Validare poprire. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1979/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1979/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1979
Ședința publică din data de 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T.
Grefier: S. R.
Se află pe rolul instanței judecarea cererii formulată de creditorul . în contradictoriu cu debitorul M. TÎRGU-M. și terțul poprit . PIEȚE SRL.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.03.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26.03.2015, iar apoi pentru data de 02.04.2015, 09.04.2015, 16.04.2015, 23.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2014 sub nr._, creditorul S.C. „M.T.S. C.” S.R.L. a formulat cerere de validare a popririi în contradictoriu cu debitorul M. Târgu-M., solicitând validarea popririi și obligarea terților popriți să plătească în contul creanței pe care debitorul o are față de creditor, până la concurența sumei de 4.599.916,01 lei, astfel cum a fost încunoștințat prin adresa de înființare a popririi din data de 12.12.2013 și respectiv 17.12.2013, emise de B.E.J. Giunca M. C. în cadrul Dosarului Execuțional nr. 204/E/2008.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că între el și debitor s-au derulat mai multe litigii prin care s-a stabilit întinderea obligațiilor financiare ale debitorului față de creditor, după cum urmează:
A) Faza A-I-A
Dosar nr.4619/1997 – Tribunalul Comercial M. – Sentința civilă nr. 1412/2000.
Dosar nr.187/2001 – Curtea de Apel Târgu-M. – Decizia civilă nr. 287/2001.
Dosarul nr. 7037/E/2001 – I.C.C.J. a României – Decizia civilă nr. 2434/2003.
B) FAZA A-II-A
- Dosar nr. 931/R/2003 – Curtea de Apel Târgu-M. – Decizia
civilă nr. 14/A/2006.
- Dosar nr. 5998/I/2006 - I.C.C.J. a României – Decizia civilă nr. 4082/2006.
C) FAZA A –III-A
Dosar nr. 5998/I/2006 – Curtea de Apel Târgu M. – Decizia civilă nr. 59/A/2007.
Dosar nr. 9569/I/2007 - I.C.C.J. a României – Decizia civilă nr. 2391/2008.
În urma judecării acestor litigii, s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv Decizia nr. 59/A/2007, prin pronunțarea Deciziei Civile nr. 2391 din 03.07.2008 a instanței supreme.
Prin Sentința civilă nr. 1412 din data de 23.10.2000, M. Târgu-M. a fost obligat la plata sumei de 3._ lei cu titlu de debit contractual + 12._ cu titlu de penalități +_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În urma casării cu trimitere și rejudecare s-a pronunțat Decizia civilă nr. 59/2007, prin care s-a modificat în parte titlul executoriu, în sensul că obligația de plată a debitorului este de 368.563 lei cu titlu de debit contractual neachitat + 4.908.880 lei cu titlu de penalități contractuale calculate la nivelul 0,4 % pe zi de întârziere (calculate până la 5.06.2007) + 11.729 lei cu titlu de debit extra-contractual + 11.729 lei cu titlu de penalități aferente acestui debit + cheltuieli de judecată de 197.926,87 lei.
Formele de executare silită au fost demarate în cadrul Dosarului Execuțional nr. 204/E/2008 al B.E.J. Giunca M. C., forme care în mod succesiv au fost suspendate prin dispoziții ale instanțelor de executare silită.
Pe rolul Judecătoriei Târgu-M. s-a înregistrat contestația la executare sub Dosarul nr._, strămutată apoi la Judecătoria Horezu, reînregistrată sub. Dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1500 din 21.12.2012 s-a admis în parte contestația formulată de mun. Târgu-M., dosarul fiind în prezent la judecata în recurs la Tribunalul V., judecata fiind suspendată.
În cadrul contestației la executare nu există dispusă nici o măsură a suspendării executării silite, până la data înregistrării cererii de validare a popririi.
După comunicarea hotărârii, creditorul a demarat din nou procedurile de executare silită, B.E.J. Giunca M. C. întocmind adresele de înființare a popririi din data de 12 și 17.12.2014, comunicate terțului poprit.
La data de 14.03.2014 executarea silită a fost suspendată până la soluționarea contestației la executare ce a format obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei Târgu-M..
Această contestație a fost soluționată la data de 22.11.2013 prin Sentința civilă nr. 7631, cauza judecându-se în recurs la Tribunalul Comercial M., cu termen de judecată la data de 03.06.2014, instanța dispunând prin 12/R/CC din data de 06.05.2014 respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea recursului.
