Obligaţie de a face. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria TIMIŞOARA

Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria TIMIŞOARA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 12085/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

ROMÂNIA operator date 2881

JUDECĂTORIA TIMIȘOARA

Secția a II-a civilă

DOSAR Nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R. R. I.

GREFIER: S. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari Calea Torontalului nr.13 având ca obiect acțiune în constatare.

Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.10.2015, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.

I N S T AN Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 04.02.2013 sub nr._ /2013* reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta Asociații de P. Calea Torontalului nr.13 a solicitat instanței sa se constatate ca neîntemeiate si nedatorate sumele pretinse de parata conform somatiei de plata nr.652/27.08.2012 emisa de Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr. 13, si in consecința, să se anuleze somația de plata nr.652/27.08.2012 emisa de parata și să fie obligată parata la recalcularea tuturor cheltuielilor de întreținere pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2012, aferente apartamentelor deținute de reclamanta, respectiv ..32 din Calea Torontalului nr.13, . situația in care se constata încasarea unor sume nedatorate pentru perioada menționata, sa fie obligată parata la restituirea acestora către reclamanta. Totodată reclamanta mai solicită obligarea paratei la încasarea cheltuielilor de întreținere datorate de reclamanta si refuzate la încasare de către parata, începând cu luna ianuarie 2013 pe toata perioada prezentei cauze, pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii ce se va pronunța in prezenta cauza, cu cheltuieli de judecata.

În fapt, arată că in data de 21.06.2012, conform Procesului verbal nr.646/21.06.2012 al Asociației de P. Calea Torontalului nr.13, comitetul executiv a constatat in baza Notei de constatare din 20.06.2012 ca proprietarul apartamentelor 31 si 32 de la scara B, respectiv S. M. a instalat, fără aprobarea Asociației si fără acordul COLTERM, încă din 2006, încă un calorifer in bucătărie, calculând in mod nelegal si nejustificat o suma totala de 2450 lei pentru toata perioada, respectiv 2006-2012. Constatarea s-a facut in lipsa proprietarului, de fata fiind la apartamentul 32, chiriașii proprietarei iar la apartamentul 31, in prieten al proprietarei, aceasta fiind plecata in Germania in momentul verificării.

Comisia de verificare, in mod nejustificat, nu a efectuat constatarea pentru întregul apartament deoarece, daca ar fi efectuat verificarea tuturor camerelor ar fi putut constata faptul ca . exista calorifer, acesta fiind mutat in bucătărie, loc in care cel din comisie au constatat ca exista 2 calorifere instalate, concluzionând fără temei ca un calorifer este instalat in plus fata de ceea ce era înregistrat in contractul de furnizare de energie termica. Deși a solicitat o noua verificare asociația a refuzat sa constate faptul ca beneficiază de aceeași suprafața radianta de căldura ca si cea consemnata in Actele adiționale la Contractul încheiat cu COLTERM.

Totodată reclamanta arată că a cerut prin adresa oficiala confirmata de primire, la data de 10.01.2013 de catre dl Meta, președintele asociației, următoarele date: copie dupa tabelul de cheltuieli comune detaliate, începând cu 01.01._12, așa cum a fost afișat la momentul respectiv, la gazetarul scării; copie după fisele de consum apa rece si apa calda, conform cu citirea contoarelor de apa din ., si predate de către proprietar administrației, pentru calculul cheltuielilor, pentru perioada 01.01._12; comunicarea către proprietarul . care este anul când proprietara . a fost scutita de la plata impozitului pentru ., datorita contribuției bănești făcute ca si proprietar pentru reabilitarea termica a întregului . calcul inclusiv formulele de calcul utilizate precum si baza de calcul respectiv facturile emise de către furnizori de utilități, pentru perioada 01.01._12, aferente fiecărei luni; sa pună la dispoziția proprietarei . copie după actele adiționale la Contractul 667/P de furnizare a energiei termice si a apei, începând cu anul 2005 si pana in prezent, inclusiv actul adițional actual, in baza căruia s-a efectuat calculul pretinsei sume datorate conform somației 652/27.08.2012; sa detalieze si sa expliciteze ce reprezintă cheltuielile gospodărești, in baza cărora s-au calculat sumele din tabelele de cheltuieli, precum si ce reprezintă ETI, si modalitatea de calcul pentru aceste sume, aferente .; sa precizeze modalitatea de calcul a sumei pretinse prin somația 652/27.08.2012; sa precizeze modalitatea de verificare a ., in ceea ce privește suprafața radianta a caloriferelor, care este procedura de verificare si cine este împuternicit din partea asociației sa facă aceasta verificare si daca la ultima verificare s-a efectuat controlul tuturor camerelor ce fac parte din ..

