Plângere contravenţională. Sentința nr. 5700/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5700/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 5700/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5700

Ședința publică din data de 14 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. C. U.

GREFIER: R. A. M.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de petenta F. I. M. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care

Verificându-și competența, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material – conform art. 94 din codul de procedură civilă – și teritorial, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, să judece prezenta cauză.

Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la 1 termen de judecată.

Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.08.2015, sub nr._, petenta F. I. M., a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției R15 nr._/06.07.2015 emis de CNADNR SA ca fine nelegal, obligarea pârâtei CNADNR SA la suportarea cheltuielilor prilejuite de prezenta judecată.

În motivare petenta a arătat că, potrivit procesului verbal atacat, a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 250 lei ca urmare a săvârșirii faptei prevăzută de art. 8 alin 1 din O.G. 15/2002 respectiv circularea cu autoturismul_ pe drumurile publice (tocul DN11 Km 15+200m, L. Calnicului, jud. BV la data de 13.02.2015 fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 (1) Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Conform art. 1 alin 1 pct b, b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;

Totodată, conform art. 7 alin 1 responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare și a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Petenta a subliniat faptul că, din textile legale mai sus menționate rezultă faptul că utilizatorul are obligația de a achita taxa de drum, utilizatori fiind considerate persoanele înscrise în certificatul de înmatriculare si care au dreptul de proprietate asupra bunului sau un drept de folosință asupra acestuia.

Petenta a învederat faptul că nu deține și nu deținea la data de 13.02.2015 (data producerii contravenției) calitatea de utilizator așa cum este ea definită de către OG 15/2002 art. 1 alin 1 pct b, deoarece la data de 09.07.2012 a vândut autoturismul marca Opel tipul Tigra cu nr. de înmatriculare_ către cumpărătoarea Lapuhos G. M., conform contractului de vânzare din data de 09.07.2012 atașat prezentei plângeri.

Rezultă că agentul constatator care a întocmit procesul verbal a contravenției a apreciat în mod eronat că proprietara autovehiculului este petenta, deși a vândut autoturismul de mai bine de trei ani.

Conform prevederilor art. 17 din OG 2/2001 " Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele contravenientului [...] atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".

De asemenea raportat la faptul că petenta nu este autoarea contravenției constatate, înseamnă că CNADNR a încheiat un proces verbal de contravenție nul care nu conține datele de identificare a persoanei care a comis contravenția.

În drept plângerea nu a fost întemeiată.

Intimata CNADNR SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal contestat ca temeinic și legal.

În motivare a arătat că, la data de 13.02.2015, pe DN 11 Km l5+200m, pe raza localității L. Calnicului, jud. BV, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând I. M. F., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 06.07.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către intimată.

Potrivit dispozițiilor art. l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

De asemenea intimata a mai arătat că, procesul verbal contestat, îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere. Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

De asemenea a mai arătat că, petenta, după încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu a solicitat radierea din evidentele Serviciului Public Comunitar - Direcția Permise si înmatriculări Auto, așa cum este stabilit prin Ordinul 1501/2006 actualizat, art. 24 - punctul 2), alin d. si art. 11, alin. 10 din OUG /2002, astfel ca, acesta figurează in continuare ca si proprietar, in accepțiunea legii, fiind o confuzie faptul ca radierea rolului fiscal este operațiunea implicita a radierii din evidentele serviciului mai sus menționat.

Intimata a menționat faptul că radierea motivul invocat de către petentă, cu privire la vânzarea autovehiculului nu este in măsura sa înlăture iluzia temeiniciei faptei reținute in sarcina sa, in condițiile in care obligația radierii din circulație ii revenea, legiuitorul prevăzând expres faptul ca " proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați sa solicite radierea din circulație in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat in proprietatea altei persoane " ( art. 24, alin. (2), lit. d - Ordinul 1501/2006- actualizat ).

Adoptarea de către legiuitor a prevederilor art. 9, alin 3 din OG 15/2002 - actualizata, s-a realizat tocmai in considerarea faptului ca in baza de date a Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, se regăsesc toate informațiile actualizate, cu privire la proprietarii si utilizatorii vehiculelor, tocmai pentru ca in sarcina proprietarilor de autovehicule sânt instituite aceste obligații de radiere in caz de înstrăinare.

Astfel, chiar daca petenta nu mai deține calitatea de proprietar, ceea ce se dovedește conform art. 309 alin. 2 NCPC sau art. 1191 C.civ. de la 1864, el va răspunde contravențional, chiar daca contractul de vânzare cumpărare a dobândit data certa conform art. 278 C.p.c. sau art. 1182 C.civ. de la 1864, cât timp nu s-au îndeplinit formalitățile de opozabilitate a contractului.

In ceea ce privește cheltuielile de judecata, C.N.A.D.N.R.- CESTRIN- S.A. nu poate fi învinuita pentru întocmirea proceselor verbale de constatare a contravențiilor, comunicarea acestora si îndeplinirea tuturor obligațiilor legale pentru a susține legalitatea si temeinicia acestora, având in vedere ca instituția este abilitata in acest scop, petenta folosindu-se de dreptul la apărare specializat si fiind parte in cauza dedusa judecații, datoria neîndeplinirii cuplabile a unor obligații legale, astfel, aflându-se in situația de fata, anume de a figura ca și proprietar ce a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovinieta valabila, de aceea solicită anularea obligației de plata a acestora.

