Acţiune în constatare. Sentința nr. 2027/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2027/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 2027/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2027
Ședința publică din data de 24 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. B.
GREFIER: L.-N. P.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamantul M. S., în contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect acțiune în constatare.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 03 aprilie 2015, apoi pentru data de 10 aprilie 2015, iar apoi pentru data de astăzi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerere având ca obiect acțiune în constatare formulată la data de 13.10.2014 sub nr. de dosar_, reclamantul M. S. în contradictoriu cu pârâta . SA, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să dispună admiterea cererii; să constatate existența caracterului abuziv al unor dispoziții cuprinse la clauzele de la art. 1.2., 1.3., lit. a), 5.1., 504., 604. și 7.1. din Convenției de Credit nr._24264 din data de 20.12.2007, încheiat cu pârâta; să oblige pârâta la eliminarea clauzelor abuzive din Contractul de credit; să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pe întreaga durată a Contractului, în funcție de cursul LIBOR, după formula Dobânda = Marja Băncii + Libor la trei luni, unde Marja Băncii va fi egală cu 4,3 % ; să dispuneți obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în temeiul și cu aplicarea unor clauze abuzive.
În fapt, la data de 20.12.2007, între reclamant și pârâtă s-a încheiat Convenția de Credit nr._24264, conform căruia reclamantul cu suma de 47.000 franci elvețieni, suma ce urma să o rambursez conform Graficului de Rambursare.
Reclamantul arată faptul că în cuprinsul contractului a constatat că exisă mai multe clauze abuzive raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pe care le exemplifică în cuprinsul acțiunii.
La data încheierii contractului, rata dobânzii este de 6,99%.
Reclamantul arătă care sunt acele dispoziții cuprinse în articolele indicate în petitul 2 pe care le apreciază abuzive și considerentele pentru care consideră că aceste clauze au caracter abuziv: art. 1.2, art. 1.3 lit. a, art. 5.1, art. 5.4, art. 6.4, art. 7.1, pe care le exemplifică în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Clauzele sunt abuzive după cum arată reclamantul, deoarece din economia art.4 din Legea nr.193/2000 rezultă că pentru ca o clauză să aibă caracter abuziv trebuie să fie îndeplinite două condiții: clauza să nu fi fost negociată; clauza să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la condiția ca clauza să nu fi fost negociată, reclamantul arată că prima condiție pentru ca o clauză să fie declarată abuzivă este aceea ca respectiva clauză să nu fi fost negociată.
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale.
Alineatul 2 al art. 4 din lege prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită rară a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi Contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
În cauza pendinte, la momentul semnării Contractului nu a existat nici un fel de negociere între părți. Contractul semnat cu pârâta era unul standard, pre-formulat și răspunsul la orice solicitare de lămuriri cu privire la conținutul și semnificația unor clauze a fost "acesta este modelul aprobat de București și nu poate fi modificat."
În momentul încheierii contractului consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul fiind unul de adeziune iar clauzele prestabilite de împrumutător, fără a da posibilitatea împrumutați lor de a modifica sau înlătura vreuna dintre acestea, clauzele contractuale referitoare la costuri, marja fiind un element de cost care influențează în mod direct dobânda, trebuie să respecte dispozițiile art. 9 lit. g din OG nr. 21/1992 ori în cazul de față orice modificare după voința creditorului este ilegală în sensul că marja nu poate fi variabilă ci fixă, variind după o formulă transparentă.
Referitor la condiția ca clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, reclamantul arată că conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat Contractul.
Raportat la prevederile art.1.2. din Contract, mai sus citate, motivul întemeiat nu este prevăzut în Contract, dând astfel băncii posibilitatea săvârșirii unor abuzuri prin modificarea arbitrară a marjei băncii și pe cale de consecință a dobânzii in funcție de interesele pârâtei.
Această clauză denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării Contractului de credit.
Este evident că s-a produs un dezechilibru Contractual atâta vreme cât banca poate modifica în creștere, în mod unilateral cuantumul marjei fără a exista definite în mod clar situațiile care ar justifica o astfel de acțiune.
De altfel, este evident faptul că această posibilitate de modificare a marjei pe care pârâta șia rezervat-o în mod abuziv prin Contract nu urmărește altceva decât să compenseze o eventuală scădere a indicelui de referință Libor. Reclamantul învederează în acest sens că deși acest indice a scăzut de la valoarea de 2,75 în decembrie 2007 la 0,019 în octombrie 2014, dobânda nu a scăzut în mod corespunzător.