Deși i s-a pus in vedere prin adresa menționata sa comunice reclamantei toate aceste date, parata nu a răspuns cererii deși a semnat de primire, prin președintele Meta P..

In perioada august 2012-ianuarie 2013, asociația a publicat la avizierul blocului un tabel in care trece ca debitor reclamanta, cu diferite sume, pe care le-a modificat in fiecare luna. La momentul actual nic reclamanta arată că nu stie care este cuantumul sumei pretinse pentru o datorie calculata, . si nelegal si fără nici o justificare a modului de calcul.

Mai arată că la data la care se încasau cheltuielile in luna ianuarie, administratoarea a refuzat sa încaseze suma înscrisa in tabelul de cheltuieli, specificând ca nu încasează nici o suma decât după ce se plătește debitul restant.

Considera aceasta atitudine abuziva si cauzatoare de prejudicii având in vedere ca prin refuzul plații, sumele sunt purtatoare de penalitati, iar decizia de a nu incasa aceste cheltuieli este o încălcare a dreptului proprietarului de a achita un debit care, la acest moment il considera cert, pana la proba contrarie, insa debitul stabilit prin somația atacata in prezenta cauza, nu poate fi plătit de acesta, deoarece nu este datorat iar pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanțelor de judecata privind legalitatea si validitatea somației de plată nr. 652/27.08.2012, reclamanta nu va plăti aceasta suma pretinsa si contestație.

In ceea ce privește cheltuielile de întreținere calculate de către parata pentru fiecare proprietar al imobilului, solicită să se constate faptul ca aceasta refuza in mod constant sa expliciteze modul de calcul al acestora, existând inadvertente in calculul cheltuielilor comune, de la luna la luna, așa cum reiese din tabelele afișate la avizierul blocului. Susține că reprezentanții asociației se comporta ca si cum ar fi proprietari pe întreg imobilul uitând de faptul ca sunt plătiți din banii membrilor asociației si au obligația de a răspunde la cererile lor privind lămurirea modalităților de calcul a cheltuielilor.

In consecința solicită sa pună in vedere paratei sa indice contul asociației pentru a putea depune cheltuielile de întreținere ale reclamantei, pe perioada prezentului litigiu, pentru a evita calculul penalităților pentru sumele pe care parata refuza sa le încaseze, in mod abuziv. Menționează ca a cerut administratoarei acest cont insa a refuzat sa îl indice si a refuzat si încasarea cheltuielilor pe luna ianuarie 2013.

Pentru aceste motive solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecata.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr.230/2007, actualizata, art.9-10, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, actualizata prevederile Codului de proc.civila.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin a solicitat anularea cererii de chemare in judecată ca insuficient timbrata, cu cheltuieli de judecata, in subsidiar respingerea acțiunii.

Cu privire la fondul cauzei arată că acțiunea nu este întemeiata in drept și in fapt.

Susține că temeiurile de drept expuse de reclamantă (art.9 și 10 din L.nr.230/2007 si art.12 lit.d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007) nu susțin capetele cerere expuse in acțiune. Art.9 și 10 din L.nr.230/2007 se referă la drepturile membrilor a Asociatiei de P. (dreptul de a fi ales, de a vota in adunarea generala, de a candida, de a solicita informatii, de a avea acces la documentele Asociației. Art.12 pct.a lit.d din Normele de aplicare a legii se referă la dreptul oricărui pentru al Asociației de a primi explicații cu privire la sumele care îl sunt repartizate din cheltuielile comune.Acest articol reglementează și dreptul fiecărui membru al asociație de a solicita explicații asupra calculelor respective la președintele Asociației, in termen de 10 zile de la afișarea listelor.

