Pretenţii. Sentința nr. 2258/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2258/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2258/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2258
Ședința publică din data de 06 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în contradictoriu cu pârâta . ca obiect pretenții.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 06 mai 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6019 din 01.10.2014 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare, în favoarea Judecătoriei Tg-M..
Prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 14.11.2014, sub nr._ , prin declinarea competenței de la Tribunalul București, reclamanta S. R. DE TELEVIZIUNE a solicitat în contradictoriu cu pârâta . prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata taxei TV in suma de 8.085 lei datorata pentru perioada mai 2011 - martie 2014 pentru unitatea de primire turistica Hotel Concrete din M. si a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, reclamanta a arătat că este o instituție de interes național funcționând ca serviciu public autonom, in subordinea Parlamentului României.
C. legal de funcționare al SRTv este reprezentat de dispozițiile legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, care stabilește la art. 40 lit. b ca veniturile instituției sunt asigurate, printre altele si din contravaloarea taxei pentru serviciul public de televiziune.
In conformitate cu prevederile art. 40 alin.3 din legea nr. 41/1994 se stabilește ca "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune. în calitate de beneficiari ai acestor servicii."
Cuantumul taxei pentru serviciul public de televiziune este menționat în cuprinsul anexei la HG nr. 978/2003, potrivit cu care pentru societățile turistice se percepe o taxa lunara in suma de 7,7 lei/camera.
Reclamanta a arătat că parata deține in administrare unitatea de primire turistica Hotel Concrete, care in conformitate cu mențiunile figurate pe site-ul Autorității Naționale pentru Turism este clasificata la categoria de 3 stele, având un număr de 30 camere. In atare situație si in raport de prevederile actelor normative precizate parata, datorează o taxa lunara pentru serviciul public de televiziune in cuantum de 231 lei.
Plata taxei tv se realizează în cazul existentei unui contract de furnizare a energiei electrice, in cuprinsul facturilor lunare emise de furnizorii acestei utilități, iar in cazul in care beneficiarul acestei taxe nu are încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu mandatarii instituției, aceasta taxa se achita in mod direct fie la casieriile SRTV, fie prin virament bancar sau mandat poștal.
Reclamanta a arătat că parata nu are un contract de furnizare a energiei electrica încheiat cu Electrica - S.A., la locația deținuta de parata, in speța Hotel Concrete din M., sens in care acesta era obligata, in temeiul dispozițiilor legale in vigoare, sa achite acesta taxa direct către aceasta.
In vederea recuperării acestei sume a notificat parata in nenumărate rânduri, însa acesta a refuzat îndeplinirea obligațiilor sale legale.
Deși i s-au adus la cunoștința acesteia atât sumele datorate cat si obligația de a achita contravaloarea taxei, a refuzat constant sa achite contravaloarea acesteia, care in prezent este in suma de 8.085 calculata pentru intervalul mal 2011 - martie 2014 inclusiv, la un nivel al taxei lunare de 231 lei.
În continuare reclamanta a arătat că prin notificările transmise către parată a precizat punerea in întârziere a acesteia, în raport de dispozițiile art. 1522 Cod civil, sens in care cursul prescripției a fost întrerupt.
În ceea ce privește obligația paratei de plata a acestei taxe TV, in raport de dispozițiile art. 40 alin.3 din legea nr. 41/1994, dar si in raport de deciziile pronunțate in acesta materie de către Înalta Curte de Casație si Justitie si de Curtea Constitutionala, consideră faptul ca având in vedere obiectul de activitate al paratei, respectiv desfășurarea de către aceasta a activității de cazare in unitatea de primire turistica, pârâta are in mod evident calitatea de beneficiar efectiv al acestei taxe. Astfel, in conformitate cu prevederile HG nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, se stipulează ca unitățile de primire turistica de tipul hotelurilor, clasificate la un regim de 3 stele, cum este cazul paratei, trebuie sa aibă dotate camerele in cadrul cărora realizează serviciile de primire turistica cu televizoare. Acesta dotare a paratei este obligatorie in vederea menținerii valabilității certificatului de clasificare a unității turistice. Mai mult, din oferta publicitara furnizata de parata pe site-ul său rezulta ca acesta oferă turiștilor camere dotate cu televizoare, sens in care la un asemenea nivel de clasificare a unității de primire turistica deținute de parata, nu se poate susține sau invoca inexistenta obligației de plata a acestei taxe pe fundamentul nedeținerii calității de beneficiar al acestui serviciu.