Față de cele arătate anterior, reclamantul solicită instanței să constate că au caracter abuziv prevederile art. 1.3 lit. a referitor la comisionul de acordare, art. 5.1 referitor la dreptul pârâtei de a modifica dobânda doar atunci când vrea ea, art. 5.4 referitor la posibilitatea pârâtei de a modifica marja și dobânda fără consimțământul împrumutatului, art. 6.4 referitor la modificarea valorii ratelor și modului de calcul al dobânzii fără consimțământul împrumutatului și art. 7.1 referitor la cazurile de culpă, pe care le detaliază în cuprinsul cererii introductive.
Referitor la efectele constatării caracterului abuziv al unor clauze, reclamantul arată că astfel după cum rezultă din prevederile art.6 din Legea nr. 1 93/2000, clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu vor produce efecte.
Practic, astfel cum s-a stabilit și în jurisprudență, sancțiunea ce se aplică clauzelor abuzive este nulitatea absolută, aceste clauze considerându-se practic nescrise chiar din momentul semnării contractului.
Constatarea caracterului abuziv al unor clauze produce, prin urmare, efecte retroactiv.
Consecința efectului retroactiv este necesitatea repunerii părților în situația anterioară introducerii în contract a respectivelor clauze.
Aplicat la cauza pendinte, ca efect al repunerii în situația anterioară, se impune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a tuturor sumelor încasate nejustificat, ca urmare a aplicării clauzelor abuzive.
Acest lucru presupune ca pârâta să recalculeze dobânzile datorate după o formulă clară, obiectivă, care să nu poată fi influențată de vreuna dintre părți.
Reclamantul consideră că o astfel de formulă este cea stabilită în Contract în care dobânda să fie egală cu marja băncii + LIBOR CHF 3M.
Marja băncii stabilită de comun acord de părți este de 4,3% pe an.
Reclamantul solicită obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pe toată durata creditului și restituirea sumelor încasate în plus prin aplicarea unei dobânzi mai mari decât cea rezultată în urma acestor calcule.
În drept, prevederile Legii nr. 193/2000, prevederile art.194 NCPC și prevederile art.970 din vechiul Cod civil.
În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Se constată depusă întâmpinare la dosarul cauzei de către pârâtă la data de 06.01.2015, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, la data de 11.12.2007 reclamantul s-a prezentat la sediul pârâtei, solicitând acordarea unui imprumut pentru nevoie persoanale cu garanție reala in valoare de 47.000 CHF, semnând la aceasta data Cererea de credit nr._, moment la care le-au fost aduse la cunostinta toate opțiunile de creditare.
In acest sens, reclamantului i-au fost prezentate toate avantajele si dezavantajele încheierii unui contract de credit cu o dobanda variabila, precum si clauzele contractului de credit ce ar urma sa fie incheiat in masura in care acesta urma sa opteze pentru serviciile oferite de pârâtă.
Ulterior, in data de 20.12.2007, reclamantul, in calitate de împrumutat si pârâta, in calitate de Imprumutator, au incheiat Contractul de Credit nr._24264, prin care reclamantului i fost acordata cu titlu de imprumut suma de 47.000 CHF, acesta optând pentru incheierea unui contract de credit cu o dobanda variabila.
Si cu aceasta ocazie, reclamantului i-au fost prezentate toate clauzele contractuale, precum si modul de calcul al dobânzii stabilite inițial ca fiind variabila. De altfel, chiar in cuprinsul Contractului de credit este explicat in mod detaliat calculul dobânzii, acesta fiind insotit de un grafic de rambursare.
Ulterior, la data de 17.09.2010, părțile au decis incheierea unui act adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 prin care s-a modificat modul de calcul al dobânzii, in sensul stabilirii dobânzii in funcție de marja fixa a Băncii si indicele de referința LIBOR.
Cu toate acestea, prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecătoriei Targu-M. sub nr. de dosar_, reclamantul solicita instantei sa se constatate ca o . clauze contractuale ar avea un caracter pretins abuziv, invocând in mod eronat incalcarea rigorilor Legii nr. 193/2000.
