Pretenţii. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 729/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 729/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENALĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 729
Ședința publică din 16 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. – N. P.
GREFIER: M. A.
S-a luat in examinare acțiunea civila având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.9, cu sediul în Tulcea, ., nr. 15, ., . în contradictoriu cu pârâta P. G., domiciliată în Tulcea, .. 3, ., județul Tulcea.
Dezbaterile ce au avut loc în ședința din data de 04.03.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015, dată la care,
I N S T A N T A ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 23.09.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect pretenții, reclamanta Asociația de proprietari nr. 9 în contradictoriu cu pârâta P. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1115,20 lei, din care 1021,25 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari din perioada octombrie 2013 – iulie 2014 și 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal din aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivare s-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în perioada octombrie 2013 – iulie 2014 care decurg din calitatea sa de proprietar al unui imobil afiliat asociației, acumulând un debit total de 1115,20 lei.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007.
Pentru dovedirea pretențiilor, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriul pârâtei și înscrisuri, anexând în acest scop cererii de chemare în judecată în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: procese – verbale, liste de plată din perioada octombrie 2013 – iulie 2014.
Pârâta a depus în termen întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a precizat că în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2524/22.10.2013 a cumpărat apartamentul la care se face referire în acțiune, care este locuit în fapt de părinții săi. S-a menționat că la data intrării în stăpânirea de fapt a imobilului, 4.09.2013, a achiziționat un apometru care a fost verificat metrologic și instalat în apartament, fiind informați despre aceasta asociația de proprietari și furnizorul de apă rece, care a sigilat apometrul, fiind întocmit procesul – verbal din data de 12.09.2013. Pârâta a învederat că pe listele de plată în perioada octombrie 2013 – iulie 2014 figurează cu un consum de apă rece de 101,8 m3, în vreme ce indexul apometrului înregistrat la data de 6.11.2014 este de 69,51 m3. S-a mai arătat că apartamentul a fost trecut în evidențele asociației cu o suprafață de 53 m2în loc de 45,01 m2, ceea ce a influențat costurile pe termen lung.
Pârâta a apreciat că debitul pretins nu reflectă realitatea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele C. pr. civ.
În apărare pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu martori, expertiză și înscrisuri, atașând în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: contract de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2524/22.10.2013 de BNP E. A., certificate de garanție, factură, buletin de conformitate mterologică, proces – verbal de luare în evidență și sigilare a montajului apometric și planșă foto.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 50 din Legea nr. 230/2007.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu martora P. M. și proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul neputând fi administrată datorită neprezentării nejustificate a pârâtei.
Ca urmare a demersurilor instanței în acest sens, la dosar a fost depusă o adresa emisă de reclamantă prin care a explicat modalitatea de calcul al consumului de apă rece, căreia i s-a anexat un extras din Monitorul Oficial nr. 25&27._.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta P. G. are calitatea de proprietar al imobilului situat în municipiul Tulcea, .. 3, ., . se poate concluziona din contractul de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2524/22.10.2013 de BNP E. A..
În drept, art. 46 din Legea nr. 230/2007 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, art. 49 alin. (1) din același act normativ stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Pârâta, în calitate de proprietar al imobilului situat în municipiul Tulcea, .. 3, ., . să execute obligațiile de plată care îi revin față de Asociația de Proprietari nr. 9.
Reclamanta a depus listele de plată aferente intervalului octombrie 2013 – iulie 2014 din care rezultă că în intervalul menționat pârâta a înregistrat un debit de 1021,25 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și un debit de 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal calculate prin aplicarea unui procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere la suma datorată, potrivit hotărârii comitetului asociației de proprietari consemante în procesul – verbal din 12.01.2008 (f.5).
Pârâta a apreciat că sumele calculate în sarcina sa nu corespund realității, criticând în special debitul generat de consumul de apă rece, învederând că pe listele de plată în perioada octombrie 2013 – iulie 2014 figurează cu un consum de apă rece de 101,8 m3, în vreme ce condumul real înregistrat de apometru la data de 6.11.2014 este de 69,51 m3. Sub acest aspect reclamanta a arătat că pentru lunile septembrie 2013 – aprilie 2014 consumul de apă rece al reclamantei a fost calculat în sistem paușal și nu efectiv pentru că pârâta nu a comunicat indexul apometrului, în conformitate cu Ordinului pentru aprobarea Normativului – cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici și cu hotărârea adunării generale a Asociației de proprietari nr. 9 consemate în procesul – verbal din 19.01.2014.
Cu ocazia audierii, martora P. M. a relatat că locuiește împreună cu soțul său în imobilul situat în municipiul Tulcea, .. 3, ., .. Aceasta a învederat că într-o lună a uitat să transmită indexul apometrului iar pe următoarea listă de plată din februarie figura cu un consum de 63 m3de apă rece.
Coroborând susținerile părților cu aspectele relevate în declarația martorei și cu înscrisurile aflate la dosar, instanța este de părere că în mod corect reclamanta a procedat la calcularea consumului de apă rece în sarcina pârâtei în sistem paușal retroactiv, în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a comunica consumul efectiv. Astfel, deși imobilul a fost locuit și implicit a existat consum de apă rece, pe listele de plată din octombrie – decembrie 2013, acesta figurează ca fiind 0, aspect care confirmă că pârâta nu a transmis indexul apometrului.
Potrivit art. 12 pct. A lit. d) din HG nr. 1588/2007,
Proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au și următoarele drepturi și obligații: d) să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Instanța constată că pârâta a avut o atitudine constantă de pasivitate, în sensul că nu a făcut dovada că a solicitat explicații sau că a contestat în termen listele de plată, înscrisul denumit contestație depus la dosar neconținând elemente care să conducă la concluzia că a fost depus/înregistrat la asociație. O atitudine similară a avut pârâta și în privința suprafeței apartamentului cu care figura în evidențe, care a fost rectificată pe lista aferentă lunii aprilie 2014. În plus, nu a probat efectuarea vreunei plăți chiar și parțiale către reclamantă aferentă intervalului octombrie 2013 – iulie 2014.
În temeiul art. 50 coroborat cu art. 46 din Legea nr. 230/2007, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor care îi revin în calitate de proprietar al unui imobil, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1021,25 lei reprezentând cotă de contribuție neachitată la cheltuielile asociației de proprietari din perioada octombrie 2012 – iulie 2014 și a sumei de 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal din aceeași perioadă.
În temeiul art. 452-453 C. pr. civ. instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, față de împrejurarea că reclamanta nu a probat efectuarea unor astfel de cheltuieli. În temeiul acelorași dispoziții legale, instanța va respinge solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care aceasta din urmă nu a pierdut procesul.
În considerarea argumentelor expuse anterior, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.9, cu sediul în Tulcea, ., nr. 15, ., . în contradictoriu cu pârâta P. G., domiciliată în Tulcea, .. 3, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1021,25 lei reprezentând cotă de contribuție neachitată la cheltuielile asociației de proprietari din perioada octombrie 2012 – iulie 2014 și a sumei de 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal din aceeași perioadă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. – N. P. M. A.
Red.tehnored.jud.DNP/24.04.2015
./ .04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 727/2015. Judecătoria TULCEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria... → |
|---|








