Acţiune în constatare. Sentința nr. 5797/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Sentința nr. 5797/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 5797/2015

R.

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5797

Ședința publică din data de 17 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții C. E. C. și C. C. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții asistați de av. C. M., lipsă fiind pârâta prin reprezentant convențional.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă se procedează la identificarea reclamantului C. E. C., având CI . nr._, CNP_, domiciliat în Sâncraiu de M., ., jud. M..

În conformitate cu prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă se procedează la identificarea reclamantei C. C. L., având CI . nr._, CNP_, domiciliată în Sâncraiu de M., ., jud. M..

La interpelarea instanței, reclamanții învederează că semnătura de pe contractul de tranzacție depus la filele 173-175 dosar le aparține și acest contract de tranzacție reprezintă acordul de voință al părților.

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și procedează la dezbaterea fondului în continuare în ședință publică, la același termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamanților solicită să se ia act de tranzacția intervenită între părți.

Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare față de tranzacția încheiată între părți.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2014, sub nr._, reclamanții C. E. C. și C. C. L., au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta ., admiterea cererii și, pe cale de consecință să se dispună:

- constatarea existenței unor clauze contractuale abuzive în Convenția de credit nr._/06.07.2007 încheiată de reclamanții cu pârâta, în concret clauza contractuală privind plata comisionului de risc, devenit ulterior comision de administrare, prevăzută la art. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale Convenției și art. 3.5. din Convenție;

- constatarea existenței unor clauze contractuale abuzive în Convenția de credit nr._/12.08.2008 încheiată de reclamanții cu pârâta, în concret clauza contractuală privind plata comisionului de administrare, denumit anterior comision de risc prevăzută la art. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale Convenției și art. 3.5. din Convenție:

- constatarea nulității absolute a clauzei contractuale privind plata de către reclamanți a comisionului de risc, ulterior comision de administrare din Convenția de credit nr._/06.07.2007 și Convenția de credit nr._/12.08.2008, cu consecința restituirii către reclamanti a contravalorii plăților efectuate până la data soluționării prezentei acțiuni reprezentând comision de risc/administrare și dobânda legală aferentă sumei de restituite, de la data plății până la data restituirii efective.

- eliminarea din Convențiile de credit a clauzei privind plata comisionului de risc/administrare de la data introducerii acțiunii pe toată durata de derulare a Convențiilor de credit.

- cu cheltuieli de judecata.

În motivare reclamanții au arătat că, la data de 06.07.2007 li s-a acordat din partea pârâtei V. R. S.A., prin sucursala M., un credit de consum cu garanții imobiliare, prin convenția nr._/06.07.2007 în valoare de 70.000 CHF, iar ulterior la data de 12.08.2008, au angajat de la societatea V. R. SA prin Sucursala Tîrgu-M. un nou credit pentru nevoi personale în sumă de 11.500 CHF (franci elvețieni), cu o perioadă de rambursare de 300 luni, prin Convenția de credit nr._/12.08.2008.

In condițiile contractuale pe care convențiile de credit le cuprind, respectiv condițiile generale și condițiile speciale, au fost cuprinse o . obligații pe care sunt obligații a le respecta pe tot parcursul derulării rambursării creditelor. Astfel, așa cum rezultă din consultarea clauzelor contractuale cuprinse în cadrul condițiilor generale și speciale, . orice instituție bancară care își impune forța în fața consumatorului serviciilor sale, sunt prevăzute o . obligații îndeplinite de împrumutați în vederea asigurării că respectivul împrumut va fi restituit în cele mai ideale condiții inclusiv constituirea de garanții reale și personale.

Reclamanții au menționat că aceste convenții de credit nu au fost modificate prin acte adiționale acceptate, în sensul prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, - „(2) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

(3) În cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită”.

Acceptarea tacită a actelor adiționale impuse a fi incheiate de către instituțiile bancare odată cu apariția O.U.G. nr. 50/2010 se limitează strict la alinierea condițiilor aplicabile convențiilor de credit cu prevederile acestui act normativ, fiind inaplicabilă acelor clauze care exced prevederilor legale și își păstrează caracterul abuziv.

Prin Sentința civilă nr. 9826/21.12.2013 pronunțată în dosarul nr._/320/2010 al Judecătoriei Tîrgu-M., instanța a admis acțiunea promovată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M., constatând caracterul abuziv al mai multor clauze contractuale ale convenției de credit încheiate cu pârâta de subsemnații sub nr._/12.08.2008 printre care și art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției (comisionul de risc), menționat în considerentele hotărârii.

Este de remarcat că ulterior apariției O.U.G. nr. 50/2010 pârâta a procedat la întocmirea de acte adiționale la convențiile de credit, comisionul de risc fiind practic „convertit” în comision de administrare. Inițial, în cadrul pct. 5 lit. a din cadrul Condițiilor speciale ale Convenției de credit, s-a instituit obligarea subsemnaților la plata unui „comision de risc” reprezentând 0,22% aplicat la soldul creditului și care este plătibil lunar în zilele de scadență pe toată durata de derulare a Convenției de credit.

Astfel, lunar, sunt obligați a plăti o valoare consistentă în opinia lor având în vedere că se aplică lunar la valoarea soldului. În opinia băncii, acest comision „reprezintă costul plătit de către client băncii pentru acoperirea riscurilor asumate de către Bancă prin punerea la dispoziție a creditului.”

Ulterior, astfel după cum se observă din cuprinsul actelor adiționale care se susține că ar fi fost acceptate „tacit”, aparent comisionul de risc a fost eliminat, interzis expres de art. 36 din O.U.G. 50/2010, în realitate fiind convertit in „comision de administrare”, al cărui cuantum este de 0,22% pe lună, aplicabil soldului creditului, datorat și plătibil de către împrumutat Băncii pe toată durata creditului (...) pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei împrumutate la dispoziția împrumutatului (...)

a.În ceea ce privește comisionul de risc, au apreciat că este în mod evident nelegal, caracterul său abuziv fiind stabilit cu putere de lucru judecat în considerentele Sentinței nr. 9826/2013 a Judecătoriei Tîrgu M..

Caracterul abuziv al comisionului de risc rezidă în faptul că creează un dezechilibru contractual între împrumutat și Bancă, în sensul că rezervă băncii o modalitate de a impune împrumutatului un cost suplimentar, mascat al creditului, fără a putea fi justificat în ansamblul celorlalte prevederi contractuale.