Or, dupa cum urmeaza sa arate in continuare pârâta, in prezenta cauza, clauzele contractuale cuprinse la art. 1.2, 1.3 lit. a), art. 5.1, art. 5.4, art. 6.4, art. 7.1 din Contractul de credit nu au un caracter abuziv intrucat, pe de o parte, acestea nu indeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar pe de alta parte, o parte din ele se refera la „prețul contractului”, asa incat nu pot intra in sfera de reglementare a clauzelor abuzive.
Referitor la netemeinicia cererii de chemare în judecată, pârâta arată faptul că în ceea ce privește netemeinicia cererii de chemare in judecata urmeaza ca instanța sa observe ca niciuna dintre clauzele cuprinse in contractul de credit incheiat de aceasta cu reclamantul M. A. nu are un caracter abuziv.
Astfel, in vederea determinării caracterului legal al clauzelor contractuale, instanța urmeaza sa aibe in vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 4 alin. 6 din aceeași lege și art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, pe care le exemplifică în cuprinsul întâmpinării.
Prin urmare, pentru ca instanta sa poata sancționa o clauza ca fiind abuziva, aceasta trebuie sa fie parte integranta dintr-un contract de adeziune si sa nu fi fost negociata din culpa comerciantului/profesionistului, sa fie excesiva, sa creeeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, si sa nu se refere la obiectul sau prețul contractului.
In speța, anterior incheierii contractului de credit pârâta a creat toate condițiile necesare pentru ca toate clauzele contractului de credit sa fie negociate. In plus, inainte de semnarea contractului de credit, aceasta i-am furnizat reclamantului, cu o perioada rezonabila de timp inainte de data semnării, forma contractului de credit negociat. Acest fapt este confirmat chiar de către reclamant prin art. 11.2 alin. (2) din contractul de credit.
Mai mult, reclamantului i-au fost aduse la cunostinta de către pârâta, inainte de inchierea contractului de credit contractele de imprumut pe care le oferea banca, tipul contractelor, avantajele si dezavantajele asociate cu produsul propus, precum si informații exacte si complete privind încheierea contractului de credit.
De asemenea, pârâta solicită instanței să observe ca toate clauzele criticate de reclamant sunt redactate . si lipsita de echivoc, fiind folosit un limbaj ușor inteligibil, acestea fiind insusite de către consumator prin semnarea contractului de credit.
In alta ordine de idei, pârâta invederează faptul ca nu orice clauza a unui contract de credit incheiat cu un consumator poate fi abuziva, fiind necesar sa i se recunoasca creditorului, in orice situatie, dreptul de a primi inapoi intreaga suma imprumutatul si un „pret” pentru suma respectiva pusa la dispoziția imprumutatului pe o anumita perioada. Astfel, contractul de credit este un contract comutativ care trebuie sa asigure Băncii posibilitatea recupararii sumelor de bani imprumutate, precum si a prețului datorat de către împrumutat, in caz contrar, riscul ridicat in obținerea unui castig sau in cauzarea unei pierderi tranformand contractul . ce contravine naturii sale.
Pârâta arată faptul că, în speța, clauzele contractuale cuprinse in contractul de credit incheiat cu reclamantul nu sunt susceptibile de a crea un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor. Pentru a putea reclama un astfel de dezechilibru este necesar fie ca in schimbul prestațiilor unei parti sa nu existe nicio contrapestatie, fie ca aceasta contraprestatie sa fie vădit disproporționata prin raportare la avantajele obtinute.
Dezechilibrul nu trebuie sa indice un raport matematic sau un simplu dezechilibru economic intre părțile contractante, ci este necesar a se analiza in concreto daca in contractul respectiv exista . juridic creat de clauzele contractuale reclamate.
Or, profitul obtinut de un comerciant trebuie considerat ca fiind un lucru firesc, in speța de fata acesta nefiind disproporționat prin raportare la avantajul obtinut de împrumutat. Astfel, perceperea dobanzilor sau a comisionului de acordare a unui imprumut bancar trebuie văzute ca fiind un lucru normal, tinand seama atat de natura contractului de imprumut, cat si scopul principal al oricărui comerciant, acela de a obține profit.
In speța de fata, reclamantul incearca sa obține anularea unui contract pe care il considera dezavantajos in acest moment, datorita fluctuațiilor valutare ale monedei străine in care acesta a contractat creditul (francul elvețian), fara sa dovedeasca dezechilibrul semnificativ si real care pretinde ca s-ar fi creat in urma încheierii contractului.
