Pretenţii. Sentința nr. 2244/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2244/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2244/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2244
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier B.-R. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect pretenții - disjuns din dos. nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Se constată că s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 296 lei, din dosarul nr._, formarea unui nou dosar privind pe reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., având ca obiect „pretenții”, cu termen de judecată pentru data de 06.05.2015.
Instanța, cu privire la cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 296 lei, în baza art. 131 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea acestui capăt de cerere sub toate aspectele.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la 2 termene.
În conformitate cu dispozițiile art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța va încuviința proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2015 sub nr. _ și precizată în data de 30.03.2015, contestatoarea G. A. în contradictoriu cu intimata ANAF - DGRFP B. - AJFP M., a solicitat:
- Anularea somației nr._ precum și a Titlului executoriu_ emise în data de 28.01.2015 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în dosarul de executare nr./26/30/l/2015/_, pentru suma de 250 lei, ca fiind neîntemeiate și nefondate.
- Obligarea pârâtei la anularea deciziei de impunere nr._ din 04.08.2014 pentru plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate pentru anul 2014 și emiterea unei noi decizii temeinice și legale.
- Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 296 lei reprezentând:
- 250 lei sumă ce a fost debitată silit din contul personal ca și contribuție CASS
- 31 lei comision bancar pentru operațiunea bancară ocazionată de plata contribuției de mai sus.
- 15 lei comision bancar pentru înființarea popririi.
Contestatoarea, în motivarea cererii formulate, a arătat, în esență, următoarele:
Prin documentele precizate mai sus contestatoarea a fost obligată la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate persoane care realizează venituri din activități independente pentru lunile septembrie – noiembrie 2014
În luna August 2014 a achitat o sumă de bani drept contribuție de asigurări de sănătate pentru că nu a știut altă cale pentru a obține cardul de sănătate european, care i s-a cerut la înscrierea la Universitatea de Economie și D. din Berlin
Din data de 01.10.2014 este masterand la Universitatea de Economie și D. din Berlin.
Apărările invocate de pârât prin întâmpinare se referă doar la procedura de executare silită și ocolesc esența problemei și anume temeiul ori justificarea în baza căruia s-a ajuns la obligarea contestatoarei la plata unor sume, în contradicție flagrantă cu prevederile legale.
A aflat despre existența unui document injust și anume decizia de impunere nr._ din 04.08.2014 pentru plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate pentru anul 2014.
Această decizie de impunere are la bază cererea contestatoarei prin care nu a făcut altceva decât să ceară stabilirea contribuției la CASS pentru perioada 01.01._14, fără însă a se angaja la nici o plată ori a lua cunoștință despre vreo obligație în acest sens .
A luat la cunoștință despre această decizie abia odată cu comunicarea întâmpinării și a constatat că prin acest document i s-au stabilit în sarcina obligații în cuantum de 582 lei eșalonate pe parcursul celor 12 luni ale anului 2014 inclusiv pentru lunile în care avea calitatea de student.
Consideră că acest document este injust pentru că așa cum se prevede în art. 213 alin. 1 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, studenții în vârstă de până la 26 ani, așa cum este și cazul său, beneficiază de asigurare de sănătate, fără a plați contribuții la stat, daca nu au venituri din muncă.
ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. nu a manifestat acel rol activ care îi este impus prin art. 7 din Ordonanța nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală.
Consideră că pârâta, luând act de situația contestatoarei în urma contestației depuse ar fi putut să anuleze decizia de impunere nr._ din 04.08.2014 și să emită o nouă decizie stabilind corect sumele pe care le datorează cu titlu de contribuții de asigurări sociale.
Mai mult decât atât pârâta a înființat o poprire pe contul pe care îl deține contestatoarea la Banca Transilvania cauzându-i prejudiciu financiar prin cheltuieli suplimentare constând în comisioane datorate băncii pentru formalitățile de inființare/desfințare a popriri și ordine de plată.
În drept au fost invocate:
- art. 172, 173 Cod Procedură Fiscală,
- art. 213 alin. 1 lit. a din Legea 95/2006
Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu:
- înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei.
Cererea a fost legal timbrată, fiind depusă la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei pentru primul capăt de cerere și 23,68 lei pentru al treilea capăt de cerere.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat:
- Respingerea contestației la executare ca nefondată
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, următoarele:
În data de 10.07.2014, contestatoarea depune la sediul ANAF cererea, înregistrată sub nr._, prin care solicită stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pe perioada 01.01._14,
În urma adresei arătate anterior, organul fiscal emite decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate pentru anul 2014, nr._ din 04.08.2014, prin care s-au stabilit în sarcina d-nei G. A. obligații în cuantum de 582 lei.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ fiscal a fost comunicat, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Datorită faptului că oficiul poștal a returnat scrisoarea cu mențiunea „avizat - reavizat expirat termenul de păstrare”, comunicarea s-a realizat prin publicitate pe site-ul ANAF, prin anunțul cu nr._ din 16.10.2014.
Din obligația de plata datorata, în suma totala de 582 lei, la data de 10.07.2014, cu chit. nr._, contestatoarea a achitat în contul contribuției de asigurari sociale de sanatate suma de 332 lei, astfel ramanand de plata suma de 250 lei.