Acest comision nu reprezintă nicio justificare rezonabilă pentru a fi perceput, în contextul în care, pentru creditul acordat pârâta percepe dobândă, având în vedere și faptul că nu reprezintă costul unui anume serviciu prestat de pârâtă și nici nu se poate impune premiza că reclamantii vom fi la un moment dat de rea-credință și nu vor mai achita ratele, cu atât mai mult cu cât pârâta și-a luat măsuri suplimentare de a preîntâmpina riscul neplății prin instituirea unei garanții reale asupra imobilelor aflate în proprietatea reclamanților.

În vederea garantării creditelor și a diminuării riscurilor, li s-au impus atât constituirea de garanții reale imobiliare (ipoteci), cât și garanții personale, sens în care riscul suportat de bancă pentru eventuala nerambursare a creditului a fost acoperit.

Practic, prin garanțiile pe care le-au constituit în favoarea instituției de creditare (ipotecă, garanți fidejusori, garanției reală mobiliară asupra salariilor, alte comisioane, clauze contractuale stipulate în favoarea băncii chiar și în caz de forță majoră/caz fortuit, costuri suplimentare conform secțiunii 10 din Condițiile generale, scadența anticipată etc.) au asigurat în mod cât se poate de clar și serios banca că împrumuturile respective vor fi restituite - obligații pe care și le-au respectat intocmai.

În plus, analizând definiția și conținutul acestui comision, nu reiese cu claritate care este scopul acestuia, fapt de natură a-i conferi un caracter aleatoriu, cu atât mai mult cu cât are un caracter repetitiv și nu sunt prevăzute criteriile în baza căruia este stabilit, cu atât mai mult cu cât nu exista în contract si o clauză care să prevadă restituirea acestor sume în situatia în care riscul nu se va produce.

Având în vedere faptul că respectivul comision de risc este unul vădit nelegal din perspectiva dispozițiilor privind reglementarea convențiilor instituite de Codul civil, prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și normei legale instituite prin O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în urma sesizării Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului a fost promovată o acțiune în justiție, concretizată prin Sentința nr. 9826/2013 a Judecătoriei Tîrgu-M., prin care s-a apreciat asupra caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor”.

Cu toate acestea, reparația conferită de această sentință este una parțială, întrucât instanța nu a dispus restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, aferente Convenției de credit nr._/12.08.2008. Mai mult, în urma solicitării adresate instituției bancare pârâte de punere în executare a acestei sentințe, li s-a comunicat practic refuzul de a da curs cererii, susținându-se că instanța a analizat doar clauzele din convenția inițială, în prezent acestea fiind modificate prin actele adiționale acceptate tacit.

Clauza prin care a fost stipulat Comisionul „de risc”, respectiv art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 a Secțiunii 3 „Costuri” din Condițiile Generale este una care nu are un suport faptic pe care să se întemeieze, este una complet nejustificata și abuzivă, fiind practic creată spre a mări profitul băncii creditoare.

In argumentarea celor afirmate reitereaza faptul că, în vederea siguranței băncii că vor restitui împrumutul, există o ipotecă asupra imobilului casa unifamiliala situata in ., ., inscris in CF nr. 2414/N/Sancrai, există garanții reale mobiliare asupra salariilor împrumutaților și ale codebitorilor fidejusori, există încheiată poliță de asigurare pentru bunuri, există prevederi contractuale care aduc un avantaj net în favoarea băncii, prevederi stipulate la rubrica „Costuri suplimentare”, „Garanții”, „Rambursări anticipate”, „Obligațiile părților” etc.

În continuare reclamanții au menționat că bunul care face obiectul ipotecii este asigurat prin poliță de asigurare iar în cadrul art. 7 pct. b) din Condițiile Speciale este prevăzut faptul că s-a cesionat în favoarea băncii „o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul care face obiectul garanției menționate la pct. 7 „Garanții”.

Mai mult, este de notorietate că mai ales în relațiile contractuale comerciale, orice profesionist este supus unui risc în operațiunile pe care le întreprinde. Acest risc, cât de mare sau de mic ar fi, este inerent și de natura operațiunii comerciale iar respectiva persoană cunoaște acest lucru înainte de a încheia actul de comerț respectiv.

b.COMISIONUL DE ADMINISTRARE

În ceea ce privește convertirea comisionului de risc in “comision de administrare” prin actul adițional nesemnat, acesta nu a fost acceptat tacit, în sensul ca acesta nu a fost semnat de către consumatori asa cum prevedeau dispozițiile art. 95 alin. 5 din O.U.G. 50/2010 (abrogate la data de 02.01.2011).

Prevederile art. 5.1.a din actul adițional prin care comisionul de risc a fost transformat in comision de administrare este o clauza abuziva care nu a fost negociată în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, adică "fără a da posibilitatea consumatorului să influeteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

În aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudinea subiectivă a băncii, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intentia acesteia de a-si crea un avantaj ca urmare a unei poziții speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligațiile părților rezultă din chiar continutul si efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestatiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligații în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noțiunea de "dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului

Doctrina a enumerat o . criterii care ar trebui să stea la baza analizei pe care instanta urmează să o facă în aprecierea bunei/relei-credinte a băncii, precum si în analiza existentei unui dezechilibru contractual.

Atare criterii au fost denumite totodată si teorii remediu în cadrul sistemului de drept românesc, astfel încât, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privitoare la clauzele abuzive, să poată fi identificat si atins un echilibru cu principiul libertății contractuale si al libertății de voință.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de "dezechilibru semnificativ”, în sensul că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.

Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca "o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților”.

Plecând de la concluzia că dispozitiile legale aplicabile stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract de credit bancar în speță: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credinte si prin ea însăsi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Toate aceste condiții sunt întrunite de clauza privind comisionul de administrare, care nu reprezintă altceva decât o percepere mascată a comisionului anterior de risc - de altfel acest argument fiind susținut chiar de sfera de cuprindere a acestuia “Comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (...) riscul de urmărire și degradare a bunurilor aduse în garanție (...), riscul neîncasării valorii asigurate și a riscului de piață (...)”

c.Pe baza argumentelor legale expuse mai sus, au considerat că în privința comisionului de risc și comisionului de administrare sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 6 din Legea nr. 193/2000 și anume „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua”.