Pârâta arată faptul că potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si art. 4 parg. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, un consumator nu poate ataca o clauza contractuala ca fiind abuziva atunci cand aceasta privește prețul convenit cu un profesionist pentru un anumit bun sau serviciu.
În speța de fata, clauzele criticate de reclamant privesc pe de-o parte dobanda, iar pe de alta parte, comisionul de acordare a creditului perceput de către Banca. Însa atat comisionul de acordare, cat si dobanda bancara reprezintă chiar „prețul” contractului, necesar a fi suportat de către împrumutat pentru creditul bancar acordat, în acest sens invocând dispozițiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992.
Prin urmare, reclamantul nu poate supune analizei instantei, din perspectiva caracterului pretins abuziv al unor clauze, caracterul adecvat al „prețului” ori continutul obiectului propriu-zis al contractului, de vreme ce aceste elemente sunt exprimate . si inteligibil.
Pârâta arată faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a alege intre o dobanda fixa si una variabila, insa acesta a ales un credit cu o dobanda variabila.
Prin urmare, de vreme ce exista dispoziții legale exprese care permit inserarea in cuprinsul contractelor de credit incheiate intre profesioniști si consumatori a unor clauze care permit modificarea ratei dobânzii in mod unilateral de către profesionist, cu respectarea anumitor reguli atunci in mod evident aceste clauze nu pot de plano a fi considerate abuzive.
Practic, asemenea clauze nu doar ca nu sunt incluse pe „lista neagra” din cuprinsul Anexei la Legea nr. 193/2000, dar acestea sunt excluse in mod expres din rândul clauzelor considerate a fi abuzive.
In atare condiții, clauzele privind caracterul variabil al dobânzii practicate de banca nu pot fi considerate abuzive, de vreme ce chiar dispozițiile legale permit inserarea unor astfel de clauze in cuprinsul contractelor incheiate intre profesioniști si consumatori, cu singura condiționare ca profesionistul sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte parti contractante, iar acestea din urma sa aiba posibilitatea de a rezilia imediat contractul.
Totodata, pârâta solicită instanței sa observe ca aceasta clauza nu creeaza in niciun caz un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor, de vreme ce pârâta a acordat un credit in valoare de 47.000 CHF pentru care a perceput un comision de acordare de 940 CHF. Astfel, chiar si in lipsa unei analize foarte ample a caracterului disproporționat din perspectiva jurisprudentei si a doctrinei se poate observa ca in niciun caz comisionul perceput nu poate fi considerat ca fiind disproporționat fata de valoarea creditului acordat.
De altfel, reclamantul nici macar nu invoca o disproportie obiectiva, un dezehilibru real intre drepturile si obligațiile părtilor, ci acesta invoca un pretins dezechilibru economic din perspectiva sa ceea ce nu poate fi admis din punct de vedere legal.
In acest context, pârâta solicită instanței sa observe ca la momentul încheierii contractului de credit (decembrie 2007) nu exista nici o interdictie legala (nici in legislația naționala si nici in cea comunitara) ca banca sa perceapa un comision de acordare a creditului.
Dimpotrivă, legiuitorul chiar a inteles sa dea o reglementare posibilității de a percepe comisioane pentru acordarea creditelor prin dispozițiile art. 2 pct. 24 din Ordonanța nr. 21/1992. Potrivit acestor depoziții, „costul total al creditului pentru consumator include toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătură cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu excepția taxelor notariale
Pe de alta parte, in masura in care reclamantul ar fi inteles sa invoce dolul („dobanda mascata”) sau leziunea (in masura in care prin absurd vreuna dintre cele doua ar fi existat) oricum acestea sunt supuse prescripției de 3 ani [potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958], termenul de prescripție fiind astfel cu mult depășit. Astfel, de la data incheierii contractului (care in speța coincide si cu momentul inceperii curgerii termenului de prescripție) si pana la data introducerii cererii de chemare in judecata ce formeaza obiectul prezentului dosar au trecut aproximativ 7 ani.
De asemenea, este important de mentionat faptul ca imprumutatul a cunoscut anterior semnării Contractului de credit cuantumul comisionului de acordare credit si, implicit, costul total al creditului, avand si timpul necesar pentru a reflecta asupra oportunitatii contractării creditului.
Concluzionând cu privire la acest aspect, pârâta solicită instanței sa observe ca nu este îndeplinita niciuna dintre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, asa incat cererea de chemare in judecata este neîntemeiata, neputandu-se constata caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 1.3 din contractul de împrumut.