Având în vedere cele faptul că susnumita nu si-a achitat obligațiile de plata datorate, în temeiul art. 141 și 145 din actul normativ mentionat anterior, s-a procedat la demararea masurilor de executare silita prin emiterea și comunicarea actelor administrativ fiscale contestate, respectiv Somația nr._/28.01.2015 și titlul executoriu nr._/28.01.2015, în care a fost cuprinsa obligația de plată în suma de 250 lei.
Procedura de executare este lipsita de vicii, derulându-se în conformitate cu prevederile legale în materie.
În drept au fost invocate:
- prevederile legale la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării
Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu:
- înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei.
În data de 30.03.2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, conținutul acesteia fiind arătat, în esență, împreună cu susținerile și conținutul cererii inițiale.
Pe parcursul procesului
- a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei
- s-a solicitat și primit copia dosarului execuțional
- instanța a calificat răspunsul la întâmpinare ca fiind o cerere precizatoare/modificatoarea, astfel încât s-a dispus comunicarea acesteia către intimat, în vederea formulării întâmpinării
- Solicitarea contestatoarei de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 296 lei, a fost calificată ca fiind o acțiune în pretenții, dispunându-se disjungerea acestui capăt de cerere și formarea unui nou dosar având ca obiect „pretenții”, dosar înregistrat sub nr._ .
- Solicitarea contestatoarei de obligare a pârâtei la anularea Deciziei de impunere nr._/04.08.2014 pentru plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate pentru anul 2014 și emiterea unei noi decizii temeinice și legale, a fost calificată drept o cale de atac formulată împotriva acestei decizii potrivit art. 218 alin. 2 Cod Procedură Fiscală, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa acest capăt de cerere, s-a dispus disjungerea acestuia, formarea unui nou dosar având ca obiect „anulare act administrativ” (dosar înregistrat sub nr._ ) și trimiterea acestui nou dosar către Tribunalul M. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, spre competentă soluționare.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța constată următoarele:
Starea de fapt
Reclamanta a depus la AJFP M. cererea înregistrată sub nr._/ 10.07.2014, prin care a solicitat stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pe perioada 01.01._14.
În aceeași zi reclamanta a achitat suma de 332 lei, reprezentând parte din contribuțiile datorate.
În baza cererii reclamantei, pârâta a emis Decizia de impunere nr._/04.08.2014 pentru plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate pentru anul 2014, decizie prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 582 lei.
Din data de 01.10.2014 reclamanta a dobândit calitatea de masterand la Universitatea de Economie și D. din Berlin.
Comunicarea către contestatoare a Deciziei de impunere nr._/04.08.2014 s-a realizat prin publicitate pe site-ul ANAF, prin anunțul cu nr._ din 16.10.2014, întrucât oficiul poștal a returnat scrisoarea trimisă inițial, cu mențiunea „avizat - reavizat expirat termenul de păstrare”.
Întrucât reclamanta nu si-a achitat integral obligațiile de plata datorate, rămânând neachitată suma de 250 lei, s-a procedat la emiterea și comunicarea actelor administrativ - fiscale contestate, respectiv Somația nr._/28.01.2015 și titlul executoriu nr._/28.01.2015, în care a fost cuprinsa obligația de plată în suma de 250 lei.
În cadrul procedurii de executare silită, pârâta a înființat poprirea asupra contului deschis pe numele reclamantei la Banca Transilvania, contul bancar fiind debitat cu suma de 250 lei datorată de contestatoare.
Urmare a activităților desfășurate de intimată în cadrul procedurii de executare silită, reclamanta a fost nevoită să suporte costuri adiționale în cuantum total de 46 lei, costuri compuse din
- 31 lei comision bancar pentru operațiunea bancară ocazionată de plata sumei de 250 lei
- 15 lei comision bancar pentru înființarea popririi.
În drept
Potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 Cod Civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Cu privire la cererea formulată
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții, si anume:
1.existența unui prejudiciu;
2.existența unei fapte ilicite;
3.existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu;
4.existența vinovatei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
I - Fapta ilicită
Suma de 250 lei a fost percepută de pârâtă în baza titlului de creanță - Decizia de impunere nr._/04.08.2014, decizie cu privire la care nu s-a stabilit că a fost emisă cu încălcarea legii.
Celelalte sume, de 31 lei și 15 lei, sunt cheltuieli ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită care, potrivit art. 168 alin. 1 Cod Procedură Fiscală, sunt în sarcina debitorului.
În condițiile în care executarea silită demarată de pârâtă s-a desfășurat în condițiile legii, nu se poate susține că există o faptă ilicită, astfel încât instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Cheltuieli de judecată
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de:
- reclamanta G. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales în mun. Târgu M., jud. M., ., nr. 80 p, jud. M., în contradictoriu cu
- pârâta ANAF – DGRFP B. - AJFP M., cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., .. 1-3
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul M. în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE A. A. | GREFIER B.-R. I. |
Red. A.A./Tehn. A.A./4 ex./ 11.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2214/2015.... → |
---|