângere contravenţională. Sentința nr. 5789/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 5789/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 5789/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5789/2015
Ședința publică din data de 17.12.2015
PREȘEDINTE: R. D.
GREFIER: V. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii formulate de petentul A. T. SRL în contradictoriu cu intimatul CNADNR-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 03 decembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 17 decembrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2015 sub nr._ petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.07.2015 și în consecință exonerarea societății petente de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.750,00 lei;
În fapt, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.07.2015, încheiat de către agentul constatator P. D. din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, s-a dispus sancționarea societății cu amenda contravențională în cuantum de 2.750,00 lei reținându-se faptul că, la data de 17.07.2015, vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând ..R.L. (...) a circulat la data de 29.03.2015, ora 00:04, locul A3 Km30+200m, Snagov, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă. Proba se face cu foto: 6804__. Mai precizează că, fapta a fost considerată ca încălcând prevederile art.8, alin.l din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri taționale din România și sancționată contravențional potrivit art.8, alin.32 din OG 15/2002.
Prin urmare petenta a considerat faptul că, societatea a fost sancționată în mod absolut nejustificat, starea de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde adevărului, sens în care a solicitat admiterea prezentei plângeri contravenționale având în vedere următoarele considerente:
1. Cu privire la netemeinicia procesului verbal . nr._/27.07.2015 petenta a subliniat că, inexistența faptei contravenționale prevăzută de către art. 8, alin. 1 din O.G. 15/2002, arătând că incidența excepției privind scutirea de la plata tarifului de utilizare a vehiculelor.
Mai mult a mai considerat că este imperativ să se rețină de către instanță următorul aspect edificator pentru stabilirea stării de fapt concrete în cauza de față: în momentul în care sistemul informatic SIEGMCR a înregistrat săvârșirea presupusei fapte contravenționale de către societate, aceasta se afla în executarea unui transport pentru Armata Statelor Unite ale Americii. În considerentele Acordului dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord. Prin Legea nr. 362 din 8 septembrie 1004 România a aderat la Acordul dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu pivire la statutul forțelor lor.
Apreciază că conform O.G. 15/2002, datorită acestor considerente, societatea era scutită de la plata taxei privind rovinieta deoarece această ordonanță de la momentul adoptării și până în prezent a suferit peste 35 de modificări legislative.
În acest sens petenta a considerat faptul că, aceste modificări care au operat asupra textualității normelor juridice nu sunt de natură să schimbe esența și scopul pe care legiuitorul român le-a urmărit atunci când a adoptat O.G. 15/2002, în special exceptările privind categoriile de vehicule care nu datorează taxa de rovinietă.
Cu privire la categoriile de vehicule care sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, de-a lungul timpului, au intervenit multiple schimbări în ceea ce privește modalitatea prin care erau enumerate aceste vehicule. Astfel s-a putut observa diferite opțiuni ale legiuitorului în ceea ce privește proprietatea termenilor și expresiilor, respectiv folosirea în sens restrâns sau în sens larg a anumitor concepte.
Astfel, într-o variantă legislativă, în vigoare în 2013, era prevăzut în mod expres: erau exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele: „(d) folosite exclusiv pentru transporturi în interesul NATO sau al Parteneriatului pentru P., așa cum sunt definite prin Legea nr. 362/2004 pentru aderarea României la Acordul dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, și la Protocolul privind statutul comandamentelor militare internaționale, înființate în temeiul Tratatului țtlanticului de Nord, semnat la Paris la 28 august 1952", în varianta în vigoare în martie 2015, perioadă în care societatea se presupune că ar fi comis fapta contravențională.
La momentul actual, august 2015, în O.G. 15/2002 este stipulat în mod expres faptul că: „Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele: c)prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte."
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.6).
În probațiune, petenta a depus la dosar utmătoarele documente: împuternicirea avocațială (f.7), înscris în limba engleză și tradus în limba română (f.8-10), procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2015 în copie (f.11).
La data de 5.10.2015 intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN a depus la dosar Întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată iar în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2015 ca fiind temeinic și legal.
În fapt, intimata a arătat faptul că, la data de 29.03.2015, pe A3 Km30+200m, pe raza localitatii Snagov, jud. Ilfov, vehiculul cu nr de înmatriculare_, aparținând A. T. S.R.L., CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în M. Mun. Târgu M., ., Nr. 27 . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține Uvneta valabilă, sens în care, la data de 27.07.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției serii R15 nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitate acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de ¡re pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de ire a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele culate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de urs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și inunarul de axe, după caz.
Susține că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr_ a îndeplinit toate condițiile prevăzute de O.G. ni 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor arătând că, acesta a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 4 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M C.R., contravenientul fiind identificat pe bta datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Mai mult intimata a apreciat că, Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a orientării impuse de catre I.C.C.J. prin Decizia nr. 6/2015, respectiv semnat olograf de catre agentul constatator.
De asemenea, conform alin. (3) al art. 3 din O.G 15/2002 „Obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculel la alin. (1) lit. a) pct. (viii) - (xii). lit. b) - d) si alin. (I1) în/din baza de date a SIEGMCR si marcarea vehiculeU zute la alin. (1) lit. a) pct. (i) - (vii) în Registrul național de evidentă a permiselor de conducere si a vehiculelor revine utilizatorilor acestora".
Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, in subsidiar menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr_ ca fiind temeinic și legal.
