Pretenţii. Sentința nr. 2105/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2105/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2105/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2105

Ședința publică din data de 29.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A. M.

GREFIER: C. A. C.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 203, în contradictoriu cu pârâții S. ERSZEBET și A. B. C..

La apelului nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2015, termen la care, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 28.04.2015 și ulterior pentru termenul din data de 29.04.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 203 a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. ERSZEBET și A. B. C., obligarea acestora la plata sumei totale de 6750,73 lei datorată la data de 31.12.2014, din care suma de 3862,86 reprezentând debite restante cheltuieli comune pentru consum în perioada ianuarie 2012-decembrie 2014 și suma de 2887,87 lei reprezentând penalizare conform art. 25 al. 1 din Legea Locuinței nr. 230/2007, Regulamentul cadru și Statutul asociației și suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că pârâții, în calitate de proprietari al imobilului de la adresa din Târgu M., . . au beneficiat conform Statutului, lună de lună de serviciile oferite cu regularitate de asociația de proprietari și furnizorii de servicii de gospodărie comunală.

Pârâții, deși aveau obligația de a-și achita în termen plata cheltuielilor comune pentru consum afișate în fiecare lună pe lista de plată, aceștia nu și-au îndeplinit-o luni de zile, deșii au fost notificați prin executorii judecătorești. Pârâții ignoră, în continuare, cu bună-știință, obligația de plată, abuzând de faptul că asociația se străduiește să achite lunar valoarea facturilor către furnizor.

Pentru întârziere la plată reclamanta a calculat majorări de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere conform art. 25 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu Statutul Asociației de proprietari, până la data de 31.12.2014.

Reclamanta a menționat că în fiecare lună, prin afișarea listelor de plată pârâta a luat la cunoștință de sumele de plată datorate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 25 al. 1 din Legea nr. 230/2007, coroborat cu Regulamentul cadru și Statutul Asociației de proprietari.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: modul de calcul al penalităților efectuat la data de 31.12.2014 (fila 2), extras CF pentru informare nr._/03.04.2012 emis de OCPI M. (fila 3), Statutul Asociației de proprietari nr. 203 Târgu M. (filele 3-4), liste de consum pentru lunile ianuarie 2012 – decembrie 2014 (filele 5-41), delegație nr. 524/21.04.2015 a dl. Naște G. (fila 60).

Pârâții, deși legali citați, nu a formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, iar art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 dispune că aceste cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Instanța reține că pârâții S. E. și A. B.-C. au obligația de a achita lunar cheltuielile de întreținere aferente apartamentului situat în Târgu M., . ., apartament pe care îl dețin și îl ocupă în calitate de proprietari. Potrivit listelor lunare cuprinzând cheltuielile comune emise de Asociația de Proprietari nr. 203, pârâții a beneficiat de prestații constând în furnizarea de apă și alte servicii pentru întreținere.

Din cuprinsul acelorași înscrisuri depuse de reclamantă la filele 6-41 din dosar, reiese că aceștia a acumulat un debit de 3862,86 lei. În cauză, se constată că reclamanta a justificat cuantumul pretențiilor solicitate, prin depunerea listelor cu cheltuielile comune ale imobilului.

Instanța retine ca pârâții nu a contestat modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuieli, deși avea această posibilitate, conform art. 12 pct. A lit. d) din H.G. nr. 1588/2007, în termen de 10 zile de la data afișării listelor de plată. Ei nu au înțeles să conteste creanța pretinsă de reclamantă nici în instanță, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la termenul de judecată pentru a formula apărări sau a propune probe.

Instanța constată că pârâtul nu și-au îndeplinit în termen obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul pe care-l deține în proprietate.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, se constată că art. 49 din Legea nr. 230/2007 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar acestea nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Astfel, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de bani cu titlu de penalități de întârziere este justificată în conformitate cu prevederile art. 49 din actul normativ anterior menționat, precum și cu art. 5 lit. f) din Statutul Asociației de P. (filele 4-5).

În aceste condiții, pârâții datorează și penalități de întârziere calculate în funcție de procentul penalităților stabilite de Asociația de P., respectiv 0,2 0/0, în sumă totală de 2887,87 lei, potrivit tabelului cuprinzând modul de calcul al penalităților efectuat la data de 31.12.2014 depus de reclamantă la fila 2 dosar.

Față de cele expuse, instanța constată că, într-adevăr, pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, potrivit art. 46, art. 49 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, coroborate cu Statutul Asociației de P., astfel încât, va admite acțiunea și va obliga pârâții la plata sumei totale de 6750,73 lei, din care: suma de 3862,86 lei reprezintă debite restante cheltuieli comune și pentru consum pentru perioada ianuarie 2012 - decembrie 2014 și suma de 2887,87 lei reprezintă penalități de întârziere.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată trebuie dovedite de partea care le pretinde.

În prezenta cauză, instanța constată că reclamanta nu a depus documente justificative pentru suma de 150 lei a cărei restituire o cere. Prin urmare, acest capăt de cerere va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 203 [cu sediul în Târgu M., . nr. 7, jud. M., C._] în contradictoriu cu pârâții S. E. [domiciliată în Târgu M., . .] și A. B.-C. [domiciliat în Târgu M., . .].

Obligă în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei totale de 6750,73 lei, din care: suma de 3862,86 lei reprezintă debite restante cheltuieli comune și pentru consum pentru perioada ianuarie 2012 - decembrie 2014 și suma de 2887,87 lei reprezintă penalități de întârziere.

Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâților să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 150 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. A. M. C. A. C.

5 ex/

Red. S.A.M.

Tehnred. A.C

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2105/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