Susține că cererea in constatarea inexistenței unei datorii și in anularea unui înscris prin care se pretinde plata acelei datorii este inadmisibila.

Constatarea inexistenței unei datorii înseamnă cerere in constatarea inexistenței unei obligații iar un temei legal pentru o astfel de cerere nu a fost arătat de reclamantă.

Anularea unui simplu înscris emis de Asociație - ,,somația de plată" a unei sume de bani- este, de asemenea, inadmisibilă deoarece acel înscris nu reprezintă un act juridic producător de efecte juridice (drepturi sau obligații), ci este un act unilateral, o simplă comunicare cu privire la existența unor datorii pe care Asociația le pretinde reclamantei.

Prin acel act nu iau naștere obligații in sarcina reclamantei, astfel încât cererea sa de la pct.1 din acțiune este și lipsită de interes. Sub acest aspect, invocă excepția lipsei de interes, interesul fiind un element intrinsec al oricărei cereri adresate instanței.

Cu privire la celelalte două capete de cerere acțiunea este, de asemenea, neîntemeiată. Reclamanta nu a contestat in termenul de 10 zile de la afișarea listelor, prevăzut art.12 pct.A lit.d din Normele de aplicare a Legii nr.230/2007, cheltuielile înscrise pe listele afișate la avizierul condominiului. Nici acum, de fapt, nu arată care ar fi cheltuielile contestate și care ar fi suma încasată in plus, astfel încât este imposibil a se formula o apărare concretă. Pe de altă parte, a comunicat reclamantei - deși nu avea obligația - unele documente pe care le-a solicitat.

Comunicarea documentelor nu este o obligație legală a Asociației, dreptul reclamantei de a fi informată fiind limitat prin lege de obligația corelativă a Asociației de a­i asigura accesul la documente. Copierea documentelor in scopul comunicării acestora cu membrii săi este o cheltuială pe care asociația nu are obligația să o facă.

In ceea ce privește plata cheltuielilor de către reclamantă, Asociația i-a comunicat contul său bancar pentru a face plățile calculate conform listelor lunare, iar reclamanta a și făcut plata, astfel încât cererea sa este, din acest punct de vedere, lipsită de obiect.

La termenul de judecată din data de 10.04.2013 (f.31) reprezentanta reclamantei a precizat oral că înțelege să conteste și Procesul-verbal nr. 646/21.06.2012 al Asociației de P. Calea Torontalului nr. 13.

Prin cererea completatoare și precizatoare (f.35) reclamanta, prin avocat, a solicitat instanței să constate neîntemeiate si nedatorate sumele pretinse de parata conform somației de plata nr.652/27.08.2012 emisa de Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr. 13, si in consecința, să se anuleze somația de plata nr.652/27.08.2012 emisa de parata și să fie obligată parata la recalcularea tuturor cheltuielilor de întreținere pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2012, aferente apartamentelor deținute de reclamanta, respectiv ..32 din Calea Torontalului nr.13, . situația in care se constata încasarea unor sume nedatorate pentru perioada menționata, sa fie obligată parata la restituirea acestora către reclamanta. Totodată reclamanta a solicitat să se constate că Procesul-verbal nr. 646/21.06.2012 încheiat de Comitetul executiv al Asociației de P. Calea Torontalului nr. 13 a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește competența comisiei de verificarea inventarului de elemenți de încălzire în apartamentul 31 și 32 și a efectua măsurătorile și a stabili suma pretinsă de reclamantă, efectuând nota de constatare fără a fi prezent reprezentantul autorizat al .>

Prin completarea la întâmpinare (f.37) pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a cere anularea Procesului-verbal nr. 646/21.06.2012 încheiat de Comitetul executiv al Asociației de P. Calea Torontalului nr. 13, prin raportare la prevederile art 26 din legea 230/2007 care prevede că hotărârile asociației de proprietari pot fi atacate în termen de 45 de zile de la data când reclamanta a cunoscut procesul verbal, care este cel tarziu data de 04.02.2013, data înregistrării acțiunii.