Conform art. 62 din legea nr. 500/2002 se menționează ca finanțarea bugetului instituțiilor publice, cum este si cazul SRTV, instituție de interes național, se realizează din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale. In conformitate cu prevederile art. 39 din legea nr. 41/1994, bugetul STRV este alcătuit din alocații de la bugetul de stat, venituri proprii si alte surse, iar art.40 stabilește ca in categoria veniturilor proprii se încadrează taxele din serviciul public de televiziune.
Reclamanta a arătat că așa cum rezulta din legea nr. 41/1994 prestează acest serviciu public de televiziune, iar beneficiarii acestui serviciu au obligația legala sa achite contravaloarea acestei taxe.
F. de cele arătate, reclamanta a solicitat să se dispună admiterea acțiunii astfel cum acesta a fost stabilita cu obligarea paratei la plata cu contravalorii taxei pentru serviciul public de televiziune in suma de 8.085 lei datorata pentru perioada mai 2011 - martie 2014 pentru unitatea de primire turistica Hotel Concrete din M. si la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, reclamanta a invocat disp. art. 40 alin.3 din legea nr.41/1994, HG nr. 978/2003, legea nr. 554/2004.
La data de 23.07.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bucuresti- Sectia II Civila de C. Administrativ si Fiscal si pe cale de consecința, declinarea competenței cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Tîrgu-M., iar pe fond, respingerea cererii introductive ca fiind nelegală si nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că într-adevăr nu deține un contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu Electrica S.A. Aceasta situație nu este însa de natura sa atragă in mod automat incidența dispozițiilor art. 5 alin.2 din H.G. nr. 978/2003 care impun obligația achitării taxei pentru serviciul public de televiziune direct pentru Societății Romane de Televiziune, având in vedere faptul ca aceasta dispoziție legala se aplica doar in cazul in care persoanele juridice beneficiare a serviciului public de televiziune isi asigura pe cont propriu energia electrica si nu au un contract de furnizare a energiei electrice.
In speța condiția impusa de art.5 alin.2 din H.G. nr.978/2003 nu este îndeplinită, având in vedere faptul ca nu își asigura pe cont propriu energia electrica, având încheiat un contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu E.ON Energie Romania S.A.
Astfel, nu avea nici obligația si nici posibilitatea să achite in temeiul art.5 alin.2 din H.G. nr.978/2003 taxa direct Societății Romane de Televiziune având in vedere faptul ca nu se afla in situația reglementata de aceste dispoziții legale.
De asemenea a arătat că nu se află nici in situația reglementata de dispozițiile art.5 alin. l din H.G. nr. 978/2003 întrucât contractul de furnizare a energiei electrice nu era încheiat astfel cum impune aceasta dispoziție legala cu Electrica S.A. ci cu o alta societate din domeniu, respectiv E.ON Energie Romania S.A., astfel încât consideră ca nu datorează taxa pentru serviciul public de televiziune.
Practic, dispozițiile art.5 din H.G. nr.978/2003 impun obligația achitării taxei in doua situații și anume când beneficiarul serviciului are un contract încheiat cu „S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica S.A și când beneficiarul serviciului își asigura pe cont propriu energia electrica si nu are un contract de furnizare a energiei electrice.
Din cele expuse mai sus rezulta ca beneficiarii serviciului public de televiziune care nu au un contract încheiat cu S.C. Electrica S.A., ci cu o alta societate care furnizează energie electrica, nu datorează taxa TV.
Aceasta concluzie nu este contrazisa nici de dispozițiile art. 40 din Legea nr.4l/1994, din modul de formulare a alin.4 rezultând faptul ca nu toate persoanele juridice cu sediul in Romania au obligația achitării taxei TV ci doar acelea care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune.
In același sens sunt si dispozițiile alin.7 care stabilesc ca alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune și pentru serviciul public de televiziune decât cele prevăzute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Or, prin modul in care este formulat art.5 din H.G. nr.978/2003, s-a urmărit exact stabilirea unei scutiri, chiar daca aceasta scutire a fost stabilita implicit, prin neincluderea unor categorii de persoane juridice în rândul persoanelor care trebuie sa achite taxa TV.
Concluzionând, consideră faptul ca având un contract de furnizare a energiei electrice incheiat cu S.C. E.ON Energie Romania S.A. nu are obligația achitării taxei TV, fiind scutit in mod implicit de la plata achitării acestei taxe prin dispozițiile art. 5 din H.G. nr.978/2003.
Cu toate ca dispozițiile H.G. nr. 978/2003 si in special art.5 alin. l din acest act normativ prevăd in mod expres ca singura persoana juridica îndreptățita sa încaseze taxa pentru serviciul public de televiziune este Electrica S.A., reclamanta a încheiat, contrar acestor dispoziții legale, un contract de mandat cu S.C. E.ON ENERGIE ROMANIA S.A. prin care a împuternicit-o sa încaseze taxa pentru serviciul public de televiziune.