Sub acest aspect, pârâta solicită instanței să observe ca, prin Actul adițional din data de 17.09.2010 a modificat clauza contractuala cuprinsa la art. 6.4 din Contractul de credit, in sensul eliminării compensației prevăzute pentru rambursarea anticipata totala sau parțiala a creditului.
Astfel, urmare a intrării in vigoarea a O.U.G. nr. 50/2010, in considerarea faptului ca dobanda împrumutatului este variabila, la data de 17.09.2010 pârâta prin art. V.1 din Actul adițional de conformare a contractului de credit cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 a eliminat obligația împrumutatului de a mai achita comisionul de rambursare in avans in cazul rambursarii anticipate a creditului.
Creditul ce formeaza obiectul contractului (inclusiv valoarea acestuia) a fost acordat tocmai in considerarea situatiei financiare a împrumutatului, a cărei schimbare negativa atrage dupa sine un risc mult mai ridicat pentru pârâtă de a se vedea pusa in imposibilitatea de a suma de bani acordata.
Astfel, este imperios necesar sa existe o . masuri de asigurare a subscrisei al căror scop este acela de a garanta băncii posibilitatea de recuperare a sumelor de bani imprumutate. In caz contrar, s-ar ajunge foarte ușor in situatii dezastruoase financiar pentru un profesionist a cărei ocupație principala este tocmai acordarea de credite. Pentru a avea posibilitatea de a-si desfasura in continuare activitatea, banca trebuie sa aiba si garanția ca in baza contractelor de împrumut incheiate va putea sa-si recupereze creditele acordate. In caz contrar, s-ar ajunge foarte ușor in situatia in care băncile ar acorda creditele in condiții extrem de dificile si/sau oneroase pentru clienți.
Pe cale de consecinta, pârâta solicită ca, in raport de argumentele expuse anterior precum si de probatoriul administrat, sa respingă cererea de chemare in judecata formulata de reclamant ca neintemeiata.
În drept, art. 205 C civ., art. 4 din Legea nr. 193/2000 și alte dispoziții legale menționate în întâmpinare.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Se constată, depuse în probațiune următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f. 9), contract de credit (f. 10-16), grafi de rambursare credit ( f. 17-29), întâmpinare (f. 37-52), înscrisuri (f. 60-63).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanta apreciază necesară stabilirea in prealabil a intinderii raporturilor contractuale dintre parti, pentru că in functie de acest lucru se pot verifica exceptiile si apărările invocate de fiecare.
Astfel, din actele de la dosar se constată că, reclamantul, in calitate de împrumutat si pârâta, in calitate de Imprumutator, au incheiat Contractul de Credit nr._24264, prin care reclamantului i-a fost acordata cu titlu de imprumut suma de 47.000 CHF. Instanța retine ca pârâta P. B. SA a depus anexat intâmpinarii un draft de act aditional, nesemnatat insa de imprumutat si de garantul ipotecar ( f. 46-50) care, pentru acest motiv nu va fi avut in vedere de instanta, nefacându-se nici dovada implementării tacite a modificărilor respective in concordanta cu art. 95 alin. 3 din forma inițiala a OUG nr. 50/2008 si art. II din Legea nr. 288/2010 având in vedere că nu au fost depuse notificările efectuate in temeiul OUG 50/2010 și nici dovada comunicării si receptării lor de către consumatori.
Considerând că acest contract conține mai multe clauze abuzive, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, cerere pe care instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată și urmează să o admită în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, trebuie precizat, că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 vechiul C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor vechiului cod civil ( aplicabil în speța de față), ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 vechiul C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.
De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
În aceeși ordine de idei, trebuie subliniat că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
I. Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamantul, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Condițiile speciale ale contractului au fost incluse în același formular standard, iar în lipsa oricărei probe produse de pârâtă in conditiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, instanța nu poate prezuma că reclamantul a fost consultat și asupra altor clauze decât valoarea și durata creditului.
Chiar daca pentru obtinerea creditului imprumutatul a completat cerere de credit (f. 51-52) acest lucru nu dovedeste o negociere efectivă a clauzelor contractuala din contractul de credit incheiat.