Prin Încheierea de ședință din data de 16.10.2013, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea în anulare invocată de pârâtă

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza judiciară contabilă

Prin precizarea depusă la fila 126 din dosar reclamanta a precizat că estimează la 200 lei diferența dintre suma pretinsă de pârâtă și cea efectiv datorată de reclamanta și a timbrat cererea la a aceasta valoare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In ceea ce privește excepția insuficientei timbrări invocată de pârâta Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr.13 prin întâmpinare, instanța analizându-o cu prioritate, conform art 137 din Vechiul Cod pr civilă, incident în cauza având in vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 04.02.2013, o va respinge, apreciind că reclamanta a timbrat corespunzător cererea de chemare în judecată, aspect constatat de instanța de judecată prin incheierea de ședința din data de 10.04.2014, fără insă ca instanța să se pronunțe explicit, prin respectiva încheiere și asupra excepției insuficientei timbrări.

Din înscrisurile depuse în probațiune de părți instanța reține că reclamanta este proprietarul apartamentelor nr. 31 și 32 situate în Timișoara, ..13, ..

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei în ceea ce privește primul capăt de cerere prin care solicită să se constatate ca neîntemeiate si nedatorate sumele pretinse de parata conform somației de plata nr.652/27.08.2012 emisa de Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr. 13, și in consecința, să se anuleze somația de plata nr.652/27.08.2012 emisa de parata, instanța o va respinge având în vedere faptul că reclamanta in calitate de proprietar al apartamentelor nr. 31 și 32 are interesul să solicite constatarea inexistentei unui drept de creanță al pârâtei împotriva sa.

Prin urmare cererea reclamantei prin care solicită să se constatate ca neîntemeiate si nedatorate sumele pretinse de parata conform somatiei de plata nr.652/27.08.2012 emisa de Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr. 13, reprezintă o cerere în constatarea inexistenței unui drept de creanță al pârâtei împotriva reclamantei în acest sens fiind și motivarea acestui capat de cerere, acest petit fiind admisibil având în vedere că reclamanta nu a avut la îndemana o acțiune în realizarea dreptului, câtă vreme la data formulării cererii de chemare în judecată, suma menționată în somație a cărei anulare se solicită nu fusese plătită.

Asupra fondului, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că, prin actul adițional din data de 19.10.2006 (f.15) la contractul de furnizare a energiei termice încheiat între . parată s-a stabilit la 15,4 mc suprafață radiantă avută în vedere pentru calculul energiei termice (suprafața echivalentă termic) aferentă apartamentelor nr 31 și 32 deținute de reclamantă, ca urmare a excluderii unor elemente folosite la încalzirea celor două apartamente, fiind astfel diminuată suprafața echivalentă termic anterioară.

Din nota de constatare din data de 20.06.2012 depusă la fila 8 verso-9 din dosar rezultă că, cu ocazia verificărilor efectuate de către delegați ai asociației pârâte s-a constatat că in apartamentele nr. 31 și 32 proprieatea reclamantei au fost instalate 2 calorifere suplimentarere, în bucătăriile celor două apartamente, care nu au fost declarate la asociație de către reclamantă în vederea recalculării suprafeței echivalente termic.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul judiciar P. N. L. (f.84-106) a concluzionat că pârâta a respectat dispozițiile Legii 230/2007 la stabilirea modului de calcul si distribuție a cheltuielilor comune aferente perioadei ianuarie 2011-decembrie 2012, inclusiv în ceea ce privește calculul cheltuielilor cu energia termică aferentă apartamentelor 31 și 32, cheltuielile cu energia termică fiind repartizate în funcție de suprafața utilă a apartamentului și cota parte indiviză de proprietate din proprietate comună.