La data de 14.05.2014, B.E.J. Giunca M. C. a emis o adresă, prin care a înștiințat terțul poprit cu privire la încetarea măsurii suspendării și a solicitat acestuia să procedeze de îndată la poprirea sumelor cuprinse în titlul executoriu menționat. Întrucât, până la data introducerii cererii de chemare în judecată terțul poprit nu s-a conformat, creditorul a solicitat validarea popririi până la concurența sumei menționate mai sus.
Creditorul a solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
În drept, creditorul a invocat prevederile art. 789 și urm. Cod procedură civilă.
Terțul poprit . Piețe SRL a formulat contestație (întâmpinare) la cererea de validare a popririi, prin care a solicitat instanței să admită cererea, să desființeze dispoziția de poprire pentru suma de 4.599.916,01 lei, ca urmare a plăților deja efectuate de către debitorul poprit.
În subsidiar, terțul poprit a solicitat validarea popririi doar pentru restul rămas de executat din creanță și doar pentru sumele ce depășesc c-valoarea drepturilor salariale pe o perioadă de 6 luni de la data înființării popririi și numai până la valoarea în lei a 5000 euro/an, măsură în care societatea este debitoare față de debitorul poprit și obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu judecarea prezentei cauze.
În fapt, în baza titlurilor executorii – Sentința civilă nr. 1412/23.10.2000 pronunțată de Tribunalul M. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 4619/1997, sentință definitivă prin Decizia nr. 59/A/21.09.2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-M. – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia 2391/03.07.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită prin încheierea civilă nr. 493/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._ pentru recuperarea sumei de 4.599.916,01 reprezentând debit aferent lucrărilor contractuale și extra-contractuale, dobânzi, penalități, precum și cheltuieli de executare.
În urma respingerii cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 7631/2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._, cerere promovată de către recurentele M. Târgu-M. și Consiliul Local al Municipiului Târgu-M., prin adresa din data de 14.05.2014 a B. Giunca M. C. s-a reluat cursul executării silite pentru recuperarea sumei arătate mai sus.
Terțul poprit a arătat că există posibilitatea pentru creditor să-și încaseze creanța pe care o are, în primul rând de la debitorul poprit, iar în subsidiar de la terții popriți.
De la data inițierii procedurii de poprire, debitoarea poprită a efectuat plăți în contul creditoarei, astfel că nu se mai justifică validarea popririi pentru întreaga sumă de 4.599.916,01 lei, motiv pentru care terțul poprit a solicitat desființarea popririi pentru această sumă.
Terțul poprit a învederat instanței că . PIEȚE SRL s-a înființat în anul 2011 prin preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor corespunzătoare patrimoniului preluat de la serviciul public administrația piețelor Târgu-M., subrogându-se în toate raporturile juridice ale acesteia în relațiile cu terții, inclusiv în litigiile în curs, fiind o societate comercială cu capital integral municipal ce execută activitatea de administrare a bunurilor mobile și imobile descrise în anexa la contractul de concesiune cu nr. 198/01.07.2011, contract încheiat pe o durată de 10 ani, în schimbul unei redevențe anuale de 5000 euro/an, fără TVA, plătibilă în 4 rate trimestriale în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, rezultând că obligațiile terțului poprit față de Consiliul local municipal sunt datorate periodic, poprirea putându-se valida atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, până la cuantumul arătat mai sus, validarea producându-și efectele numai la data la care aceste sume devin scadente (art. 460 al.3) vechiul Cod de procedură civilă.
Având în vedere și prevederile art. 452 al. (2) Cod procedură Civilă privitor la imposibilitatea executării silite prin poprire a sumelor necesare plății drepturilor salariale pe o perioadă de 6 luni de la data înființării popririi, rezultă că poprirea ar putea fi înființată doar pentru sumele ce ar depăși acest cuantum și numai până la valoarea arătată mai sus – echivalentul în lei a 5000 euro/an, măsură în care . PIEȚE SRL este debitoare față de debitorul poprit – consiliul local.
La data de 16 februarie 2015 debitorul M. Tîrgu-M. și Consiliul Local al Municipiului Tîrgu-M. au depus concluzii scrise prin care au arătat că pe rolul instanțelor judecătorești există două litigii a căror soluționare este de natură a influența în mod semnificativ existența creanței, în dosarele nr._, de pe rolul Tribunalului Specializat Cluj și nr._ de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că în aceste condiții, până când cele două litigii nu vor fi soluționate irevocabil, existența creanței a cărei realizare se urmărește în dosarul execuțional nr. 204/E/2008 al B. Giunca M. C. este incertă.
De asemenea, debitorul a învederat că din probatoriul depus la dosarul cauzei nu rezultă că terțul poprit ar datora Municipiului Tîrgu-M. vreo sumă de bani.