Niciuna din clauzele contestate nu au fost direct negociate cu ei, ci au fost prestabilite de bancă în contractul standard ce le-a fost prezentat spre semnare.

De asemenea, au arătat faptul că li s-a impus întreg actul juridic în forma prestabilită de bancă fără a i se da posibilitatea de negociere directă a vreunei clauze cuprinsă fiind astfel încălcate principiile previzibilității, a bunei credințe și corectei formări ce guvernează raporturile contractuale.

Astfel, așa cum rezultă și din prevederile exprese în acest sens cuprinse în contract, clauzele privind Comisionul de risc si de administrare trebuie să fie anulate, desființate, părțile repuse în situația anterioară în ceea ce privesc prestațiile deja executate, iar anularea respectivelor clauze neavând vreun efect asupra restului contractului.

d.În ceea ce privește petitul de restituire a contravalorii plăților efectuate până la data soluționării prezentei acțiuni reprezentând comision de risc/administrare, cuantumul acestora rezultă din graficele de rambursare și se impune ca o consecință firească a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale indicate.

Constatarea nulității clauzelor contractuale are având ca efect repunerea părților în situația anterioară care implică restituirea reciprocă a prestațiilor ce s-au făcut în temeiul acesteia, repunerea în situația anterioară fiind posibilă și constând în restituirea a ceea ce s-a încasat necuvenit de pârâtă urmare constatării caracterului abuziv și al nulității clauzei înscrise în art. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale Convențiilor și art. 3.5. din Convenții.

În vederea cuantificării exacte a sumelor, solicită ca în probațiune să dispuna obligarea pârâtei la depunerea la dosarul cauzei a unei situații defalcate a plăților efectuate până în acest moment în baza convențiilor de credit.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 40 și art. 96 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 6, art. 12, art. 14 din Legea nr. 193/2000.

În temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 1 alin. (2) din Noul Cod de Procedură Civilă, au solicitat judecarea cauzei și în lipsa de la dezbateri.

Pârâta, a depus întâmpinare prin care a solicitat:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul 3 pentru pretenții de restituire de sume achitate în baza convențiilor de credit anterior datei de 08.11.2011;

- admiterea excepției lipsei de interes în privința petitului nr.1 și 3 (anularea comisionului de risc din convenția de credit_/06.07.2007), iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate;

- respingerea în rest a acțiunii ca nefondată;

- obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare pârâta a arătat că, în fapt, reclamanții apreciază prin cererea de chemare în judecată formulată că prevederile contractuale din Convenția de credit nr._/07.08.2008 vizând comisionul de risc, (modificată prin actul adițional nr. 2/25.05.2011), ar fi clauze abuzive raportat la prevederile art. 4 din Legea 193/2000,

De asemenea, reclamanții au apreciat prin cererea de chemare în judecată formulată că prevederile contractuale din Convenția de credit_/06.07.2007 vizând comisionul de risc ar fi clauze abuzive raportat la prevederile art. 4 din Legea 193/2000.

Prin petitul 2 se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare din actul adițional implementat în 2010 la convențiile de credit_/06.07.2007 și_/12.08.2008, iar prin petitul 3 se solicită constatarea nulității absolute a celor două clauze menționate.

Prin petitul 3 se solicită și obligarea băncii la plata sumelor încasate cu titlu de comision, cu mențiunea că în privința convenției de credit_/12.08.2008 caracterul abuziv al comisionului de risc a fost constatat irevocabil în dosarul_/320/2010 al Judecătoriei Târgu M.. Se solicită și plata de dobânzi legale aferente sumelor pretinse.

1. EXCEPȚIA PRESCRIPȚIEI DREPTULUI MATERIAL LA ACȚIUNE PENTRU FETITUL 4.

În privința petitului de restabilire a situației anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulității actului juridic civil, apreciază că orice pretenție, care ar decurge din contract și care excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată (12.02.2014), se impune a fi respinsă ca urmare a intervenirii prescripției.

În esență, raportat la modalitatea de argumentare a cererii de chemare în judecată, observa că se susține repunerea în situația anterioară urmare a efectelor constatării caracterului abuziv al clauzelor, fie solicitată prin prezenta cerere, fie hotărâtă în cadrul dosarului_/320/2010 (în cazul convenției de credit nr._/12.08.2008). Se presupune de către reclamanți, în mod eronat, că am fi în prezența nulității, fiind astfel incident principiul restabilirii situației anterioare.

Nu rezultă nicăieri din cuprinsul prevederilor legale invocate, în special ale Legii 193/2000, incidența acestei sancțiuni juridice. De asemenea, în privința clauzei privind comisionul de risc, dispozitivul hotărârii nr. 9826/2013 a Judecătoriei Tg. M. conține mențiuni clare privind înlăturarea clauzei, fără vreo referire la sancțiunea juridică a nulității.

D. urmare nu se află în prezența nulității, petitul de restituire putând fi argumentat din punct de vedere juridic eventual prin instituția plății nedatorate. De asemenea a apreciat că se află în mod evident în prezența unui termen general de prescripție de 3 ani aferent unei cereri în restituire.

Aceasta înseamnă că pentru fiecare sumă achitată cu titlu de comision de risc sau administrare, în fiecare lună, a început un termen de prescripție distinct de 3 ani pentru o eventuală restituire. Dacă ulterior intervine înlăturarea clauzei ce reglementa această obligație, restituirea este posibilă doar daca nu s-a împlinit termenul de prescripție corespunzător. In caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestații succesive, ceea ce este nelegal și contrar spiritului Decretului-Lege 167/1958 si legislației civile în general care impune un termen de prescripție de 3 ani pentru apărarea unui drept patrimonial.

Acceptând argumentația reclamanților ar însemna că, teoretic, consumatorul ar putea să solicite oricând restituirea unei sume de bani, aflat fiind la adăpostul imprescriptibilității acțiunii de constatare a caracterului abuziv al clauzei în temeiul căreia s-a achitat respectiva sumă de bani, ceea ce contravine principiului prescriptibilității în 3 ani a oricărui drept patrimonial potrivit legislației civile naționale.