In baza acestui mandat S.C. E.ON Energie Romania S.A. a facturat pârâtei taxa TV (taxa pentru serviciul public de televiziune), care a fost achitata lunar in cuantumul, modalitatea si la termenele stabilite de aceasta, in calitatea de Mandatar al reclamantei.
Dovada faptului ca a achitat către mandatara reclamantei taxa pentru serviciul public de televiziune in cuantumul si la termenele stabilite de aceasta, rezulta din facturile lunare emise de S.C. E.ON Energie Romania S.A.
Or, in condițiile in care s-a conformat dispozițiilor art.5 alin.2 din H.G. nr.978/2003, achitând taxa TV in cuantumul si la termenele stabilite de mandatarul acesteia, consideră ca nu poate fi obligata încă o data la plata aceleași taxe.
Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat să se dispună respingerea cererii introductive ca fiind nelegală și nefondată.
La data de 14.08.2014, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă ca nefondate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: notificare de plată (f.10), invitație la procedura de informare (f.15), nota de fundamentare (f.42-43), sentința civilă nr. 3373 (f.45-48), sentința civilă nr. 3031 (f.49-51), facturi fiscale (f.56-59,86-129), fișa analitică partener (f.130-137), contractul de furnizare a energiei electrice (f.141-150).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare „Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.”, iar potrivit alin. (2) din același text normativ, „Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepția celor care declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio, respectiv de televiziune, și a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire de la plata acestor taxe.”
Potrivitart. 40 alin. (4), cuantumul taxelor pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Cuantumul taxei pentru serviciul public de televiziune, astfel cum este acesta stabilit în Anexa nr. 1 la HG nr. 978/2003, cu modificările și completările ulterioare, este de 7,7 lei pentru fiecare cameră, în cazul persoanelor juridice - societăți turistice.
Potrivit înscrisurilor depuse la f. 11-13 dosar (necontestate), pârâta deține unitatea Hotel Concrete, clasificată în categoria 3 stele, având un număr de 30 camere. Așadar, cuantumul lunar al taxei datorate este de 231 lei.
Invocarea de către pârâtă a faptului că nu datorează o asemenea taxă pentru că are încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu S.C. E.ON Energie Romania S.A. și nu cu . încât ar fi scutită de la plata acestei taxe prin efectul dispozițiilor art. 5 din H.G. nr.978/2003 este neîntemeiată. Art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu permite o asemenea interpretare și, în egală măsură, art. 5 din HG nr. 978/2003 nu justifică o asemenea concluzie. Faptul că în cuprinsul acestui ultim text normativ nu se face o trimitere și la alte societăți care furnizează energie electrică nu echivalează cu scutirea de la plata taxei pentru serviciul public de televiziune ci poate cel mult pune problema persoanei către care se poate face plata.
Art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 instituie obligația fiecărei persoane juridice, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, de a achita o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În cauză, societatea pârâtă nu a făcut dovada plății taxei TV în cuantumul stabilit de HG nr. 978/2003, dar a făcut în schimb dovada achitării unei taxe lunare mai mici, de 50 lei, pentru unitatea turistică menționată (achitarea acestei taxe, pentru intervalul mai 2011-martie 2014, potrivit facturilor emise de S.C. E.ON Energie Romania S.A. depuse la f. 86-129 dosar, și virarea în contul reclamantei fiind confirmată de S.C. E.ON Energie Romania S.A. prin adresa din 21.04.2015, depusă la f. 178 dosar). În consecință, pârâta datorează în continuare reclamantei diferența de 181 lei pentru fiecare lună din cele 35 de luni aferente intervalului mai 2011-martie 2014, așadar suma totală de 6335 lei.
Având în vedere aceste aspecte, instanța în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va admite în parte cererea formulată și va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6335 lei reprezentând diferență neachitată taxă tv, aferentă intervalului mai 2011 – martie 2014 pentru Hotel Concrete.
În temeiul art. 453 C. pr. civ., va obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată compuse din taxă de timbru (chitanță f. 24), acestea fiind singurele cheltuieli de judecată probate în prezentul dosar (în contextul în care singurul înscris depus pentru probarea celorlalte cheltuieli – onorariu avocat și trimiteri poștale- este factura depusă la f. 17 dosar, care nu face dovada plății efective).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 191, sect. 1, CUI_, în contradictoriu cu pârâta . sediul în Ungheni, ., jud. M., CUI_.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6335 lei reprezentând diferență neachitată taxă tv, aferentă intervalului mai 2011 – martie 2014 pentru Hotel Concrete.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată compuse din taxă de timbru.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în conditiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. N. S.
Red. C.D
Tehnored. N.S.
4 ex./24.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2202/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
|---|
