Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4904/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Încheierea nr. 4904/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 4904/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU-M.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 4904

Ședința publică din data de 30 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C.-NOÉMI B.

Grefier: L. O.

Pe rol se află judecarea cererii formulate de petenta L. N. în contradictoriu cu intimatul C. Plus (Gulf) LTD, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite.

Cauza se soluționează fără citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 718 alin. 7 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că petenta a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și recipisa de consemnare a cauțiunii.

În baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă să soluționeze prezenta cauză, prin prisma prevederilor art. 719 alin. 1 raportat la art. 714 Cod procedură civilă.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 coroborate cu prevederile art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Instanța dispune înaintarea originalului recipisei de consemnare a cauțiunii și a chitanței, la grefa instanței, registrul de valori, iar la dosarul cauzei vor fi menținute copii de recipisa de consemnare a cauțiunii și de pe chitanță.

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, declară încheiată cercetarea judecătorească, iar cu privire la fondului cererii de suspendare provizorie a executării silite, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2015, sub nr._, contestatoarea L. N. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Plus (Gulf) LTD, ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună suspendarea provizorie a executării silite începute în dosar execuțional nr. 242/E/2015 executor judecătoresc T. Gheoarghe C. până la soluționarea contestației ia executare din Dosar nr._/320/2015 pe rol la Judecătoria Târgu M., formulată împotriva actelor de executare din dosar execuțional nr.242/E/2015 executor judecătoresc T. G. C., cu cheltuieli de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că, prin poșta i-au fost comunicate actele de executare din Dosarul execuțional nr. 242/E/2015, pe rol la executor judecătoresc T. G. C., acte împotriva cărora a formulat în termen, contestație la executare, care formează obiectul Dosarului nr._/320/2015 pe rol la Judecătoria Târgu M..

Motivele pentru care a contestat actele de executare sunt în principal următoarele:

1. Executarea silită a fost pornită de . C. SRL în numele si pe seama creditoarei CRED PLUS (GULF), LTD pentru suma de 3552,12 lei reprezentând creanță aferentă contractului de credit nr._ din 23.05._ încheiat de subsemnata cu C. EUROPE, creanță cesionată către CRED PLUS (GULF), LTD prin contract de cesiune, însă actele de executare consideră că sunt lovite de nulitate absolută.

2. Nu există titlul executoriu în baza căruia să se pornească executarea silită. Contractul de credit depus, nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi titlu executoriu. Mai mult, intimata prin contractul de cesiune a dobândit eventual, o creată si nicidecum un titlu executoriu în baza căruia să pornească executarea silită. OUG nr. 99/2006 conferă caracterul de titlu executori doar contractelor de credit când titularul creanței este si rămâne instituția bancară care a încheiat contractul de credit;

3. Nu este depus si comunicat actul din care sa rezulte creanța pentru care a pornit executarea silită, natura acesteia, modul de calcul al penalităților etc. A fost depus doar un extras de cont contabil a creditoarei CRED PLUS (GULF) LTD, care în nici un caz nu poate reprezenta titlu executoriu și modul de determinare si executare silită a sumei solicitate.

4. Nu a fost depus și comunicat mandatul pentru . C. SRL în baza căruia să promoveze procedura de executare silită;

5. Nu este depus și comunicat contractul de cesiune de creanță încheiat între C. Plus (Gulf) LTD și C. Europe Bank, din care să rezulte creanța transmisă, natura acesteia, etc.;

6. Nu a fost comunicată încheierea de investire cu formulă executorie a contractului de credit pentru a verifica legalitatea investirii și a titularului titlului executoriu;

În lipsa existenței actelor arătate si a titlului executoriu, actele de executare atacate sunt anulabile, deoarece nu îndeplinesc condițiile legale de valabilitate.

Până la soluționarea contestației la executare silită conform art. 719 alin. 1 și art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă a solicitat și suspendarea executării silite.

În baza art. 719 alin. 7 Cod procedură civilă a solicitat suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în baza art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă în baza următoarelor motive:

Conform considerentelor arătate mai sus, executarea silită a fost pornită în lipsa unui titlu executoriu, în lipsa unui titlu executoriu privind suma solicitată și în lipsa actelor arătate mai sus, fapt ce atrage nulitatea actelor de executare silită.