In consecință. în speța dedusă judecății, apreciem că în mod just termenul de prescripție pentru cererea de restituire începe să curgă la momentul efectuării plătii fiecărei sume cu titlul de comision de risc/administrare iar nu la momentul constatării ulterioare (incert în timp) a caracterului abuziv al acestei clauze.

Reclamanții realizează această confuzie între momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului de a cere restabilirea situației anterioare (ca efect al nulității actului juridic civil - sancțiune neaplicabilă în speță) și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al cererii de restituire a prestațiilor succesive și care se împlinește periodic, după cum s-a arătat mai sus.

De asemenea au arătat că, fie și aflându-se în prezența nulității, cu privire la contractele cu executare succesivă esențial este faptul că intervine prescripția extinctivă în modalitatea reglementată de art. 12 din Decretul Lege 167/1958. Aceasta chestiune este reglementată cât se poate de clar chiar și în Noul Cod Civil, art. 2526. Contractul de credit este o variantă a contractului de împrumut, fiind fără dubii un contract cu executare succesivă, cel puțin în privința obligațiilor de rambursare ale împrumutaților.

2.EXCEPȚIA LIPSEI DE INTERES

Petitul vizând constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei privind comisionul de risc din convenția de credit nr._/06.07.2007, este lipsit de interes, având în vedere că prin actul adițional implementat în conformitate cu prevederile OUG 50/2010 a fost înlăturată această clauză. Odată cu luna septembrie 2010 s-a stipulat un alt comision, denumit „de administrare”, în mod detaliat explicat adresa de notificare și formularul de act adițional comunicate reclamanților.

În consecință, în baza art. 32 lit. d și 33, art. 40 Cod procedură civilă invocă lipsa de interes în promovarea acțiunii în privința comisionului de risc întrucât vizează o clauză contractuală inexistentă la momentul promovării cererii, interesul nefiind actual.

3.NETEMEINICIA ACȚIUNII PE FOND

a. Din perspectiva modificării contractuale din 2010 și introducerea comisionului de administrare, acțiunea este nefondată, în subsidiar față de excepția lipsei de interes anterior invocată, având în vedere ca acest comision a fost stipulat prin act adițional care a fost implementat în conformitate cu prevederile OUG 50/2010 pentru fiecare convenție de credit.

Prevederile contractuale au fost adaptate la OUG 50/2010 prin acest act adițional între părți fiind astfel aplicabile prevederile de drept tranzitoriu reglementate de art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010 (forma în vigoare înainte de . Legii 288/2010) și art. II alin. 2 din Legea 288/2010. Aceste prevederi răstoarnă prezumția lipsei de negociere în cazul contractului de credit de adeziune, reglementată de art. 4 din Legea 193/2000.

Practic OUG 50/2010 reglementează o întreagă procedură menită a asigura protecția consumatorului în relația cu băncile, procedură care a fost parcursă și s-a concretizat prin implementarea actului adițional în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010.

În consecință a notificat reclamanților actul adițional întocmit în conformitate cu prevederile OUG 50/2010 însă aceștia nu și-au exprimat vreun punct de vedere ferm în privința actului adițional care, în considerarea art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, a fost implementat tacit, tăcerea reclamanților valorând consimțământ în baza acestor prevederi.

În plus, reclamanții au avut din nou posibilitatea, pe o perioadă de 60 de zile, în baza art. II din Legea 288/2010, să notifice expres refuzul de implementare a actului adițional și să revină la condițiile contractuale anterioare OUG 50/2010 însă nu au uzat nici de acest drept, astfel că au devenit aplicabile prevederile de drept tranzitoriu ale art. II alin. 2 din Legea 288/2010, care de asemenea răstoarnă prezumția reglementată de art. 4 al Legii 193/2000.

Actul adițional a fost implementat avându-se în vedere prevederile OUG 50/2010, astfel încât reclamanții nu pot solicita anularea clauzei privind comisionul de administrare întrucât aceasta a fost introdusă în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 si 3 din OUG 50/2010, fiind exclusă de la aplicabilitatea Legii 193/2000, raportat la prevederile art. 3 alin. 2 din acest act normativ.

În consecință nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, în esență clauza fiind prezumat negociată și asumată de reclamanți prin implementarea actului adițional, cu observarea prevederilor art. 36 și art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, respectiv art. II alin. 2 din Legea 288/2010.

În fapt, legiuitorul este cel care a impus modificarea contractuală ca atare, parata procedând la înlăturarea comisionului de risc și perceperea unui alt comision, în deplină concordanță cu prevederile OUG 50/2010.

b. Clauza privind comisionul de risc

După cum a arătat mai sus, în principal, în privința comisionului de risc, în situația în care se apreciază că reclamanții pot solicita, la acest moment, anularea clauzei anterior înlăturării acesteia prin actul adițional, atunci acțiunea se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de interes întrucât vizează anularea unei clauze care nu mai exista la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

În subsidiar la primul petit, dacă se apreciază de către instanță că există un interes în promovarea acestei acțiuni vizând clauza anterior existentă privind comisionul de risc și restituirea sumelor încasate de către parata cu acest titlu, având în vedere fundamentarea în drept a cererii, fac următoarele precizări referitoare la înțelesul și limitele protecției consacrate prin Legea 193/2000.

Astfel este cunoscut că apariția noțiunii de clauză abuzivă în legislația românească s-a produs odată cu implementarea aquis-ului comunitar, în concret Directiva 93/13/CEE. Directiva a fost transpusă prin Legea 193/2000 pe un teren juridic construit pe principiul autonomiei de voință, principiu unic al tuturor legilor morale și al îndatoririlor conforme acestor legi, consacrat prin dispozițiile art. 969 Cod Civil, care se justifică prin facultatea unui subiect de drept de a intra într-un raport contractual sau nu, de a-și alege co-contractantul și de a stabili liber cu acesta conținutul contractului.

Prin apariția în dreptul românesc a Legii 193/2000 i-a fost conferită judecătorului puterea de a interveni să corecteze eventualele dezechilibre excesive în defavoarea consumatorului dar în mod evident fără a distruge conceptul libertății contractuale și a forței juridice a unui contract semnat și asumat între părți.

Art.1 al Legii 193/2000 stabilește obligațiile principale în sarcina comercianților: obligația pozitivă de transparență (alin. 1) și obligația negativă de a nu stipula clauze abuzive (alin. 3).