II. Cu privire la cea de-a doua conditie, instanța constată următoarele:
1. Reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei din contractul incheiat de el referitoare la stabilirea si perceperea comisionului de acordare stabilit sub forma unei sume fixe de 940 CHF din suma initiala acordata ca si credit, suma fiind incasata de banca la momentul acordarii creditului.
În primul rând, instanța reține că în cuprinsul contractului de credit, acest comision de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.
În al doilea rând, instanța reține cuantumul ridicat al acestui comision și care nu are o justificare reală, în condițiile în care obiectul de activitate al bancii este acordarea de credite.
Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă din creditul acordat.
Constatând caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare reținut de bancă din creditele acordate, instanța apreciază nule aceste clauze și va dispune repunerea părtilor in situatia anterioara inserării clauzei privind comisionul acordare si drept consecința, obligarea paratei P. B. SA la restituirea in integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de acordare credit.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății acestor sume și până la data restituirii efective de către pârâtă, instanța reține că, anulând clauza contractuală, răspunderera băncii în ceea ce privește restituirea sumei de bani reținută în temeiul clauzei nule se stămută pe teren delictual, astfel încât aceasta datorează dobândă legală de la momentul perceperii sumei pe nederept și până la restituirea efectivă a acesteia, deoarece în materie delictuală fapta prejudiciabilă produce dobândă de drept de la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În lumina celor expuse anterior și în considerarea prevederilor art. 1088 din vechiul Cod civil, potrivit căruia la obligațiile constând în plata unor sume de bani se pot solicita daune-interese constând în dobânda legală, instanța apreciează cererea de acordare a dobânzii legale de la data plății acesteia și până la data restituirii efective de către pârâtă, ca fiind întemeiată, urmând a dispune asupra acestui capat de cerere, conform dispozitivului.
2. Referitor la clauzele de vizează majorarea/modificarea dobânzii, respectiv a marjei instanța reține că potrivit acestor prevederi contractuale, față de momentul încheierii contractului, dobânda curentă urma să fie variabilă, în funcție de indicele de referinta si marja variabila a bancii, fara a se indica criteriile care stau la baza modificarii marjei. În același timp, dobânda putea fi modificată unilateral de către bancă, fără a fi necesar consimțământul împrumutatului.
In completarea dispozitiilor legale deja enunțate si analizate anterior, instanta retine ca prin art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive prevăzută de Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe/comisioane pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța reține că aceste clauze trebuie analizate din perspectiva echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din anexa legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii- altă taxa în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Instanța constată că în cuprinsul contractelor de credit se prevede că rata dobânzii poate fi modificată unilateral de bancă fara a se indica conditii clar descrise, care să se caracterizeze prin predictibilitate. Clientul trebuie să fie în măsură să anticipeze dacă o astfel de situație intervine, precum și consecințele care se produc.
Raportat la aceste considerații, instanța reține faptul că politica de credite a băncii nu îndeplinește condițiile pentru a reprezenta un motiv întemeiat, în înțelesul dat de prevederea legală mai sus citată. Un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Ori, simpla indicare a politicii de credite a băncii nu este suficientă pentru a fundamenta un motiv bine întemeiat.
Nu poate fi primită susținerea Băncii, în sensul că aceste elemente sunt greu de cuantificat și independente de voința băncii. În primul rând că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.
Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale ( mai precis a marjei ), prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea lor, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Ele nu se raportează la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept „decizia Băncii”, sau chiar fără nici o altă explicație. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectivele clauze sa fie interpretate doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.
Având in vedere considerentele de fapt si de drept expuse in mod global cu privire cele două clauze din contractul de credit dedus judecatii, instanța constată că clauzele prevăzute in contractul de credit_24264/20.12.2007 incheiat intre părti la art. 1.2 privind caracterul variabil al marjei, art. 5.1 si art. 5.4 privind modalitatea de modificare unilaterala a dobânzii de catre banca sunt abuzive si dispune anularea acestora.
Prin aplicarea și in aceasta situatie a principiilor care decurg din constatarea nulității absolute a clauzelor declarate abuzive, instanta va dispune corelativ obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantului a sumelor încasate cu titlul de plată nedatorată reprezentând diferența dintre dobânda majorată unilateral si cea stabilită initial de părți la momentul încheierii contractului la care se adauga dobânda legală, cu titlu de daune interese, după cum urmeaza:
Dispune restituirea către reclamant de catre pârâta a sumelor constând in diferența dintre dobânda inițială calculata dupa formula: LIBOR la 3 luni plus marja de 4,3 puncte si dobânda majorată de la incheierea contractului de credit la zi, precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face in moneda CHF sau in echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii.