În raportul de expertiză s-a mai reținut că in urma constatărilor din nota de constatare din data de 20.06.2012, prin care s-a identificat montarea unor surse suplimentare de energie, pârâta a majorat suprafața echivalentă termic a celor două apartamente și procedat la calcularea contravalorii energiei termice aferente suprafeței echivalentă termic suplimentară stabilită pentru cele doua apartamente proprietatea reclamantei.

Expertul a concluzionat că sumele calculate ca diferență contravaloare energie termică urmarea a modificării suprafeței echivalente termic pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2012 sunt de 164 9 lei pentru apartamentul nr 31 și de 918 lei pentru apartamentul nr 32

Art. 46 din Legea nr. 230/2007 prevede că „ Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari,în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori ,cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari ,inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. „

Neplata cotei-părți cei revine unui proprietar din suma totală a cheltuielilor datorate de asociație regiilor prestatoare de servicii, conduce la sistarea serviciilor pentru întreaga asociație.

Art. 25 din HG nr. 1588/2007 prevede ca „(1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.”

Art 39 din HG nr. 1588/2007 prevede ca „(1) Cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociației pentru: apă rece și canalizare; apă caldă menajeră; energia termică, combustibilul și apa rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință.(2) Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcție de indexul contoarelor individuale sau în funcție de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile

In condominiul în care se află situate cele doua apartamente proprietatea reclamantei nefiind instalate repartitoare individuale, parata a procedat la repartizarea cheltuielilor cu energia termica in funcție de suprafața echivalentă termic aferenta fiecărui apartament, calculată în funcție de elementele de încălzire montate in fiecare apartament.

In speță instanța apreciază ca in mod legal parata a procedat la stabilirea unor sume suplimentare de plată în sarcina reclamantei ca urmare a identificării unor surse suplimentare de căldură conectate la rețeaua termică (mai precis 2 calorifere instalate cate unul in fiecare din bucătăriile celor două apartamente) deoarece acestea au determinat majorarea suprafeței echivalente termic în cele două apartamente proprietatea reclamantei. Având în vedere că, consumul înregistrat de contorul de branșament, s-a repartizat între membrii asociației de proprietari în funcție de suprafața echivalentă termic stabilită pentru fiecare apartament, se deduce că, contravaloarea consumului suplimentar de energie termică al reclamantei a fost suportat de ceilalți membri ai asociației de proprietari, pârâta fiind astfel îndrepățită să recupereze de la reclamantă contravaloarea energiei termice aferenta suprafeței echivalentă termic suplimentare stabilită în sarcina acesteia ca urmare a identificării unor surse de căldură suplimentare, nedeclarate la asociația de proprietari, conectate la rețeaua de termoficare, deoarece în caz contrar ar fi vătămate interesele celorlalți membri ai asociației de proprietari pârâte.

Apărările pârâtei potrivit cărora caloriferul din bucătărie a fost mutat dintr-o altă cameră nu pot fi reținute de către instanță, cătă vreme aceasta nu a informat asociația de proprietari despre o atare schimbare, mai ales că aceasta cunoștea foarte bine uzanțele asociației de proprietari, dovadă fiind faptul că atunci când a dorit reducerea suprafeței echivalente termic, aceasta a efectuat demersurile necesare în acest sens, declarația martorului P. I. (f.52) neputând fi reținută de către instanță deoarece nu se coroborează cu celelalte probe din dosar, fiind făcută pro causa.

Mai mult deși reclamanta susține că a solicitat o noua verificare și că asociația a refuzat sa constate faptul ca beneficiază de aceeași suprafața radianta de căldura ca si cea consemnata in actele adiționale la Contractul încheiat cu COLTERM, reclamanta nu a propus nici o probă pentru a dovedi refuzul pârâtei.