Se poate observa de către instanță că, în cauza specifică dedusă judecății, contractul de credit încheiat cu reclamanta cuprind două secțiuni: Condiții generale și Condiții speciale. In Condițiile Speciale sunt cuprinse în limbaj clar și explicit clauzele principale referitoare la obiectul contractului, respectiv prețul creditului format din dobânda anuală și spezele contractuale, tipurile de comisioane și cuantumul acestora. Comprehensibilitatea clauzelor contractuale urmează a fi raportată la posibilitatea de înțelegere a omului obișnuit, astfel încât comerciantul în general să fie la rându-i la adăpost de abuzuri din partea consumatorului oportunist.

Obligația de a nu stipula clauze abuzive este pe larg explicată în cuprinsul art. 4 din Legea 193/2000, mai sus amintit. Din cuprinsul acestui articol se pot desprinde condițiile cumulative pe care o clauză contractuală trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată abuzivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibrul să fie contrar bunei-credințe și să nu se refere la obiectul principal al contractului art. 4 alin. 6).

Pornind de la acest condiții se poate afirma cu certitudine că clauza contractuală ce reglementa dreptul său de a percepe comisionul de risc, respectiv de administrare în reglementarea actului adițional, nu era o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea 103/2000.

În primul rând comisionul de risc făcea parte din prețul contractului iar acesta este o componentă a obiectului principal al contractului. Comisionul de risc se regăsea identificat în mod expres inclusiv în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale prețului creditului, fiind asumat ca atare de către clienții băncii prin semnarea graficului de rambursare pe fiecare pagină. Fiind un element al prețului contractului, este evident că perceperea acestuia nu poate fi analizată drept clauză abuzivă având în vedere art. 4 alin. 6.

Legiuitorul român a preluat însă greșit prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE care stipulează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului ori a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil".

Clauza contractuală privind dreptul paratei de a percepe comisionul de risc reprezentând parte integrantă a prețului contractului nu poate fi anulată de către instanța de judecată ca fiind clauză abuzivă în lipsa unui temei legal care să îi confere instanței de judecată autoritatea de a interveni în această sferă.

În al doilea rând clauza reglementată de art. 5 lit. a din Convenția de Credit nu a creat un dezechilibru semnificativ, contrar bunei credințe, între drepturile și obligațiile părților.

În temeiul art. 4 din Directiva 93/13/CEE aprecierea ca abuzivă a unei clauze contractuale trebuie să țină seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstanțele care privesc încheierea sa și de toate celelalte clauze ale contractului. Prin urmare, în materia clauzelor abuzive ceea ce se urmărește este înlăturarea dezechilibrului contractual, din perspectivă statică, surprins în secvența de timp a încheierii contractului și a împrejurărilor ce o preced. Pe de altă parte o clauză poate fi declarată abuzivă în caz de disproporție considerabilă și nejustificată între drepturile și obligațiile părților.

Legea 193/2000 a introdus în ordinea juridică principiul echilibrului contractual și leziunea ca temei al ineficacității contractelor. În viziunea acesteia absența echivalenței prestațiilor nu este sinonimă cu absența echilibrului contractual. Pe de altă parte, Directiva 93/13 CEE a exclus din spațiul de incidență a legii clauzele care privesc „adecvarea între preț și remunerație, pe de o parte, și serviciile sau bunurile de furnizat în contraprestație, pe de altă parte, adică a exclus leziunea. In sprijinul art. 4 par. 1 din Directivă sancțiunile legale intervin numai dacă echilibrul este semnificativ, la nivelul întregului contract, capabil să afecteze însăși utilitatea acestuia.

În cauză se observă că reclamanta a încheiat convențiile de credit în anul 2008, înainte de criza economică și financiară și a învestit instanța de judecată cu o cerere în care reclamă un dezechilibru contractual în cursul anului 2014. Între aceste două momente reclamanta nu și-a arătat cu niciun prilej nemulțumirea în legătură cu presupusul dezechilibru semnificativ care să afecteze utilitatea contractului, cauzat de clauzele indicate ca abuzive în prezent.

Așadar dacă se analizează drepturile și obligațiile părților la data formării contractului nu se pot identifica disproporții considerabile și nejustificate care să îl facă lipsit de interes pentru reclamantă. Dimpotrivă, aceasta a preferat oferta paratei la momentul contractării tocmai în considerarea condițiilor avantajoase de creditare.

Nu se poate reține afirmația reclamantei conform căreia toate riscurile paratei erau acoperite de garanția reală imobiliară și de clauzele de penalizare din contract, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este mai complexă și cu incidențe diverse.

Creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere la dispoziție sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unor dobânzi sau altor cheltuieli legate de această sumă.

Debitorul băncii, suportând prețul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv dobânda și comisioanele.

În privința cerinței negocierii, desigur că se poate argumenta că anumite clauze contractuale sunt preformulate, în fapt toate contractele pe care le încheie o persoană fizică au clauze preformulate (bilete de călătorie, furnizori de utilități, cumpărături din magazin), dar aceasta nu înseamnă că ele sunt abuzive. De aceea este necesară o analiză concretă a condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.

Prevederile Legii 193/2000 conferă caracterul de contract standard preformulat unui contract de credit clasic. Trebuie totuși subliniat că, în privința contractelor încheiate de parata, această prezumție legală se aplică doar în privința condițiilor generale ale convenției, întrucât condițiile speciale, sub aspectul obiectului contractului - dobândă, comisioane, perioadă de rambursare, pot fi în esență diferite de la un client la altul. Opinăm astfel că prezumția de nenegociere reglementată de art. 4 din Legea 193/2000 nu operează în privința condițiilor speciale iar lipsa negocierii trebuie dovedită de reclamantă.

Iar în analiza condiției privind lipsa negocierii trebuie să se evite confuzia intre lipsa negocierii ca și condiție legală și lipsa intenției de a negocia. Posibilitatea de negociere exista în mod real la momentul încheierii contractului.

Faptul că nu s-a dorit negocierea din partea reclamantei nu echivalează cu lipsa în totalitate a posibilității acestei negocieri, pentru ca prezumția lipsei negocierii să opereze.