În drept și-a întemeiat prezenta pe dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al Contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 România, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C, a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reiterat în esență susținerile formulate în plângerea contravențională.

A fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul căreia au depus la dosar: contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.3verso ), certificat fiscal privind impozitele și taxele locale (f.4), copia procesului verbal contestat (f.5), chitanțe (f.13), factură (f.14), chitanțe (f.15), plic (f.16), copia dovezii de expediere (f.25), autorizație de control (f.27), planșa foto (f.28,29).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Asupra excepției prescripției dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale invocată de către instanță din oficiu, instanța arată următoarele:

Potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România ,,Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).’’

Totodată, potrivit art. 9 alin.(1) și (2) din O.G. nr.15/2002, constatarea contravențiilor se face de către persoanele împuternicite prin lege, dar, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România. Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că momentul constatării contravenției este reprezentat de momentul când mijlocul tehnic omologat amplasat pe rețeaua de drumuri din România a înregistrat săvârșirea contravenției.

Astfel, din coroborarea celor două texte de lege instanța reține că momentul săvârșirii contravenției se suprapune cu cel al constatării în cazul în care constatarea săvârșirii contravenției s-a realizat cu un mijloc tehnic omologat amplasat pe rețeaua de drumuri din România.

În consecință, procesul verbal trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data înregistrării video a săvârșirii contravenției de către mijloacele tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri din România.

Din procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2015 coroborat cu planșa foto, rezultă că momentul săvârșirii și constatării de către mijlocul tehnic omologat, respectiv camera video, a prezumtivei contravenții de a circula fără a deține rovinietă valabilă, săvârșite de către petentă este data de 13.02.2015, ora 10:12, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 06.07.2015, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

Unul dintre principiile răspunderii contravenționale este principiul inevitabilității acesteia, potrivit căruia restabilirea ordinii sociale ca urmare a săvârșirii contravenției este un efect de neevitat.

Principiul inevitabilității răspunderii contravenționale nu este un scop în sine, ci el trebuie corelat cu celelalte principii și norme contravenționale. Astfel, ori de câte ori realizarea răspunderii contravenționale nu mai este necesară din rațiuni sociale sau de politică juridică, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca aceasta să fie evitabilă.

Un astfel de caz în care legiuitorul a legiferat renunțarea la dreptul său de a aplica sancțiunea contravențională este și cel instituit de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 care prevede incidența prescripția răspunderii contravenționale dacă procesul verbal de contravenție nu a fost întocmit în termen de 30 de zile de la data comiterii acesteia.

Prescripția răspunderii contravenționale este o cauză care stinge raportul juridic contravențional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă.

Pentru a fi eficientă răspunderea contravențională trebuie să intervină într-un moment cât mai apropiat de cel al comiterii contravenției.

Din prisma argumentelor mai sus menționate precum și a dispozițiilor legale ale art.34 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora instanța este obligată să verifice legalitatea procesului verbal de contravenție, rezultă că depășirea termenului de aplicare a sancțiunii contravenționale prevăzut de lege este caz de prescripție a răspunderii contravenționale, care atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție, întrucât nu s-au respectat dispoziții imperative care vizează un interes general, astfel încât vătămarea suferită de către contravenient este prezumată în mod absolut.

Instanța reține că textul art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 conține două teze care reglementează două aspecte diferite.

În primul rând, legiuitorul dispune că procesul verbal de contravenție se va întocmi într-un termen de 30 de zile de la momentul constatării contravenției, iar în al doilea rând, se dispune că, tot în același termen, nu se pot încheia alte acte de sancționare pentru aceeasi contravenție.

Deci termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor are două funcții, atât de a limita momentul până la care se poate dispune sancționarea contravențională, cât și de a institui interdicția de a se încheia alte procese verbale de contravenție.

Textul de lege vine să reglementează situația întâlnită deseori în practică, când din cauza caracterului continuu al contravenției, pentru o singură faptă contravenționale de a circula fără a deține rovinietă valabilă s-au întocmit mai multe procese verbale de contravenție. Astfel, dispoziția art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 vine să sublinieze că, pentru o singură faptă contravențională nu poate fi antrenată decât o singură dată răspunderea contravențională prin încheierea unui singur proces verbal de contravenție.

Totodată, instanța arată că, dispozițiile legale ale O.G. nr.15/2002 sunt adresate nu numai participanților la trafic, dar și persoanelor împuternicite să aplice sancțiunea contravențională, care trebuie să respecte condițiile de întocmire a procesului verbal de contravenție, întrucât numai un act de sancționare întocmit în mod legal și temeinic poate fi pus în executare.

Față de toate acestea, instanța constată că excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale este întemeiată și, în consecință, urmează să o admită și să anuleze procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._/06.07.2015 și să exonereze petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția prescripției dreptului de a dreptului de a aplica sancțiunea contravențională invocată de instanță din oficiu în ceea ce privește petenta F. I. M., cu domiciliul în comuna Vărgata, ., jud. M., CNP_ în contradictoriu cu intimata CNADNR, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A, CUI RO_.

Anulează procesul-verbal de contravenție . 15 nr._/06.07.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. URSARALUCA A. M.

4ex.08.01.2015.

Red.G.C.U.

Tehnored.L.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5700/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