Având în vedere însă, că a fost înființată poprirea asupra veniturilor mele salariale, rog onorata instanță a dispune suspendarea de urgență, fără citarea părților, a executării silite.

Această măsură consideră că se impune și pentru faptul că, în situația unei soluții favorabile, întoarcerea executării silite v-a fi aproape imposibil de realizat Aceasta deoarece creditoarea este persoană juridică străină, cu sediul social în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Întoarcerea executării silite ar trebui promovată în această țară sau ar trebui recuperată suma din conturile acesteia din străinătate ceea ce ar fi extreme de greu.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar: copie după contestația la executare formulată, copie după adresa de înființare a popririi, copie după actele de executare silită comunicate si atacate și împuternicire avocațială.

De asemenea a fost atașat la dosarul cauzei dosarul nr._/320/2015 al Judecătoriei Târgu M..

Analizând cererea petentei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 719 alin. 7 Cod procedură civilă, „Dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare”.

Din acest text de lege pot fi desprinse pe cale de interpretare care sunt condițiile cumulative ce condiționează luarea măsurii suspendării provizorii, respectiv:

1. existența cererii în acest sens din partea debitorului;

2. dovada caracterului urgent a măsurii;

3. existența pe rolul instanței a unei cereri de suspendare a executării silite

4. plata cauțiunii atunci când aceasta este necesară.

Instanța constată că prima condiție expusă mai sus este îndeplinită, obiectul prezentei cauze constituindu-l chiar cererea debitoarei de suspendare provizorie a executării silite demarate în dosarul execuțional nr. 242/E/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc T. G. C..

Referitor la condiția să existe pe rolul instanței a unei cereri de suspendare a executării silite, instanța constată că pe rolul acestei instanțe se află dosarul nr._/320/2015 respectiv contestația la executare și suspendarea executării silite având același obiect și părți care se află încă în etapa procedurii prealabile de comunicare a înscrisurilor între părțile litigiului.

În ce privește plata cauțiunii, instanța reține că, potrivit art. 719 alin. 2 Cod de procedură civilă, petenta a depus la dosar dovada achitării acesteia în cuantum de 355,21 lei, prin recipisa de consemnare nr._/1/29.10.2015.

Cu privire la condiția urgenței, instanța retine că în conformitate cu dispozițiile art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, conform practicii judiciare în materie, cererea de suspendare provizorie tinde la prevenirea unei „pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.

Prin prezenta cerere petenta a solicitat suspendarea provizorie a executării silite, învederând faptul că, a fost înființată poprirea asupra veniturilor ei salariale, iar, în situația unei soluții favorabile asupra cererii de contestație la executare silită, întoarcerea executării silite ar fi aproape imposibil de realizat, întrucât societatea creditoare este o persoană juridică străină.

Referitor la aspectele invocate de către petentă, instanța reține mai întâi că, simpla demarare a unei executări silite sau contestarea executării silite nu este echivalentă cu îndeplinirea condiției urgenței, condiție obligatorie în procedura suspendării provizorii a executării silite.

Nici simplul fapt invocat de către petentă că, creditorul fiind o societate străină întoarcerea executării silite ar fi aproape imposibilă, nu îndreptățește însă debitoarea să obțină o suspendare provizorie a executării silite, nefiind indicate suficiente motive care să justifice urgența, în condițiile în care o astfel de procedură se derulează fără citarea părților și fără a se administra probatoriu în cauză. Astfel, suspendarea provizorie a executării silite vizează situațiile excepționale și care reclamă o astfel de urgență, încât să nu fie necesară administrarea nici unei alte probe în acest sens, ceea ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de petenta L. N. în contradictoriu cu intimatul C. Plus (Gulf) LTD.

Totodată, având în vedere că, petenta este cel care a pierdut procesul, în baza art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge și cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de petenta L. N., cu domiciliul în mun. Târgu-M., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. Plus (Gulf) LTD, cu sediul în Al Fattan Currency House, ., PO Box_, Dubai, Emiratele Arabe Unite, prin mandatar . C. SRL, cu sediul în București, ., Clădirea Anchor, ., sector 6, ca neîntemeiată.

Respinge cererea petentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C.-NOÉMI B. L. O.

Fiind în concediu, semnează grefier șef C. M. I.

4.ex./03.11.2015

Red.C.N.B.

Dact.L.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4904/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