Reclamanții nu și-a manifestat în nici un mod intenția de a negocia deși aveau această posibilitate, putând să ceară o dobândă sau un comision mai favorabil. Dacă ar fi fost refuzată, putea să nu mai încheie un contract de credit cu S.C. V. R. S.A. și să aleagă o altă instituție de credit. Reclamantei i-a fost pus la dispoziție contractul spre studiu, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 5 din Legea 193/2000, a existat posibilitatea reală de a discuta clauzele sub aspectul cuantumului valoric al dobânzii și comisioanelor însă aceasta nu și-a manifestat opțiunea de a negocia.

Până la urmă și refuzul ferm de a încheia o convenție de credit în privința căreia există nemulțumiri legate de costuri era, la rându-i, o metodă de negociere, la care reclamanta nu a apelat. Apare astfel evident că reclamanta a fost în realitate mulțumită de condițiile de contractare de la momentul semnării convenției.

In consecință și în al treilea rând perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual (negociată) de părțile convenției de credit fară existența vreunei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 Cod civil.

In mod evident, analiza condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000 și aprecierea asupra caracterului abuziv nu trebuie realizată prin raportare la evoluția în timp a contractului ci trebuie realizată prin raportare la momentul unic al încheierii contractului. Este concluzia ce se desprinde din analiza textului legal. Iar dacă se analizează din această perspectivă se poate concluziona în mod evident că nu a existat un dezechilibru contractual la momentul încheierii contractului și a existat totodată o posibilitate reală de negociere.

c. Netemeinicia solicitării de anulare a clauzelor și de restabilire a

situației anterioare în cazul contractelor cu executare succesivă

În primul rând trebuie să subliniem faptul că Legea 193/2000 nu prevede nicăieri în cuprinsul acesteia nulitatea ca sancțiune juridică. Singura sancțiune care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze în baza Legii 193/2000 este inopozabilitatea clauzei după cum rezultă fără dubii din art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii 193/2000.

Pârâta apreciază că nu este fondată oricum cererea de restabilire a situației anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulității actului juridic civil, întrucât nu ne aflăm în prezența nulității ca sancțiune juridică.

După cum s-a arătat, în principal pretențiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc și parțial de administrare sunt afectate de termenul de prescripție de 3 ani, iar în subsidiar ele nu sunt fondate.

Chiar dacă s-ar afla în prezența unei cereri care vizează, teoretic, restabilirea situației anterioare, în urma intervenției nulității actului juridic civil, nu se poate face abstracție de caracterul contractului dintre părți. Este vorba desigur despre un contract cu executare succesivă, căruia nu i se aplică aceleași efecte ale nulității precum unui contract cu executare uno ictu. Efectele nulității unui contract cu executare succesivă operează numai pentru viitor.

Se află în prezența unei veritabile excepții de la principiul restabilirii situației anterioare, ca principal efect al nulității actului juridic civil, excepție unanim acceptată în doctrină dar controversată în practica judiciară. Prestațiile executate în baza unui contract cu executare succesivă nu sunt supuse restituirii.

Este adevărat că, potrivit prevederilor Noului Cod civil, această excepție a fost înlăturată expres prin art. 1254 alin. 3 însă contractul de credit din prezenta cauză a fost încheiat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, fiind aplicabile prevederile art. 102 din Legea 71/2011.

Este cunoscut că, în reglementarea anterioară Noului Cod Civil, în privința contractelor cu executare succesivă efectele nulității operează pentru viitor, iar restituirea prestațiilor nu intervenea. Singurul efect al eventualei anulări a clauzei privind comisionul de risc este imposibilitatea perceperii acestuia pentru viitor.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 32 lit. d, art. 33,40, 148, 194, 196, 200, 205, 245-248, 249, 250, 254, 260, 265, 273, 277, 292, 327-329, 351-352 Cod Procedură Civilă, principiul aplicabilității directe al art. 4 alin. 2 al Directivei 93/13/CEE, art. 3-5, 6, 12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7, și 12 din Decretul Lege 167/1958, art. 969, 977 Cod civil, art.11, 14, 95 din OUG 50/2010, art. II alin. 1 din Legea 288/2010.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta V. R. SA, prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei de interes invocate de către pârâta și admiterea acțiunii subsemnaților astfel după cum a fost formulat.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul 3, a precizat următoarele;

Se susține de către pârâtă că în privința petitului 3 de restabilire a situației anterioare, orice pretenție a subsemnaților care decurge din contract și care excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată se impune a fi respinsă ca prescrisă.

Excepția prescripției invocată de către pârâtă nu este întemeiată.

Astfel, cererea de restituire a sumelor de bani plătite cu titlu de comision de risc este o cerere accesorie față de cererea referitoare la constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor contractuale vizând plata acestui comision. In lipsa anulării clauzelor abuzive nu se poate pune problema restituirii către subsemnații a sumelor de bani încasate de bancă cu titlu de comision de risc (administrare).

Prin urmare, termenul de prescripție privind dreptul reclamantilor de a solicita restituirea sumelor de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc începe să curge de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constată clauzele abuzive vizând plata comisionului de risc, iar nu de la data când sumele solicitate au fost achitate. In acest sens invocă și poziția practicii judiciare: Decizia Tribunalului S. nr. 309/2011, Sentința Judecătoriei V. nr- 116/2012, Sentința Judecătoriei Tg. M. nr. 966/06,02.2013 pronunțată în dosarul nr._ .

De altfel si noul cod civil reglementează foarte clar la art. 2525 faptul că prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute in temeiul unui act amiabil începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul.

Față de aceste motive, se impune respingerea excepției prescripției ca nefondată.

2. Referitor la excepția lipsei de interes, a precizat următoarele:

Se susține de către pârâtă că nu ar justifica un interes în ceea ce privește petitele 2 si 3 din acțiune referitoare la anularea clauzei referitoare la comisionului de risc, întrucât prin actul adițional implementat conform OUG tur. 50/2010, s-a stipulat un alt comision, denumit de administrare.

Apreciază că susținerile pârâtei sunt nefondate.

In primul rand trebuie subliniat faptul ca intre parti nu s-a încheiat niciun act adițional. Parata le-a notificat pentru a încheia un act adițional insa reclamantii au refuzat sa încheie act adițional, ba mai mult, au solicitat sa stopeze încasarea comisionului de risc pentru ca acesta este abuziv.

