Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 733/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 733/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 733
Ședința Camerei de Consiliu de la 16 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D.-N. P.
Grefier: M. A.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată de către reclamanta . TULCEA, CUI_, cu sediul în Tulcea, ., ., . în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Încheierea de ședință din data de 4 martie 2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N T A ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 21.10.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect cerere de valoare redusă, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1200,32 lei reprezentând contravaloare servicii de transport precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivare s-a arătat că reclamanta a prestat pentru pârâtă servicii de transport pământ pentru care s-a emis factura fiscală nr. 880/23.05.2014 pe care pârâta nu a achitat-o.
Cererea nu a fost motivate în drept.
Pentru dovedirea pretențiilor, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând în acest scop cererii în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: factura fiscală nr. 880/23.05.2014.
Pârâta, deși legal înștiințată, nu a depus întâmpinare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele dosarului și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta a emis factura fiscală nr. 880/23.05.2014 pentru servicii constând în transport pământ, acceptată prin semnătură de către pârâtă. Reclamanta a dovedit prin înscrisul depus că este titulara unei creanțe având ca obiect suma de 1200,32 lei.
În drept, art. 1350 C. civ. stipulează că (1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Art. 1548 C. civ. instituie o prezumție de culpă în sarcina debitorului care nu își îndeplinește o obligație contractuală.
Art. 1516 alin. (1) C. civ. reglementează dreptul creditorului la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Conform art. 1531 C. civ., (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. […]
Pârâta nu a invocat o cauză exoneratoare de răspundere, nu a contestat existența sau cuantumul creanței și nici nu a făcut dovada achitării debitului. Prin urmare, se impune ca pârâta să fie obligată la acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de plată pe care și-a asumat-o.
Pierderea efectiv suferită de creditoare constă în contravaloarea facturii neachitate, în cuantum de 1200,32 lei.
În temeiul art. 1030 C. pr. civ. coroborat cu art. 1516 alin. (1) și art. 1531 C. civ., instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1200,32 lei, reprezentând factură neachitată.
În temeiul art. 1031 C. pr. civ., instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei (chitanță f.7).
În considerarea argumentelor avute în vedere anterior, cererea de chemare în judecată va fi admisă astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de către reclamanta . TULCEA, CUI_, cu sediul în Tulcea, ., ., . în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1200,32 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. – N. P. M. A.
Red.tehnored.jud.DNP/23.04.2015/4ex
./ .04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria... → |
|---|