În ceea ce privește calcularea acestor sume, instanța a adoptat soluția de a obliga pârâtele la efectuarea acestui calcul, în condițiile în care acestea au atât cunoștiințele cât și materialele necesare în acest sens, efectuarea unui raport judiciar de expertiza furnizând informatii doar pâna la momentul efectuării calculului de catre expert, care nu este acelasi cu momentul efectuării restituirii efective.
3. In ceea ce priveste solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei din art. 7.1 referitoare la cauzele de culpă, instanta constata ca acest gen de clauze sunt folosite in practică și nu sunt prin ele însele abuzive, având in vedere totodată ca contractul de credit fiind un contract unilateral, nu se puteau stabili clauze asemănătoare in favoarea împrumutatului.
La fel, instanta apreciaza ca nu este abuziva clauza prevazuta la art. 6.4, fiind firesc ca in cazul rambursarilor partiale, să se modifice corelativ graficul de rambursare, emiterea noului grafic nemaifiind necesar a fi acceptată de consumator, câtă vreme se respecta in noul grafic conditiile contractuale de creditare, care se vor raporta la debitul diminuat cu sumele achitate.
Referitor la solicitarea de stabilire a unei noi formule de calcul a dobânzii prin fixarea unei marje fixe si utilizarea unei formule de calcul propuse de catre reclamant, instanța retine că principiul fortei obligatorii a contractelor expus anterior limiteaza demersul judecatorului care, este ținut de invoiala părților, acesta putând inlatura doar acele clauze care sunt abuzive. Astfel, urmeaza a fi respinsă solicitarea reclamantului, instanța considerând ca poate dispune numai in sensul identificării clauzelor abuzive, cu consecința anulării lor pentru incalcarea dispozitiilor legale stabilite prin Legea nr. 193/2000 in considerarea unui interes general (protecția consumatorilor) si implicit repunerea părților in situatia anterioara (ceea ce se traduce prin restituirea sumelor incasate de comerciant in temeiul clauzelor declarate abuzive si dobânda legală corelativă), instanța neavând nicidecum posibilitatea interferării în raportul contractual dintre părți.
Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, ia act de imprejurarea ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata și obliga reclamantul cazut partial in pretentii la cheltuieli de judecata partiale in cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocatial partial ( f. 61).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata și precizata de reclamantul M. A. ( CNP-) cu domiciliul ales in Tg. M., .. 8, jud. M. in contradictoriu cu pârâta . SA, ( CUI_, J_ ), cu sediul in Bucuresti, Șoseaua N. T., nr. 29-31, sector 1, cu domiciliul procesual ales la „ M. & Asociatii” S.p.a.r.l, cu sediul in Bucuresti, ., sector 1.
Constată că clauza prevăzută in contractul de credit_24264/20.12.2007 incheiat intre părti la art. 1.3.a privind stabilirea unui comision de acordare de 940 CHF este abuzivă si dispune anularea acesteia si pe cale de consecință,
Dispune repunerea părților in situatia anterioara in sensul că dispune restituirea către reclamant de către parata a sumei de 940CHF (sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii) precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.
Constată că clauzele prevăzute in contractul de credit_24264/20.12.2007 incheiat intre părti la art. 1.2 privind caracterul variabil al marjei, art. 5.1 si art. 5.4 privind modalitatea de modificare unilaterala a dobânzii de catre banca sunt abuzive si dispune anularea acestora.
Dispune restituirea către reclamant de catre pârâta a sumelor constând in diferența dintre dobânda inițială calculata dupa formula: LIBOR la 3 luni plus marja de 4,3 puncte si dobânda majorată de la incheierea contractului de credit la zi, precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face in moneda CHF sau in echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii.
Respinge restul pretențiilor invocate ca neintemeiate.
Ia act de imprejurarea ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
Obliga reclamantul cazut partial in pretentii la cheltuieli de judecata partiale in cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocatial partial.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată in conditiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ. in data de 24.04.2015.
P. GREFIER
A. L. B. L.-N. P.
Fiind lipsă din instanță,
Semneaza Grefier șef Sectie civilă
I. M. C.
Red. A.L.B.
Tehnored. L.N.P.
4ex. 12.08.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1972/2015.... → |
|---|