Au menționat foarte clar în cuprinsul petitului 2 al acțiunii că solicită constatarea caracterului abuziv, respectiv anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc. Prin urmare, cererea reclamantilor vizează anularea clauzelor contractuale referitoare la comisionul de risc care le-a creat prejudicii.

Arata ca justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, în sensul prevederilor art. 33 Cod procedură civilă, astfel încât se impune respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârâtă,

3, Referitor la apărările pârâtei în ceea ce privește fondul cauzei:

a. Se susține de către pârâtă că au fost notificati conform prevederilor OUG nr. 50/2010, însă întrucât nu au oferit nici un răspuns, actul adițional a fost considerat implementat tacit.

Afirmațiile pârâtei sunt neîntemeiate.

Au fost notificati de către parata si au refuzat in mod expres sa semneze vreun act adițional. Parata nu le-a mai trimis ulterior nicio notificare si nici nu le-a trimis vreun act adițional. A continuat insa sa le perceapa comisionul de risc, pe care nu l-a mai denumit „de risc"’ ci „de administrare”,

Comisionul de administrare perceput de către pârâtă contravine dispozițiilor art. 36 din OUG nr. 50/2010. Art. 36, alin. 3 menționează expres situațiile în care se poate percepe comisionul de administrare. Or, pârâta nu a făcut altceva decât să redenumească comisionul de risc în comision de administrare.

În aceste condiții, sunt aplicabile prevederile art. 95 alin. 4 din OUG nr. 50/2010 potrivit cărora se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele prevăzute de acest act normativ, în caz contrar astfel de prevederi sunt nule absolut.

Numai pentru situația în care clauza referitoare la comisionul de administrare ar fi fost una conformă OUG nr. 50/2010, s-ar fi putut face aplicarea dispozițiilor art. 95, alin. 5 din OUG nr. 50/2010. Pentru aceleași considerente nu pot fi incidente dispozițiile art. II, alin. 2 din Legea nr. 288/2010, întrucât nu au acceptat tacit niciun act adițional.

b. Referitor la susținerile pârâtei în sensul că atât clauza referitoare la comisionul de risc cât și cea referitoare la comisionul de administrare nu sunt clauze abuzive în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, apreciaza că acestea nu sunt întemeiate.

Este nefondată susținerea în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și că este o componentă a obiectului principal al contractului. Astfel, obiectul principal ai contractului îl constituie acordarea sumei de bani împrumutate, din perspectiva subsemnaților, respectiv perceperea dobânzii din perspectiva pârâtei. Sub nici o formă nu s-ar putea considera că părțile au avut în vedere la încheierea contractului plata comisionului de risc.

Cu privire la faptul că legiuitorul ar fi preluat în mod greșit prevederile art. 4, alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, în sensul că clauza privind dreptul pârâtei de a percepe comisionul de risc face parte integrantă din prețul contractului astfel încât nu poate fi anulată de către instanța de judecată ca fiind clauză abuzivă în lipsa unui temei legal, și această susținere este nefondată.

Referitor la faptul că clauza referitoare la comisionul de risc/administrare nu ar fi creat un dezechilibru semnificativ, contrar bunei-credințe, și această susținere a pârâtei este neîntemeiată.

Potrivit art. 3.5. din condițiile speciale ale contractului de credit, comisionul de risc era datorat pentru punerea la dispoziție a creditului. Ulterior, fara sa semneze vreun act adițional parata le-a perceput comisionul de „administrare”.

Ori este bine cunoscut faptul ca, comisionul de administrare este datorat și plătibil de către împrumutat pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor "asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului. Comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților, modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzura bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe durata Convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare) și a riscului de piață (implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoare bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe durata convenție: variații ale condițiilor pieței valutare).

Practic, rolul comisionului de risc este acela de a asigura pârâtei pentru o . riscuri care ar putea apărea pe parcursul executării contractului și care sunt puse în sarcina reclamantilor. Aceasta în condițiile în care pârâta are nu numai calitatea de creditor ipotecar ci și pe aceea de creditor chirografar, putând urmări întregul patrimoniu al lor.

Prin urmare, analizând ansamblul drepturilor și obligațiilor părților din contractul încheiat, rezultă în mod evident că în schimbul obligației pârâtei de a le pune la dispoziție creditul contractat, le revine o . obligații (de a plăti dobânda, de a garanta împrumutul contractat cu ipotecă, de a asigura imobilul) a căror pondere este cu mult mai ridicată, creând în acest mod un grav dezechilibru contractual.

De asemenea, dezechilibrul creat este și contrar bunei-credințe, pârâta inducându-i în eroare prin stipularea unor dobânzi mult mai mici și mai atractive în comparație cu dobânzile practicate de alte bănci, recuperând apoi diferența prin stipularea comisionului de risc.

c.Referitor la susținerea pârâtei în sensul că solicitarea de anulare a clauzelor și restabilire a situației anterioare în cazul contractelor cu executare succesivă nu este întemeiată:Referitor la posibilitatea instanței de a proceda la anularea clauzelor abuzive, aceasta a fost prevăzută de legiuitor în mod expres în cuprinsul art 12, alin. 4 din Legea nr. 193 din 2000.

Cererea de restituire a comisionului de risc /administrare este justificată întrucât clauzele contractuale sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor. Este evident că prin plățile periodice reclamantii au suferit o însărăcire cauzată de lipsa de folosință a sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc (administrare), însă în același timp banca a beneficiat de o îmbogățire fară justă cauză prin aceea că a folosit aceste sume de bani.

d.În ceea ce privește solicitarea privind plata dobânzii legale, au apreciat că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că au fost lipsiți de sumele de bani încasate în mod nelegal de către pârâta. În cauză au solicitat dobânda legală penalizatoare. În privința modului de calcul au apreciat că acesta este corect și în conformitate cu prevederile legale aplicabile pe care le-a indicat în cuprinsul calculului.

Față de motivele de fapt și de drept expuse, au solicitat respingerea excepțiilor invocate de către pârâtă și admiterea acțiunii reclamantilor, astfel după cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 201, alin. 2 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus la dosar: Convenția de credit_/12.08.2008 (f.6-18), contract de garanție reală imobiliară (f.19-22), Sentința nr. 9826/21.12.2013 a Judecătoriei Tîrgu M. (f.23-24), cererea nr._/01.07.2014 (f.25), Răspuns V. nr._/30.07.2014 (f.26), adresa V. nr._/18.08.2014 (f.27-28), cerere de modificare a convenției de credit și novație prin schimbare de credit (f.70-76,95-102), grafic de rambursare (f.77-80,103-106), contract (f.81-94,107-120), adresă (f.143-144), adresă (f.145), adresă (f.146-147), adresă (f.148), adresă (f.149), adresă (f.154-155), act adițional nr. 1 (f.156-168), contract de tranzacție (f.173-175), act adițional nr. 2 (f.176-179), act adițional nr. 3 (f.180-183).