În drept, și-a întemeiat prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I.nr. 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune intimata a depus la dosar următoarele documente: planșă foto (f.19), autorizație de control a agentului constatator CESTRIN (f.20), confirmare de primire și dovada de înplinire a procesului de verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2015 (f.21-22).
Analizând plângerea formulată, întâmpinarea precum și probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 27.07.2015, petenta a fost sancționată contravențional pentru sǎvârșirea faptei prevǎzute de art. 8 alin. (1) din O. G. nr. 15/2002, reținându-se cǎ în sarcina acesteia cǎ în ziua de 29.03.2015, pe A3 km 30+200 m, pe raza localitǎții Snagov, jud. Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, ce îi aparține, a fost surprins circulând fǎrǎ a deține rovinietǎ valabilǎ, împrejurare atestatǎ și prin planșa foto depusǎ la dosarul cauzei de cǎtre intimatǎ .
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
Instanța constată că singura critică pe care petenta o realizează prin plângerea contravențională intentată se referă la faptul că aceasta nu ar avea obligația legală de a achita taxa de drum, respectiv rovinietă, fiind exceptată de la plată potrivit dispozițiilor OG 15/2002.
Potrivit art.3 din OG 15/2002,
(1) Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele:
a) deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de:
……………………………………………………………………………………………
b) istorice, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului;
c) prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte;
d) folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități.
………………………………………………………………………………………………….
(2) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii) - (xii), lit. b) - d) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate, ca vehicule exceptate, în baza de date a SIEGMCR.
(3) Obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii) - (xii), lit. b) - d) și alin. (1^1) în/din baza de date a SIEGMCR și marcarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i) - (vii) în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate revine utilizatorilor acestora.
(4) Documentele necesare și condițiile de înscriere/eliminare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii) - (xii), lit. b) - d) și alin. (1^1) în/din baza de date a SIEGMCR și de marcare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i) - (vii) în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate se stabilesc prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.
Astfel cum se poate observa, textul art.3 alin.1 lit. C din OG 15/2002 reprezinta o normă incompletă care pentru a căpăta aplicabilitate trebuie completată cu un alt text legal, în care să fie menționată în mod expres exceptarea de la obligația de a plăti rovinieta.
Potrivit art. 11 din Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor ratificat prin Legea 362/2008
1. Sub rezerva derogărilor exprese prevăzute prin prezentul acord, membrii unei forțe sau ai unei componente civile, precum și membrii lor de familie sunt supuși legilor și reglementărilor aplicate de către administrația vămilor statului primitor. Autoritățile vamale ale statului primitor au îndeosebi dreptul de a proceda, în cadrul condițiilor generale prevăzute de legile și regulamentele în vigoare în statul primitor, la controlul corporal al membrilor unei forțe sau ai unei componente civile și al membrilor lor de familie, la controlul bagajelor și vehiculelor lor și de a confisca bunuri în conformitate cu aceste legi și regulamente.
2.a) Importul temporar și reexportarea autovehiculelor din dotarea unei forțe sau a unei componente civile vor fi autorizate cu scutire de taxe vamale, pe baza prezentării unui formular în triplu exemplar, potrivit modelului din anexa la prezentul acord;
…………………………………………………………………………………………………..
c) vehiculele din dotarea unei forțe sau a unei componente civile beneficiază, de asemenea, de scutire de orice taxe care ar fi datorate pentru folosirea șoselelor de către vehicule.
Având în vedere textul redat mai sus reținem că într-adevăr si contractorii civili ai statelor membre -NATO sunt scutiți de la plata oricăror taxe care ar fi datorate pentru folosirea șoselelor prin urmare si de la plata rovinientei, în condițiile legii.
Instanța constată că această scutire nu operează ope legis, în acest sens sunt si prevederile alin.2 a art.3 din OG 15/2002, care indică în mod clar obligația de înregistrare ca vehicule exceptate, în baza de date a SIEGMCR anterior deplăsării pe drumurile publice.
Date fiind aceste prevederi legale, reținem că petenta era obligata să solicite înregistrarea anterior deplasării efectuate, scutirea de la plata taxei de drum neoperând în mod automat. Conchizând, instanța constată că fapta reținuta în sarcina petentei exista si a fost comisa de către aceasta, prin urmare procesul verbal a încheiat în mod temeinic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
Or, în acest caz instanța găsește suficientă sancțiunea avertismentului pentru acțiunea culpabilă a petentei, context în care va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulata de către petenta . cu sediul în Târgu M. . nr.27 ., J_, CUI RO_ în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6, CUI_, înregistrat la O. R. C. sub nr. J40/552/15.01.2004, cont bancar RO84 RNCB_ 0001, deschis la BCR Sector 1.
Inlocuiește sanctiunea amenzii în cuantum de 2750 lei aplicate prin procesul verbal . 15 nr._ cu sanctiunea avertismentului.
Menține restul dispozițiilor cuprinse în procesul verbal.
Atrage atenția petentei ca în viitor sa respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel precum si motivele se vor depune la Judecatoria Târgu M..
Pusă la dispoziția părtilor prin intermediul grefei instanței, în conditiile art.396 alin.2 din C., astăzi 17.12.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. D. V. C.
Redactat: D.R.
Tehnoredactat: A.C.
4 ex/17.12.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5700/2015.... → |
---|