Pentru aceste considerente, și ținând seama de concluziile raportului de expertiză care a reținut că sumele calculate ca diferență contravaloare energie termică pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2012, urmare a modificării suprafeței echivalente termic, pentru cele doua apartamente proprietatea reclamantei sunt de 2567 lei iar penalitățile aferente de 262,98 lei ( 1649 lei pentru apartamentul nr 31 și de 918 lei pentru apartamentul nr 32) și avand in vedere că prin somația nr.652/27.08.2012 de la fila 7 din dosar pârâta a somat reclamanta să platească cu acest titlu suma de 2784 lei, instanța va respinge cererea reclamantei prin care solicită să se constate ca neîntemeiate si nedatorate sumele pretinse de parata conform somatiei de plata nr.652/27.08.2012 emisa de Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr. 13

În ceea ce priveste cerere de anulare a somației de plata nr. 652/27.08.2012 emisa de parata, instanța constată că aceasta nu reprezintă un act juridic, ci doar un mod de evidențiere a creantei pretinse de pârâtă și are ca scop punerea în întârzierea a reclamantei, o atare cerere fiind astfel inadmisibilă.

Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la recalcularea tuturor cheltuielilor de întreținere pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2012, aferente apartamentelor deținute de reclamanta, respectiv ..32 din Calea Torontalului nr.13, . situația in care se constata încasarea unor sume nedatorate pentru perioada menționata, sa fie obligată parata la restituirea acestora către reclamanta, va fi respinsă de către instanță având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat că pârâta a respectat dispozițiile Legii 230/2007 la stabilirea modului de calcul si distribuție a cheltuielilor comune aferente perioadei ianuarie 2011-decembrie 2012.

În ceea ce privește obligarea paratei la încasarea cheltuielilor de întreținere datorate de reclamanta si refuzate la încasare de către parata, începând cu luna ianuarie 2013 pe toata perioada prezentei cauze, pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii, instanța reține, în primul rând faptul că reclamanta nu a renunțat expres, in condițiile art 246 Cod pe procedură civilă la judecarea acestui capăt de cerere, context în care apreciază că a rămas învestită în continuare cu soluționarea acestui capăt de cerere și ulterior formulării cererii precizatoare de către reclamantă. Prin urmare instanța reținând că pârâta are obligația legală de a primi plățile efectuate de reclamantă și că imputația plății se face, in lipsa unui acord intre debitor și creditor, de către debitor, instanța va obliga pârâta să încaseze cheltuielile de întreținere datorate de reclamantă și refuzate la încasare de către pârâtă.

In ceea ce privește cererea reclamantei de anulare a Procesului-verbal nr. 646/21.06.2012 încheiat de Comitetul executiv al Asociației de P. Calea Torontalului nr. 13, instanța o va respinge, reținând că legea nu prevede o anumită componența a comisiei de verificare a inventarului elemenților de încălzire, asociația de proprietari fiind îndreptățită să delege pe oricare dintre membrii asociației în acest scop, nefiind obligatorie participarea reprezentantului autorizat al . vreme inventarierea conductelor și coloanelor de distribuție, a coloanelor de încălzire și a corpurilor de încălzire aflate în proprietate membrilor asociației se realizează prin grija asociației de proprietari.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că, cheltuielile de judecată cad în sarcina reclamantei, motiv pentru care va obligă reclamanta la plata în favoarea expertului P. N. L. a sumei de 1000 de lei și va constata că pârâta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată cu prezentul proces.

INSTANȚA,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția insuficientei timbrări și excepția lipsei de interes invocate de pârâta Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr.13 prin întâmpinare .

Admite în parte acțiune civilă formulată de reclamanta S. M., domiciliată în Timișoara, ..13, ., jud.T. în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari Calea Torontalului nr.13, cu sediul în Timișoara, ..13, ., jud.T..

Obligă pârâta să încaseze cheltuielile de întreținere datorate de reclamantă și refuzate la încasare de către pârâtă.

Respinge în rest cererea.

Obligă reclamanta la plata în favoarea expertului P. N. L. a sumei de 1000 de lei cu titlu de diferență onorariu expert.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Timișoara.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2015.

Judecător, Grefier,

R. R. I. S. C.

Red.RIR /tehnored CS/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria TIMIŞOARA