Analizând tranzacția partilor depusa la dosarul cauzei pentru termenul de judecata din 10.12.2015, instanța constată că aceasta îndeplinește condițiile de validitate cu privire la conventii prevazute de art.1179 din Noul Cod civil, asa incat va face aplicarea art. 438-439 din Noul Cod de procedură civilă, va lua act de tranzacția părților și va consfinți învoiala acestora astfel cum este cuprinsa in contractul de tranzactie depus la filele 173-175 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de tranzacția părților și consfințește învoiala acestora cu următorul cuprins:

,, CONTRACT DE TRANZACȚIE

..A. (“BANCA”) cu sediul social in București, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comerțului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB- PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala Targu M. înmatriculata la Registrul Comerțului sub nr. J26/1877/27.11.2006, CUI_, cu adresa in Mun. Targu M., Pta. Trandafirilor, Nr. 33 A județ M. reprezentata de: Dl C. Ș. R., in calitate de Director Suc. Tg.M. si de DI P. M. A., in calitate de Manager Relații Clienți Retail Suc. Tg.M.,

si

Dl, CANPEAN E. C. căsătorit, născut la data de 10.10.1974 in Mun. Targu M., jud. M., identificat cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP Tg.M. la data de 04.07.2012, CNP_; domiciliat in . jud. M., Car. Tineretului, nr. 44, ..-, adresa de corespondenta: - jud./sect.-, ..-, telefon -, telefon mobil_, e-mail: -,in calitate de împrumutat si denumit in cuprinsul acestui Contract de Tranzacție “împrumutat”

Dna, CANPEAN C. L. căsătorită, născută la data de 24.11.1975 in Mun. Tg.M., jud. M., identificata cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP Tg.M., la data de 20.11.2009, CNP_; domiciliata in ., jud. M., Car. Tineretului, nr. 44, ..-, adresa de corespondenta: -, jud./sect.-, ..-, . mobil_, e-mail: in calitate de împrumutat si denumita in cuprinsul acestui Contract de Tranzacție “împrumutat”

Banca, împrumutatul si Codebitorul sunt denumiți in cuprinsul acestui Contract si individual “Partea” iar impreuna “Părțile’’.

Împrumutatul, Codebitorul si Garanții si oricare doi dintre aceștia sunt denumiți in cuprinsul acestui Contract si “Persoanele Obligate”.

Având în vedere următoarele:

(A)Părțile au semnat la data de 12.08.2008 respectiv 06.07.2007, Convenția de credit nr._ respectiv_, prin care Banca a pus la dispoziția Persoanelor Obligate un credit în valoare de 11,500 CHF respectiv 70,000 CHF („Convenția de credit ”);

B) Intre Banca și Persoanele Obligate există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) situații litigioase în diverse stadii („Litigiul”) dupa cum urmeaza:

- Dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Targu M. avand ca obiect anularea clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. a si art. 3.5 din convențiile de credit_/12.08.2008 si_/06.07.2007, precum si restituirea sumelor de bani reprezentând comisionul de risc/administrare achitat, cu dobanda legala si cheltuieli de judecata.

(C) Părțile intentioneaza sa stingă in mod complet, definitiv si irevocabil Litigiul

In temeiul art. 2267-2278 din Codul Civil si art. 438- 441 din Codul de procedură civilă, incheiem prezentul Contract, in termenii si condițiile urmatoare:

Art. 1. în vederea aducerii la îndeplinire a prezentului Contract, Părțile convin urmatoarele:

(i) să modifice Convenția de credit nr._ respectiv_ asa cum rezultă din Actul adițional ce constituie anexă a prezentului contract.

(ii) Banca intelege sa plateasca la data semnării prezentului Contract Persoanelor Obligate in contul nr. R052VBBU2511MS_ titular de cont CANPEAN E. C. suma de 1,843.49 CHF respectiv 8,799.20 CHF, reprezentând suma achitata efectiv de acestea cu titlul de comision de risc/ administrare si/sau comision de rezerva minima (Comisionul) pe perioada de la data incheierii Convenției de Credit si pana la Data Semnării.

Prin urmare, Persoanele Obligate declara ca nu mai au nicio pretentie fata de Banca in legătură cu Comisionul plătit si ca renunța la insasi drepturile pretinse prin cererea de chemare in judecata ce formeaza obiectul Litigiului.

Art 2. Banca si Persoanele Obligate se obliga reciproc sa nu solicite una celeilalte Cheltuielile de judecata efectuate in cursul Litigiului.

Art 3. Părțile inteleg, declara si sunt de acord ca tranzactia care face obiectul acestui Contract este indivizibila in ceea ce privește obiectul sau si nu poate fi desfiintata doar in parte.

Art 4. Acest Contract este intocmit, se executa si se interpretează conform voinței Pârtilor, constituie legea Pârtilor si este guvernat de legea romana.

Art. 5. Orice litigii in legătură cu acest Contract vor fi supuse spre soluționare instantelor competente din Romania.

Părțile au semnat acest Contract la data de 09.11.2015 in 5 ( CINCI) exemplare originale, toate avand aceeași forța juridica, dintre care trei exemplare pentru Banca si cate un exemplar pentru celelalte Parti.

BANCA: IMPRUMUTATI:

Prin C. S. R. C. E. C.

Directoir Suc. Tg.M.

Și

Prin: P. M. A. Canpean C. L.

Manager Relații Clienți Retail

Semnaturi indescifrabile Semnaturi indescifrabile ,,

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecatoria Tg-M..

Pronuntata in sedinta publica din 17.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

S. P. I. M. C.

5. ex./20.01.2016

Red.SP

Tehnored.CM

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5700/2015....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 5843/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 5787/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5698/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5789/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5700/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5843/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5842/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Validare poprire. Sentința nr. 4999/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Pretenţii. Sentința nr. 4997/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