Debitorul a arătat că toate cheltuielile bugetare pe anul în curs au fost angajate astfel că nu se mai poate efectua în stadiul procedural actual nici o rectificare decât pozitivă, rectificare care se poate efectua numai la primirea altor fonduri. În aceste condiții, transferul unei sume de bani de 4.599.916,01 lei din capitole bugetare privind funcționarea și dezvoltarea municipiului într-un capitol de despăgubiri pentru a stinge voluntar o creanță litigioasă este imposibil, cu atât mai mult cu cât debitorul este în a doua jumătate a anului bugetar.
La data de 23 martie 2015, terțul poprit . PIEȚE SRL a depus concluzii scrise, în care a reiterat cele susținute în drept și în fapt în contestația la cererea de validare a popririi.
În probațiune, instanța a administrat proba cu următoarele înscrisuri:
- Adresă din 19 decembrie 2013 a B. Giunca M. C. (fila 21);
- Dispoziția de poprire (fila22);
- Proces verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare (fila 23)
- Extras de pe dispozitivul deciziei nr. 12/R/CC (fila 24)
- Adresă Dosar exec. Nr. 204/E/2008
- Act constitutiv (filele 26-28);
- HCL 180/2011(fila 29);
- Contract de concesiune (filele 30-32);
- Hotărâre A. nr. 3/2011 (filele 33-34);
- Extras din statul de plată al drepturilor salariale pe luna aprilie 2014 (filele 35-36);
- Sentința civilă nr. 7631 din data de 22 noiembrie 2013(filele 39-47)
- Adresă Dosar. exec. Nr. 204/E/2008 din data de 14 MAI 2014(48)
- Somație Dosar. exec. Nr. 204/E/2008 din data de 07 MARTIE 2013 (fila 49)
- Extras de pe dispozitivul Deciziei nr. 12/R/CC din 7 MAI 2014(fila 50)
- Decizia nr. 2434/2003 din data de 22 aprilie 2003(filele 51-55)
- Decizia nr. 59/A (filele 56-60)
- Sentința nr. 1412 din data de 23 octombrie 2000 (fila 61)
- Motivarea sentinței Nr. 1412 din data de 23 octombrie 2000 (filele 62-64)
- Decizia nr. 287/A din data de 5 iunie 2001 ( filele 65-70)
- Decizia nr. 14/A din data de 23 februarie 2006 ( filele 71 – 76)
- Decizia nr. 4082 din data de 11 decembrie 2006 (filele 77-82)
- Decizia nr. 2391 din data de 3 iulie 2008(filele 83-90)
- Sentința civilă nr. 1500 din data de 21 decembrie 2012 (filele 91-102)
- Decizia nr. 174/R din data de 18 iunie 2014(filele 112-118)
- Sentința civilă nr. 3106 din data de 25 iunie 2014 (filele 119-120)
- Extras din dispozitivul Sentinței nr. 4393 din data de 21 octombrie 2014 (fila 121)
- Extras din dispozitivul Sentinței civile nr.4113 din data de 3 octombrie 2014 (fila 122)
- C. recurs civil în dosarul_ (filele 147-148)
- C. cerere nr. 29.770 din data de 03 Iulie 2014 (filele 149-154)
- Sentința civilă nr. 4393 din data de 21 octombrie 2014 (filele 156-160)
- Decizia civilă nr. 485/2014 din data de 15 septembrie 2014 (filele 178-205)
- Încheierea din ședința publică din data de 10.12.2013 (filele 206-207)
- Sentința civilă nr._ din data de 20.12.2013 (filele 208-218)
Analizând actele dosarului și materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În baza titlurilor executorii constând din sentința civilă nr. 1412/2000 pronunțată de către Tribunalul M. (f.61-64), definitivă prin decizia nr. 59/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. și irevocabilă prin decizia nr. 2391/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (f.83-90), a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de creditoarea .. împotriva debitorului Mun. Târgu M. pentru recuperarea sumei de 4.599.916,01 lei, din care: suma de 368.563 lei reprezentând debit constând din valoarea lucrărilor contractuale; suma de 11.729 lei reprezentând valoarea lucrărilor extracontractuale; suma de 3.513.966,87 lei reprezentând penalități de întârziere până la data de 05.06.2007; suma de 651.619,39 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 06.06.2007 – 20.08.2008; suma de 54.037,75 lei reprezentând cheltuieli de executare și penalități de întârziere în continuare pentru lucrările contractuale, până la data plății efective.
Dispoziția de poprire emisă de executorul judecătoresc către terțul poprit . PIEȚE SRL la data de 17.12.2013 (fila 281 din vol. I dosar. exec.) a fost comunicată acestei din urmă societăți la data de 19.12.2013 (fila 59 din vol. II dosar. exec.) iar ulterior pronunțării deciziei nr. 12/R/CC/06.05.2014 de către Tribunalul Specializat M. în dosarul nr._, prin care a fost respinsă în mod irevocabil cererea de suspendare a executării silite, formulată de intimatul Mun. Târgu M., la data de 14.05.2014, executorul judecătoresc Giunca M. C. a solicitat terțului poprit indicat, a da curs dispozițiilor adresei de poprire emise la data de 12.12.2013, în sensul consemnării sumelor indisponibilizate pe care le datorează ori le va datora debitorului Mun. Târgu M., adresa fiind comunicată terțului poprit la data de 16.05.2014 (fila 151 și 160 din vol. II dosar. exec.).
În drept, astfel cum rezultă din prevederile art. 452 al. 1 C.., instanța reține că poprirea este acea formă de executare prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri incorporale urmăribile, datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente și constă în indisponibilizarea bunurilor urmărite, în mâinile terțului, debitor al datornicului urmărit, urmată după caz, de plata directă a creanței poprite creditorului sau, după consemnare, plata prin intermediul organului de executare.
Specificul popririi este determinat de caracterul tripartit al acestei operațiuni juridice, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor, debitorul poprit, terțul poprit. Această operațiune implică totodată existența a două raporturi juridice distincte, și anume, un raport între creditorul popritor și debitorul poprit, precum și un al doilea raport juridic între debitorul poprit și terțul poprit. Prin intermediul popririi se creează un al treilea raport juridic: între creditorul popritor și terțul poprit.
Potrivit dispozițiilor art. 460 C.., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit dispozițiilor art. 460 al. 4 teza a II-a C.., prin validarea popririi se naște un raport juridic nou, direct între creditor și terțul poprit; or, pentru a se putea stabili un astfel de raport juridic obligațional, creditorul trebuie să dovedească, la momentul validării popririi, faptul că terțul poprit datorează anumite sume de bani debitorului.
Instanța reține că potrivit susținerilor terțului poprit, acesta a efectuat plăți (fără a dovedi însă aceste plăți efectuate și cuantumul lor), astfel încât, instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 C.., terțul poprit recunoscând implicit datoria pe care o are față de debitor.
Cu privire la apărarea terțului poprit în sensul că acesta a încheiat un contract de concesiune cu M. Tg.M. pe o perioadă de 10 ani, instanța constată că acest contract (f.30-31) a fost încheiat cu drept de prelungire (art.2). Pe de altă parte, cu privire la faptul că acest contract a fost încheiat în schimbul unei redevențe anuale de 5000 Euro/an fără TVA iar poprirea ar putea fi înființată numai până la valoarea arătată – echivalentul în lei a 5000 Euro/an fără a se avea în vedere drepturile salariale, instanța are în vedere prevederile art. 452 C.proc.civ. și condițiile în care se înființează/validează poprirea, motiv pentru care apreciază solicitarea terțului poprit drept redundantă.
Ca atare, instanța urmează să admită cererea formulată de creditoarea .. și să valideze poprirea dispusă prin adresa din data de 17.12.2013 și 14.05.2014 emisă în dosarul execuțional nr. 204/E/2008 de către executorul judecătoresc Giunca M. C., asupra sumelor de bani scadente și care vor fi scadente în viitor, datorate de terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 4.599.916,01 lei reprezentând valoarea creanței deținute de creditoare față de debitor și să oblige terțul poprit la plata sumei indicate în favoarea creditoarei.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată în considerarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de creditoarea . cu sediul în Tîrgu-M., ., nr. 116/18/4, jud. M., în contradictoriu cu debitorul M. Tg. M., prin Primar și Consiliul Local Tg.M., ambii cu sediul în Tîrgu-M., P-ța Victoriei, nr. 3, jud. M., și terțul poprit S.C. A. I. ȘI PIEȚE S.R.L., cu sediul în Tîrgu-M., .. 89, jud. M..
Validează poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 204/E/2008 al B. Giunca M. C., prin dispoziția de poprire și adresa de înființare a popririi emisă la data de 14.05.2014 și obligă pe terțul poprit să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc sumele de bani datorate debitorului, pe măsură ce aceste sume ajung la scadență în limita creanței în valoare de 4.599.916,01 lei, astfel cum a fost individualizată în adresa de înființare a popririi, în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 1412/23.10.2000 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 4619/1997, definitivă prin Decizia nr. 59/A/21.09.2007 a Curții de Apel Tg. M. și irevocabilă prin Decizia nr. 2391/03.07.2008 a ÎCCJ.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
C. T. S. R.
Red. C.T.
4 ex./20.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1995/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2027/2015. Judecătoria... → |
---|